Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 303/2013. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 303/2013 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 826/107/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINTA CIVILA Nr. 303/F/2013
Ședința publică de la 23 Aprilie 2013
Completul compus din:
JUDECĂTOR SINDIC - F. M. C. FLORENȚA
GREFIER - D. S.
Pe rol se află cauza privind pe debitoarea . – prin lichidator judiciar L. P. SPRL, având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16.04.2013, când judecătorul sindic pentru a se efectua verificări la Serviciul Registratură cu privire la depunerea raportului și a înscrisurilor anexate privind prezentul dosar a amânat pronunțarea pentru azi, 23.04.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra propunerii de închidere a procedurii, constată:
Prin ÎNCHEIERE NR. 36/F/CC/2013 a fost deschisă procedura simplificată a insolvenței împotriva debitoarei . și a fost numit lichidator judiciar provizoriu L. P. SPRL, ulterior confirmat.
S-au intocmit si comunicat notificarile in conditiile art. 61 din Legea privind procedura insolventei
Prin raportul din 15.04.2013, lichidatorul judiciar a arătat că debitoarea nu deține bunuri de valorificat și că nu au fost avansate sume pentru continuarea procedurii de către creditori.
Văzând prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006, conform cărora în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, propunerea urmează a fi admisă și, în consecință:
Se va închide procedura falimentului împotriva debitoarei ..
Se va dispune radierea debitoarei din Registrul Comerțului.
În baza art. 135 din Legea nr.85/2006 prezenta sentință va fi notificată D.G.F.P. A. și O.R.C. de pe lângă Tribunalul A..
În temeiul art. 136 din Lg. 85/2006 se va descărca de orice îndatoriri și responsabilități lichidatorul judiciar, organele și alți participanți la procedură.
Se va aproba decontul pentru activitatea desfășurată în calitate de lichidator judiciar de către L. P. SPRL cum a fost aprobat în Adunarea Creditorilor în cuantum total de 3784,4 lei ce se var achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin. 4 din Lg. 85/2010, în limitele prevăzute de art. 89 al 1 lit. a din Hotârârea UNPIR nr. 3/2007 pub. În M. Of. 678/6.10.2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 131 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 închide procedura falimentului debitoarei ., înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul A. sub nr. J_, având CUI nr._.
Dispune radierea debitoarei din Registrul Comerțului.
În baza art. 135 din Legea nr.85/2006 prezenta sentință va fi notificată debitorului, creditorilor, D.G.F.P. A. și O.R.C. de pe lângă Tribunalul A. pentru efectuarea mentiunilor de inchidere a procedurii si de radiere, precum si publicarea prin Buletinul procedurilor de insolventa.
În temeiul art. 136 din Lg. 85/2006 descarcă de orice îndatoriri și responsabilități pe lichidatorul judiciar, organele și alți participanți la procedură.
Aprobă decontul pentru activitatea desfășurată în calitate de lichidator judiciar de către L. P. SPRL cum a fost aprobat în Adunarea Creditorilor în cuantum total de 3784,4 lei ce se var achita din fondul de lichidare prev. de art. 4 alin. 4 din Lg. 85/2010, în limitele prevăzute de art. 89 al 1 lit. a din Hotârârea UNPIR nr. 3/2007 pub. În M. Of. 678/6.10.2010.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 23.04.2013.
Judecător Sindic, F. M. C. FLORENȚA | ||
Grefier, D. S. |
Tehnored. FFMC
Ex. 6.
25.04.2013
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 254/2013.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 818/2013.... → |
|---|








