Pretenţii. Decizia nr. 789/2013. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 789/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 8175/176/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 789/R/2013
Ședința publică de la 20 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Judecător D. C.
Judecător A. C. P.- președinte Secția a II-a Civilă
Grefier M. P.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta recurentă S. R. DE RADIODIFUZIUNE împotriva Sentinței civile nr. 364/2013 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâta intimată S.C. A.B.C. A. SRL, având ca obiect – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Față de lipsa părților instanța lasă cauza la a doua strigare .
La apelul nominal făcut în cauză la a doua strigare se constată lipsa părților .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța din oficiu, în baza art.1591 (4) Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.
Se constată că la dosar reclamanta recurentă a înregistrat un înscris la data de 11 iunie 2013 din care rezultă că a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru fond în valoare de 71,38 lei iar pentru recurs 35,69 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei pentru fond și 0,15 lei pentru recurs .
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă probațiunea și lasă cauza în pronunțare .
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 04.12.2012 sub dosar nr._, reclamanta S. R. de Radiodifuziune în contradictoriu cu pârâta S.C. A.B.C. A. SRL, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 754,78 lei - reprezentând taxă pentru serviciul public de radiodifuziune aferentă perioadei ianuarie 2010 – noiembrie 2010, august – noiembrie 2011 în cuantum de 660 lei și penalități de întârziere în sumă de 94,78 lei, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta precizează că potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 persoanele juridice au obligația de a plăti o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii. Mai arată că HG 977/2003 stabilește cuantumul lunar al acestor taxe, pe categorii precum și modalitatea de plată și modalitatea de calcul pentru penalitățile de întârziere.
În drept au fost invocate prevederile art. 112 C.proc.civ., art. 40 alin. 3 și 4 din Legea nr. 41/1994 și H.G. nr. 977/2003.
În probațiune, reclamanta a depus următoarele înscrisuri: adresa nr._/14.11.2012 (f.6-7), informații O.R.C. cu privire la societatea pârâtă (f.8) și facturile emise în contul pârâtei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul (f. 9 -30).
Reclamanta menționează că, în conformitate cu prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997 coroborat cu prev. art. 26 alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cererea este scutită de plata taxelor de timbru.
Potrivit prevederilor art.242 alin.2 C.proc.civ., reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
La data de 18.02.2013, prin serviciul registratură, pârâta a depus la dosar întâmpinare (f.38-39), prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă.
Pârâta arată că, nu a fost beneficiara serviciilor prestate de S. R. de Radiodifuziune pe perioada ianuarie 2010 – decembrie 2011 și nu este nici în prezent beneficiara acestor servicii.
Anexează cererii de chemare în judecată următoarele înscrisuri: listă de inventariere (f.40-41), balanța de verificare (f. 42 - 49).
La data de 14.03.2013 reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare (f.54 -56) prin care menționează că prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004 care a soluționat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea SRR și SRTV, cu modificările și completările ulterioare, s-a arătat că obligația de plată a taxei radio în ceea ce privește persoanele juridice, cade în sarcina celor care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile respective. Iar în cazul în care legiuitorul ar fi dorit ca această taxă să fie achitată doar de cei cu privire la care se poate stabili calitatea de beneficiar al serviciului respectiv, textul de lege ar fi avut un conținut diferit.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 41/1994 republicată cu modificările și completările ulterioare și orice alte dispoziții legale incidente.
Prin sentința civilă nr. 1168/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ a fost respinsă cererea formulată de reclamanta S. R. DE RADIODIFUZIUNE în contradictoriu cu pârâta S.C. A.B.C A. S.R.L ca neîntemeiată și a fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. A. SRL la plata sumei de 754,78 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune aferentă perioadei ianuarie 2010 - noiembrie 2010, august 2011-noiembrie 2011 și penalități de întârziere în cuantum de 94,78 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 republicată, cu modificările și completările ulterioare „"Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii."
Prin Decizia nr. 2102 din 9 aprilie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus anularea art. 3 alin. 1 din HG nr.977/2003 și art. 3 alin. 1 din HG nr. 978/2003, întrucât cele două hotărâri ale Guvernului nu au aplicat în mod corect în art. 3 alin. 1 dispozițiile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, care fac distincție în ceea ce privește plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune și televiziune între persoanele juridice beneficiare și cele care nu au calitatea de beneficiar. al acestor servicii.
Totodată, prin Deciziile nr. 159/2004, nr. 297/2004 și nr. 331/2006, Curtea Constituțională, cu ocazia controlului de constituționalitate a arătat că dispozițiile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 republicată, cu modificările și completările ulterioare nu contravin dispozițiilor constituționale, câtă vreme interpretarea oficială făcută de Parlament în activitatea de legiferare a vizat noțiunea de beneficiar al acestor servicii publice.
În speță, societatea pârâtă a arătat faptul că nu a fost beneficiara serviciilor furnizate de către societatea reclamantă și a depus la dosar lista de mijloace fixe și a obiectelor de inventar al patrimoniului societății, precum și balanța de verificare din data de 30.11.2012, 31.12.2012, 30.01.2013 (f.40-49), din care rezultă faptul că societatea pârâtă nu deține receptoare radio sau TV.
În aceste condiții, ținând seama că din probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile de la filele 40-49 dosar, rezultă faptul că pârâta nu a fost beneficiara serviciilor furnizate de către societatea reclamantă, respectiv nu deține receptoare radio sau TV, având în vedere dispozițiile art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 republicată, cu modificările și completările ulterioare, Deciziile Curții Constituționale nr. 159/2004, nr. 297/2004 și nr. 331/2006, Decizia nr. 2102 din 9 aprilie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța apreciază că susținerile reclamantei sunt neîntemeiate, legiuitorul stabilind obligația de plată a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, doar în sarcina persoanelor juridice, beneficiari ai acestor servicii.
Față de cele de mai sus, având în vedere înscrisurile de la dosarul cauzei, faptul că societatea pârâtă nu a fost beneficiara serviciilor furnizate de S. R. de Radiodifuziune, instanța constată că potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, societatea pârâtă nu are obligația de plată a taxei radio, motiv pentru care va respinge cererea formulată de reclamanta S. R. de Radiodifuziune în contradictoriu cu pârâta S.C. A. A. SRL,ca neîntemeiată.
Față de soluția de respingere a cererii, instanța va respinge cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs S. R. DE RADIODIFUZIUNE care a solicitat modificarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Recurenta a invocat următoarele aspecte:
Prin Decizia civilă nr. 2102/09.04.2009 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție-Secția de contencios Administrativ și Fiscal, Instanța a anulat art. 3 alin. 1 din HG nr. 977/2003. Ulterior, decizia respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 691/14.10.2009.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 554/2004, „hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanțelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale județelor or al municipiului București, fiind scutite de plata taxelor de publicare"". Având în vedere decizia instanței de judecată pronunțata în legătură cu art. 3 alin. 1 din HG nr. 977/2003, precum si publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, dar și efectele publicării lor, Guvernul României a emis o nouă hotărâre având numărul 1012/09.09.2009 (publicatăîn Monitorul Oficial nr. 695/15.10.2009).
Prin HG nr. 1012/09.09.2009, legiuitorul a modificat art. 3 alin. 1 din HG nr. 977/2003, iar articolul respectiv a devenit următorul (forma care se păstrează și în prezent): „ Persoanele juridice cu sediul în România, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor. potrivit prevederilor art, 103 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să plătească penfru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, cu excepția celor care și-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale."
Potrivit art. 3 alin. 2 din HG nr. 977/2003, persoanele juridice cu sediul in România, inclusive filialele acestora, precum si sucursalele si celelalte subunități ale lor fara personalitate juridica si sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine au obligația sa plătească o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune.
Având in vedere art. 3 alin. 1si 2 din HG nr. 977/2003-in forma sa actuala-dar si prevederile art.40 alin 3 din Leoea 41/1994 rezulta indubitabil obligația legala a societății narate de a plați taxa pentru serviciul public de radiodifuziune.
2.În ceea ce privește calitatea societății pârâte de beneficiară a serviciului public de radiodifuziune, contrar celor reținute de judecătorul fondului, solicităm instanței de recurs să aibă în vedere următoarele aspecte: Dovada calității pârâtei de beneficiar a serviciilor de taxă radio, rezultă din conținutul art.40 alin 3 din Legea 41/1994. Astfel, legiuitorul a instituit o prezumție absolută cu privire la calitatea de beneficiar, a tuturor persoanelor juridice. Prin prezumția absolută prevăzută expres în dispoziția legală s-a stabilit astfel un fapt recunoscut, un fapt pe care legea însăși l-a considerat că există și cu privire la care nu se admit și nici nu se cer probe.
In acest sens, literatura de specialitate statuează faptul că, existența unei prezumpții legale dispensează de necesitatea de a se administra vreo probă în stabilirea situației de fapt pe care legea o presupune. Rezultă din cele prezentate, aplicabilitatea prevederilor art.40 alin. 3 din Legea 41/1994 care menționează faptul că „persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune"".
Instituirea unei astfel de prezumpții și stabilirea calității de beneficiar a tuturor persoanelor juridice, fără a fi condiționată de posesia receptoarelor, s-a realizat prin modificarea textului art.40 al legii nr.41/1994 privind organizarea șr funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a SRTV, prin Legea nr.533/2003.
Această modificare a făcut de altfel, obiectul controlului Curții Constituționale, care s-a pronunțat prin Deciziile nr.297/2004, nr.331/2006, în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate.
Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr.297/2004 care a soluționat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.40 alin (3) dîfi Legea 41/1994 privind organizarea și funcționarea SRR și a SRTV, cu modificările și completările ulterioare, s-a arătat că obligația de plată a taxei radio în ceea ce privește persoanele juridice, cade in sarcina celor care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective.
De asemenea, în ceea ce privește sintagma de beneficiar al serviciului public de radio, rugăm instanța să aibă în vedere rațiunile/motivările Curții Constituționale care au condus la luarea Deciziei Curții Constituționale nr.297/2004, dar mai ales criticile invocate la textul de lege, critici înlăturate de Curtea Constituțională prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art 40 alin 3 din Legea 41/1994.
În acest sens precizează, că potrivit Deciziei nr.297/2004, Curtea Constituțională a menționat că nici una din criticile formulate nu poate fi reținută, constatând de asemenea, că susținerile de neconstituționalitate sunt neîntemeiate și pe cale de consecință a respins excepția.
Redăm alăturat criticile: „...obligativitatea plății de către toate persoanele juridice române a taxei pentru serviciul public, independent de condiția deținerii de receptoare, este nejustificată, întrucât textul de lege criticat nu ia în considerare ca unele dintre acestea să nu dețină receptoare...".
Totuși pentru a nu se interpreta în mod eronat sintagma „...celor care beneficiază, în diferite modalități, de serviciile publice respective..." considerăm că trebuie avute în vedere atât rațiunile/motivările Curții Constituționale care au condus la luarea deciziei, dar mai ales criticile invocate la textul de lege, critici înlăturate de Curtea Constituțională prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art. 40 alin. 3 din Legea 41/1994.
Curtea Constituțională sesizată cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 a reținut prin deciziile nr. 159/2004, nr. 297/2004 și 331/2006, că art. 31,134 și 135 alin. 1 din
Constituția României nu sunt încălcate, deoarece serviciile publice, definite ca activități desfășurate sau autorizate de administrația publică, prin care se realizează nevoi sociale de Interes ptibftc,mTegTrrrspecific de drept public, derogatoriu de la dreptul comun. S-a mai arătat că „în funcție de contextul economico-financiar și de strategia de dezvoltare a anumitor ramuri de activitate, statul poate intervenii prin măsuri care să răspundă nevoilor de stimulare anumitor activități, fără ca opțiunea legiuitorului care stabilește destinatarii acestor măsuri să aibă caracter discriminatoriu
De asemenea, înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.1930/02.04.2009, s-a pronunțat deja pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, având în vedere totodată Decizia Curții Constituționale nr.297/2004. Astfel, prin decizia amintită, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat următoarele: jn cazul personelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar ...obligativitatea plății acestor două taxe". „ De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice..." „Sintagma - beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de Apel Cluj au abordat-o".
3. De asemenea, legat de rațiunea plății taxei radio de către beneficiarii de servicii publice de radiodifuziune, de care ar trebui să țină seama instanța de judecată la pronunțarea hotărîrii, menționăm faptul că din punct de vedere constituțional, în sistemul de drept românesc, rațiunea existenței SRR, ca și fundamentul plății taxei radio iși găsește reglementarea constituționala in art. 31 alin 5 din Constituția României, care stabilește, printre drepturile si libertățile fundamentale ale cetățenilor, dreptul la informare.
A.. 2 al acestui articol prevede faptul că autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal, iar alin. 5, ca o concretizare a acestei obligații a statului, a stabilit ca serviciile publice de radio sunt autonome. Dreptul la informare al cetățenilor se corelează cu obligația statului de a-i informa corect, atât dreptul cetățenesc cât si obligația corelativă a statului fiind prevăzute constituțional. Obligația statului de a asigura prin mijloace adecvate dreptul la informare al cetățenilor implică o cheltuială publică, inclusiv cu organizarea si funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune menționate la art. 31 alin.5 din Constituție. Din această perspectivă, este de remarcat faptul că art. 56 alin. 1 din Constituție instituie obligata cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe și impozite.
In acest context, fundamentul plații taxei radio de către persoanele fizice și juridice este reprezentat în concluzie, în mod esențial, de obligația constituțională a cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice ale statului (cheltuiala privind organizarea si funcționarea SRR, rezultând, după cum am arătat, din obligația constituțională a statului de a informa corect pe cetățeni, dar și din cea de a asigura și de a stimula accesul la cultură) o desființare a acestor taxe însemnând lipsirea statului de principala resursa financiara pentru suportarea cheltuielii publice aferente concretizării dreptului de informare a cetățeanului și deci afectarea acestui drept, al oricărui cetățean, persoana fizica sau juridică.
4.Solicită instanței de judecata sa aiba in vedere la pronunțarea hotărârii si faptul ca, potrivit art.2 din Precizările emise de SRR pentru aplicarea HG nr.977/2003 prin "receptor radio" se înțelege orice aparat care poate recepta programele de radio, respectiv: radio la domiciliu, mașina personală, telefonul mobil, calculator, Ipaduri sau orice alte aparate de natura celor care pot recepționa în orice mod programele radio, precum si abonamentele la cablu tv.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Examinând recursul formulat de S. R. DE RADIODIFUZIUNE, Tribunalul apreciază că nu este fondat având în vedere următoarele aspecte:
Potrivit art. 3 alin. 2 din HG 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația sa plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune
Prin sentința civilă nr. 185 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 318 din 9 mai 2011, Curtea De Apel Cluj - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal s-a dispus anularea prevederilor cuprinse în art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 977 din 22 august 2003 și a art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 978/2003.
Ulterior prin Decizia nr. 607 din 3 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 318 din 9 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursurile declarate de Guvernul României și S. R. de Radiodifuziune împotriva Sentinței civile nr. 185 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
În partea relevantă a Deciziei nr. 607/2011 a ÎCCJ s-a reținut că potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Nicăieri însă, în cuprinsul Legii nr. 41/1994, republicata, nu se regăsește o definiție a noțiunii de beneficiar, astfel încât sensul acesteia nu poate fi decât cel comun, respectiv cel care beneficiază de ceva sau o autoritate, instituție, societate etc. pentru care se face o lucrare.
În cazul de față recurenta SRR nu a dovedit prin nici o probă faptul că pârâta ar utiliza receptor radio și, astfel societatea în cauză ar avea calitatea de beneficiară a serviciului public de radiodifuziune.
Atât în Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004 – menționată de recurentă cât și în Decizia ÎCCJ nr. 607/2011 se face referire la calitatea reală de beneficiar a serviciilor publice de radiodifuziune și televiziune și nu la prezumția legală potrivit căreia toate persoanele juridice ar avea calitatea de beneficiari ai serviciului public de televiziune.
Astfel, în Decizia Curții Constituționale nr. 297/2004 s-a reținut că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. 3 din legea nr. 41/1994 a fost respinsa cu motivarea că obligația prevăzută in text este doar in sarcina persoanelor juridice care beneficiază în diferite modalități de serviciile publice respective. Așa cum s-a arătat mai sus, în Decizia nr. 607/2011 a ÎCCJ s-a reținut că potrivit art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 persoanele juridice au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Recurenta invocă de fapt o așa numită prezumție legală absolută în sarcina persoanelor juridice, care ar trebui astfel să suporte taxa radio, indiferent dacă beneficiază sau de aceste servicii, ceea ce nu poate fi acceptat, tocmai având în vedere cele mai sus expuse.
Tribunalul mai reține că legislația comunitară și recomandările europene permit statelor să impună plata unei taxe pentru serviciul de radiodifuziune independent de calitatea de beneficiar real sau doar prezumat. Însă, aceasta rămână o opțiune lăsată la latitudinea fiecărui stat membru și nu o obligație.
Prin legea fundamentală nu s-a impus plata unei taxe de radio independent de calitatea de beneficiar, iar dreptul la informație sub toate aspectele sale, astfel cum este reglementat de art. 31 din Constituție nu pot fi interpretate decât în favoarea cetățeanului.
În final, tribunalul mai reține că diversele amendamente susținute și/sau respinse în procesul legislativ nu pot avea relevanță întrucât interpretarea legii este atributul judecătorului. Voința legiuitorului rezultă din interpretarea logică, gramaticală a textelor analizate și nu din diferitele amendamente susținute de-a lungul timpului.
Având în vedere cele mai sus expuse, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat de S. R. DE RADIODIFUZIUNE.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de S. R. DE RADIODIFUZIUNE împotriva sentinței civile nr. 1168/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 20.06.2013.
Președinte, C. C. în concediu de odihnă, semnează pentru judecătorul lipsă C. M., președintele tribunalului | Judecător, D. C. | Judecător, A. C. P. - președinte Secția a II-a Civilă |
Grefier, M. P. în concediu medical, semnează pentru grefierul lipsă A. B., prim grefier |
Red. PAC
Tehn. P.M. /2ex
13.08.2013
Jud. fond: G. VALERIANA
| ← Pretenţii. Decizia nr. 60/2013. Tribunalul ALBA | Pretenţii. Decizia nr. 1183/2013. Tribunalul ALBA → |
|---|
