Spete procedura insolventei. Decizia 439/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.439/2009-
Ședința publică din 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Marinescu Simona
JUDECĂTOR 2: Filimon Marcela
JUDECĂTOR 3: Băltărete Savina
Grefier: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului comercial formulat de recurenta debitoare SC SRL, având CUI R- și J -, cu sediul în comuna, localitatea,-, județul în contradictoriu cuintimatul lichidator SC,cu sediul în O, str. -. -. - nr.20.9, intimata creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a județului B, cu sediul în O, str. - nr. 2 și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Bihor, cu sediul în O,-, împotriva Sentinței nr. 1287/F/27.05.2009 - R pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. -, având ca obiect -PROCEDURA INSOLVENȚEI - SOCIETĂȚI CU RĂSPUNDERE.
La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.
Procedura de citare nu este legal îndeplinită, prin revenirea dovezii de citare cu recurenta cu mențiunea " firmă mutată, noul sediu necunoscut".
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul nu este legal timbrat cu suma de 19,5 lei plus timbru judiciar de 0,15 lei, recurenta a depus la dosar o cerere de renunțare la recurs, după care:
Instanța având în vedere că recurenta a fost citată la adresa indicată în cererea de recurs, respectiv Comuna, sat,- jud. B, adresă menționată și în cererea de renunțare la recurs, apreciază procedura de citare îndeplinită și rămâne în pronunțare asupra excepției de netimbrare a recursului.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin sentința nr. 1287/F/2009 Tribunalul Bihora admis cererea formulată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice B cu sediul în O, str. -, nr. 2, cp -, pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC SRL sediul în sat,-, com., jud. B, cod de identificare fiscală R -, J-.
A dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei SC SRL.
A numit administrator judiciar.cu sediul în O,bd. -. -, nr. 20,. 9,jud. B, număr de ordine în practicienilor în insolvență 0251 care va îndeplini atribuțiile prevăzute deart.20din lege.
A dispus notificarea deschiderii procedurii debitoarei SC SRL asociaților și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art.61 din Legea privind procedura de insolvență, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi și a fixat termene pentru continuarea procedurii.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că cererea a fost comunicată debitoarei la data de 06.04.2009 și că nu s-a formulat contestație, potrivitart.33 alin. 6din Legea privind procedura insolvenței. Înscrisul depus la termenul de azi prin care se arată că are la rândul său de încasat sume de bani de la creditoare nu poate împiedica declanșarea procedurii insolvenței atâta timp cât nu s-a făcut dovada existenței unor lichidități ce să asigure plata datoriilor scadente. Or, ceea ce determină starea de insolvență o constituie tocmai lipsa acestor fonduri, fiind indiferent că în patrimoniul debitoarei se află bunuri ce ar putea fi valorificate sau drepturi de creanță față de terțe persoane. În aceste condiții, constatând că debitorul se află în încetare de plăți, stare de fapt dovedită cu aceea că, debitorul, după 30 de zile de la scadență nu a plătit datoria sa față de creditor și că acesta are o creanță comercială, certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului în cuantum de 17.921 lei dovedită cu actele depuse la dosar, in temeiul art. 33 alin. 6 din Legea 85/2006, se va dispune deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei.
Împotriva aceste sentințe, în termen, netimbrat a formulat recurs debitoarea SC SRL.
La termenul din 10 decembrie 2009, instanța din oficiu a invocat excepția de netimbrare a recursului.
Asupra excepției invocate, instanța de recurs reține următoarele:
Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în Legea nr.146/1997, cu modificările ulterioare.
Potrivit prevederilor art.11 din această lege, cererile pentru exercitarea căilor ordinare de atac împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din: taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani soluționată de prima instanță; sau taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani, în speță recurenta datorând 19,5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Deoarece recurenta nu a depus odată cu recursul declarat, taxa de timbru aferentă, conform prevederilor art.302/1 Cod procedură civilă, instanța a dispus citarea acesteia cu mențiunea timbrării recursului cu suma de 19,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, până la primul termen de judecată fixat în cauză, respectiv 3 septembrie 2009 (dovada fila 11 din dosar).
Neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, cu anularea acțiunii sau cererii.
Astfel, deoarece recurenta a fost citată cu mențiunea de a timbra recursul declarat până la termenul de judecată, însă nu și-a îndeplinit obligația de timbrare stabilită, instanța de recurs urmează să admită excepția de netimbrare și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat și menținerea în totalitate a sentinței atacate.
Față de prevederile articolului 137 cod procedură civilă, recursul nu va fi analizat pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat derecurenta debitoare SC SRL,având CUI R- și J -, cu sediul în comuna, localitatea,-, județul în contradictoriu cuintimatul lichidator SC,cu sediul în O, str. -. -. - nr.20.9, intimata creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a județului B, cu sediul în O, str. - nr. 2 și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Bihor, cu sediul în O,-, împotriva Sentinței nr. 1287/F/27.05.2009 pronunțată de Tribunalul, pe care o menține în totul.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 10 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR GREFIER
- - - - - - - -
Red.dec.M/4.01.2010
Jud fond
Dact./04.01.2010
4 com
Președinte:Marinescu SimonaJudecători:Marinescu Simona, Filimon Marcela, Băltărete Savina