Spete procedura insolventei. Decizia 354/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.--
DECIZIA NR.354/C/2008-
Ședința publică din data de 08 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Marinescu Simona
JUDECĂTOR 2: Băltărete Savina președinte secție
JUDECĂTOR 3: Toros Vig
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial declarat de recurenta creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B--11,Sector 1 în contradictoriu cu intimatele creditoare SC SRL cu sediul în O-, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B cu sediul în O str. - nr. 2, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O cu sediul în O, nr. 1, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O str. - nr. 2 B, SC SRL cu sediul în O-, intimata debitoare SC SRL cu sediul în O-, J-, CUI - prin lichidator judiciar din O,-, - 4,.7 și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor cu sediul în O str. - nr.11 mpotriva Sentinței nr.162/F din 27.02.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, după care:
CURTEA DE APEL
Deliberând:
Constată că prin Sentința civilă nr. 162/F/27.02.2008, Tribunalul Bihor prin judecătorul sindic, în baza art.131 din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL O și radierea ei din registrul comerțului, descărcarea administratorului judiciar de orice îndatoriri și sarcini, notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, administratorului special, -ului și publicarea ei în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri pentru a fi valorificate în vederea satisfacerii creanțelor creditorilor, că Raportul a fost comunicat cu creditorii, neexistând obiecțiuni la el și că nici un creditor nu se obligă să achite sume de bani aferente procedurii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, AUTORITATEA pentru VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B solicitând casarea ei, cu consecința continuării procedurii și întocmirii de către lichidatorul judiciar a unui Raport final cu menționarea cauzelor și împrejurărilor care au determinat intrarea societății în incapacitate de plată și a persoanelor cărora le-ar fi imputabilă această stare.
În motivarea recursului său, creditoarea arată că în lipsa prezentării unui raport final care să cuprindă cel puțin un tabel analitic al pasivelor rămase neacoperite, rămâne fără răspuns întrebarea referitoare la finalitatea procedurii.
Din interpretarea prevederilor art.131 din Legea nr.85/2006, rezultă că nu pot fi ignorate de către lichidatorul judiciar și judecătorul sindic următoarele aspecte:
-judecătorul sindic să solicite lichidatorului să facă în permanență un raport între cheltuielile administrative și activul debitoarei;
-judecătorul sindic să aprecieze în prealabil închiderii procedurii, dacă creanțele creditorilor și cheltuielile administrative nu pot fi acoperite ca urmate a antrenării răspunderii persoanelor din conducere, conform art.138 din lege;
-lichidatorul judiciar trebuia să facă o analiză concretă a conduitei foștilor membri ai organelor de conducere și supraveghere ale societății debitoare și/sau a oricărei alte persoane care fi putut contribui prin faptele sale la ajungerea debitoarei în stare de insolvență, inclusiv oportunitatea angajării răspunderii acestora, aspecte asupra cărora s-a pronunțat lapidar.
Mai arată că deși reprezentantul a solicitat acordarea unui termen în vederea precizării în scris a poziției sale față de solicitarea închiderii procedurii, judecătorul sindic nu a dat curs acestei cereri, reținând că reprezentantul său nu se opune admiterii cererii lichidatorului.
În drept au fost invocate dispozițiile art.299 - 316 Cod Procedură Civilă.
Intimații n-au formulat întâmpinare.
Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform art. 304 raportat la art.304 ind.1 și 306 Cod Procedură Civilă, pe baza materialului și lucrărilor dosarului instanța constată că aceasta este temeinică și legală.
Potrivit art.131 din Legea nr.85/2006, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune radierea debitorului din registrul în care a fost înmatriculat.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că pentru a se putea închide procedura trebuie îndeplinite cumulativ două condiții:
- să nu existe bunuri în averea debitorului, sau acestea să fie insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative;
- nici un creditor să nu se ofere să avanseze sumele corespunzătoare pentru a se putea continua procedura;
În speță ambele condiții fiind îndeplinite, motivele de recurs invocate privind raportul dintre cheltuielile administrative și activul debitoarei, oportunitatea antrenării răspunderii organelor de conducere, întocmirea tabelului analitic al pasivelor rămase neacoperite sunt neîntemeiate, în lipsa bunurilor neputându-se acoperi pasivul, iar în lipsa avansării cheltuielilor neputându-se continua procedura și nici antrena răspunderea organelor de conducere.
Pe de altă parte, din raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la insolvența societății rezultă că nu au putut fi identificate fapte care să întrunească condițiile prevăzute de art.138 din lege, aspecte comunicate S-ului, care nu s-a oferit să avanseze cheltuieli pentru continuarea procedurii.
Față de toate aceste considerente, instanța apreciază că prezentul recurs este nefondat, urmând ca în baza art. 312 raportat la art. 316Cod Procedură Civilă să-l respingă.
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B--11,Sector 1 în contradictoriu cu intimatele creditoare SC SRL cu sediul în O-, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B cu sediul în O str. - nr. 2, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O cu sediul în O, nr. 1, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B cu sediul în O str. - nr. 2 B, SC SRL cu sediul în O-, intimata debitoare SC SRL cu sediul în O- prin lichidator judiciar din O,-,- 4,.7 și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor cu sediul în O str. - nr.11 mpotriva Sentinței nr.162/F din 27.02.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABI LĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 08 octombrie 2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - - -
Red.dec.
În concept la 13.10.2008
Jud. fond
Tehn.red./2 ex
14.10.2008
ROMÂNIA
Curtea de Apel Oradea
Secția Comercială și de Contencios
Administrativ și fiscal
Str. - - nr.10
Dosar nr.-
COMUNICARE
încheiere sentință civilăDecizia civilăalte documente
nr.354 emisă la: 08.10 2008
Către,
1).OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR
(denumirea persoanei juridice / numele și prenumele persoanei fizice)
Sediul social/ - O, str. - nr.11.
Cod de identificare fiscală ...
2).
(lista anexă)
Se comunică, alăturat, copia încheierii / sentinței civile / Deciziei comerciale
nr.354/C din data de 08.10.2008, pronunțată în dosarul
nr-, de Curtea de Apel Oradea, Secția Comercială și de contencios Administrativ și fiscal, privind debitorul SC SRL cu sediul în O-, cod de identificare fiscală CUI -, număr de ordine în registrul comerțului / registrul societăților agricole / registrul asociațiilor și fundațiilor / alte registre J-.
Parafa președintelui instanței, Grefier,
(semnătura și ștampila)
1)Se completează în cazul în care este un singur destinatar;
2)Se completează în cazul în care sunt mai mulți destinatari.
Președinte:Marinescu SimonaJudecători:Marinescu Simona, Băltărete Savina, Toros Vig