Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 718/2013. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 718/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 14716/107/2012/a2

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA COMERCIALĂ NR. 718/F/2013

Ședința publică de la 21 octombrie 2013

Completul compus din:

JUDECĂTOR SINDIC: D. C.

Grefier V. L.

Pe rol se află contestația la tabelul preliminar al creanțelor întocmit de administratorul judiciar D. I. IPURL al debitoarei ., formulată de creditoarea ..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în instanță consilier juridic G. P. pentru administratorul judiciar al debitoarei, lipsă fiind creditoarea contestatoare.

Procedura este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Reprezentantul administratorului judiciar depune la dosar întâmpinare, în două exemplare, la care a anexat notificarea privind înscrierea parțială în tabelul preliminar al creanțelor și dovada comunicării acesteia cu contestatoarea.

Judecătorul sindic constată că deși creditoarea a fost citată cu mențiunea să timbreze contestația cu 200 lei taxă de timbru nu s-a conformat dispozițiilor astfel, invocă din oficiu excepția netimbrării și o pune în discuție reprezentantului administratorului judiciar.

Reprezentantul administratorului judiciar solicită admiterea excepției și totodată anularea contestației.

Judecătorul sindic lasă cauza în pronunțare pe excepția netimbrării.

JUDECĂTORUL SINDIC

Din actele și lucrările de la dosar, instanța reține următoarele:

Obiectul litigiului contestația la tabelul preliminar al creanțelor întocmit de administratorul judiciar D. I. IPURL al debitoarei ., formulată de creditoarea . aflată în procedura insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006.

Raportat la obiectul cererii, creditoarea a fost citată pentru termenul de judecată cu mențiunea expresă de a face dovada avansării în cauză a taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 lei, taxă stabilită potrivit art. 14 alin. 1 al OUG nr.80/2013.

Întrucât la termenul de judecată nu a făcut dovada avansării taxelor judiciare aferente acțiunii, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii, în condițiile în care achitarea taxelor de timbru privește legala investire a instanței și este o condiție impusă de OUG nr. 80/2013 pentru exercitarea acțiunii civile.

În temeiul prevederilor art. 33 alin. 1 din OUG nr.80/2013, se va anula ca netimbrată contestația la tabelul preliminar al creanțelor întocmit de administratorul judiciar D. I. IPURL al debitoarei ., formulată de creditoarea .

Pentru aceste motive.

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE

Anulează ca netimbrată contestația la tabelul preliminar al creanțelor întocmit de administratorul judiciar D. I. IPURL, cu sediul în A. I., Calea Moților, nr. 6, ., ., al debitoarei ., formulată de creditoarea ., cu sediul procesual ales în București, Preciziei Business Center, ., etaj 4, sectorul 6, la . Debts Management SRL.

Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.10.2013.

JUDECĂTOR SINDIC, GREFIER,

D. C. V. L.

Redactat DC/Tehnoredactat VL/22.10.2013/4 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 718/2013. Tribunalul ALBA