Contestaţie la executare. Decizia nr. 1252/2013. Tribunalul ALBA

Tribunalul ALBA - Sentințe și decizii comerciale / 2013

Decizia nr. 1252/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 17-10-2013 în dosarul nr. 2086/203/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 1252/R/2013

Ședința publică de la 17 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. A. A.

Judecător M. P.

Judecător L. D.

Grefier G. M. P.

Pe rol se află soluționarea contestației la executare declarată de contestatorul I. A. G. împotriva sentinței civile nr. 359/2013 pronunțată de Judecătoria Câmpeni în dosar nr._ în contradictoriu cu intimat B. S.A., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. S. D. pentru contestator, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:

La data de 16.10.2013, contestatorul prin avocat, a depus la dosar prin fax, cerere de strigare a cauzei la sfârșitul dezbaterilor.

Instanța comunică un exemplar din întâmpinare cu avocata contestatorului care nu solicită termen pentru a lua la cunoștință de conținutul acesteia.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța pune în vedere că s-a invocat excepția netimbrării recursului.

Avocata contestatorului solicită respingerea excepției.

Instanța respinge excepția netimbrării recursului față de depunerea taxei de timbru la dosarul cauzei (f. 21).

Instanța acorda cuvantul si asupra excepției tardivității recursului, invocata prin intampinare.

Avocata contestatoarei solicită respingerea excepției tardivității recursului.

Instanța respinge excepția tardivității recursului raportat la împrejurarea că 15.04.2013 era ultima zi în care acesta putea fi înregistrat iar data înregistrării recursului este data de 15.04.2013.

Instanța acordă cuvântul asupra contestației la executare.

Avocata contestatorului solicită admiterea recursului și casarea cu trimitere spre rejudecare pentru motivele prezentate pe larg în cererea de recurs, pe care le reitereaza in esenta.

Față de actele depuse la dosar, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Campeni in dosar nr._, contestatorul I. A. G., în contradictoriu cu intimata B. S.A., a solicitat ca prin hotărâre judecătorească și după administrarea de probe:

Să se dispună anularea procesului-verbal de situație emis în dosarul execuțional indicat mai sus, la data de 12.11.2012;

Să se dispună rezoluțiunea parțială a contractului de credit ce constituie titlu executoriu în cauză, cu privire la rata dobânzii și cu privire la comisioanele bancare;

Să se dispună obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii se arată că în fapt, contestatorul este moștenitor al debitorului I. A., care este tatăl său și care a garantat cu imobilul în litigiu, restituirea unui credit contractat de o societate comercială la banca intimată.

După începerea executării silite, tatăl contestatorului fiind decedat, acesta din urmă a fost înștiințat de către executorul judecătoresc de acest aspect (decesul intervenind anterior începerii executării silite), iar pentru prima dată, titlul executoriu în cauză, a fost comunicat cu contestatorul la data de 16.11.2012.

La data de 12.11.2012 a fost întocmit procesul-verbal de situație,prin care executorul judecătoresc a susținut ca s-a deplasat la fata locului în vederea evaluării imobilului, dar fără a fi însoțit de vreun expert în evaluări imobiliare, deoarece nu se consemnează în acest act de executare silită prezența vreunui expert.

Cu toate acestea, executorul a apreciat că din moment ce nu a găsit pe nimeni acasă, pentru a se proceda la determinarea situației imobilului, sunt suficiente datele din extrasul de carte funciară și cele cuprinse într-un raport de evaluare din anul 2011.

Potrivit prevederilor art. 496 cod 4 pr.civ., prin procesul-verbal de situație trebuie a se face o descriere cat mai detaliata a imobilului, dar aceasta descriere trebuie a fi făcută în baza celor percepute cu propriile simțuri de către executorul judecătoresc și nu pe baza extrasului de carte funciară și a unei expertize efectuate într-o altă procedură decât cea a executării silite.

Împreună cu procesul-verbal de situație s-a comunicat și titlul executoriu, fiind în termen pentru a formula prezenta contestație la executare și împotriva acestuia. Deoarece titlul executor îl constituie un înscris care nu este o hotărâre judecătorească, în baza prevederilor art. 399 al.3 cod pr.civ., nu este permis să se invoce apărări de fond împotriva acestui titlu executoriu.

Așa cum lesne se poate observa, inclusiv în lumina noii practici judiciare, contractul de credit care constituie titlu executor, este un act încheiat în mod nelegal, prin inserarea în cuprinsul său a unor clauze abuzive. Aceste clauze abuzive se regăsesc în privința comisioanelor bancare ca și în privința dobânzilor, pentru motivele care urmează a fi expuse și anume:

Antecesorul în drepturi al contestatorului nu a avut posibilitatea de a negocia clauzele contractuale din contractul de credit, împrejurare care rezultă din însuși calitatea în care a semnat acest contract. Așa cum a fost încheiat acest contract de credit în el sunt incluse clauze care au fost excluse de la negociere chiar și de către debitor nu doar de către garanții ipotecari. Este vorba a de comisioanele bancare care sunt nelegal prevăzute în contract, atât din punct de vedere al justificării lor cât și din punctul de vedere al cuantumului lor.

Așa după cum reiese din contractul de ipoteca, suma determinată prin contractul de ipotecă a fost doar cea a creditului și nu a dobânzilor și comisioanelor.

Dobânda cuprinsă în contract nu doar că este una peste valoarea maximă a dobânzii stabilite conform indicelui D., pe baza EURIBOR, ci nu a fost una determinată clar în contractul de ipotecă.

Potrivit prevederilor art. 1776 alin .l cod civil 1864, act normativ sub regimul căruia a fost încheiat contractul de ipotecă, contractul de ipotecă poate fi valabil doar pentru suma determinată în act și nicidecum pentru o sumă determinabilă în viitor.

În aceste condiții, pentru dobânzile și comisioanele supuse

executării silite, garanții ipotecari nu pot răspunde, răspunderea putând fi angajată doar pentru restul de credit neachitat de debitor.

F. de aceste aspecte, contestatorul pune în vedere instanței faptul că contestația la executare este fondată, motiv pentru care solicită admiterea ei, cu consecința anulării formelor de executare silită îndeplinite în mod ilegal.

În drept s-au invocat prevederile art. 399 și urm. cod pr.civ., art. 1776 cod. civil 1864, art. ; 274 cod pr.civ.

La dosar au fost anexate înscrisuri, dosarul execuțional, împuternicire avocațială și timbru judiciar.

Cererea fost legal timbrată cu 194 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata BANCA.COMERCIALA. ROMANĂ SA, cu. sediu!- social în București,. B- dul Regina E. nr.5, sector 3, a solicitat respingerea acțiunii pe cale de excepție, în conformitate cu prevederile art. 137 C. pr. Civ. și admiterea următoarelor excepții:

1. excepția netimbrării acțiunii de către contestator - art. 2 si 20 Lege nr. 146_

Potrivit art. 2 alin.2 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ,,în cazul contestației la executare silită și al opoziției la executare, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite .Taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 194 lei, indiferent de valoarea contestată ,,.

Art.20 al aceluiași act normativ statuează faptul că taxele de timbru se achită anticipat.

Întrucât contestatorul nu și-a îndeplinit obligația legală de a timbra corespunzător contestația la executare, intimata solicită să fie anulată cererea de chemare în judecată .

2. excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Câmpeni .

În ceea ce privește judecarea petitului privind rezolutiunea parțială a contractului de credit nr. 75/_/26.10.2007, se apreciază că este competentă să soluționeze acest capăt de cerere instanța de la domiciliul pârâtului, în temeiul art. 5 cod procedură civilă -"Cererea se face la instanța domiciliului pârâtului.", respectiv Judecătoria sectorului III București, în a cărei rază teritorială își are sediul principal pârâta B. SA.

Având în vedere cele mai sus menționate și în conformitate cu art. 158 C.pr. civ., intimata solicită instanței admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Câmpeni și pe cale de consecință declinarea competenței în favoarea instanței competente din punct de vedere teritorial.

3. excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului

În motivarea cererii se arată că în fapt, în data de 26.10.2007 între . - împrumutat și BANCA COMERCIALA ROMANĂ S.A- împrumutător, a fost încheiat contractul de credit 75/_/26.10.2007, prin care i s-a acordat împrumutatului un credit de investiții în suma de 1.980.366 lei.

Acest credit, potrivit actului adițional A. lulia SJ-CC nr. 75/_/E/18.03.2010 și contractului de ipoteca nr. 75/_/26.10.2007, a fost garantat printre altele și cu ipoteca asupra imobilului situat în Câmpeni, ., jud. A., înscris în CF nr. 2104 a loc. Câmpeni, proprietatea garanților ipotecari lancu A. și lancu M..

Deși numitul lancu A. G. susține prin acțiunea introductivă de instanță că ar fi moștenitorul defunctului I. A., totuși contestatorul nu probează aceasta calitate în nici un fel. De asemenea, sus numitul nu a făcut dovada acceptării moștenirii defunctului, potrivit dispozițiilor art. 685 și urm. C. Civ. vechi (art.1.100 C. Civ. nou)

În condițiile în care executarea silită ce formează obiectul dosarului execuțional nr. 265/2012 al B. G. -L. Ș. vizează imobilul -proprietatea garanților ipotecari I. A. și I. M., iar numitul lancu A. G. nu a făcut dovada că ar fi moștenitorul defunctului I. A., se apreciază ca acesta nu poate avea calitate procesuală activă în litigiu.

Calitatea procesuală, legitimatio ad causam este o condiție care trebuie să existe pentru ca un subiect de drept sa fie parte într-un proces civil. Ea reprezintă ,de fapt, identitatea între persoana reclamantului și persoana care este titularul dreptului subiectiv dedus judecății, respectiv identitatea între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul raportului juridic dedus judecații sau cel față de care se poate realiza interesul reclamantului. Ori, în speța de față identitatea referitoare la persoana reclamantului nu este întrunită.

Mai mult decât atât, în prezentul litigiu nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.109 C. pri; Civ.; contestatorul nefăcând dovada că ar fi titularul vreunui drept încălcat.

Față de aceste împrejurări, intimata solicită respingerea acțiunii ca fiind formulată de o persoana fără calitate procesuală activă.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității contestației la executare, potrivit art. 399 alin.1 și 3 C. pr. Civ., in fata primei instante au fost invocate urmatoarele argumente :

"(1)Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lamuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege. (...)

(3) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac."

Așadar, textul legal prevede în mod expres condițiile excepționale în care se pot formula apărări de fond cu privire la titlul executoriu și anume: în cazul hotărârilor judecătorești, se pot cere lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu numai dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281 C. pr. Civ. . iar în cazul celorlalte titluri executorii(altele decât hotărârile judecătorești), se pot formula apărări de fond numai dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. Ori în speța de față, contestatorul în mod evident avea la îndemână o altă cale de atac (de ex. acțiunea în constatare, acțiunea în anulare etc.)

Pe calea contestației la titlu nu se pot aduce critici asupra validității în fond a titlului executoriu, ci numai cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea sa, altfel spus, criticile aduse titlului executoriu pot viza numai corecta sa executare, iar nu fondul acestuia, care în caz de dubiu, urmează a fi clarificat pe calea unei acțiuni de drept comun, în condițiile legii, iar nu pe calea contestației la executare.

În concluzie, intimata solicită instanței, în temeiul art. 137 C. pr. Civ. raportat la art. 399 C. pr. Civ. admiterea excepției formulate și respingerea contestației ca fiind inadmisibilă .

În subsidiar, pe fondul cauzei solicită respingerea contestației la executare ca fiind neîntemeiată.

În fapt, în data de 26.10.2007 între .- împrumutat și BANCA COMERCIALA R. SA- împrumutător, a fost încheiat contractul de credit 75/_/26.10.2007, prin care s-a acordat împrumutatului un credit de investiții în suma de 1.980.366 lei.

Acest credit, potrivit actului adițional A. I. SJ-CC nr. 75/_/E/18.03.2010 și contractului de ipotecă nr. 75/_/26.10.2007, a fost garantat printre altele și cu ipoteca asupra imobilului situat în Câmpeni, ., jud. A.,înscris în CF nr. 2104 a loc. Câmpeni, proprietatea garanților ipotecari lancu A. si lancu M..

Datorită nerespectării obligațiilor privind rambursarea creditului, banca, în temeiul clauzelor contractuale, a declarat scadența anticipată a creditului și a inițiat procedura de executare silită a debitorilor.

Anterior semnării contractului de credit, banca a adus la cunoștința clienților în mod detaliat oferta sa de creditare, explicându-le în același timp condițiile de creditare, drepturile și obligațiile părților, precum și „costul creditului".

Prin semnarea contractului de credit, clienții au acceptat în mod integral aceste condiții de creditare și implicit au fost de acord cu cuantumul ratelor și termenele de rambursare a creditului, astfel cum s-a stabilit prin graficul de rambursare semnat de părți.

În temeiul principiul libertății contractuale - consecința primară a autonomiei de voință, o persoană are. posibilitatea să încheie orice contract, dacă acesta nu contravine legii, bunelor moravuri sau ordinii publice.

Potrivit principiului menționat mai sus, nimeni nu poate fi forțat să intre în raporturi contractuale, nimeni nu poate forța pe un altul să încheie un contract, dar și invers-nimeni nu poate fii împiedicat sa încheie un anumit contract.

Banca nu a impus clienților să semneze o convenție de credit pe care nu doreau sa o încheie . Dimpotrivă, împrumutatul și terții garanți au avut inițiativa demarării raporturilor contractuale cu intimata prin formularea cererii de acordare a creditului.

Singurele restricții de a contracta trebuie căutate doar în voința individului.

Libertatea contractuală se exprimă și prin libertatea părților de a-și alege forma contractului și de a stabili conținutul acestuia. Dacă orice contract este just prin sine și obligația se naște din voințele părților, este normal ca acestea să poată să își stabilească conținutul și forma de manifestare a voinței lor juridice. Libertatea de fond este țărmurită doar de bunele moravuri și de ordinea publică. Libertatea contractuală se exprima prin aceea ca o convenție se va naște validă, indiferent de forma de manifestare a voinței părților.

În atare condiții intimata învederează instanței faptul că nu poate fi de acord cu critica contestatorului, potrivit căreia clienții nu au avut posibilitatea negocierii contractului.

Deși contractul s-a prezentat clienților inițial în forma tipizată, aceștia aveau libertatea și posibilitatea de a solicita băncii modificarea clauzelor cu care nu erau de acord, însa aceștia nu au făcut nici un demers în această privință . Astfel, se putea formula o solicitare scrisă de către clienți de modificare a unor clauze. În ipoteza în care părțile nu ar fi ajuns la un consens, clienții aveau posibilitatea de a nu semna contractul de credit, nefiind constrânși în nici un fel de către bancă în acest sens, putând solicita altor instituții bancare oferte de creditare și putând contracta împrumutul de la o altă instituție de credit (în condițiile în care ofertele erau mai avantajoase). Contestatorul nu a prezentat nici o dovadă cu privire la faptul că antecesorul său ar fi solicitat intimatei lămuriri sau explicații suplimentare cu privire la înțelesul clauzelor pretins abuzive, iar banca ar fi refuzat să-i furnizeze astfel de răspunsuri.

Odată semnat de părțile contractante, se prezumă consensul părților referitor la cele stipulate în contract, astfel ca, în conformitate cu prevederile art. 969 Cod civil, contractul devine legea părților, ceea ce înseamnă că părțile semnatare au obligația imperativă de a-și îndeplini cu buna - credință toate obligațiile rezultate din contract.

Totodată, contestatorul mai invocă caracterul abuziv al «unor clauze cuprinse în contractul de credit referitoare la comisioanele bancare și dobânzi, fără a arăta în concret care sunt aceste clauze și fără a motiva în vreun fel caracterul lor abuziv.

O clauză abuzivă este aceea care modifica echilibrul contractual, de cele mai multe ori, în mod imperceptibil sau greu perceptibil pentru consumator. Ori, clauzele contractuale inserate în cuprinsul contractului de credit nr.75/_/26.10.2007, al condițiilor generale de creditare ce fac parte integrantă din acesta, precum și în conținutul celor 5 acte adiționale la contractul de credit, referitoare la dobânzi și comisioane, nu reprezintă clauze abuzive, ele stipulând în mod expres și detaliat obiectul contractului de credit și reglementând "prețul" creditului acordat..

Art.4 al Directivei nr. 93/13/CEE(care a fost transpusă în Legea nr.193/2000) a exclus clauzele privind prețul contractului de la controlul caracterului abuziv prin alin. 2, după cum urmează:

"Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil."

Dispoziția din dreptul intern corespunzătoare acestei Directive europene se regăsește la art. 4 alin. 6 din Legea nr.193/2000:

" Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor și inteligibil".

Aceasta este și poziția adoptată de practica judiciară (a se vedea în acest sens decizia ICCJ nr. 2450/22.06.2011).

Prin aceste dispoziții s-a urmărit impunerea cel puțin a unui nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorului, care nu poate profita de calitatea de consumator pentru a obține beneficii referitoare la prețul unui contract este principalul element pe care un consumator trebuie să îl ia în calcul atunci când încheie un contract.

Legislația referitoare la clauzele abuzive nu este menită sa lărgească sfera leziunii ca sancțiune de drept civil, transformând toți consumatorii în incapabili.

Rata dobânzi si comisioanele bancare reprezintă elementul cheie al unui contract de credit despre care banca își informează clienții de la primul contact referitor la încheierea unui contract, fiind principalul criteriu al reglării concurenței între bănci.

În consecință, modalitatea de determinare a acesteia nu poate fi analizată din perspectiva Clauzelor abuzive, în acest sens convergând atât dispozițiile din legislația națională, cât mai ales prevederile comunitare.

Prin raportare la contractul de credit nr.75/_/26.10.2007, se poate remarca faptul că dobânda și comisioanele aferente creditului contractat sunt reglementate la capitolele Vl - Dobânzi și respectiv VII - Comisioane, unde sunt inserate clauze contractuale clare, fără echivoc, iar înțelegerea acestora nu necesită cunoștințe de specialitate, în conformitate cu prevederile art. 75 din Legea nr.296/2004 republicată privind Codul consumatorului, nefiind nicidecum încălcate prevederile Legii nr.193/2000.

Asa cum a arătat și mai sus, contestatorului îi revine sarcina de a proba caracterul abuziv al clauzelor contractuale, respectiv trebuie să dovedească faptul că prevederile din contractul de credit:

• Nu au fost negociate în nici un fel de părți;

• Creează un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților;

• Dezechilibrul creat este contrar bunei credințe.

Intimata apreciază că în speța de față nu se poate vorbi despre lipsa negocierii clauzelor contractuale, câtă vreme la contractul de credit nr.75/_/26.10.2007 au fost aduse modificări prin intermediul a 5 acte adiționale și anume: nr. 75/_/A/26.10.2007, nr.75/_/B/22.09.2009, nr. 75/_/C/_, nr.75/_/D/26.01.2010 și nr. 75/_/E/18.03.2010.

Instituțiile de creditare prezintă publicului diferite pachete/opțiuni de creditare, consumatorii fiind liberi sa opteze pentru un pachet sau altul.

Astfel, băncile pot încheia contracte de credit cu dobânda fixă sau cu dobânda variabilă, contracte de credit cu dobânda fixă pentru o perioadă limitată de timp, iar apoi cu dobânda variabilă, contracte de credit în lei sau în valută, contracte de credit în care dobânda se calculează în raport de indicele LIBOR/EUROBOR/ROBOR sau chiar contracte de credit în care dobânda se stabilește în funcție de dobânda proprie de referința a instituției de creditare respective, lucru permis prin raportare la contractele de credit încheiate anterior intrării in vigoare a OUG nr.50/2010.

Mai mult decât atât, clienții au avut încă de la momentul încheierii contractului posibilitatea să prefigureze care vor fi sumele de plată ulterior încheierii contractului. În cazul de față clienții au fost de acord cu oferta făcută de bancă, pe care și-au asumat-o prin semnare.

Se impune și mențiunea ca dispozițiile Legii nr.193/2000 nu reformează instituția leziunii pentru a oferi protecție necondiționată, pentru toate actele cu titlu oneros încheiate de persoanele majore și pe care acestea le-ar pretinde a fi păgubitoare. Acestea nu pot și nu trebuie sa primească tratamentul celor incapabili. Deși protecție există pentru consumator, comerciantul nu poate să se substituie cocontractantului sau în analiza aprecierii oportunității contractate. Libertatea de voința în asumarea de obligații implică și responsabilitatea alegerii.

Perfectând un credit cu dobânda variabila, împrumutatul a agreat sa poarte riscul majorării dobânzii inițiale. Același acord a fost exprimat de împrumutat și în privința comisioanelor aferente creditului.

Pentru a putea caracteriza existenta unui dezechilibru semnificativ între părțile contractului de credit, dezechilibru cauzat de existenta clauzelor referitoare la dobânzi și comisioane, instanța trebuie să demareze analiza prin stabilirea exactă a obiectului contractului. Fiind un contract de credit, obiectul acestuia este punerea la dispoziția clientului a unor sume de bani, pentru o anumită perioada de timp, în schimbul unui anumit preț Prețul este format din dobânda și comisoane, iar dobânda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispoziție suma împrumutata pentru o perioada îndelungată de timp.

Legea nr.193/2000 stabilește numai o prezumție relativa, iar nu absoluta, a lipsei negocierii pentru contractele/clauzele preformulate. Ceea ce este preformulat este numai conținutul clauzei în sine cu privire la perceperea unei anumite dobânzi sau unui anume comision, ca parte a prețului contractului, NU si cuantumul /procentul acestuia. Termenul "preformulat" nu este sinonim cu ne-negociat. Dacă s-ar accepta acest raționament ar însemna sa tragem concluzia că majoritatea contractelor pe care le încheiem în viata de zi cu zi, cu diverși furnizori(de apa, electricitate etc.) au caracter abuziv, ceea ce nu este adevărat.

Valoarea efectivă a comisioanelor si dobânzilor, diferă de la un contract, la altul, de la un tip de produs bancar, la altul, cu privire la care consumatorul împrumutat are posibilitatea de a-si manifesta libera opțiune.

Dobânda și comisoanele pentru acordarea împrumuturilor reprezintă chiar cauza încheierii convențiilor de credit, deoarece ele reprezintă o parte a veniturilor băncii, sursa generatoare de profit(care nu poate fi altceva decât scopul existenței pentru o persoană juridică).

Un credit nu poate fi acordat cu titlu gratuit (respectiv, fără obligația împrumutaților de-a plăti comisioane sau după caz, dobândă).Băncile sunt societăți comerciale lucrative, prin urmare eventualele acte de creditare făcute cu titlu gratuit ar fi nule /prin încălcarea principiului specialității capacității de folosința a împrumutătorului.

Totodată, se subliniază faptul că așa - zisul caracter abuziv al clauzelor contractuale nu poate constitui motiv de reziliere a contractului de credit.

Rezilierea reprezintă sancțiunea de drept civil care intervine în situația neexecutării culpabile a obligațiilor decurgând dintr-un contract sinalagmatic, cu executare succesivă și constă în încetarea efectelor contractului numai pentru viitor.

In speța de față, băncii nu i se poate imputa o culpa în executarea obligațiilor contractuale sau o neexecutare a acestora, intimata îndeplinindu-si cu bună credință toate obligațiile asumate prin contractul de credit.

În cazul de față sunt în culpă împrumutatul și terții garanți care nu au rambursat creditul acordat, la termenele și în condițiile convenite de părți, încălcând astfel clauzele contractuale.

Rezilierea contractului nu poate interveni la solicitarea părții culpabile de neexecutarea obligațiilor, întrucât s-ar ajunge la încălcarea principul de drept NEMO AUDITUR PROPRIAM TURPITUDINEM ALLEGANS.

Potrivit principiului menționat, nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpă, așadar nimeni nu poate sa obțină foloase invocând propria sa vină, incorectitudine, necinste, și nici să se apere valorificând un asemenea temei.

Intimata învederează instanței faptul că susținerea contestatorului este neîntemeiată în sensul ca un contract de ipotecă poate fi valabil numai pentru suma determinată în act și nicidecum pentru o sumă determinabilă în viitor.

Ipoteca - garanție reala imobiliara, este supusa principiului specializării, respectiv trebuie sa fie determinata atât asupra imobilului afectat de garanție -art. 1774 C. civ., cat si asupra creanței garantate-art.1776C. civ.

Contractul de ipoteca nr. 75/_/26.10.2007 este unul perfect legal, fiind încheiat cu respectarea condițiilor de fond prevăzute de art. 948 C. civ. și a celor de forma prevăzute de art.1772 C. civ., precum și cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 1774 si 1776 C. civ..

În cuprinsul acestui contract la art. 3 se regăsește descrierea fidelă a imobilului ipotecat, iar la art. 1 se stipulează în mod expres că garanții ipotecari se obligă să garanteze" împrumutul în valoare de 1.980.366 lei plus dobânzile aferente și alte costuri și comisioane, precum și cheltuielile de orice fel legate de recuperarea tuturor sumelor datorate și cheltuieli de judecată, inclusiv cele legate de executarea silită, acordat de banca lui . (împrumutat) cu sediul în mun. A. lulia, ..19 jud. A., "înmatriculata la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI RO_, prin contactul de credit nr. 75/_/26.10.2007(cu completările si modificările ulterioare) si sunt de acord cu executarea silită a prezentului contract de către bancă în cazul în care împrumutatul nu-si îndeplinește obligațiile în condițiile și termenele stipulate în contractul de credit mai sus menționat""

Intimata mai pune în vedere instanței să observe clauzele contractuale care consacră în mod expres răspunderea solidară a împrumutatului și a garanților pentru rambursarea creditului - punctul 5.2 din condițiile generale, parte integranta a contractului de credit și prevederile art.1, art.3 si art.7 lit. g din contractul de ipoteca nr. 75/_/26.10.2007, dar si prevederile legale în materie, aplicabile prezentei spete în raport de dispozițiile art. 3 si 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a noului Cod Civil, respectiv:

• art. 42 Cod comercial.: " În obligațiunile comerciale codebitorii sunt ținuți solidaricește, afara de stipulație contrarie. Aceeași prezumpțiune există și contra fideiusorului, chiar necomerciant, care garantează o obligațiune comercială."

• art.1039 Cod civil „Obligația este solidară din partea debitorilor, când toți s-au obligat la același lucru, astfel ca fiecare poate fi constrâns pentru totalitate, și că plata făcută de unul din debitor liberează și pe ceilalți față de către creditor,,.

• Art.1662 Cod civil " Fideiusorul nu este ținut a plați creditorului, decât când nu se poate îndestula de la debitorul principal asupra averii căruia trebuie mai întâi să se facă discuție, afară numai când însuși a renunțat la acest beneficiu, sau s-a obligat solidar cu datornicul. In cazul din urmă, efectul obligației sale se regulează după principiile statornicite în privința datoriilor solidare."

« Art. 1666 Cod civil " Când mai multe persoane au garantat unul și același creditor pentru una și aceeași datorie, fiecare din ele rămâne obligată pentru datoria întreagă"

F. de dispozițiile legale și clauzele contractuale enunțate mai sus, rezultă în mod evident dreptul creditorului de a-și urmări recuperarea întregii creanțe în același timp și în aceeași măsură, atât de la debitorul principal, cât și de la terții garanți., cu atât mai mult cu cât garanții ipotecari au renunțat la beneficiul diviziunii și discuțiunii și la orice alte opoziții, obligându-se în solidar cu împrumutatul la rambursarea creditului-art. 7 lit. g din contractul de ipoteca nr. 75/_/26.10.2007.

Contestatorul solicită de asemenea anularea procesului verbal de situație întocmit la data de 12.11.2012 de către executorul judecătoresc în dosarul execuțional nr.265/2012, întrucât la momentul întocmirii acestuia nu a fost prezent un expert evaluator.

Procesul verbal de situație menționat mai sus, așa cum se poate observa în mod evident, a fost întocmit de către executor cu respectarea prevederilor art. 496 si art. 504 C. pr. Civ., nefiind necesară prezența unui evaluator la momentul întocmirii procesului verbal, astfel că nu se poate vorbi despre nulitatea acestuia.

Nulitatea este o sancțiune ce intervine în cazul în care s-au nesocotit una sau mai multe cerințe imperative, prevăzute de lege, anterior sau concomitent întocmirii actului anulabil.

Pentru a opera aceasta sancțiune este necesară întrunirea cumulativă a 3 condiții:

• cu prilejul întocmirii unui act juridic să se fi încălcat una sau mai multe cerințe imperative prevăzute de lege;

• prin actul juridic încheiat cu încălcarea condițiilor legale să se fi cauzat părții o vătămare (ce trebuie dovedita de partea respectiva);

• vătămarea cauzata părții să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului juridic încheiat cu nesocotirea dispozițiilor legale

În cazul de față, contestatorul nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor 3 condiții si nu arata în nici un fel motivele de neegalitate ale actului contestat. Simpla nemulțumire a părții față de actele de executare nu poate constitui o cauză care să atragă nulitatea acestora.

În ce privește solicitarea contestatorului de obligare a intimatei B. SA la plata cheltuielilor de judecată, intimata solicită instanței să observe faptul că subscrisei nu i se poate imputa nici o culpă procesuală, astfel ca nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecata.

În drept s-au invocat prevederile art. 5, art. 109 art. 115 și urm., art. 137, art.138, art. 158, art. 373 ¹alin.. 4 pct.3,art. 379, art. 399 C. pr. Civ., art.42 C. corn., art.685 si urm., art. 1039, art. 1662, art.1666, art. 1772, art.1774 si art. 1776 C.civ., art. 2 si 20 Lege nr. 146/1997, art. 7 din OUG privind instituțiile de credit si adecvarea capitalului nr. 99/2006, art. 4 din Legea nr.193/2000, art. 4 din Directiva nr. 93/13/CEE.

Potrivit art.242 C. pr. civ., intimata solicită judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului de la dezbateri.

Prin precizarea depusă la dosar la filele 99- 100 din dosar contestatorul I. A. G., a solicitat ca prin hotărâre judecătorească și după administrarea de probe:

Să se dispună anularea clauzelor contractuale privitoare la comisioanele bancare, clauze cuprinse în contractul de credit la punctul 7.1 în actul adițional din data de 22.09.2009 la punctul 3.l, 3.2, 3.3, 3.4, 3.6, 3.9, 3.10, 3.11 (condițiile generale de creditare anexa la acest act), în actul adițional încheiat la data de 18.03.2010 la punctul 7.1, iar din anexa 1 la acest act adițional punctele 3.1, 3.2, 3.3, 3.4, 3.6, 3.9, 3.10, 3.11;

Să se dispună anularea clauzelor contractuale privind dobânda, cuprinsă în condițiile generale de creditare, anexă la contract (la actul adițional din data de 22.09.2009 și la cel din 18.03.2010) la pct. 2.1;

Să se dispună obligarea intimatei la recalcularea dobânzii aplicate pe parcursul derulării contractului dintre părți în funcție de sentința ce se va pronunța;

Să se dispună obligarea pârâtei la restituirea comisioanelor și dobânzilor încasate nelegal;

În ceea ce privește celelalte capete de cerere contestatorul susține că se mențin.

În motivarea cererii se arată că, în fapt, prin contractul de credit încheiat între părți și actele adiționale la acest contract, banca, profitând de poziția sa privilegiată în raporturile dintre părți, a impus în conținutul contractului și actelor adiționale aplicarea de comisioane bancare care sunt total nelegale,încălcând atât dispozițiile OUC 50/2010 cât și a prevederilor art. 1088 cod civil ( codul civil vechi, sub imperiul dispozițiilor căruia au fost încheiate actele).

Contestatorul susține că au fost încălcate aceste dispoziții, deoarece obligația de plată a unei sume de bani nu poate cuprinde în plus decât dobânzile legale. Orice alte sume de bani adăugate în plus obligației legale, nu sunt altceva decât o expresie a încălcării dispozițiilor legale. Comisioanele sau sumele suplimentare, s-ar putea justifica doar în situația în care ar fi justificat și un prejudiciu, dar doar în limita întinderii acestuia, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Dobânzile prevăzute în textele din contractele indicate de contestator mai sus, sunt afectate de o condiție pur potestativă simplă, fiind lăsate doar la bunul plac al creditoarei, ceea ce face ca și această obligație asumată prin contract să fie una nelegală, impunându-se înlăturarea acesteia .

Față de toate aceste aspecte, se impune anularea clauzelor abuzive, nelegale din contracte, urmând a se constata, după recalculare, care este valoarea reală a sumelor datorate băncii.

În vederea stabilirii valorii sumelor încasate în plus, față de obligațiile legale de plată, solicită obligarea intimatei să comunice sumele încasate de la societatea împrumutată, modul de imputație a acestor plăți asupra debitului, dobânzilor și comisioanelor.

La precizare s-a anexat copie a contractului de credit și a actelor adiționale.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta BANCA COMERCIALA R. SA, cu sediul social în București, ..5, sector 3, față de precizarea de acțiune depusă de către reclamant la termenul de judecată precedent, în completarea celor menționate în întâmpinare, formulează următoarele precizări:

Reclamantul solicită restituirea comisioanelor și dobânzilor încasate nelegal, fără a preciza cuantumul acestora.

În acest sens solicită instanței să pună în vedere reclamantului să precizeze în concret suma pretinsă de la B. SA.

Clauzele cuprinse în contractul de credit nr.75/_/26.10.2007, în actele adiționale la cesta, precum și în condițiile generale de creditare - anexa la contractul de credit, referitoare la dobânzi și comisioane nu pot avea un caracter abuziv.

Contestatorului îi revine sarcina de a proba caracterul abuziv al clauzelor contractuale, respectiv trebuie să dovedească faptul că prevederile din contractul de credit: nu au fost negociate în nici un fel de părți.

Creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și că dezechilibrul creat este contrar bunei credințe.

În speța de față nu se poate vorbi despre lipsa negocierii clauzelor contractuale, câta vreme clienții aveau posibilitatea să solicite modificarea clauzelor pe care nu le înțelegeau sau cu care nu erau de acord și nu au fost constrânși în nici o modalitate la semnarea contractului de credit într-o anume formă.

Instituțiile de creditare prezintă publicului diferite pachete/opțiuni de creditare, consumatorii fiind liberi să opteze pentru un pachet sau altul.

Astfel, băncile pot .încheia contracte de credit cu dobândă fixă sau cu dobândă variabilă, contracte de credit cu dobândă fixă pentru o perioadă limitată de timp, iar apoi cu dobândă variabilă, contracte de credit în lei sau în valută, contracte de credit în care dobânda se calculează în raport de indicele LIBOR/EUROBOR/ROBOR sau chiar contracte de credit în care dobânda se stabilește în funcție de dobânda proprie de referința a instituției de creditare respective, lucru permis prin raportare la contractele de credit încheiate anterior intrării în vigoare a OUG nr.50/2010.

Mai mult decât atât, clienții au avut încă de la momentul încheierii contractului posibilitatea să prefigureze care vor fi sumele de plată ulterior încheierii contractului.

În cazul de față clienții au fost de acord cu oferta făcută de bancă, pe care și-au asumat-o prin semnare.

Se impune și mențiunea că dispozițiile Legii nr.193/2000 nu reformează instituția leziunii pentru a oferi protecție necondiționată, pentru toate actele cu titlu oneros încheiate de persoanele majore și pe care acestea le-ar pretinde a fi păgubitoare.

Acestea nu pot și nu trebuie să primească tratamentul celor incapabili.

Deși protecție există pentru consumator, comerciantul nu poate să se substituie cocontractantului său în analiza aprecierii oportunității contractării. Libertatea de voință în asumarea de obligații implică și responsabilitatea alegerii.

Perfectând un credit cu dobânda variabilă ,clienții au agreat să poarte riscul majorării dobânzii inițiale. Același acord a fost exprimat de clienți și în privința comisioanelor aferente creditului.

Fiind un contract de credit, obiectul acestuia este punerea la dispoziția clientului a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui anumit preț.

Prețul este format din dobândă și comisoane, iar dobânda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispoziție suma împrumutată pentru o perioadă îndelungata de timp.

Esențial de reținut este faptul că, în speța de fata, contestatorul nu a făcut dovada vreunui dezechilibru semnificativ între părțile contractului de credit, care să fie contrar bunei credințe și care să fi apărut ca și rezultat al ne-negocierii unor clauze contractuale.

Legea nr. 193/2000 stabilește numai o prezumție relativă, iar nu absolută, a lipsei negocierii pentru contractele/clauzele preformulate. Ceea ce este preformulat este numai conținutul clauzei în sine cu privire la perceperea unei anumite dobânzi sau unui anume comision, ca parte a prețului contractului, NU si cuantumul /procentul acestuia. Termenul "preformulat" nu este sinonim cu ne-negociat. Dacă s-ar accepta acest raționament ar însemna să se tragă concluzia că majoritatea contractelor pe care le încheie în viata de zi cu zi, cu. diverși furnizori, (de apa, electricitate ete.) au caracter abuziv, ceea ce nu este adevărat.

Valoarea efectivă a comisioanelor și dobânzilor, diferă de la un contract, la altul, de la un tip de produs bancar, la altul, cu privire la care consumatorul împrumutat are posibilitatea de a-și manifesta libera opțiune.

Dobânda și comisoanele pentru acordarea împrumuturilor reprezintă chiar cauza încheierii convențiilor de credit, deoarece ele reprezintă o parte a veniturilor băncii, sursa generatoare de profit nu poate fi altceva decât scopul existenței pentru o persoană juridică.

Un credit nu poate fi acordat cu titlu gratuit (respectiv, fără obligația împrumutaților de a plăti comisioane sau după caz, dobândă).Băncile sunt societăți comerciale lucrative, prin urmare eventualele acte de creditare făcute cu titlu gratuit ar fi nule, prin încălcarea principiului specialității capacității de folosință a împrumutătorului.

În temeiul principiul libertății contractuale - consecința primară a autonomiei de voința, o persoană are posibilitatea să încheie orice contract, dacă acesta nu contravine legii, bunelor moravuri sau ordinii publice. Potrivit principiului menționat mai sus, nimeni nu poate fi forțat să intre în raporturi contractuale, nimeni nu poate forța pe un altul să încheie un contract, dar și invers-nimeni nu poate fii împiedicat să încheie un anumit contract.

Banca nu a impus clienților să semneze o convenție de credit pe care nu doreau să o încheie .Dimpotrivă, împrumutatul, coplătitorul și garantul au avut inițiativa demarării raporturilor contractuale cu pârâta. prin formularea cererii de acordare a creditului.

Astfel, se putea formula o solicitare scrisă de către clienți de modificare a unor clauze. În ipoteza în care părțile nu ar fi ajuns la un consens, clienții aveau posibilitatea de a nu semna contractul de credit, nefiind constrânși in nici un fel de către banca în acest sens, putând solicita altor instituții bancare oferte de creditare și putând contracta împrumutul de la o alta Instituție de credit (în condițiile în care ofertele erau mai avantajoase).

Contestatorul nu a prezentat nici o dovadă cu privire la faptul că antecesorul său ar fi solicitat pârâtei lămuriri sau explicații suplimentare cu privire la înțelesul clauzelor pretins abuzive, iar banca ar fi refuzat să furnizeze astfel de răspunsuri.

Odată semnat de părțile contractante, se prezumă consensul părților referitor la cele stipulate în contract, astfel că, în conformitate cu prevederile art.969 Cod civil, contractul devine legea părților, ceea ce înseamnă că părțile semnatare au obligația imperativă de a-și îndeplini cu bună - credință toate obligațiile rezultate din contract.

Contestatorul invocă caracterul abuziv al unor clauze cuprinse în contractul de credit referitoare la comisioanele bancare și dobânzi, fără a motiva în vreun fel caracterul lor abuziv.

O clauza abuzivă este aceea care modifică echilibrul contractual, de cele mai multe ori, în mod imperceptibil sau greu perceptibil pentru consumator.

Ori, clauzele contractuale inserate în cuprinsul contractului de credit nr.75/_/26.10.2007, al condițiilor generale de creditare ce fac parte integrantă din acesta, precum și în conținutul celor 5 acte adiționale la contractul de credit, referitoare la dobânzi și comisioane, nu reprezintă clauze abuzive, ele stipulând în mod expres și detaliat obiectul contractului de credit și reglementând "prețul" creditului acordat.

Art. 4 al Directivei nr. 93/13/CEE (care a fost transpusă în Legea nr. 193/2000 ) a exclus clauzele privind prețul contractului de la controlul caracterului abuziv prin alin. 2, după cum urmează: "Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contactului. nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil."

Dispoziția din dreptul intern corespunzătoare acestei Directive europene se regăsește la art. 4 alin. 6 din Legea nr.193/2000:

Aceasta este și poziția adoptată de practica judiciară - a se vedea in acest sens decizia ICCJ nr. 2450/22.06.2011.

Prin aceste dispoziții s-a urmărit impunerea cel puțin a unui nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorului, care nu poate profita de calitatea de consumator pentru a obține beneficii referitoare la preț. Prețul unui contract este principalul element pe care un consumator trebuie să îl ia în calcul atunci când încheie un contract.

Legislația referitoare la clauzele abuzive nu este menită să lărgească sfera leziunii ca sancțiune de drept civil, transformând toți consumatorii în incapabili.

Rata dobânzii și comisioanele bancare reprezintă elementul cheie al unui contract de credit despre care banca își informează clienții de la primul contact referitor la încheierea unui contract, fiind principalul criteriu al reglării concurentei între bănci.

În consecință .modalitatea de determinare a acesteia nu poate fi analizată din perspectiva clauzelor abuzive, în acest sens convergând atât dispozițiile din legislația națională, cât mai ales prevederile comunitare.

Prin raportare la contractul de credit nr.75/_/26.10.2007, se poate remarca faptul că dobânda și comisioanele aferente creditului contractat sunt reglementate la capitolele Vl - Dobânzi și respectiv Vl - Comisioane, unde sunt inserate clauze contractuale clare, fără echivoc, iar înțelegerea acestora nu necesită cunoștințe de specialitate, în conformitate cu prevederile art. 75 din Legea nr.296/2004 republicată privind Codul consumatorului, nefiind nicidecum încălcate prevederile Legii nr.193/2000.

Concluzionând, contractul de credit, precum și actele adiționale la acesta au fost încheiate cu respectarea normelor legale în vigoare la momentul contractării creditului, fiind exclus caracterul abuziv ale acestora.

Prin sentinta pronuntata, prima instanta a respins exceptiile netimbrarii contestatiei la executare, a necompetentei teritoriale, si a lipsei calitatii procesuale active a contestatorului; a admis exceptia inadmisibilitatii contestatiei la executare, în ceea ce privește petitele privind anularea clauzelor privitoare la dobândă și comisioane și rezoluțiunea parțială a contractul de credit nr.75/_/26.10.2007 și a respins aceste petite ca fiind inadmisibile.

A respins primul capăt de cerere al contestației la executare formulată de către contestatorul I. A. G..

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele:

Cu privire la excepția netimbrării și a lipsei calității procesuale active instanța s-a retinut ca contestatorul a achitat taxa de timbru stabilită prin rezoluție și a făcut dovada calității sale prin certificatul de naștere (fila 148 dosar) și că a formulat prezenta contestație care semnifică un act de acceptare a succesiunii după defunctul I. A..

A fost respinsa și excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cîmpeni, în ceea ce privește petitul privind rezoluțiunea parțială a contractul de credit nr.75/_/26.10.2007 întrucât acesta este un capăt de cerere accesoriu primului petit, iar potrivit art.17 din codul de procedură civilă, cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Asupra excepției inadmisibilității cererii, instanța reține că potrivit art. 399 alin. 3 C. pr. civ. în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.

Cererea vizează executarea unor titluri executorii care nu sunt hotărâri judecătorești, fiind în prezența unor contracte de credit. Așadar, în conformitate cu prevederile legale arătate, pe calea contestației la executare partea poate invoca și apărări de fond împotriva titlurilor executorii, însă doar în situația în care nu are la îndemână o altă acțiune pentru valorificarea acestora.

Rezultă așadar, că în situațiile avute în vedere, contestația la executare are un caracter subsidiar, respectiv, ori de câte ori partea are la îndemână o acțiune prin care există posibilitatea punerii în discuție a valabilității titlului executoriu, este obligat să folosească această din urmă cale.

Prin cererea care constituie obiectul prezentei cauze, astfel cum aceasta a fost precizată, s-a solicitat să se dispună anularea clauzelor contractuale privitoare la dobânzi și comisioane și rezoluțiunea parțială a contractul de credit nr.75/_/26.10.2007.

Prima instanța reține însă că formularea contestației la executare nu constituie singurul mijloc prin care contestatorul avea posibilitatea să invoce aceste apărări. El avea posibilitatea să introducă o acțiune de drept comun privind constatarea nulității a clauzelor apreciate ca fiind nelegale și prin care să ceară și rezoluțiunea parțială a contractului.

Așadar, dacă există posibilitatea contestării valabilității titlului executoriu printr-un alt mijloc procedural decât contestația la executare și prin care se tinde la constatarea nulității unor clauze contractuale, partea este obligată să uzeze de acea cale.

În consecință, având în vedere că în prezenta cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 399 alin. 3 C. proc. civ., respectiv, deși suntem în prezența unor titluri care nu sunt emise de instanța judecătorească, contestatorul avea posibilitatea invocării apărărilor pe o „altă cale”, prima instanța admite excepția inadmisibilității invocată de către intimată și respinge petitele privind anularea clauzelor privitoare la dobândă și comisioane și rezoluțiunea parțială a contractul de credit nr.75/_/26.10.2007 ca fiind inadmisibile.

Între intimată și numiții I. A. și I. M. s-a încheiat contractul de credit nr.75/_/26.10.2007 modificat prin acte adiționale ulterioare și contractul de ipotecă nr.75/_/26.10.2007 autentificat sub nr.2387/26.10.2007 de BNP S. M., aceștia din urmă în calitate de garanți.

Datorită faptului că nu au fost respectate obligațiilor privind rambursarea creditului, banca, în temeiul clauzelor contractuale, a declarat scadența anticipată a creditului și a inițiat procedura de executare silită a debitorilor.

Prin încheierea nr.400/2012 pronunțată de către Judecătoria Cîmpeni în dosar nr._ a fost încuviințată cererea de executare silită formulată de către B. și înaintată instanței de judecată prin intermediul executorului judecătoresc G. L. Ș., titlul executoriu reprezentându-l contractul de credit anterior amintit și actele adiționale care l-au modificat.

În baza acestei încheieri executorul judecătoresc emite procesul verbal din data de 12.11.2012 a cărui anulare o solicită contestatorul.

Susținerilor contestatorului în ceea ce privește motivul de anulare a procesului verbal anterior amintit nu au putut fi luate în considerare pentru cele ce urmează.

Analizând procesul verbal încheiat de către executorul judecătoresc G. L. Ș. prima instanța reține că acesta a fost încheiat în lipsa debitorilor, iar evaluarea imobilul s-a făcut din exteriorul acestuia și în baza unui raport de evaluare încheiat în data de 30.08.2011.

Executorul judecătoresc este obligat să se deplaseze la locul situării imobilului și să încheie un proces verbal de situație, care va cuprinde descrierea cât mai amănunțită a imobilului urmărit.

Prima instanța reține că executorul judecătoresc a procedat în mod corect evaluând imobilul din exterior, în măsura în care a constatat aceasta cu propriile simțuri, iar întrucât debitorii deși au fost citați nu au fost prezenți, a coroborat aceste informații cu mențiunile înscrise în cartea funciară și un raport de evaluare efectuat asupra imobilului în litigiu în data de 30.08.2011.

Contestatorul critică procesul verbal prin prisma faptului că evaluarea imobilului nu s-a făcut de către executor din interiorul locuinței, insă nu poate fi reținut acest aspect, întrucât practic acesta își invocă propria culpă. Potrivit adaugiului latin „nemo auditur propriam turpitudinem allegans” contestatorului nu își poate invoca propria culpă, respectiv lipsa prezenței sale la data când s-a efectuat evaluarea imobilului în litigiu, pentru a obține anularea procesului verbal încheiat în data de 12.11.2012, atât timp cât debitorii au fost citați în acest sens.

Față de aceste considerente și în baza art.399 și urm, art.504 cod procedură civilă prima instanța va respinge primul capăt de cerere al contestației la executare ca neîntemeiat.

Impotriva sentintei pronuntata de prima instanta a declarat recurs contestatorul I. A. G., solicitand casarea cu trimitere, fata de împrejurarea ca a fost admisa excepția inadmisibilitatii contestației la executare cu privire la anularea parțiala a contractului de credit, facandu-se o greșita aplicare a dispozițiilor art. 399 alin. 3 cod pr.civ. deoarece ca urmare a acestei soluții, contestația la executare cu privire la acest aspect nu a fost analizata pe fondul cauzei, se impune trimiterea spre rejudecare.

In sustinerea recursului au fost invocate urmatoarele motive:

Soluția instanței de fond este una nelegala cu privire la excepția inadmisibilitatii contestației la executare, deoarece asa cum a fost admisa aceasta excepția ea nu are nici un suport legal.

Retinandu-se aceasta excepție care nu mai permitea analiza fondului cererii cu privire la capătul de cerere ce a fost soluționat pe excepție, singura soluție legala care se impune este cea a casării cu trimitere spre o noua rejudecare, pentru a nu fi prejudiciați de un grad de jurisdicție.

Potrivit prevederilor art. 399 alin. 3 cod pr.civ., in cazul in care, executarea silita se face in baza unui titlu executor care nu este o hotărârea judecătoreasca, in cadrul contestației la executare se pot invoca apărări de fond împotriva titlului executor, daca legea nu prevede o alta procedura.

Interpretarea data de instanța de fond acestui text legal este una eronata si incompleta. Instanța de fond, vorbește de posibilitatea de a fi atacat contractul de credit pe alta cale, de către noi, decât contestația la executare.

In opinia sa, nu numai ca nu avea deschisa o alta cale de a contesta titlul executor, dar textul art. 399 alin. 3 cod pr.civ., se refera la cai de atac care sunt obligatorii, ..

A susținut ca nu se aflam nici măcar in varianta existentei unei alte proceduri prin care sa conteste contractul de credit, deoarece recurentul a formulat aceasta contestație la executare in calitate de moștenitor al partii care a încheiat contractul de ipoteca si nu contractul de credit. In mod greșit, in considerentele sentinței atacate se susține ca ar fi parte contractanta in contractul de credit, in timp ce acest contract l-a semnat doar in calitatea de garanți ipotecari si nu de împrumutați.

Contractul de credit este unul sinalgamatic, partile asumandu-si obligații si drepturi reciproce. Cu privire la garanții ipotecari, aceștia isi asuma doar obligații fata de creditor, nicidecum nu au drepturi fata de aceștia.

Recurentul nu a avut nici posibilitatea de a negocia contractul de credit, clauzele acestuia, tocmai fata de calitatea pe care o aveam in raporturile juridice născute intre parti pe baza contractului de credit si a celui de ipoteca.

Prin urmare, fata de calitățile pârtilor in raport de contractele încheiate, garantul nu avea posibilitatea de a solicita renegocierea clauzelor contractuale, de a ataca clauzele nelegale din contractul de credit, tocmai datorita faptului ca din acest contract nu s-au născut drepturi fata de garanții ipotecari.

In aceste condiții, soluția instanței de fond, care susține ca avea deschisa o alta cale de contestare a contractului de credit, desi nu retine ca recurentul a fost garant ipotecar ci împrumutat in acest contract, este evident o soluție nelegala, excepția reținuta nefiind operanta in aceasta situație.

In drept, invoca art. 304 pct. 9, art. 312 al. 3 cod pr.civ.

Prin intampinarea depusa, intimata BANCA COMERCIALA R. S.A. a solicitat respingerea recursului formulat de catre lANCU A. G. împotriva sentinței civile nr. 359/11.03.2013 pronunțata de Judecătoria Câmpeni in dosarul_, pentru următoarele considerente:

In principal, solicită respingerea acțiunii pe cale de excepție, in conformitate eu prevederile ari, 137 C. pr. Civ., sens in care solicita admiterea excepțiilor netimbrarii si tardivitatii caii de atac, exceptii asupra carora instanta de control judiciar s-a pronuntat in sedinta publica din 17.10.2013, respingandu-le, astfel cum rezulta si din partea introductiva a prezentei.

In subsidiar, pe fondul cauzei solicita respingerea recursului ca fiind neîntemeiat In fapt, in data de 26.10.2007 intre . -împrumutat si B. SA -imprumutator, a fost încheiat contractul de credit 75/_/26.10.2007, prin care i s-a acordat împrumutatului un credit de investiții in suma de 1.980.366 lei.

Acest credit, potrivit actului adițional A. lulia SJ-CC nr.75/2-9768/E/18.03.2010 si contractului de ipoteca nr. 75/_/26.10.2007, a fost garantat printre altele si cu ipoteca asupraimobilului situat in Câmpeni, ., jud. A., înscris in CF nr. 2104 a loc. Câmpeni,proprietatea garanților ipotecari lancu A. si lancu M.,

Datorita nerespectarii obligațiilor privind rambursarea creditului, banca, in temeiul clauzelorcontractuale, a declarat scadenta anticipata a creditului si a inițiat procedura de executare silita a debitorilor.

Potrivit art. 399 aiîn.1 si 3 C. pr. Civ. :"(1)împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, daca nu s-^a utilizat procedura prevăzută de art. 28 f, se poate face contestație și în cazul în care suni necesare lămuriri cu privire ia înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul îh care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege. (...)

(3) în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac."

Așadar, textul legal prevede in mod expres condițiile excepționale in care se pot formula apărări de fond cu privire la titlul executoriu si anume: in cazul hotărârilor judecătorești, se pot cere lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu numai dacă nu s-a utilizat procedură prevăzută de art. 2811 C. pr. Civ., iar in cazul celorlalte titluri executorii(a!tele decât hotărârile judecătorești), se pot formula apărări de fond numai daca legea nu prevede in acest scop o alta cale de atac.Qri in speța de fata, contestatorii in mod evident aveau la îndemâna o alta cale de atac(de ex. acțiunea in constatare, acțiunea irt anulare etc.)

Pe calea contestației la titlu nu se pot aduce critici asupra validității in fond a titlului executoriu, ci numai cu privire la înțelesul, întinderea si aplicarea sa-pag. 506 din "D. procesuL civil, V. V. si G. B., ed. ALL- B.``. Altfel spus, criticile aduse titlului executoriu pot viza numai corecta sa executare, iar nu fondul acestuia, care in caz de dubiu, urmează a fi clarificat pe calea unei acțiuni de drept comun, in condițiile legii, iar nu pe calea contestației la executare.

Anterior semnării contractului de credit, banca a adus la cunoștința clienților in mod detaliat oferta sa de creditare, explicându-le in același timp condițiile de creditare, drepturile si obligațiile partilor, precum si „costul creditului".

Prin semnarea contractului de credit, clienții au acceptat in mod integral aceste condiții de creditare si implicit au fost de acord cu cuantumul ratelor si termenele de rambursare a creditului, astfel cum s-a stabilit prin graficul de rambursare semnat de parti.

In temeiul principiului libertății contractuale - consecința primara a autonomiei de voința, o persoana are posibilitatea sa încheie orice contract, daca acesta nu contravine legii, bunelor moravuri sau ordinii publice.

Potrivit principiului menționat mai sus, nimeni nu poate fi forțat sa intre în raporturi contractuale, nimeni nu poate forța pe un altul sa încheie un contract dar si invers-nimenî nu poate fii împiedicat sa încheie Uil anumit contract.

Banca nu a impus clienților sa semneze o convenție de credit pe care mi dorea» sa p încheie S Dimpotrivă . împrumutatul si terții garanți au avut inițiativa demarării raporturilor contractuale cu subscrisa, prin formularea cererii de acordare a creditului.

Singurele restricții de a contracta trebuie căutate doar in voința individului.

Libertatea contractuala se exprima si prin libertatea pârtilor de a -si alege forma contractului si de a stabili conținutul acestuia. Daca orice contract este just prin sine si obligația se naște din voințele partilor, este normal ca acestea sa poată sa își stabilească conținutul si forma de manifestare a voinței lor juridice. Libertatea de fond este tarmurita doar de bunele moravuri si de ordinea publica. Libertatea contractuala se exprima prin aceea ca o convenție se va naște valida, indiferent de forma de manifestare a voinței partilor.

IN atare condiții nu putem fi de acord cu critica recurentului, potrivit căreia clienții nu au avut posibilitatea negocierii contractului.

Desi contractul s-a prezentat clienților inițial in forma tipizata, aceștia aveau libertatea si posibilitatea de a solicita băncii modificarea clauzelor cu care nu erau de acord, insa aceștia nu au făcut nici un demers in aceasta privința . Astfel, se putea formula o solicitare scrisa de către clienți de modificare a unor clauze. In ipoteza in care părțile nu ar fi ajuns la un consens, clienții aveau posibilitatea de a nu semna contractul de credit, nefiind constrânși in nici un fel de către banca in acest sens, putând solicita altor instituții bancare oferte de creditare si putând contracta împrumutul de Ia o alta instituție de credit (in condițiile in care ofertele erau mai avantajoase), recurentul nu a prezentat nicio dovada cu privire ia faptul ca antecesorul sau ar fi solicitat subscrisei lămuriri sau explicații suplimentare cu privire la înțelesul clauzelor pretins abuzive, iar banca ar fi refuzat să -i furnizeze astfel de răspunsuri.

Odată semnat de părțile contractante, se prezuma consensul pârtilor referitor la cele stipulate in contract, astfel ca, in conformitate cu prevederile art.969 Cod civil, contractul devine legea pârtilor, ceea ce inseamna ca părțile semnatare au obligația imperativa de a-si îndeplini cu buna -credința toate obligațiile rezultate din contract.

Apreciaza ca in speța de fata nu se poate vorbi despre lipsa negocierii clauzelor contractuale, cata vreme la contractul de credit nr.75/_/26.10.2007 au fost aduse modificări prin intermediul a 5 acte adiționale si anume; nr. 75/_/A/26.10.2007, nr.75/_/B/22.09.2009, nr. 75/_/C/_, nr.75/_/D/26.01.2010 si nr. 75/_/E/18.03.2010.

Instituțiile de creditare prezintă publicului diferite pachete/opțiuni de creditare, consumatorii fiind liberi sa opteze pentru un pachet sau altul.

Astfel, băncile pot încheia contracte de credit cu dobânda fixa sau cu dobânda variabila, contracte de credit cu dobânda fixa pentru o perioada limitata de timp, iar apoi cu dobânda variabila, contracte de credit in lei sau in valuta, contracte de credit in care dobânda se calculează in raport de indicele LiBOR/EUROBOR/ROBOR sau chiar contracte de credit in care dobânda șe stabilește in funcție de dobânda proprie de referința a instituției de creditare respective, lucru permis prin raportare la contractele de credit încheiate anterior intrării in vigoare a OUG nr.50/2010.

Mai mult decât atat, clienții au avut inca de la momentul încheierii contractului posibilitatea sa prefigureze care vor fi sumele de plata ulterior încheierii contractului. ln cazul de fata clienții au fost de acord cu oferta făcuta de banca, pe oare si-au asumat-o prin semnare.

Se impune si mențiunea ca dispozițiile Legii nr.193/2000 nu reformează instituția leziunii pentru a oferi protecție necondiționata, pentru toate actele cu titlu oneros Încheiate de persoanele majore si pe care acestea le-ar pretinde a fi pagubitoare. Acestea nu pot si nu trebuie sa primească tratamentul celor incapabili. Deși protecție exista pentru consumator, comerciantul nu poate sa se substituie cocontractantului Libertatea de voința in asumarea de obligații implica si responsabilitatea alegerii.

Perfectând un credit cu dobânda variabila, împrumutatul a agreat sa poarte riscul majorării dobânzii initiale. Acelasi acord a fost exprimat de împrumutat si in privința comisioanelor aferente creditului.

Banca

Perițru a pțitșa caracteriza existenta Unul dfezeohiiibfu semnificativ intre părțile contractului de credit, dezechilibru cauzat de existența clauzelor referitoare la dobânzi si comisioane, instanța trebuie sa demareze analiza prin stabilirea exacta a obiectului cohtraetuîuLFiind uri contract de credit, obiectul acestuia este punerea ia dispoziția clientului a unor sume de bani, pentru o anumita perioada de timp, in schimbul unui anumit pretPretul este format din dobânda si comisoane, iar dobânda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispoziție suma împrumutata pentru o perioada îndelungata de timp.

Legea nr.193/2000 stabilește numai o prezumție relativa, iar nu absoluta, a lipsei negocierii pentrucontractele/clauzele preformulate. Ceea ce este preformulat este numai conținutul clauzei in sine cu privire la perceperea unei anumite dobânzi sau unui anume comision, ca parte a prețului contractului," NU si cuantumul /procentul acestuia. Termenul "preformulat" nu este sinonim cu ne-nego.ciat. Daca s-ar accepta acest raționament ar însemna sa tragem concluzia ca majoritatea contractelor pe care le incheiem in viața de zi cu zi, cu diverși furnizori(de apa, electricitate etc.) au caracter abuziv, ceea ce nu este adevărat.

Valoarea efectiva a comisioanelor si dobânzilor, diferă de la un contract, ia altul, de la un tip de produs bancar, la aftul, cu privire la care consumatorul împrumutat are posibilitatea de a-si manifesta libera opțiune.

Dobânda si comisoanele pentru acordarea împrumuturilor reprezintă chiar cauza încheierii convențiilor de credit, deoarece eie reprezintă o parte a veniturilor băncii, sursa generatoare de profit(care nu poate fi altceva decât scopul existentei pentru o persoana juridica).

Un credit nu poate fi acordat cu titlu gratuit (respectiv, fara obligația împrumutaților dea plați comisioane sau dupa caz, dobanda).Bancile sunt societăți comerciale lucrative, prin urmare eventualele acte de creditare făcute cu titlu gratuit ar fi nule, prin încălcarea principiului specialității capacității de folosința a imprumutatorului.

Totodată, subliniem faptul ca asa zisul caracter abuziv al clauzelor contractuale nu poate constitui motiv de reziliere a contractului de credit.

Rezilierea reprezintă, sancțiunea de drept civil care intervine in situația neexecutarii culpabile a obligațiilor decurgând dintr-un contract sinalagmatic, cu executare succesiva si consta in incetarea efectelor contractului numai pentru viitor.

In speța de fata, băncii nu i se poate imputa o culpa in executrea obligațiilor contractuale sau o neexecutâre a acestora, subscrisa indeplinindu^-si cu buna credința toate obligațiile asumate prin contractul de credit.

In cazul de făta surit in culpa împrumutatul si terții garanți care nu au rambursat creditul acordat, la termenele si in condițiile convenite de parti, ihcalcand astfel clauzele contractuale.

Rezilierea contractului nu poate interveni la solicitarea pârtii culpabile de neexecutarea obligațiilor, iritrucat s-ar ajunge la încălcarea principul de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Potrivit principiului menționat, nimeni nu poate invoca in susținerea intereselor sale propria sa culpa, așadar nimeni nu poate sa obtina foloase invocând propria sa vina, incorectitudine, necinste, si nici sa se apere valorificând un asemenea temei.

Fața de cele de mai sus, solicita respingerea recursului formulat de numitul lancu A. G. împotriva sentinței civile nr 356/11.03.2013 a Judecătoriei Cimpeni ca netemeinic.

In drept, invoca art.41, art.3D8 alin 2, art.137, artist art. 301 C prbc civ., art.11 si 20 din Legea nr. 146/1997

In probatiune, solicita administrarea probei cu înscrisuri, precum și cu price alta proba ce s-ar putea dovedi utila, necesara si pertinenta soluționării cauzei in condițiile art. 138 C. Pr. Civ.

Examinând recursul pârâtei prin prisma criticilor privind greșita respingere a excepției inadmisibilitatii cu privire la constatarea caracterului abuziv si nelegal al unor clauze pe calea contestației la executare, instanta de control judiciar a retinut urmatoarele:

Potrivit art.399(3) C., în cazul in care executarea silita se face In temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanța judecătoreasca, se pot invoca in contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, daca legea nu prevede in acest scop o alta cale de atac.

Legea 193/2000 nu are caracterul unei căi de atac în sensul art. 399 alin 3 C..

Potrivit art.1 alin.1 din Legea 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.

Actul normativ permite consumatorilor să urmeze procedura sesizării Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, care efectuează verificări și încheie procese verbale prin care consemnează faptele constatate sau să se adreseze organelor judecătorești în conformitate cu dispozițiile Codului civil și ale Codului de procedură civilă.

În prima variantă, textul de lege stabilește prin art.12 că procesul verbal se transmite la judecătoria în a cărei rază teritorială s-a săvârșit fapta sau în a cărei rază teritorială, contravenientul își are sediul.

Potrivit art.13, instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, aplică sancțiunea contravențională conform art. 16 și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz.

În a doua variantă, art.14 prevede că acei consumatori prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor Legii 193/2000 au dreptul de a se adresa organelor judecătorești.

Interpretarea sistematică și logică a textului de lege impune concluzia că rămâne la latitudinea consumatorului dacă optează pentru sesizarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, ori se adresează direct instanței de judecată, aceasta cu atât mai mult cu cât practica Curții Europene de Justiție este în sensul că instanța este obligată de a examina chiar din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.

Se observă astfel că legiuitorul nu a instituit o procedură obligatorie de contestare a clauzelor abuzive, iar art. 14 din lege este clar în acest sens întrucât face trimitere la sesizarea instanțelor „în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă”, neobligând la o anumită formă procedurală or, posibilitatea apărărilor de fond în cadrul contestației la executare instituită de art. 399 alin 3 C. reprezintă tocmai o cale „în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă”.

Asa fiind, in mod gresit a primit prima instanta exceptia inadmisibilitatii contestatiei la executare in ceea ce priveste petitele privind anularea clauzelor privitoare la dobanda si comisioanele, cuprinse in Contractul de credit si in actele aditionale ale acestuia, inclusiv anexele privind conditiile generale de creditare, astfel cum au fost formulate prin contestatia la executare precizata, (fl.2-4 dosar fond, fl. 99-100 dosar fond), ajungandu-se astfel la necercetarea fondului contestatiei la executare, imprejurare de natura a atrage potrivit art. 312 alin.3 din Codul de Procedura Civila 1865, casarea sentintei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare, in vederea analizarii caracterului abuziv al clauzelor privitoare la dobanda si comisioane si desigur, functie de solutia ce se va pronunta cu privire la aceste aspecte, in vederea analizarii si celorlalte petite ale contestatiei le executare, cu atat mai mult cu cat o casare partiala nu se justifica, data fiind pe de o parte, unicitatea Titlului executoriu, iar pe de alta parte, caracterul unitar al executarii silite.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de contestatorul recurent I. A. G., împotriva sentinței civile nr. 359/2013, a Judecătoriei Cîmpeni.

Casează sentința recurată și

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.10.2013.

Președinte,

B. A. A.

Judecător,

M. P.

Judecător,

L. D.

Grefier,

G. M. P.

Red.ABA/11.11.2013/Tehnored. ABA/2ex/11.11.2013

Jud. fond. C.A.

Pretenţii. Sentința nr. 2/2013. Tribunalul ALBA →

Contestaţie la executare. Decizia nr. 1252/2013. Tribunalul ALBA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 1252/2013. Tribunalul ALBA