Acţiune în constatare. Decizia nr. 166/2013. Tribunalul BIHOR

Comentarii

0

Decizia nr. 166/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 269/271/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA Nr. 166/R/.> Ședința publică de la 05 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. R.

Judecător C. M.

Judecător C. C. O.

Grefier M. M.

Pe rol judecarea recursurilor comerciale declarate de interv. recurenți H. C., H. C. A., cu dom. pr. ales în loc. Oradea, str.., ., jud.Bihor, intimata-recurentă V. R. SA, cu sediul în loc.București, ..42, etaj 3-8-10, sector 2, interv.recurenți M. I. C., M. M. I., ambii cu dom.loc.oradea, ..28, ., ., inter.recurenți T. T., T. D. R., ambii cu dom.pr.ales în loc.oradea, ., ., în contradictoriu cu intimata A. N. PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR - COMISARIATUL JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR BIHOR, cu sediul în loc.Oradea, ./A, jud.Bihor și intervenient în nume propriu D. S., D. G. C.,, ambii cu dom.loc.Oradea, ., ., ., și intervenient în nume propriu M. T., cu dom.loc.Oradea, ., ..15, jud.Bihor, împotriva sentinței civile nr.8167 din 30.05.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura legal îndeplinită.

Se constată că, dezbaterea cauzei a avut loc la data de 15 martie 2013 când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de 22 martie 2013, 29 martie 2013, 5 aprilie 2013, după care:

TRIBUNALUL

DELIBERÂND;

Asupra recursului de față, Tribunalul constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8167 din 30.05.2012, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a admis sesizarea petentei A. N. PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR - COMISARIATUL JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR BIHOR, împotriva intimatelor V. R. SA si V. R. SA - SUCURSALA ORADEA

S-a menținut în întregime procesul verbal . nr. 292/936 din 21.12.2010 încheiat de petenta.

În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 s-a aplicat intimatei amenda de 1.000 lei.

S-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocata de parata prin întâmpinare cu privire la capetele de cerere privind restituirea comisionului de risc/administrare încasat de parata de la intervenienti.

S-a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată și precizată de intervenientii H. C. si H. C. A., in contradictoriu cu intimata V. R. SA si V. R. SA - SUCURSALA ORADEA.

S-a constatat ca pct. 5 lit. a) si pct. 3 lit. d) din Condițiile Speciale ale Convenției de Credit nr._/21.12.2007 precum si pct. 3.5, 3.1.2 lit. c) din Condițiile Generale ale aceleași convenții de credit, constituie clauze abuzive in sensul art. 4, alin 1 din legea nr. 193/2000 si a dispus modificarea clauzelor contractuale, in sensul eliminării acestor prevederi din contract, menținând ca valabile restul dispozițiilor convenției de credit.

A fost obligata parata sa restituie intervenienților sumele achitate de aceștia cu titlu de comision de risc ( redenumit ulterior comision de administrare) de la data încheierii convenției de credit pana la data înlăturării clauzelor declarate abuzive prin hotărâre.

S-a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată și precizată de intervenientii M. I. C. si M. M. I., in contradictoriu cu intimata V. R. SA si V. R. SA - SUCURSALA ORADEA, ORADEA.

A constatat ca pct. 5 lit. a) si pct. 3 lit. d) din Condițiile Speciale ale Convenției de Credit nr._/11.03.2008 precum si pct. 3.5, 3.1.2 lit. c) din Condițiile Generale ale aceleași convenții de credit, constituie clauze abuzive in sensul art. 4, alin 1 din legea nr. 193/2000 si dispune modificarea clauzelor contractuale, in sensul eliminării acestor prevederi din contract, menținând ca valabile restul dispozițiilor convenției de credit.

A obligat parata sa restituie intervenientilor sumele achitate de aceștia cu titlu de comision de risc ( redenumit ulterior comision de administrare) de la data încheierii convenției de credit pana la data înlăturării clauzelor declarate abuzive prin prezenta hotărâre.

S-a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată și precizată de intervenientii T. T. si T. D. R., in contradictoriu cu intimata V. R. SA si V. R. SA - SUCURSALA ORADEA, ORADEA.

A constatat ca pct. 5 lit. a) si pct. 3 lit. d) din Condițiile Speciale ale Convenției de Credit nr._/15.02.2008 precum si pct. 3.5, 3.1.2 lit. c) din Condițiile Generale ale aceleași convenții de credit, constituie clauze abuzive in sensul art. 4, alin 1 din legea nr. 193/2000 si a dispus modificarea clauzelor contractuale, în sensul eliminării acestor prevederi din contract, menținând ca valabile restul dispozițiilor convenției de credit.

A obligat parata sa restituie intervenientilor sumele achitate de aceștia cu titlu de comision de risc ( redenumit ulterior comision de administrare) de la data încheierii convenției de credit pana la data înlăturării clauzelor declarate abuzive prin prezenta hotărâre.

S-a admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată și precizată de intervenientul M. T. in contradictoriu cu intimata V. R. SA si V. R. SA - SUCURSALA ORADEA.

A constat ca pct. 5 lit. a) si pct. 3 lit. d) din Condițiile Speciale ale Convenției de Credit nr._/10.08.2007 precum si pct. 3.5, 3.1.2 lit. c) din Condițiile Generale ale aceleași convenții de credit, constituie clauze abuzive in sensul art. 4, alin 1 din legea nr. 193/2000 si dispune modificarea clauzelor contractuale, in sensul eliminării acestor prevederi din contract, menținând ca valabile restul dispozițiilor convenției de credit.

A obligat parata sa restituie intervenientului sumele achitate de acesta cu titlu de comision de risc ( redenumit ulterior comision de administrare) de la data încheierii convenției de credit pana la data înlăturării clauzelor declarate abuzive prin prezenta hotarare.

A dispus obligarea intimatei . la înlăturarea clauzelor abuzive inserate în convențiile de credit de mai sus încheiate cu intervenientii.

A dispus continuarea derulării convențiilor de credit încheiate cu intervenientii, cu eliminarea clauzelor declarate abuzive prin prezenta hotărâre.

A obligat parata să plătească cheltuieli de judecata intervenientilor in nume propriu, după cum urmează: intervenientilor T. T. si T. D. R. suma de 1000 lei reprezentând onorariu avocațial, intervenientilor H. C. si H. C. A. suma de 500 lei reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

In fapt, intre intimata Banca V. R. SA si intervenienti s-au încheiat următoarele convenții de credit, după cum urmează: cu intervenienții H. C. si H. C. A. convenția de credit nr._/21.12.2007, cu intervenientii M. I. C. si M. M. I. convenția de credit nr._/11.03.2008, cu intervenientii T. T. si T. D. R. convenția de credit nr._/15.02.2008 si cu intervenientul M. T. convenția de credit nr._/10.08.2007.

In urma sesizărilor făcute de către intervenienti la petentul O.P.C. Bihor, s-a efectuat un control la intimata V. R. SA, ocazie cu care s-a încheiat procesul verbal . nr. 292/936 din 21.12.2010.

In conformitate cu prevederile art. 12 din legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori, procesul verbal . nr. 292/936 din 21.12.2010 a fost înaintat instanței de judecata, in vederea aplicării sancțiunii contravenționale si pentru constatarea clauzelor abuzive inserate in contractele de credit încheiate cu intervenientii.

Instanța de fond a constatat că contractele de credit încheiate intre intimata si intervenienți intra sub incidenta Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți si consumatori, întrucât împrumutații au calitatea de consumatori, iar banca de comerciant.

Aceste prevederi legale sunt conforme cu Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispozițiilor legislative, reglementare si administrative ale Statelor membre în materie de credit destinat consumului, art. 1 pct. 2 lit.a si b.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, ,,o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însăși sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților’’.

Potrivit art. 1 lit. a din Anexa la Lege, cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

In partea intitulată „condiții speciale ale convenției”, la pct. 5 lit. a, a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutații datorează băncii un comision de risc de aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției.

Creditul acordat intervenientilor urma a fi rambursat potrivit planului de rambursare anexă la contract, în care este prevăzut, pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și dobânda aferentă, și valoarea comisionului de risc la care face referire pct. 5 lit. a din convenție.

Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea, de către intervenienti, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci conform art. 7 din Condițiile speciale ale convenției de credit.

De asemenea, intervenientii au cesionat in favoarea băncii polița de asigurare încheiata in vederea acoperirii tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul contractului de garanție imobiliara – conform art. 7 lit. b) din Condițiile speciale ale convenției de credit.

Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuala care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Instanța de fond a apreciat că, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc nu poate fi considerată ca fiind negociată direct cu intervenientii întrucât, așa cum chiar banca parata arată în cuprinsul întâmpinării, contractele încheiate cu intervenientii au fost contracte tip, preformulate, cu clauze nenegociabile.

Împrejurarea invocată de pârâtă prin întâmpinare, și anume că intervenientii au avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce le reveneau, și sub aspectul valorii, și sub cel al perioadei, și au fost de acord, prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc, dispunând de posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu erau de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000.

A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care prin edictarea sa legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat contracte ce ar putea conține clauze abuzive.

Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art. 969 C.civ. conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr. 193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.

Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispoziției de la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit, este însă necesar și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților.

Potrivit pârâtei, comisionul de risc prevăzut la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit reprezintă costul perceput de bancă și datorat de client în legătură cu administrarea riscurilor asumate de bancă prin punerea la dispoziție a creditului, întrucât pe parcursul derulării convenției există posibilitatea ca banca să sufere o pierdere ca urmare a producerii unui eveniment viitor și nesigur, constând în materializarea riscului de credit sau a riscului de piață; chiar Regulamentul nr. 4/2004 privind organizarea și funcționarea la BNR a Centralei Riscurilor Bancare, la art. 2, include acordarea de credite în categoria operațiunilor prin care instituțiile de credit se expun la risc față de debitor.

Instanța de fond nu a contestat faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar învederează că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului etc.

Or, în prezenta cauză, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către intervenienti, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci conform art. 7 din Condițiile speciale ale convenției de credit, precum si prin cesionarea in favoarea băncii a poliței de asigurare încheiata in vederea acoperirii tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul contractului de garanție imobiliara – conform art. 7 lit. b) din Condițiile speciale ale convenției de credit.

De asemenea, se va avea în vedere și cuantumul lunar al comisionului de risc, potrivit graficului de rambursare a creditului, anexat contractului, cuantum apropiat de cel al dobânzii lunare datorate de interveneienti.

Nu mai puțin, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutați a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de risc la finele perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au materializat.

Având în vedere ansamblul acestor elemente, instanța de fond a apreciat că prin stipularea comisionului de risc, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamantei și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare ale convenției de credit.

În consecință, apreciind că sunt îndeplinite toate cerințele impuse de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța de fond a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convențiilor de credit.

Referitor la art. 3 lit. d) din condițiile speciale ale convențiilor de credit, instanța de fond a reținut ca, deși la data încheierii contractului

s-a stabilit o dobândă fixă - pct. 3, lit. a) Condiții speciale ale convenției, banca a modificat în mod unilateral cuantumul dobânzii stabilite inițial, majorând-o.

Instanța de fond a reținut că, la capitolul Condiții speciale ale convenției de credit pct. 3, lit. a), este stipulat ,,Rata dobânzii curente: „dobândă fixă’’, iar la art.3 - Dobânda, litera (d) se menționează: „Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”

Instanța de fond a considerat că art.3 - Dobânda, litera (d) din Condițiile speciale ale convențiilor de credit constituie o clauza abuziva, aceasta încălcând prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000.

Astfel, în momentul in care a fost încheiat contractul de credit, consumatorul a acționat de pe o poziție inegala, in raport cu banca. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea sa negocieze nici o clauza din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, in forma respectiva, de către banca. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, băncii ii revenea obligația de a dovedi ca a negociat in mod direct clauza prevăzută la art.3 - Dobânda, litera (d) din Condițiile speciale cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat in cauza.

Art.3 - ,,Dobânda’’, litera (d) din Condițiile speciale ale convenției pune sub semnul întrebării echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, rata modificată urmând a fi aplicată începând cu data comunicării ei clientului. Or, conform art. 1 lit. a din Anexa Legii, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Astfel, clauza care da dreptul Băncii pârâte de a modifica unilateral dobânda nu este raportata la un indicator precis, individualizat, determinabil, fiind indicat în mod generic: ,,în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară’’.

În cazul în care nu se indică în mod concret în contract ce anume se înțelege prin sintagma ,,schimbări semnificative pe piața monetară’’, instanța de fond a considerat că această modalitate de exprimare face ca respectiva clauza sa fie interpretata doar in favoarea Băncii, servind doar intereselor acesteia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica daca majorarea este judicios dispusa si daca era necesara si proporționala scopului urmărit.

Referitor la celelalte articole inserate in convențiile încheiate de banca parata cu consumatorii – intervenienienti in prezentul dosar, instanța de fond a apreciat ca acestea nu pot fi considerate clauze abuzive in sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

Instanța de fond a dispus obligarea intimatei V. R. SA la înlăturarea clauzelor abuzive inserate în contractele de credit analizate, la pct. 5 lit. a) si pct. 3 lit. d) din Condițiile Speciale ale convențiilor de credit precum si pct. 3.5, 3.1.2 lit. c) din Condițiile Generale ale convențiilor de credit.

Art. 15 alin. 1 a Legii nr. 193/2000 statuează ca încălcarea interdicției stipulate la art. 1 alin. 3 -,,Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive in contractele încheiate cu consumatorii’’- constituie contravenție si se sancționează cu amenda de la 200 lei la 1000 lei.

Prin derogare de la dispozițiile de drept comun in materie contravenționala, nu organul constatator este in drept sa aplice sancțiunea, ci, potrivit art. 13 alin.1 din lege, instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, aplică sancțiunea contravențională și dispune, sub sancțiunea daunelor, modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă, sau desființarea acelui contract, cu daune-interese, după caz.

În baza acestui articol, instanța de fond a aplicat intimatei V. R. SA amendă contravențională, în cuantum de 1000 lei.

Excepția prescripției dreptului la acțiune invocata de intimata prin întâmpinare cu privire la capetele de cerere privind restituirea comisionului de risc/administrare a fost respinsa de către instanța de fond, având in vedere ca dreptul la acțiune al intervenientilor s-a născut de la data constatării caracterului abuziv al clauzelor analizate, moment de la care începe sa curgă termenul general de prescripție de 3 ani.

In temeiul art. 274 cod proced. civ., intimata . fiind in culpa procesuala, a fost obligata sa plătească cheltuieli de judecata intervenientilor in nume propriu.

Impotriva acestei sentinte au declarat recurs recurentii H. C. A. și H. C..

Au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate si admiterea în integralitate a cererii de intervenție în interes propriu astfel cum a fost aceasta formulată și precizată, respectiv să se constate caracterul abuziv și al clauzelor cuprinse în convenția de credit nr._/21.12.2007 la pct. 3 lit. c, pct. 5 lit. e și f, pct.6 alin.2 și 3 din „Condiții speciale ale convenție" și pct. 3.6, pct. 3.7, pct. 3.9, pct. 3.11, pct. 3.12, pct 8.1 lit. a,b,c,d, pct.8.2, pct7 8.3, pct. 10.1 lit. a.b.c, pct. 10.2 din „Condiții generale ale convenției" și înlăturarea acestora din convenția de credit mai sus amintită; să fie obligata ., prin Sucursala Oradea, la plata dobânzii legale aferentă sumelor plătite cu titlu de comision de risc (comision de administrare - după modificarea unilaterală a contractului), de la data plății și până la data restituirii efective si acordarea în integralitate a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON, reprezentând reprezentând onorariu avocat.

In motivare arata ca sentinta este în parte netemeinică și nelegală, fiind sub incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 c.pr.c, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Motivat de faptul că au plătit de mai bine de 5 ani sume considerabile de bani, pe

care banca le-a perceput și utilizat în interes propriu, recurentii apreciaza că sunt îndreptățiți și la acordarea dobânzii legale aferente sumelor achitate.

În plus, apreciaza că perioada de calcul a dobânzii este greșit determinată la 360 de

zile, în loc de 365, sens în care solicită obligarea intimatei la modificarea pct.3 lit.c din Condițiile Speciale ale Convenției. In ce privește comisionul de rezervă prevăzut la pct. 5 lit. e din Condițiile Speciale ale Convenției și pct 3.12 din Condițiile Generale ale Convenției, susțin că și acesta intră sub incidența prevederilor Legii 193/2000, pentru aceleași considerente avute în vedere și la constatarea caracterului abuziv al clauzelor care reglementează dobânda stabilită creditului.

Cat privește comisionul de rezervă, arata ca la pct. 3.12 se prevede că acesta

nu are nicio legătură cu contractul încheiat, fapt pentru care nu poate constitui un cost, de vreme ce regimul rezervelor minime obligatorii este stabilit de BNR și cade în sarcina exclusivă a băncii. Totodată, rezervele minime obligatorii sunt disponibilități bănești păstrate la BNR, sume care nu dispar, ci dimpotrivă, urmează a se restitui băncii într-un anumit interval de timp, interval în care instituția de credit urmează a fi bonificată, acordându-i-se o anumită dobândă pentru banii indisponibilizați în acest fel. Prin urmare, banca obține un dublu beneficiu pentru aceeași sumă: o dată din partea BNR, iar a doua oară din partea clientului, care, în mod ilegal este obligat să plătească un comision nedatorat ca o consecință, ca un cost al contractului de creditare și fără posibilitatea de a i se returna sumele plătite la sfârșitul perioadei de creditare.

Având în vedere că banca își are rezervat dreptul de a modifica unilateral, cuantumul comisionului de rezervă, raportat și la cele I învederate mai sus, apreciaza că această dispoziție aduce atingere art. 1 și 4 din Legea 193/2007.

În ce privește comisionul de monitorizare polițe de asigurare prevăzut la pct. 5 lit. f din Condițiile Speciale ale Convenției și la pct.3.9. din Condițiile Generale ale Convenției, recurențiisusțin ca și acesta intră sub incidența prevederilor Legii 193/2000.

Clauzele mai sus amintite sunt abuzive întrucât dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale după bunul plac.

Referitor la clauzele privind comisionul de rambursare în avans prevăzut la

pct 3.7 din Condițiile Generale Convenției și la pct 6 alin. 2 și 3 din Condițiile Speciale ale Convenției și dobânda anuală efectivă prevăzută la pct. 3.11 din Condițiile Generale ale Convenției, sustine ca sunt abuzive întrucât sunt direct legate de modificarea dobânzii fixe, în mod unilateral de către bancă, în baza pct. 3 lit.d din Condițiile Speciale ale Convenției.

În ce privește clauzele privind comisionul de administrare de la pct.3.6 din Condițiile Generale ale Convenției, solicită să se constate că și acestea sunt abuzive întrucât în condițiile Speciale, la care se face trimitere, nu se stabilește în mod expres modul de calcul și scadențele plății acestuia.

Mai mult, având în vedere și modificarea unilaterală a convenției de credit de către bancă, în prezent, acest comision de administrare este de fapt comisionul de risc, care a fost eliminat de către bancă.

Cu toate că și instanța de fond a reținut că acest comision de administrare este de fapt vechiul comision de risc, a cărui prevedere a fost declarată abuzivă, nu a constatat caracterul abuziv al pct.3.6 din Condițiile Generale ale Convenției și nici nu a dispus eliminarea acestei prevederi din convenția de credit încheiată.

In ce privește prevederile contractuale din cadrul secțiunii 8, pct. 8.1 lit. a,b,c și d, pct. 8.3 și secțiunii 10 din Condițiile Generale ale Convenției, acestea reprezintă clauze abuzive întrucât stabilesc că în cazul apariției unei situații neprevăzutecare, în opinia Băncii, face să devină improbabilcaîmprumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate, respectiv în cazul apariției unei situații neprevăzuteconform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai poate fi garantat corespunzător, Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, Codebitorului și Garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției.

Formulările cuprinse în clauzele analizate, respectiv „situație neprevăzută", „în opinia Băncii", „să devină improbabil", „garantat corespunzător", sunt departe de a oferi o posibilitate reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. În realitate, aceste prevederi lasă băncii o mult prea largă, neindividualizată și abuzivă posibilitate de decretare a creditului ca fiind scadent, o apreciere discreționară a acesteia, care nu este legată de niște criterii bine și clar specificate în contract, constituie de asemenea clauze abuzive în înțelesul Legii nr. 193/2000.

Prevederile incluse în secțiunea 10, Costuri suplimentare, constituie clauze abuzive întrucât impun în sarcina împrumutatului costuri ce pot apărea ca un rezultat al unor „modificări de interpretare ale oricărei legi, prevederi sau reglementări naționale"în sarcina Băncii, chestiuni care sunt detaliate în secțiunea mai sus amintită.

Cu alte cuvinte, conform acestor clauze, în situațiile în care costurile Băncii cresc, această creștere este suportată de către client și nu de către Bancă. Astfel de clauze creează în detrimentul consumatorului și contrar bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât aceste prevederi sunt abuzive, din perspectiva art. 4 alin.1 din Legea 193/2000.

Împotriva sentinței a declarat recurs recurenta ..A.

A solicitat modificarea în parte a sentinței, în sensul respingerii în întregime a acțiunii formulate de ANPC-CJPC Bihor cu consecința anulării Procesului-Verbal nr._/21.12.2010 și respingerea în întregime a acțiunilorformulate de intervenienții în interes propriu, cu cheltuieli de judecată.

Susține că sentința recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 3,12 și 18 din D167/1958, art. 2 și 4 din Legea nr. 193/2000, art. 969 C.Civ (drept substanțial), deoarece nu cuprinde toate motivele pe care se sprijină - caz de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. pr. civ. și este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii - motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

Ca prim motiv de recurs, susține că hotărârea nu cuprinde motivele pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art. 3.5 și 3.1.2 - motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 c. pr. civ.

Sentința atacată nu cuprinde toate motivele pentru care Judecătoria Oradea s-a pronunțat în sensul în care a făcut-o, argumentarea instanței fiind incompletă și pe alocuri sumară raportat la petitele formulate de reclamantă, de către intervenienți și la apărările sale. Nerespectarea acestei dispoziții legale imperative de către instanța de fond face să devină incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. pr.civ.

Al doilea motiv de recurs, evidențiază că prima instanța a pronunțat hotărârea

prin încălcarea normelor de ordine publică privitoare la prescripție -motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 c.pr.civ. Cererile de intervenție reprezintă acțiuni în pretenții, supuse regimului prescripției extinctive, iar în privința lor este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, instituit de art. 1 coroborat cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Clauzele contractuale au fost cunoscute de intervenienți de la datele semnării convențiilor de credit; prin urmare termenul de prescripție de 3 ani, trebuie socotit de la aceste momente.

Raportat la momentul introducerii cererilor de intervenție precum și la prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, în speță sunt incidente prevederile Decretului 167/1958 privitoare la prescripția extinctivă.

Susține că instanța de fond a respins în mod greșit excepția prescripției dreptului de a sancționa contravențiile, ignorând aspectul că fapta pretins contravențională constă în presupusa stipulare a unor clauze abuzive în contractele încheiate cu clienții. Raportarea trebuia să se facă la datele încheierii contractelor de credit (anii 2007 și 2008), pentru că la acele momente, au fost inserate în contracte clauzele ale căror caracter abuziv s-a cerut a fi constatat.

La fel, greșit a fost respinsă și excepția inadmisibilității cererilor de intervenție

pentru neefectuarea procedurii prealabile a concilierii directe conform 720¹ C. pr.civ.

Având în vedere natura comercială a pretențiilor intervenienților aceștia trebuiau să respecte întocmai dispozițiile imperative ale art. 720* C. Pr. civ. și să facă dovada îndeplinirii acestora în condițiile arătate în mod expres la alin. 1-5.

Susține că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu depășirea limitelor învestirii datede

procesul verbal de constatare înaintat de ANPC. În speță, instanța de judecată a fost învestită

de către ANPC - CJPC Bihor cu o sesizare având ca obiect analiza caracterului abuziv al unor

clauze enumerate în PV de constatare nr._/21.12.2010, clauze cuprinse în contractele

de credit încheiate de către intervenienții în interes propriu. Potrivit art. 11 din Legea nr.

193/2000 instanța era competentă să analizeze doar procesul verbal de constatare încheiat de

organele abilitate, nu și ceea ce s-a menționat în cererile de intervenție în interes propriu sau

în "acțiunea" formulată de ANPC.

Recurenta a arătat că instanța de fond a reținut eronat că prevederile contractuale analizate nu au fost negociate, inițiativa încheierii convenției aparținând în exclusivitate reclamanților. Opțiunea reclamanților pentru V. a fost rezultatul comparării produsului bancar ofertat cu alte produse bancare concurente. Or, negocierea contractului exclude aplicabilitatea Legii nr. 193/2000.

Recurenta mai susține că dobânda și comisionul de risc sunt parte a prețului contractului, ceea ce are drept consecință faptul că elementele prețului nu pot face obiectul analizei din perspectiva Legii nr. 193/2000, apărare ce nu a fost analizată de instanța de fond. Prin art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, care au transpus prevederile art. 4 alin. 2 ale Directivei nr. 93/12/CEE, s-au exclus clauzele privind prețul contractului de la controlul de excesivitate.

Recurenta mai arată că instanța de fond a apreciat în mod eronat ca fiind abuzivă clauza privind posibilitatea ajustării dobânzii în forma inițială a convenției de credit, fără a observa că „schimbările esențiale” sunt definite de Condițiile generale ale convenției (pct. 6 din 11: secțiunea 3 – costuri). Dreptul băncii de a modifica dobânda nu este discreționar, ci condiționat de apariția unor „schimbări semnificative pe piața monetară”, fiind în mod obiectiv imposibil pentru Bancă, la momentul încheierii contractului de credit pe o perioadă de 300 de luni, dacă și când se va produce evenimentul condiție de natură să poată conduce la ajustarea dobânzii, dacă și cât de determinante sunt fluctuațiile pe piața monetară. Prin schimbări semnificative pe piața monetară se înțelege orice variație cu o cotă de 0,20% p.a. sau mai mare a valorii indicilor de referință ai pieței monetare față de valoarea avută la momentul contractării; orice modificări ale costurilor de refinanțare ale băncii ce ar genera o depășire a nivelului maxim acceptabil în vederea continuării desfășurării activității, orice modificări legislative ce ar supune Banca la suportarea unor costuri noi/suplimentare/majorate față de cele avute în vedere la data de referință.

Se mai susține că un caracter întemeiat sau nu al unei eventuale decizii de majorare a dobânzii poate fi verificat de instanță, inclusiv prin recurgerea la cunoștințele unor persoane de specialitate (experți). Schimbările de pe piața monetară nu pot fi determinate de nici una din părțile contractante, ci se produc independent de voința lor prin însuși mecanismul de funcționare a sistemului bancar. Invocarea de către bancă a unui motiv pentru ajustarea dobânzii poate fi contestată de către debitor, inclusiv prin recurgerea la expertiză de specialitate. Complexitatea sistemului bancar nu poate conduce la ideea că existența sau inexistența unor schimbări semnificative pe piața monetară ar scăpa controlului consumatorului. A elimina din start posibilitatea efectuării unei expertize în domeniul financiar – bancar care să deceleze asupra caracterului semnificativ al modificărilor pe piața monetară, apare ca o soluție facilă, de natură a încălca dispozițiile alin. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000.

Recurenta mai arată că instanța de fond a apreciat greșit ca fiind abuzivă clauza privind comisionul de risc. Astfel, comisionul de risc nu este un echivalent al garanției reale imobiliare, cele două noțiuni fiind complet distincte, comisionul de risc fiind stabilit pentru gestionarea altor riscuri decât riscul de neplată, precum riscul de neexecutare garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, riscul de neîncasare a asigurării și orice alte riscuri care există în legătură cu un credit acordat de bancă. Riscul se generează prin simpla acordare a creditului și trebuie în permanență evaluat pe parcursul derulării contractului.

Consideră că nu este îndeplinită nici una din cele 3 condiții cumulative ale unei clauze cu caracter abuziv. Astfel, în afara condiției nenegocierii, nici celelalte două condiții nu sunt îndeplinite: clauza să fie contrară bunei credințe și prin ea însăși, sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului. Prima instanță nu a analizat conduita recurentei cu privire la îndeplinirea sau nu a condiției bunei credințe, ci s-a limitat să aprecieze asupra unui dezechilibru semnificativ între prestațiile părților. Însă, prin raportare la înțelesul noțiunilor de practici comerciale înșelătoare conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 363/2007, rezultă cu certitudine buna credință cu care a acționat recurenta. În ceea ce privește condiția echilibrului contractual, partea care reclamă repararea prejudiciilor cauzate printr-un contract dezechilibrat trebuie să arate că acesta a rămas lipsit de utilitate în ceea ce-l privește sau că a fost astfel reglementat încă de la data încheierii contractului, respectiv să fie incidentă lipsa unei contraprestații pentru dreptul corelativ al uneia dintre părți. Astfel administrarea riscului este esențială în contractele de credit, acest efort suplimentar depus de creditor se regăsește într-un cost transparent asumat de consumator sub forma comisionului de risc. În virtutea caracterului real al operațiunii de împrumut, debitorul împrumutat este la adăpost de orice risc al neexecutării contractului de către împrumutător, caracterul real al operațiunii semnificând că împrumutătorul își execută obligația concomitent cu formarea contractului.

Recurenta mai arată că analizarea clauzelor nu poate produce efecte retroactive, față de caracterul succesiv al prestațiilor, datorită imposibilității uneia dintre părți de a returna folosința asigurată de cealaltă, debitorul nu poate restitui echivalentul folosinței sumelor de bani puse la dispoziție în schimbul clauzei referitoare la comisionul de risc.

Se mai învederează că prima instanță a apreciat în mod eronat că actul adițional intervenit în baza OUG nr. 50/2010 este lovit de nulitate absolută parțială, raportat la introducerea comisionului de administrare. Instanța de fond a reținut greșit că reclamanții ar fi refuzat să semneze Actul Adițional comunicat acestora spre studiu, întrucât un atare refuz nu a existat, reclamanții au rămas în completă pasivitate și nu au notificat Banca cu privire la refuzul lor.

În drept sunt invocate dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE, Legea nr. 193/2000, Decretul nr. 31/1954.

Împotriva sentinței au declarat recurs recurenții T. T. si T. D. R..

Au solicitat înlăturarea clauzelor contractuale abuzive inserate în convenția de credit nr._/15.02.2008, punctele 8.1 fit. a, b, c, d, 8.3, 10 din "Condiții generale ale convenției", restituirea dobânzii legale aferentă până la data restituirii efective a sumelor achitate în baza clauzelor declarate ca abuzive, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, arată că în mod greșit s-a admis doar în parte cererea de intervenție.

Astfel, în ce privește dobânda legală, consideră că sunt pe deplin îndreptățiți la primirea acesteia, ținând cont de lipsirea de sumele de bani plătite în baza clauzelor abuzive inserate în convenția încheiată cu V. România S.A. Dobânda reprezintă despăgubirea pentru prejudiciul suferit ca urmare a blocării acestor sume de bani la dispoziția intimatei V..

Susține că prevederile secțiunii 8, pct. 8.1. lit a. b. c si d. 8.3 si secțiunea 10 din Condițiile generale ale convenției reprezintă clauze abuzive,întrucât stabilesc că în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplinii obligațiile asumate, respectiv în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător, Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, Codebitorului și Garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției.

Formulările cuprinse în clauzele analizate, respectiv „situație neprevăzută", „în opinia Băncii", „să devină improbabil", „garantat corespunzător", sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. În realitate, aceste clauze lasă Băncii o mult prea largă, neindividualizată și abuzivă posibilitate de decretare a creditului ca fiind scadent, apreciere discreționară a acesteia care nu este legată de niște criterii bine și clar specificate în contract.

Nu în ultimul rând, secțiunea 10 din Condiții Generale ale convenției reprezintă clauze abuzive aceasta impunând în sarcina împrumutatului costuri ce pot apărea rezultând din "modificări de interpretare ale oricărei legi, prevederi sau reglementări aplicabile" în sarcina Băncii, chestiuni care sunt detaliate în cuprinsul articolului sus menționat.

O astfel de clauză creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000. Practic, în loc ca eventuala creștere a costurilor Băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărțit între Bancă și client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma.

Împotriva sentinței au declarat recurs recurenții M. I.-C. si M. M.-I..

Solicită modificarea sentinței în sensul de a se constata și caracterul abuziv al prevederilor art. 8.1. lit. b), c) si d) din Secțiunea 8 „Scadenta anticipata" si art. 10.2 din Secțiunea 10 „Costuri suplimentare" din condițiile generale ale convenției de credit nr._/11.03.2008 si drept urmare înlăturarea acestor clauze din convenția de credit; obligarea paratelor la restituirea sumelor achitate cu titlu comision de administrare, ulterior intrării in vigoare a O.G. 50/2010 și a dobânzii legale prevăzuta de Ordonanța 13/2011, de la data fiecărei plați in parte si pana la data restituirii efective a acestor sume; declararea ca eronat a modului de calcul a dobânzii curente si a anuității, așa cum este prevăzut la art. 3 lit. c) din condiții speciale si art. 3.1.2. din condițiile generale si obligarea paratei la modificarea acestuia, prin luarea in considerare a anului de 365 de zile in loc de 360 de zile.

În motivarea recursului, referitor la constatarea caracterului abuziv al clauzelor prevăzute la art. 8.1. lit. b), c) si d) din Secțiunea 8 „Scadenta anticipata" si art. 10.2 din Secțiunea 10 „Costuri suplimentare" din condițiile generale ale convenției de credit nr._/11.03.2008, încheiata cu V. România SA Sucursala Oradea, arată că la momentul încheierii convenției s-au aflat pe o poziție inegală în raport cu banca. Contractul încheiat cu aceasta este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, respectiv de banca, fără a da posibilitatea de negociere a nici unei clauze din convenție. Contractul încheiat este unul preformulat, standard, iar eventualele diferențe dintre acesta și alte contracte nu se datorează negocierii cu clienții, ci particularităților fiecărui client în parte.

În aceste condiții, apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.

Referitor la art. 8.1. lit. b), c), d) si e) din Condițiile generale ale convenției de credit nr._/11.03.2008, acestea prevăd că în cazul apariției unei situații neprevăzute care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate, respectiv în cazul apariției unei situații neprevăzute conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător, dau dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, Codebitorului și Garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției.

Aceste clauze, pentru a nu fi abuzive, ar trebui, de asemenea, să descrie un motiv întemeiat, care sa fie prevăzut in contract si care sa justifice declararea ca scadent anticipat a soldului creditului.

Formulările cuprinse în clauzele analizate, respectiv „situație neprevăzută", „în opinia Băncii", „să devină improbabil", „garantat corespunzător", sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. În realitate, aceste clauze lasă Băncii o mult prea larga, neindividualizata si abuziva posibilitate de decretare a creditului ca fiind scadent anticipat, apreciere discreționare a acesteia, care nu este legata de niște criterii bine si clar specificate in contract, fără ca instanța învestită cu verificarea legalității unei astfel de măsuri să se poată pronunța într-un sens sau altul.

Prin urmare, clauza analizată este ab initio abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.

Referitor la art. 10.2. din Condițiile generale ale convenției de credit nr._/11.03.2008, arată că în oricare din cazurile în care, din diferite motive, arătate în art. 10.1, costurile Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziție a oricărui credit cresc, împrumutatul va plăti acesteia, în termen de 15 zile de la data de la care a fost notificat în scris, sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creșterea costurilor.

O astfel de clauză creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000. Practic, în loc ca eventuala creștere a costurilor Băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărțit între Bancă și client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma.

In plus, art. 6 din Legea nr. 193/2000 statuează ca toate „Clauzele abuzive cuprinse in contract si constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului".

Referitor la obligarea paratelor la plata, după restituire, a sumelor plătite în plus în mod nejustificat, cu titlu de comision de risc si comision de

administrare, susține că plata dobânzii legale, de la data fiecărei plați in parte si pana la data restituirii efective a acestor sume, este datorata in conformitate cu Ordonanța 13/2011 (care abroga Ordonanța 9/2000) privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești si raportat la art. 43 din Codul Comercial, care prevede ca datoriile comerciale lichide si plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile, in vigoare la data promovării cererii de intervenție.

In ce privește declararea ca eronat a modului de calcul a dobânzii curente si a anuității, așa cum este prevăzut la art. 3 lit. c) din condiții speciale si art.3.1.2. din condițiile generale, si obligarea paratei la modificarea acestuia, prin luarea în considerare a anului de 365 de zile in loc de 360 de zile, arată că potrivit art. 3 lit. c) din condiții speciale ale convenției de credit nr._/11.03.2008, perioada de calcul a dobânzii de face luând numărul actual de zile raportat la un an de 360 de zile, iar la art. 3.1.2. lit. a) si b) din condițiile generale ale convenției de credit nr._/11.03.2008 se stabilește formula de calcul a dobânzii lunare, respectiv (Soldul creditului x Rata dobânzii curente x numărul efectiv de zile intre scadente)/360.

Calcularea dobânzii lunare (stabilite la un procent de 3,99% pe an) in funcție de numărul actual de zile raportat la o perioada de 360 de zile, este o prevedere ilegala care duce la încasarea de către banca a unei dobânzi mai mari, in mod nedatorat.

Acest mod de calcul afectează interesele economice ale consumatorilor deoarece, după fiecare an calendaristic, parata va incasa dobânda pe 5 zile in plus.

Consideră ca, prin calculul actual se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe, prin perceperea, de către parata, de dobânzi pe o perioada de timp care nu se consuma/epuizează efectiv.

In drept, invoca si prevederile art. 304 pct. 9, art. 304¹ coroborat cu art. 312 din Cod procedura civila.

Analizând recursul declarat de recurenta V. ROMÂNIA SA, Tribunalul constată că este nefondat.

Referitor la motivul de recurs bazat pe faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la pct. 3.5. si 3.1.2. instanța reține că este ca este neîntemeiat, nefiind incident motivul de recurs invocat de recurentă si prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă. Sentința recurată cuprinde motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței de fond si care au stat la baza pronunțării acesteia.

Obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu presupune existența unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecată instanței, iar în considerentele hotărârii să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia.

In considerentele sentinței recurate instanța de fond motivează si constată caracterul abuziv al clauzei de la pct. 5 lit. a) din Condițiile Speciale ale convenției de credit, care se referă la comisionul de risc. Ca o consecința a constatării caracterului abuziv al comisionul de risc, este constatat si caracterul abuziv al clauzei de la pct. 3.5. din Condițiile Generale ale convenției de credit, care definește acest comision de risc, iar motivarea pentru clauza de la pct. 5 lit. a) din Condițiile Speciale se aplica si clauzei de la pct. 3.5. din Condițiile Generale ale convenției de credit.

La fel, in considerentele sentinței recurate instanța de fond motivează si constată caracterul abuziv al clauzei de la pct. 3 lit. d) din Condițiile Speciale ale convenției de credit, care da dreptul băncii de a modifica in mod unilateral dobânda, in cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetara.

Același raționament logic se aplica, ca o consecința a constatării caracterului abuziv al clauzei care da dreptul băncii de a modifica in mod unilateral dobânda si pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei de la pct. 3.1.2. lit. c) din Condițiile Generale ale convenției de credit, iar motivarea făcuta pentru clauza de la pct. 3 lit. d) din Condițiile Speciale se aplica si clauzei de la pct. 3.1.2. lit. c) din Condițiile Generale ale convenției de credit.

Contrar celor susținute de către recurenta-petenta, instanța de fond a fost investita cu analizarea clauzei de la pct. 3 lit. d) din Condițiile Speciale ale convenției de credit, prin cererile de intervenție formulate în cauză în baza prevederilor Legii 193/2000.

Cât privește motivul de recurs, conform căruia instanța de fond s-a pronunțat prin încălcareanormelor de ordine publica privitoare la prescripție, instanța de recurs constată că este neîntemeiat.

Potrivit art. 1 din Decretul Lege 167/1958 dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.

Conform art. 2 din Decretul Lege 167/1958 nulitatea unui act juridic poate invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție.

Art. 3 din același act normativ consacră termenul general de prescripție de 3 ani, iar art. 7 din Decretul Lege 167/1958 stabilește că prescripția începe sa curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.

Sancțiunea introducerii unor clauze abuzive în contractele cu consumatorii este nulitatea absolută a respectivelor clauze, în sistemul Legii193/2000.

În sistemul vechiului Cod civil, nulitatea absolută putea fi invocată oricând. Persoana care invoca nulitatea absolută poate solicita prin aceeași acțiune sau printr-o acțiune separată și restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actului juridic sau clauzei contractuale lovite de nulitate absolută. I

Spre deosebire de acțiunea în constatarea nulității absolute, acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzei lovite de nulitate este prescriptibilă, termenul de prescripție fiind cel general de 3 ani în lipsa unei prevederi speciale contrare. Prescriptibilitatea acțiunii în restituirea prestațiilor se referă la situația în care persoana îndreptățită a formulat această acțiune pe cale separată, după obținerea constatării nulității absolute a clauzei contractuale. În cazurile cum este cel din speță, în care pe lângă constatarea nulității se solicită restituirea prestațiilor, nu se poate susține că termenul de prescripție de 3 ani pentru restituirea prestațiilor începe să curgă de la data plății fiecărei rate contractuale, deoarece o astfel de interpretare ar fi de natură a lipsi de orice utilitate posibilitatea invocării nulității absolute oricând.

Referitor la susținerea greșitei respingeri a excepției prescripției dreptului de a sancționa contravențiile, instanța de recurs reține că este neîntemeiată.

În cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 13 alin. 1 din O.G. 2/2001, întrucât ne aflăm în prezența unei contravenții continue. Faptul că stipularea clauzei în contract a avut loc la momentul încheierii acestuia, nu conduce la concluzia că fapta ar avea caracter uno ictu, întrucât încălcarea legii are caracter continuu iar legiuitorul nu face distincția dintre faptă și efectele acesteia. Atâta vreme cât contractul conținând clauze abuzive este în vigoare și își produce efectele între părți, subzistă și dezechilibrul dintre drepturile și obligațiile acestora, sancționat de legiuitor în situația în care este rezultatul poziției de putere a comerciantului față de cea a consumatorului, astfel că nu se poate susține că săvârșirea faptei s-a consumat și epuizat în momentul inițial al stipulării clauzei în contract, epuizarea având loc doar în momentul în care încălcarea produsă nu mai produce efecte.

Având in vedere ca încălcarea Legii nr.193/2000 durează in timp, in

speța de fata sunt aplicabile prevederile art. 13 alin. 2 din O.G. 2/2001 conform

cărora, in cazul contravențiilor continue, termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 13 alin. 1 din O.G. 2/2001 curge de la data constatării faptei.

Referitor la excepția inadmisibilității cererii de intervenție in interes propriu

pentru neefectuarea procedurii prealabile a concilierii directe, în mod corect a fost respinsă de prima instanță.

Procedura prevăzută de Legea nr. 193/2000 modificată, spre deosebire de

dreptul comun în materie contravențională, stabilește în competența organelor

de control abilitate doar constatarea faptelor și consemnarea lor în cuprinsul unui

proces verbal care, ulterior, este trimis instanței competente pentru a dispune măsurile

care se impun. Ținând cont de faptul că aceeași lege prevede posibilitatea atacării

procesului verbal, în condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 2/2001,

reiese că natura acestui tip de litigiu este una mixtă.

Însă aceasta nu presupune obligativitatea procedurii concilierii directe, specifică doar dreptului comun, întrucât procedura reglementată de Legea nr.193/2000 modificată este o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun.

In ce privește critica potrivit căreia instanța de fond a pronunțat hotărârea cu depășirea limitelor investirii sale date de procesul verbal de constatare înaintat de ANPC, instanța reține că este neîntemeiată.

Instanța are posibilitatea de a analiza caracterul unei clauze fără a fi necesară parcurgerea procedurii prevăzute de art. 8 și urm. din Legea 193/2000, conform prevederilor acestui act normativ.

Cu privire la fondul cauzei, tribunalul apreciază recursul ca fiind neîntemeiat din următoarele considerente:

Cu titlu preliminar trebuie precizat că în materia contractelor de consum legiuitorul național și cel european a urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care reține că acesta cuprinde clauze abuzive.

O asemenea intervenție nu este de natură să înfrângă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. 1 C.civ. întrucât libertatea contractuală nu este identică cu una absolută sau discreționară de a contracta. Un contract are putere de lege între părți întrucât este prezumat a fi dominat de buna-credință și utilitate pentru părțile contractante. Forța juridică deplină este recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu principiul constituțional al bunei-credințe și cu bunele moravuri. În caz contrar el nu poate fi opus părților, terților sau instanței de judecată.

Mai mult, nu trebuie omis că art. 969 C.civ. nu are o existență de sine stătătoare în ansamblul dispozițiilor Codului civil, ci el este inseparabil de art. 970 alin.1 C.civ., executarea cu bună-credință a obligațiilor fiind rezultatul firesc al obligativității contractului. Un contract rămâne legea părților numai în măsura în care nici una dintre acestea nu ignoră sau încalcă cu bună știință îndatoririle care îi revin potrivit asumării și executării cu bună-credință a prestațiilor.

Tot cu titlu preliminar, trebuie menționat că, prin Legea nr.157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană.

Potrivit art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, prevederile Tratatelor Constitutive ale U.E și ale celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Prin urmare, dispozițiile Directivei 93/13/CEE au aplicabilitate directă, precum și prioritate față de dispozițiile naționale.

Prin Legea nr. 193/2000 a fost transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 care a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv. Interpretând această Directivă Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero (C– 240/98) că protecția acestui act normativ conferă judecătorului național de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea.

În ceea ce privește motivul de recurs prin care se invocă convențiilor încheiate cu intervenienții - recurenți și implicit, inaplicabilitatea Legii nr. 193/2000, tribunalul reține că potrivit jurisprudenței constante a CJUE, sistemul pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau un furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de către vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (pct. 37 din Ordonanța Curții în cauza C-76/10).

De altfel, negocierea indicată de recurentă a constat în posibilitatea reclamanților intimați de a alege între ofertele mai multor instituții bancare, însă recurenta nu a probat negocierea efectivă a clauzelor contractuale. Astfel, potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens, însă recurenta nu a prezentat nici un fel de probe.

Un alt motiv de recurs vizează problema dacă, în speță, contraprestația la care o instituție de credit este îndreptățită, respectiv D. – în speță dobânda și comisionul de risc, intră în domeniul de aplicare al art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, respectiv art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13, respectiv dacă intră în noțiunile autonome de „obiect principal al contractului” sau de „preț”, acestea fiind excluse de la controlul judecătoresc al caracterului abuziv al clauzei contractuale.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C-76/10, Pohotovost’ s.r.o. c. Iveta Korckovska, prin Ordonanța din 16.11.2010, cu privire la problema dacă menționarea D. în contractul de credit de consum constituie o informație esențială acestui contract și, în consecință, lipsa unei asemenea mențiuni permite să se considere că, în sensul art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13, clauzele acestui contract nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil, astfel încât clauza privind costul acestui credit va putea să facă obiectul unei aprecieri din partea instanței naționale cu privire la caracterul abuziv în sensul art. 3 din aceeași directivă.

Este o problemă similară cu cea ridicată de către recurentă în prezenta cauză.

În cauza C-76/10, Curtea arată că art. 4 din Directiva 87/102 (abrogată la data de 12.05.2010 prin Directiva 2008/48, ulterior încheierii contractului de credit din cauză) prevede că contractul de credit trebuie întocmit în scris și că acest document trebuie să cuprindă mențiunea D., precum și condițiile potrivit cărora aceasta din urmă poate fi aplicată. Art. 1a din această directivă prevede modalitățile de calcul D. și precizează că trebuie calculată la momentul încheierii contractului.

Se precizează de către CJUE că această informare a consumatorului asupra costului global al creditării, sub forma unei dobânzi calculate potrivit unei formule matematice unice, are o importanță esențială. Pe de o parte, această informație, care trebuie comunicată din etapa publicității, contribuie la transparența contractului în sensul că permite consumatorului să compare ofertele de creditare. Pe de altă parte, ea permite consumatorului să aprecieze întinderea obligației sale (pct. 70 din cauza C-76/10).

În consecință, Curtea stabilește că acea contraprestație la care este îndrituită o instituție de credit, sub forma cunoscută D., este o informație esențială a contractului, prin urmare este inclusă în noțiunea de obiect principal al convenției de credit.

Pe de altă parte, o instanță națională este competentă să aprecieze caracterul abuziv al unei asemenea clauze în sensul art. 3 din Directiva 93/13.

„Astfel, chiar dacă clauza privind D. poate fi analizată ca fiind sub incidența excluderii prevăzute la articolul menționat, trebuie amintit că, deși clauzele prevăzute la art. 4 alin. 2 din Directiva 87/102 intră în domeniul reglementat de Directiva 93/13, nu sunt scutite totuși de aprecierea caracterului lor abuziv decât în măsura în care instanța națională competentă consideră, în urma unei analize de la caz la caz, că acestea au fost redactate de vânzător sau furnizor în mod clar și inteligibil ( Hotărârea din 03.06.2010, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C-484/08, nepublicată, punctul 32).”

Prin urmare, chiar dacă dobânda și comisionul de risc se includ în noțiunea de preț al contractului, ele pot fi analizate sub aspectul caracterului abuziv, dacă nu sunt redactate în mod clar și inteligibil.

Referitor la motivul de recurs ce vizează condițiile de ajustare ale dobânzii, tribunalul consideră că, față de cele menționate mai sus, caracterul abuziv al clauzelor privind modificarea dobânzii, poate fi analizat în condițiile în care aceste clauze nu sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

Așa fiind, trebuie remarcat că la art. 3 pct. d ) din condițiile speciale s-a prevăzut că banca își rezervă dreptul de a revizui structura dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii. Stabilirea unei asemenea clauze de revizuire poate fi justificată în ipoteza contractelor de credit a căror derulare este stabilită pe o perioadă mare de timp, art. 1 lit. a alineatul 2 din anexa la Legea nr. 193/2000 făcând trimitere la o atare posibilitate.

Motivul care generează fluctuația dobânzii trebuie să fie însă circumscris unor ipoteze clare și să poată fi verificat de către consumator. Formularea aleasă în cuprinsul contractului nu satisface însă o atare cerință datorită caracterului său de generalitate și a neraportării la elemente de ordin obiectiv. Numai în măsura în care s-ar fi circumscris prin adăugarea unor asemenea elemente clauza respectivă s-ar putea reține că ea este în concordanță cu dispozițiile art. 1 lit. a alineatul 2 din anexa la Legea nr. 193/2000.

Este vast domeniul în care pot interveni modificări ale dobânzii, orice schimbare din piața monetară putând determina modificarea dobânzii, aprecierea aparținând exclusiv Băncii.

Aprecierea făcută din acest punct de vedere de către instanța de fond concordă cu prevederile legale amintite. De altfel, în mod just s-a remarcat că prin contract nu s-a dat posibilitatea consumatorului de a-l rezilia imediat în cazul în care s-ar majora nivelul ei. Or, derogarea permisă de legiuitor este incidentă numai dacă s-a stabilit o atare opțiune, raportarea la celelalte prevederi contractuale nefiind de natură să înlăture această concluzie.

Practic clauzele cuprinse la art. 3 pct. d din Condițiile speciale ale convenției de credit obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului, ceea ce constituie o clauză abuzivă în sensul pct. 1 lit.. b) din Anexa la Legea nr. 193/2000. De altfel nici Banca nu a avut posibilitatea cunoașterii acestor condiții în care intervine modificarea contractului. Nu are relevanță sub aspectul aprecierii caracterului abuziv al clauzei faptul că ulterior, în cadrul unui litigiu, consumatorul ar putea solicita efectuarea unei expertize, întrucât momentul la care consumatorul trebuie să cunoască toate condițiile contractuale este momentul semnării contractului, și nu unul ulterior.

Pentru argumentele arătate, tribunalul apreciază ca fiind abuzivă clauzele contractuale cuprinse la art. 3 pct. d din Convențiile de credit încheiate cu intervenienții. Aceeași concluzie se impune și în privința dispozițiilor art. 3.5 din condițiile generale privind comisionul de risc.

Astfel, comisionul de risc, conform susținerilor recurentei, nu este un echivalent al garanției reale imobiliare, cele două noțiuni fiind complet distincte, comisionul de risc fiind stabilit pentru gestionarea altor riscuri decât riscul de neplată, precum: riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, riscul de neîncasare a asigurării și orice alte riscuri care există în legătură cu un credit acordat de bancă. Riscul se generează prin simpla acordare a creditului și trebuie în permanență evaluat pe parcursul derulării contractului. Sumele percepute drept comision de risc se constituie într-o garanție a neexecutării contractului.

Se constată că acest comision de risc, astfel cum este el explicat de către recurentă, constituie un comision perceput pentru a acoperi eventuale costuri de urmărire silită a debitorului, în cazul imposibilității executării garanției sau a încasării asigurării, în situația în care debitorul nu execută/nu finalizează contractul de credit și al imposibilității executării contractului de garanție imobiliară.

Or, potrivit pct. 1 lit. r) din Anexa la Legea nr. 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele clauze care permit comerciantului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutării sau finalizării contractului de către acesta din urmă, fără a prevedea existența compensațiilor în sumă echivalentă și pentru consumator, în cazul neexecutării contractului de către comerciant.

Intimații nu pot fi obligați să suporte încă din timpul derulării contractului costurile unei eventuale urmăriri silite împotriva lor.

Este evidentă reaua credință a recurentei în introducerea unei asemenea clauze contractuale prin care urmărește în mod nejustificat, încasarea unor sume de bani ce vor fi necesare urmăririi debitorului, în cazul în care acesta nu-și execută obligațiile asumate atât prin contractul de credit cât și prin contractul de garanție imobiliară. Recurenta pleacă însă de la premisa executării corespunzătoare de către Bancă a contractului, pe toată perioada derulării lui, tribunalul constatând că nu se prevăd compensații similare pentru consumatori în cazul neexecutării corespunzătoare a obligațiilor contractuale din partea Băncii, în convenția de credit dedusă judecății.

Orice contract implică pentru un contractant și riscul de neexecutare din partea celuilalt contractant, risc care dacă se produce, determină consecințele rezilierii contractului cu executare succesivă. Orice cheltuieli de urmărire sau daune interese produse în patrimoniul recurentei prin neexecutare trebuie să fie dovedite, în ceea ce privește cuantumul lor. Nu se poate justifica perceperea unor sume de bani lunar pentru plata unor cheltuieli ce nu au fost făcute.

Comisionul de risc nu constituie nici o clauză penală, potrivit art. 1066 C.civ., prin care părțile să determine anticipat echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării contractului de credit și a convenției de garanție imobiliară, atât timp cât încasarea sumelor respective se face în cursul executării contractului, și nu în cazul neîndeplinirii obligațiilor de către debitor.

Este evident și dezechilibrul produs, consumatorul plătind o sumă de bani ce nu reprezintă contraprestația sa față de prestația recurentei de a-i pune la dispoziție suma împrumutată, ci reprezintă plata prejudiciului viitor pe care recurenta l-ar suferi în cazul neexecutării contractului de către consumator.

În plus, comisionul de risc nu poate fi interpretat ca o garanție a contractului de credit sau a convenției de garanție imobiliară, deoarece chiar în cazul executării exemplare a contractului, acesta nu se restituie. Or, o garanție se constituie într-un mijloc juridic care garantează încasarea creanței de către creditor, în cazul în care debitorul nu-și execută obligația. O garanție înseamnă o indisponibilizare la dispoziția creditorului, a unui bun, mobil sau imobil, fungibil sau nu. Or, în cauză, sumele sunt percepute de creditor, sunt încasate ca și contravaloare a creditului acordat, și nu sunt doar indisponibilizate, pentru a putea fi considerate garanții.

În concluzie, comisionul de risc nu are un temei legal pentru perceperea sa, fiind o clauză abuzivă potrivit pct. 1 lit. r) din Anexa la Legea nr. 193/2000.

În ce privește comisionul de administrare stabilit prin act adițional, tribunalul constată că acest comision este în fapt tot un comision de risc, Banca schimbând doar denumirea lui în comision de administrarete.

Analizând recursul declarat de recurenții H. C. A. și H. C., instanța constată că este parțial fondat urmând să îl admită.

Prin cererea de intervenție, recurenții au solicitat constatarea caracterului abuziv a următoarelor clauze din contractul de credit nr._/21.12.2007: art. 3 lit. c, pct. 5 lit e și f și pct. 6 al. 2 și 3 din condițiile speciale, pct. 3.1.2 lit.c, pct. 3.5, pct. 3.6, pct. 3.7, 3.9, 3.11, 3.12, pct. 8.1 lit a, b, c, d, pct. 8.2, pct. 8.3, pct. 10.1 lit. a,b,c și pct. 10.2 din condiții generale.

A solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 8.891,08 CHF, precum și dobânda legală aferentă acestei sume.

Instanța de fond a admis în parte cererea de intervenție și a constatat că pct. 5 lit. a și pct. 3 lit. d din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/21.12.2007, precum și pct.3.5, 3.1.2 lit. c din condițiile generale ale convenției constituie clauze abuzive abuzive.

A obligat pârâta să restituie intervenienților sumele achitate de aceștia de la data achitării până la data înlăturării clauzelor declarate abuzive.

A respins celelalte pretenții.

Recurenții au criticat sentința exclusiv cu referire la neconstatarea de către instanță a

caracterului abuziv al următoarelor clauze: comisionul de rezervă, comisionul de monitorizare polițe de asigurare, comisionul de rambursare în avans, dobânda anuală efectiv, clauzele contractuale din cadrul secțiunii 8 și secțiunii 10 din Condițiile Generale ale Convenție.

Comisionul de rezervă este stipulat ca fiind datorat ca urmare a obligației băncii de a

constitui rezerva minimă obligatorie la Banca Națională a României. Se prevede că valoarea comisionului este stabilită în funcție de valoarea obligației băncii și că banca își rezervă dreptul de a modifica în mod corespunzător valoarea sau perioada de aplicare a acestui comision, în condițiile în care obligația băncii se modifică.

Instanța de recurs reține că potrivit acesteia, consumatorii au obligația de a achita o

sumă ca urmare a rezervelor minime obligatorii datorate de intimată Băncii Naționale a României.

Mecanismul de ajustare a acestuia a fost raportat la un element de natură obiectivă,

respectiv obligația sa față de banca națională, însă nu este raportat la un interval predictibil de timp și la un anumit cuantum. În plus, nu s-a stabilit în sarcina intimatei obligația de a notifica contractanților majorarea obligațiilor ce la incumbă în conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. a al. 2 din anexa la Legea nr. 193/2000. Ca atare, sub acest aspect recursul este fondat. Se impune pentru considerentele arătate constatarea caracterului abuziv al acestei clauze și înlăturarea ei din contract.

Aceeași concluzie se impune și în privința dispozițiilor art. 8 și 10 din condițiile

generale ale convenției.

Aceasta clauză stabilește că în cazul apariției unei situații neprevăzutecare, în opinia Băncii, face să devină improbabilcaîmprumutatul să-și poată îndeplini obligațiile asumate, respectiv în cazul apariției unei situații neprevăzute,conform căreia, în opinia Băncii, creditul acordat nu mai poate fi garantat corespunzător, Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, Codebitorului și Garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și toate celelalte costuri datorate Băncii conform Convenției.

Formularea generală, fără raportare la nici un element obiectiv și controlabil pentru

consumator și aproape imposibil de cuantificat chiar și pentru instanța de judecată, determină în mod direct reținerea caracterului lor abuziv. Mai mult, creșterea costurilor pe care recurenta le-ar putea avea în viitor cu alte contracte a fost stabilită în sarcina celor doi cocontractanți chiar dacă aceștia au calitate de terți față de ele.

Dreptul intimatei ., de a verifica pe perioada

executării contractului capacitatea împrumutaților de a rambursa suma acordată nu poate duce la impunerea unor sume suplimentare în sarcina lor chiar dacă bonitatea reprezintă un element ce poate varia în funcție de evoluția economică.

Cât privește însă calculul dobânzii raportat la o perioadă de 360 de zile în loc de 365, cât are un an, instanța de recurs constată că nu se poate reține caracterul abuziv al acestei clauze.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Chiar dacă s-ar putea reține în privința acestei clauze că nu a fost negociată și că a creat un dezechilibru în detrimentul consumatorului, nu se poate reține caracterul semnificativ al acestui dezechilibru, condiție obligatorie pentru constatarea caracterului abuziv.

Clauza referitoare la comisionul monitorizare polite, prevăzută la pct. 5 lit. f din condiții speciale și 3.9 din condiții generale, nu poate fi apreciată ca abuzivă de vreme ce nu stabilește în sarcina împrumutaților un astfel de comision. Pct. 3.9 din condiții generale prevede posibilitatea perceperii unui astfel de comision. Face trimitere la prevederile art. 5 lit. f din condiții speciale ale convenției cât privește cuantumul său. Aici însă se prevede perceperea unui commission de administrare polițe – o, adică nimic.

Cât privește comisionul de rambursare anticipată, reglementat de prevederile art. 6 al. 2 și 3 și pct. 3.7, instanța de recurs reține că nici în privința acestuia nu se poate reține caracterul abuziv, nefiind îndeplinite condițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000. Se stabilește că este datorat în cazul restituirii anticipate a creditului, fiind prevăzute condițiile de achitare, cu trimitere la graficul de rambursare.

Chiar dacă face trimitere la clauza stabilită de art. 3 lit.d din condițiile speciale ale convenției, în condițiile în care această clauză a fost declarată abuzivă și înlăturată din contract, apreciem că referirea la aceasta își pierde orice valoare, fiind o trimitere la ceva ce nu există.

În consecință, pentru motivele expuse, instanța de recurs va admite recursul declarat de H. C. și H. C. A. împotriva sentinței civile nr. 8167 din 30.05.2012, pronunțata de Judecătoria Oradea.

Va constata că pct. 5 lit. e din condiții speciale, pct. 3.12, pct. 8 și 10 din condiții generale ale convenției de credit nr._/21.12.2007 încheiată de recurenții H. C. și H. C. A. constituie clauze abuzive și dispune eliminarea acestor prevederi din contract.

Nu va acorda integral cheltuielile de judecată ocazionate în fața primei instanțe, față de admiterea în parte a acțiunii.

Analizând recursul declarat de recurenții T. T. și T. D. R. instanța constată că este parțial fondat urmând să îl admită.

Prin cererea de intervenție, recurenții au solicitat constatarea caracterului abuziv a următoarelor clauze din contractul de credit nr._/15.02.2008: art. 3 lit. d, art. 5 lit a din condițiile speciale ale convenției de credit și pct. 3.1.2 lit.c, 3.5, 8.1 lit.a,b,c,d, 8.3, pct.10 din condiții generale.

A solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei plătite ca urmare a aplicării clauzelor abuzive, precum și dobânda legală aferentă acestei sume.

Instanța de fond a admis în parte cererea de intervenție și a constatat că pct. 5 lit. a și pct. 3 lit. d din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/21.12.2007, precum și pct.3.5, 3.1.2 lit. c din condițiile generale ale convenției constituie clauze abuzive abuzive.

A obligat pârâta să restituie intervenienților sumele achitate de aceștia de la data achitării până la data înlăturării clauzelor declarate abuzive.

A respins celelalte pretenții.

Recurenții au criticat sentința exclusiv cu referire la neconstatarea de către instanță a

caracterului abuziv al clauzelor contractuale din cadrul secțiunii 8 și secțiunii 10 din Condițiile Generale ale Convenție.

Așa cum am arătat și în motivele prezentate în cadrul analizei recursului declarat de

recurenții H., clauza scadenței anticipate este redactată într-o formulare generală, fără raportare la nici un element obiectiv și controlabil pentru consumator și aproape imposibil de cuantificat chiar și pentru instanța de judecată, fapt care determină în mod direct reținerea caracterului lor abuziv.

Cum aceleași argumente sunt valabile, nu se mai impune redarea lor.

În consecință, în temeiul art. 312 c. pr. civ, instanța va admite recursul declarat de recurenții T. T. și T. D. R. și va constata că pct. 8.1 lit a, b, c, d, pct. 8.3 și 10 din condiții generale ale convenției de credit nr._/15.02.2008 încheiată de recurenți constituie clauze abuzive și dispune eliminarea acestor prevederi din contract.

Analizând recursul declarat de recurenții M. I. C. și M. M. instanța constată că este parțial fondat urmând să îl admită.

Prin cererea de intervenție, recurenții au solicitat constatarea caracterului abuziv a următoarelor clauze din contractul de credit nr._/11.03.2008: art. 3 lit. d, art. 5 lit a din condițiile speciale ale convenției de credit și pct. 8.1 lit.a,b,c,d, 8.3, pct.10.2 din condiții generale.

A solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei plătite ca urmare a aplicării clauzelor abuzive, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, constatarea caracterului fix al dobânzii și declararea ca eronat a modului de calcul a dobânzii curente și a anuității.

Instanța de fond a admis în parte cererea de intervenție și a constatat că pct. 5 lit. a și pct. 3 lit. d din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/21.12.2007, precum și pct.3.5, 3.1.2 lit. c din condițiile generale ale convenției constituie clauze abuzive abuzive.

A obligat pârâta să restituie intervenienților sumele achitate de aceștia de la data achitării până la data înlăturării clauzelor declarate abuzive.

A respins celelalte pretenții.

Argumentele prezentate de instanța de recurs pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei privind scadența anticipată, dar și argumentele pentru care instanța a apreciat că nu se poate constata caracterul abuziv al modului de calcul a dobânzii raportat la o perioadă de 360 de zile în loc de 365, în cadrul analizei recursului declarat de recurenții H. sunt aceleași și în acest caz, astfel că nu le vom mai reda.

În consecință, în temeiul art. 312 c. pr. civ, instanța va admite recursul declarat de recurenții M. I. C. și M. M. și va constata că pct. 8.1 lit a, b, c, d, pct. 8.3 și 10 din condiții generale ale convenției de credit nr._/11.03.2008 încheiată de recurenții M. I. C. și M. M. constituie clauze abuzive și dispune eliminarea acestor prevederi din contract.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de V. R. SA, în contradictoriu cu intimații T. T., T. D. T. T., T. D., H. C., H. C., V. R. SA, M. I. C., M. M. I., A. N. PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR - COMISARIATUL JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR BIHOR, D. S., D. G. C. și M. T. împotriva sentinței civile nr. 8167 din 30.05.2012, pronunțata de Judecătoria Oradea.

Admite recursul declarat de recurenți H. C., H. C. A., cu dom.pr.ales în loc.Oradea, str.., ., jud.Bihor, în contradictoriu cu intimații V. R. SA, cu sediul în loc.București, ..42, etaj 3-8-10, sector 2, M. I. C., M. M. I., ambii cu dom.loc.Oradea, ..28, ., ., T. T., T. D. R., ambii cu dom.pr.ales în loc.Oradea, ., ., A. N. PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR - COMISARIATUL JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR BIHOR, cu sediul în loc.Oradea, ./A, jud.Bihor, D. S., D. G. C., ambii cu dom.loc.Oradea, ., ., . și M. T., cu dom.loc.Oradea, ., ..15, jud.Bihor împotriva sentinței civile nr. 8167 din 30.05.2012, pronunțata de Judecătoria Oradea.

Admite recursul declarat de recurenții T. T. și T. D. R. în contradictoriu cu intimații H. C., H. C., V. R. SA, M. I. C., M. M. I., A. N. PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR - COMISARIATUL JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR BIHOR, D. S., D. G. C. și M. T. împotriva sentinței civile nr. 8167 din 30.05.2012, pronunțata de Judecătoria Oradea.

Admite recursul declarat de recurenții M. I. C. și M. M. în contradictoriu cu intimații H. C., H. C., T. T., T. D. T. T., T. D., V. R. SA, M. I. C., M. M. I., A. N. PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR - COMISARIATUL JUDETEAN PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR BIHOR, D. S., D. G. C. și M. T. împotriva sentinței civile nr. 8167 din 30.05.2012, pronunțata de Judecătoria Oradea.

Modifică în parte sentința, în sensul că:

Constată că pct. 5 lit. e din condiții speciale, pct. 3.12, pct. 8 și 10 din condiții generale ale convenției de credit nr._/21.12.2007 încheiată de recurenții H. C. și H. C. A. constituie clauze abuzive și dispune eliminarea acestor prevederi din contract.

Constată că pct. 8.1 lit a, b, c, d, pct. 8.3 și 10 din condiții generale ale convenției de credit nr._/15.02.2008 încheiată de recurenții T. T. și T. D. R. constituie clauze abuzive și dispune eliminarea acestor prevederi din contract.

Constată că pct. 8.1 lit a, b, c, d, pct. 8.3 și 10 din condiții generale ale convenției de credit nr._/10.08.2007 încheiată de recurenții M. I. C. și M. M. constituie clauze abuzive și dispune eliminarea acestor prevederi din contract.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședința publica din 05.04.2013.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

D. R. C. M. C. C. O. M. M.

Red.jud.recurs R.D./09.05.2013

Red.jud.fond.F.O.B.

Tehn.red.M.M. 2 ex.

← Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 134/2013....		Acţiune în constatare. Decizia nr. 211/2013. Tribunalul BIHOR →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretenţii. Decizia nr. 175/2013. Tribunalul BIHOR Acţiune în constatare. Decizia nr. 523/2013. Tribunalul BIHOR Dizolvare societate. registrul comerţului. Încheierea nr. 2013/2013. Tribunalul BIHOR Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 134/2013. Tribunalul BIHOR Acţiune în constatare. Decizia nr. 211/2013. Tribunalul BIHOR Radieri ca urmare a dizolvării. Sentința nr. 229/2013. Tribunalul BIHOR Somaţie de plată. Hotărâre din 16-01-2013, Tribunalul BIHOR Radieri ca urmare a dizolvării. Sentința nr. 230/2013. Tribunalul BIHOR