Spete procedura insolventei. Decizia 53/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ și de

CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL

DOSAR NR.- -

DECIZIA nr.53/C/2009 - R

Ședința publică

din 11 februarie 2009

PREȘEDINTE: Sotoc Daniela Judecător

- - - Președinte secție

- - - JUDECĂTOR 2: Băltărete Savina

- - - Grefier

S-a luat în examinare recursul comercial formulat de recurenta creditoare AUTORITATEA pentru VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11 împotrivaSentinței nr. 258/F/2008 pronunțată la 16.09.2008 de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-în contradictoriu cu ntimata debitoare SC SRL S M, nr.7. având J- și CUI - - prin lichidator SC LJ 2000 din S - județul S M, intimații creditori INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ al județului S M, cu sediul în S M,-, DIRECȚIA GENERALĂ DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ S M, cu sediul în S M,-, SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ - MARFĂ SA B - Sucursala C N, cu sediul în C N, nr.17, județul, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S cu sediul în S M, Romană nr.3-5 și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu sediul în-, având ca obiect PROCEDURA INSOLVENȚEI - SOCIETĂȚI CU RĂSPUNDERE.

La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxelor de timbru, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin Sentința nr. 258/F/2008 pronunțată la 16.09.2008, Tribunalul Satu Mare a respins obiecțiunile formulate de creditoarea AUTORITATEA pentru VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B la Raportul final al lichidatorului, a admis propunerea lichidatorului și în temeiul art.132 al.2 din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SRL S M, radierea acesteia din registrul comerțului, l-a descărcat pe administratorul judiciar de orice îndatorire și responsabilități și a dispus notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Satu Mare pentru efectuarea mențiunii de radiere și publicare în Buletinul procedurilor de insolvență.

De asemenea a dispus ca după închiderea procedurii falimentului, executarea silită a sentinței comerciale nr.951/F/25.05.2006 definitivă și executorie să se efectueze de către organul de executare fiscal, conform art.136 al.6 din OG nr.92/2003, iar repartizarea sumelor rezultate din executare să se facă potrivit art.123 din Legea nr.85/2006.

A confirmat decontul pentru cheltuielile de lichidare depus de lichidatorul judiciar pentru suma de 17.200 lei rămasă neacoperită din fondul special constituit, conform art.4 al.4 din Legea nr.85/2006.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că lichidatorul judiciar, desemnat în cauză, a valorificat bunurile falitei și a repartizat sumele obținute, conform Planului de distribuție nr.1 din 11.10.2006, întocmit în conformitate cu dispozițiile art.123 din Legea nr.85/2006, propunând închiderea procedurii și executarea silită a sumei de 145.464,768 lei RON, la care au fost obligați foștii administratori statutari ai falitei prin Sentința nr.951/F/25.05.2006 pronunțată de Tribunalul Satu Mare de către executorul fiscal DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, conform dispozițiilor art.136 al.6 din OG nr.92/2003.

Judecătorul sindic a mai reținut că obiecțiunile creditoarei AVAS sunt neîntemeiate, față de inexistența altor bunuri de valorificat, situație în care menținerea pe rol a dosarului de faliment ar atrage cheltuieli inutile și nejustificate, creditoarea AVAS nefiind de acord să avanseze sume în acest sens.

Referitor la executarea silită de către executorul fiscal, a reținut că dispozițiile art. 136 al.6 din OG nr.92/2003 primează față de cele ale art. 142 (2) din Legea nr.85/2006, pe care creditoarea își întemeiază obiecțiunile.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AUTORITATEA pentru VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, solicitând modificarea ei în sensul continuării procedurii, până la executarea titlului executoriu deținut împotriva foștilor administratori statutari ai debitoarei și distribuirea sumelor obținute creditorilor, invocând prevederile art. 304 pct.9 Cod Procedură Civilă.

În motivarea recursului său creditoarea arată că contrar opiniei care rezidă din interpretarea prevederilor art. 142 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a autorizat numai creditorul B la executarea sentinței, încălcând flagrant drepturile celorlalți creditori printre care și

Mai arată că prin descărcarea lichidatorului de atribuții și închiderea procedurii, ceilalți creditori nu mai pot controla în nici un mod executarea sentinței de către

Recurenta a solicitat ca în dispozitivul sentinței de închidere să fie menționat faptul că toți creditorii pot participa la executarea titlului obținut și implicit la recuperarea sumelor pe care debitorul le datorează.

În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct.9, art.304 ind.1 Cod Procedură Civilă, art.136, 138, 140 și 142 din Legea nr.85/2006.

Intimații n-au formulat întâmpinare.

Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, conform art.304 raportat la art.304 ind.1 Cod Procedură Civilă, pe baza materialului și lucrărilor dosarului, se constată că aceasta este temeinică și legală.

Potrivit art.136 al.6 din OG nr.92/2003 în cazul în care potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispozițiile cap. IV din Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței și pentru creanțe fiscale, prin derogare de la prevederile art.142 din Legea nr.85/2006, executarea silită se efectuează de organul de executare în condițiile acestui cod de procedură fiscală.

În consecință, în mod corect a reținut judecătorul sindic că prevederile acestui text de lege primează, față de cele ale art.142 (2) din Legea nr.85/2006, în speță fiind îndeplinite condițiile prevăzute de 136 (6) din OG nr.92/2003.

Față de cele menționate în dispozitivul sentinței recurate în sensul că repartizarea sumelor rezultate din executarea silită să se facă potrivit prevederilor art. 123 din Legea nr.85/2006, instanța apreciază că motivul de recurs privind imposibilitatea celorlalți creditori de a controla executarea ce va fi efectuată de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M și nu B, cum greșit susține recurenta și încălcarea drepturilor acestor creditori este neîntemeiat, iar solicitarea menționării în dispozitivul sentinței că toți creditorii pot participa la executarea titlului executor și implicit la recuperarea sumelor este superfluă.

Față de toate aceste considerente, în baza art.312 raportat la art.316 Cod Procedură Civilă, instanța urmează a reps9nge ca nefondat recursul.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare AUTORITATEA pentru VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11 împotrivaSentinței nr. 258/F/2008 pronunțată la 16.09.2008 de Tribunalul Satu Mareîn contradictoriu cu ntimata debitoare SC SRL S M, nr.7. - prin lichidator SC LJ 2000 din S - județul S M, intimații creditori INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ al județului S M, cu sediul în S M,-, DIRECȚIA GENERALĂ DE MUNCĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ S M, cu sediul în S M,-, SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ - MARFĂ SA B - Sucursala C N, cu sediul în C N, nr.17, județul, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S cu sediul în S M, Romană nr.3-5 și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Satu Mare, cu sediul în-, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2009.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - - - -

Red.dec.în concept S - 18.02.2009

Jud. fond

Tehnored.dec. - 20.02.2009

2 exemplare

Președinte:Sotoc Daniela
Judecători:Sotoc Daniela, Băltărete Savina, Marinescu Simona

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete procedura insolventei. Decizia 53/2009. Curtea de Apel Oradea