Spete procedura insolventei. Decizia 596/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 596
Ședința publică din 16 aprilie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Dorin
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea - România Mobile SA B împotriva sentinței comerciale nr. 2106/27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL, prin administrator, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedură completă.
S-a făcut referatul cauzei, de către, grefierul de ședință, după care, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către creditoarea recurentă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 2106/27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006, formulată de creditorul - România Mobile SA B, în contradictoriu cu debitoarea - SRL
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, în speță, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 3 pct. 6 din Legea insolvenței.
Creditoarea invocă existența unei creanțe certe, compusă din contravaloarea serviciilor de telefonie prestate și neachitate în cuantum de 15.139,04 lei, penalități de întârziere de 0,5% pe zi, începând cu data scadenței, în sumă totală de 9580,60 lei și daune interese calculate în baza art. 15 din contractul abonament, evaluate la 2441,58 lei pentru încetarea contractului înainte de perioada inițială.
Suma reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie se constată că nu este o creanță certă, având în vedere clauzele contractului încheiat între părți și teoria probațiunii în materia obligațiilor comerciale.
Această sumă reprezintă, potrivit probelor depuse de creditoare, contravaloarea a două facturi electronice emise la data de 22.10.2007 în sumă de 5084 lei și la 26.11.2007 în sumă de 10135,34 lei, ambele depuse la filele 30 și 31 dosar.
După cum este firesc să se constate, niciuna din cele două facturi nu a fost acceptată la plată iar, în lipsa unei clauze contractuale exprese, numai acceptarea facturii este reținută ca probă în asumarea obligației de către debitor.
Dimpotrivă, în contractul de abonament pentru serviciile depus la fila 68 dosar, la art. 9.3 este stipulată clauza că prestatorul va trimite lunar către abonat factura de servicii, prin poștă, la adresa specificată "în prezentul contract".
Cu toate că, în continuare aceeași clauză arată că abonatul care reclamă că nu a primit factura nu este exonerat de plata acesteia, creditoarea, ca parte contractantă, nu se poate prevala de exonerarea executării obligației privind expedierea facturii prin poștă la adresa sau sediul abonatului.
Cu niciun mijloc de probă creditoarea nu a făcut dovada că a adus la cunoștință abonatului, respectiv debitoarei, despre emiterea facturilor, sumele ce reprezintă contravaloarea serviciilor de telefonie, până la data scadenței, întrucât, ulterior, cu puțin timp înainte de înregistrarea cererii de chemare în judecată, creditoarea comunică o adresă către debitoare (fila 32 dosar), emisă la 23.01.2008, în care calculează toate sumele pretinse, solicitând să-i fie achitate de urgență.
Concluzia judecătorului sindic a fost că, atât timp cât chiar în clauzele contractului și-a asumat obligația de expediere prin poștă a facturii abonatului, indiferent dacă s-ar prevala de un ordin intern al Ministerului Finanțelor pentru emiterea acestora în format electronic, conform art. 969 Cod Civil, convenția legal făcută are putere de lege între părțile contractante și prin neexecutarea obligațiilor sale creditoarea nu poate pretinde că sumele trecute în cele două facturi reprezintă creanță certă în sensul prevăzut de art. 3 pct. 6 din Legea insolvenței.
Suma de 9580,60 lei, trecută la pct. 2 din cererea de chemare în judecată reprezintă penalități de 0,5 % /zi de întârziere aferente acestui debit, dar la dosarul cauzei nu a fost depus un mod de calcul al penalităților, astfel că nu se poate verifica pentru câte zile s-a calculat, raportat la fiecare factură, astfel cum arată creditoarea în cerere.
Pe de altă parte, potrivit acelorași clauze contractuale, calcularea lor pe o perioadă nedeterminată este abuzivă și împotriva convenției părților, deoarece la pct. 3 reclamanta solicită daune interese pentru încetarea contractului înainte de perioada inițială, deci se presupune că la data înregistrării cererii, 26.03.2008, penalitățile nu mai trebuiau calculate, iar, pe de altă parte, în contract, la art. 9.5 este stipulată clauza că "În cazul în care abonatul nu își îndeplinește obligația de plată, își rezervă dreptul de a suspenda temporar serviciul sau de a rezilia prezentul contract conform art. 14, după data scadentă care este specificată în factură.".
Pentru nerespectarea obligațiilor de plată de către abonat, creditoarea avea calea rezilierii contractului sau a suspendării temporare a serviciilor de telefonie.
Este adevărat că, în continuare, la cap. 9 " - facturare, plată" pct. 9.6 se stipulează "suspendarea temporară a serviciilor sau încetarea prezentului contract de abonament nu exonerează abonatul de plata serviciilor datoare către ".
Plata sumelor datorate, în măsura în care ar fi dovedite, în cazul încetării contractului de abonament prin reziliere, nu ar fi cuvenită decât pentru contravaloarea serviciilor de telefonie și penalități de întârziere, dar numai până la data încetării contractului și nu pe un termen nedeterminat.
Suma de 2441,58 lei trecută la pct. 3 din cerere, reprezintă daune interese calculate conform art. 15 din contractul abonament.
Art. 15 din contractul abonament stipulează "Costuri de încetare înainte de expirarea perioadei inițiale" (fila 68 verso).
Creditoarea nu face vorbire însă de modul de încetare a contractului de abonament din inițiativa abonatului pentru că numai în acest caz costurile stipulate la art. 15 îi revin în sarcină.
Art. 13 din contract prevede modalități de încetare la inițiativa abonatului, iar art. 12 "Durata contractului" stipulează termenul inițial de 24 de luni.
În cererea de abonament depusă la fila 118 dosar în xerocopie se observă data înregistrării 19.09.2007, astfel că, aplicând art. 12 din contract, termenul general de 24 luni expiră la 19.09.2009.
În cererea de chemare în judecată creditoarea, încălcând art. 112 Cod Procedură Civilă, nu descrie fapta comisă de debitoare, data când a încetat din inițiativa acesteia contractul de abonament și probele prin care dovedește aceasta, astfel că suma respectivă se constată de asemenea că nu reprezintă o creanță certă în sensul prev. de art. 3 pct. 6 din Legea insolvenței.
De altfel, creditoarea nu prezintă nici modul de calcul al sumei de 2441,58 lei în aplicarea art. 15 din contractul abonament.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea - România Mobile SA B, solicitând modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii cererii introductive de instanță.
În motivare, se arată că, în fapt, prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr-, s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea - SRL în vederea realizării creanței compusă din:
-15.139,04 lei reprezentând preț restant al serviciilor de telefonie mobilă prestate debitoarei;
-9.580,60 lei reprezentând penalități convenționale în cuantum procentual de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, aferente debitului principal, pentru perioada cuprinsă între scadența fiecărei sume ce o compune și data de 20.03.2008;
În raport de considerentele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția primei instanțe, apreciază că aceasta este supusă criticilor, fiind rezultatul uneiinterpretări greșite a actului juridic dedus judecății,și în egală măsură, dată cuaplicarea greșită a legii,motive ce se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 din Codul d e procedură civilă, după cum urmează:
S-a reținut de către prima instanță că creditoarea nu este îndreptățită să solicite deschiderea procedurii insolvenței, întrucât creanța invocată prin cererea introductivă nu are caracter cert.
În aprecierea caracterului cert al creanței solicită să se aibă în vedere definiția dată de dispozițiile art. 379 alin. 3 Cod procedură civilă potrivit cu care"Creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul."
În raport de aceste prevederi legale s-a făcut dovada certitudinii creanței cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv: Contractul de abonament pentru serviciile nr. - din 19.09.2007 și anexele la acesta, facturile fiscale nr. CSE-/08.10.2007 și CSE-/08.11.2007, emise în baza acestui contract și rămase neachitate, tabel de calcul al penalităților convenționale pentru perioada cuprinsă între scadența fiecărei facturi și data de 20.03.2008.
Creditoarea recurentă arată că art. 9 pct. 3 din convenția părților, necontestată de debitoare, stipulează expres:" va trimite lunar către factura de servicii -prin poștă la adresa specificată în prezentul contract. ul care reclamă că nu a primit factura nu este exonerat de plata acesteia. Orice reclamații privind facturile și în special costurile convorbirilor, vor fi semnalate în scris Serviciului Relații cu Clienții în termen de maxim 30 zile calendaristice de la data facturii în cauză. La sfârșitul acestei perioade, suma facturată este considerată ca fiind în mod irevocabil acceptată la plată."În speță, nu s-a făcut dovada contestării facturilor fiscale ce cuprind creanțele invocate în cererea introductivă, așa încât potrivit convenției părților, necontestarea facturilor în termenul convenit, valorează acceptare tacită a acestora în conformitate și cu dispozițiile art. 46 Cod comercial. În ce privește faptul că nu s-ar fi făcut dovada expedierii facturilor către debitoare, apreciază că instanța a depășit limitele învestirii sale, erijându-se în apărătorul debitoarei, în condițiile în care aceasta nu a contestat vreodată primirea facturilor.
De asemenea, alegațiile instanței referitoare la emiterea facturilor în format electronic sunt lipsite de orice fundament, întrucât clauzele contractuale sunt fără echivoc în privința modalității de transmitere a facturilor către abonați, respectiv prin poștă, iar în speță nu s-a făcut dovada faptului că subscrisa a încălcat aceste prevederi.
Referitor la penalitățile de întârziere solicitate prin cererea introductivă, contrar celor reținute de prima instanță, la dosar a fost depus de către recurentă un tabel de calcul al penalităților convenționale pentru perioada cuprinsă între scadența fiecărei facturi și data de 20.03.2008, din care rezultă toate elementele necesare pentru verificarea acestora, respectiv: numărul și data emiterii facturilor, scadența acestora, suma înscrisă în facturi reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, numărul zilelor de întârziere și cuantumul total al penalităților astfel calculate.
Mai afirmă instanța că, în situația încetării contractului de abonament prin reziliere, creditoarea este îndreptățită doar la contravaloarea serviciilor de telefonie și penalități de întârziere, dar numai până la data încetării contractului și nu pe un termen nedeterminat.
Este evident că prețul serviciilor este datorat până la data încetării contractului, însă mai departe, dacă s-a aprecia că și penalitățile sunt datorate până la aceeași dată, ar fi contrar finalității clauzei penale, aceea de sancționare a debitorului aflat în întârziere, dar și convenției părților care stipulează expres în art. 9.5 că penalitățile se aplică"începând cu ziua următoare datei scadenței, până la data plății integrale a sumei datorate."
În fine, cu privire la suma de 2441,58 lei, solicitată cu titlu de daune interese rezultate din încetarea contractului înainte de perioada inițială, prima instanță a reținut de asemenea că nu are caracter cert, întrucât creditoarea nu a precizat în cererea de chemare în judecată modul de încetare a contractului de abonament din inițiativa abonatului, data încetării contractului, precum și probele care dovedesc acest fapt.
Trecând peste faptul că această creanță, singură, nu îndeplinea condiția valorii prag pentru justifica deschiderea procedurii, și prin urmare nu se mai impunea a fi analizate celelalte condiții, instanța, în măsura în care avea nelămuriri asupra perioadei pentru care au fost calculate aceste daune și a modului de calcul al acestora, era firesc să solicite creditoarei precizările de rigoare. Cu privire la această creanță, solicită instanței de control să aibă în vedere că temeiul în baza căruia s-au pretins aceste daune îl reprezintă prevederile art. 14 pct. 1 și 2 coroborat cu art. 15 din convenția părților.
Astfel, potrivit art.14.1:" poate rezilia acest contract, fără preaviz, drept de compensație sau despăgubiri pentru, în următoarele situații: ul nu își respectă obligațiile de plată; -".
Iar, potrivit art. 14.2 din convenția părților:"încetarea contractului în cazurile enumerate mai sus se va produce începând cu data constatării de către a oricăruia dintre cazuri.- ul trebuie să achite toate sumele datorate către și eventualele costuri de încetare înainte de expirarea perioadei inițiale, așa cum sunt specificate în art.15, în cazul în care terminarea contractului de abonament intervine înainte de sfârșitul perioadei inițiale a prezentului contract de abonament."
Daunele astfel datorate, au fost calculate potrivit art.15 din contract, astfel cum rezultă și din tabelul anexat recursului.
Față de considerentele expuse, apreciază că hotărârea primei instanțe este rezultatul uneiinterpretări greșite a actului juridic dedus judecățiiși în egală măsură, dată cuaplicarea greșită a legii,fiind astfel în prezența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, care, potrivit art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, impun modificarea sentinței recurate. În consecință, solicită admiterea prezentului recurs și constatând că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, în sensul că invocă o creanță a cărei valoare depășește suma de 10.000 lei, creanța este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 zile, să se modifice în tot sentința recurată și să se admită cererea de deschidere a procedurii insolvenței față de debitoarea - SRL.
În drept, invocă dispozițiile art. 8 din Legea nr. 85/2006, art. 379 Cod procedură civilă, art. 304 pct. 8 și 9 coroborate cu art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă.
Examinând recursul conform motivelor invocate, Curtea reține că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succed:
Între cele două părți a fost încheiat la data de 19.09.2007 un Contract de abonament pentru servicii de telefonie, pentru o perioadă de 24 luni.
La art. 9.3 din Contract s-a convenit că - România Mobile SA va trimite lunar către abonat factura de servicii prin poștă la adresa precizată de abonat în contract. S-a mai prevăzut că abonatul care reclamă că nu a primit factura nu este exonerat de plata acesteia. Orice reclamații privind facturile și în special costurile convorbirilor, vor fi semnalate în scris Serviciului Relații cu Clienții în termen de maxim 30 zile calendaristice de la data facturii în cauză. La sfârșitul acestei perioade, suma facturată este considerată ca fiind în mod irevocabil acceptată la plată.
În baza acestor prevederi contractuale, creditoarea a emis facturile CSE-/08.10.2007, în sumă de 5.084 RON, cu scadența la 22.10.2007 și CSE-/08.11.2007, în valoare de 15.219,34 RON, cu scadența la 26.11.2007, pe care i le-a trimis debitoarei.
Conform art. 9.5 din Contract, plata trebuia făcută în termen de 14 zile de la data facturării, însă debitoarea nu a făcut nicio dovadă a plății celor două facturi.
Judecătorul sindic, dând o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății, a reținut că niciuna din cele două facturi nu a fost acceptată la plată iar, în lipsa unei clauze contractuale exprese, numai acceptarea facturii este reținută ca probă în asumarea obligației de către debitor.
În speță însă, prin contract, debitorul a renunțat la acceptarea expresă a facturilor și a acceptat ca acestea să-i fie trimise prin poștă, necontestarea lor valorând acceptare. Așadar, în acest caz, printr-o clauză contractuală expresă,părțile au convenit să atribuie tăcerii debitorului valoarea de acceptare a facturilor.
În acest context, sumele menționate în cele două facturi constituie creanțe certe, în sensul art. 379, alin. 3.proc.civ.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere în sumă de 9.580,60 RON, Curtea reține că, potrivit art. 9.5 din Contract, acestea se aplică începând cu ziua următoare datei scadenței, până la data plății integrale a sumei datorate, fiind în cuantum de 0,5 % pe zi de întârziere. Mai mult, prin acest articol, părțile au convenit că totalul penalităților de întârziere poate depăși cuantumul sumei asupra căreia au fost calculate.
Din nou, judecătorul sindic a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, reținând că este abuzivă și împotriva convenției părților calcularea penalităților pe o perioadă nedeterminată, întrucât convenția părților prevede aceste penalități, prevede cuantumul lor și permite ca ele să depășească suma asupra cărora au fost calculate.
Modul de calcul al penalităților este prezentat în fișa corespunzătoare anexată cererii de chemare în judecată (fila 8 dosar fond), este pe deplin verificabil, având ca moment de plecare ziua următoare scadenței celor două facturi și nici nu a fost contestată.
Pe de altă parte, părțile au convenit ca aceste majorări să fie calculate, în ipoteza neplății facturilor, până la plata integrală a sumelor cuprinse în facturi.
Conform art. 1087 Cod civil, "când convenția cuprinde că partea care nu va executa va plăti o sumă oarecare drept daune-interese, nu se poate acorda celeilalte părți o sumă nici mai mare nici mai mică".
În consecință, soluția judecătorului sindic cu privire la penalitățile de întârziere este dată și cu încălcarea legii, fiind astfel incident cazul de modificare prevăzut de art. 304, pct. 9.proc.civ.
În ceea ce privește suma de 2441,58 RON, Curtea reține că aceasta reprezintă daune interese stabilite pentru încetarea contractului pentru nerespectarea obligației de plată a facturilor de către debitoarea - SRL.
Potrivit art. 14.1 din Contract, acesta se poate rezilia, fără preaviz, drept de compensație sau despăgubiri pentru abonat, în situația în care abonatul nu își respectă obligațiile de plată.
Data de la care s-a considerat reziliat contractul este data dezactivării serviciilor de telefonie mobilă (05.12.2007), deci chiar mai târziu decât împlinirea termenului de 14 zile de plată a facturii CSE-/08.10.2007, prevăzut la art. 9.5 din Contract.
Ca o consecință, a acestui caz de reziliere, art. 14.2 din Contract prevede că abonatul trebuie să achite toate sumele datorate către și eventualele costuri de încetare înainte de expirarea perioadei inițiale, așa cum sunt specificate în art.15, în cazul în care terminarea contractului de abonament intervine înainte de sfârșitul perioadei inițiale a prezentului contract de abonament.
În speță, Contractul a fost încheiat pe o durată de 24 luni, începând cu data de 19.09.2007, astfel că potrivit art. 15 din Contract, debitoarea datorează contravaloarea abonamentului lunar aferent perioadei rămase până la terminarea perioadei inițiale de contract. Aceste costuri sunt calculate în fișa de la fila 9 din dosarul de recurs și sunt verificabile.
Curtea mai reține că nu a fost învestită, prin recurs, și asupra sumei de 98,80 RON, constând în cheltuieli de judecată aferente cererii de chemare în judecată la prima instanță, astfel că nu se va pronunța asupra ei.
Întrucât toate celelalte sume sunt certe, exigibile, lichide, depășesc pragul de 10.000 RON și sunt scadente de mai mult de 30 zile, iar debitoarea - SRL nu le-a plătit în mod nejustificat, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile art. 3, pct. 6 și 12 din Legea 85/2006, astfel că cererea formulată de creditoarea - România Mobile SA este fondată, motiv pentru care, constatând că debitoarea - SRL se află în stare de insolvență, se va admite recursul și se va modifica sentința atacată, în sensul admiterii cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
Întrucât, conform art. 11, alin. 1, lit. a și c din Legea 85/2006, deschiderea procedurii insolvenței și desemnarea practicianului în insolvență sunt atribuțiile exclusive ale judecătorului sindic, cauza va fi trimisă acestuia pentru a deschide procedura insolvenței și pentru a desemna practicianul în insolvență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de creditoarea - România Mobile SA împotriva sentinței comerciale nr. 2106/27.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, pe care o modifică în tot, în sensul că admite cererea de declanșare a procedurii insolvenței asupra debitoarei - SRL și trimite cauza la judecătorul sindic pentru deschiderea procedurii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 16.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - Dr. - - - -
GREFIER,
Red../14.05.2009
Dact. /14.05.2009
2 ex.
Prima instanță - Trib.
Judecător sindic -
Președinte:Cătălin Nicolae ȘerbanJudecători:Cătălin Nicolae Șerban, Marian Bratiș, Dorin
