Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 134/2013. Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Decizia nr. 134/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 367/833/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA NR. 134/R/.> Ședința publică din 18 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. I.
Judecător: O. I.
Judecător: V. A.
Grefier V. E. E.
Pe rol fiind judecarea recursului comercial introdus de recurenta S.C. SCHENKER R. S.A., cu sediul în București, .. 196C, sector 5, și sediul ales în Oradea, ., județul Bihor, în contradictoriu cu intimata S.C. THEOBALD P. S.R.L., cu sediul în Salonta, ., județul Bihor împotriva încheierii civile nr. 133/2012 pronunțată de Judecătoria Salonta, având ca obiect încuviințare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, recursul este motivat și este legal timbrat, după care:
Se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.proc.civ.
Instanța considerând cauza lămurită închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 133/2012 Judecătoria Salonta a respins cererea de încuviințare a executării silite înaintată de B.E.J. P. D., privind cererea de executare silită formulată de creditoarea S.C. SCHENKER R. S.A., împotriva debitoarei S.C. THEOBALD P. S.R.L., în baza Sentinție nr.1270/2011 pronunțată de Judecătoria Salonta la data de 10.11.2011 în dosarul nr._ .
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că :
În conformitate cu dispozițiile art. 3731 din Codul de procedură civilă, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării silite de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie, cererea de executare silită și titlul executoriu.
Potrivit art. 372 Cod procedură civilă, executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Conform prevederilor art. 374 din codul de procedură civilă hotărârea judecătorească sau alt titlu se execută numai dacă e învestit cu formulă executorie prevăzută de art. 269 alin.1, afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizoriu și de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formulă executorie.
Art. 720 ind. 8 Cod procedură civilă prevede că hotărârile date în prima instanță privind procesele și cererile în materie comercială sunt executorii.
Potrivit art. 720 ind. 9 Cod procedură civilă hotărârea judecătorească dată în materie comercială, care se aduce la îndeplinire prin executare silită, hotărârea, purtând mențiunea că este irevocabilă, constituie titlu executoriu, fără efectuarea altor formalități.
Având în vedere că Sentința nr. 1270/2011 pronunțată de Judecătoria Salonta la data de 10.11.2011 în dosarul nr._ a cărei executare silită s-a solicitat în prezenta cauză nu a purtat mențiunea „irevocabilă”, în temeiul dispozițiilor art. 373 ind. 1 alin. 4 pct. 5 Cod procedură civilă astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 202/2010, instanța de executare a respins cererea de încuviințare a executării silite înaintată de B.E.J. P. C. N..
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat recurs recurenta S.C. SCHENKER R. S.A., cu sediul în București, .. 196C, sector 5, și sediul ales în Oradea, ., județul Bihor, în contradictoriu cu intimata S.C. THEOBALD P. S.R.L., cu sediul în Salonta, ., județul Bihor, solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a încheierii recurate în sensul încuviințării cererii de executare silită a debitoarei.
În motivarea recursului se arată că încheierea atacată este nelegală și netemeinică, instanța nu a avut în vedere dispozițiile art.720 ind.8 C.proced.civ. și nici Decizia ÎCCJ nr.XXXVIII/2007.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, în conformitate cu prevederile art. 304 indice 1 Cod proc. civilă, instanța constată că motivele invocate în susținerea prezentului recurs sunt întemeiate pentru următoarele considerente :
Potrivit prevederilor art.720 ind.8 C.proced.civ. „Hotărârile date în primă instanță potrivit prevederilor prezentului capitol sunt executorii.”
Potrivit prevederilor Deciziei ÎCCJ nr.XXXVIII/2007 „Dispozițiile art.720 ind.8 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că. Hotărârile date în primă instanță privind procesele și cererile în materie comercială, fiind executorii de drept, nu trebuie învestite cu formulă executorie pentru a fi puse în executare” .
Prin urmare, având în vedere dispozițiile sus menționate, Sentința nr.1270/2011 este executorie de drept, aceasta făcând parte din categoria hotărârilor executorii provizoriu, exceptate prin art.374alin.1 C.proced.civ. de la obligativitatea de a fi învestite cu formulă executorie.
Pentru aceste motive, va admite ca fondat recursul introdus de recurenta S.C. SCHENKER R. S.A., cu sediul în București, .. 196C, sector 5, și sediul ales în Oradea, ., județul Bihor, în contradictoriu cu intimata S.C. THEOBALD P. S.R.L., cu sediul în Salonta, ., județul Bihor împotriva încheierii civile nr. 133 din 09.03.2012 pronunțată de Judecătoria Salonta, pe care o va modifica în sensul că va admite cererea și va încuviința executarea silită înaintată de B. P. D., cu sediul în Oradea, ., . privind cererea de executare silită formulată de creditoarea S.C. SCHENKER R. S.A. împotriva S.C. THEOBALD P. S.R.L în baza Sentinței nr. 1270/2011 al Judecătoria Salonta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite ca fondat recursul introdus de recurenta S.C. SCHENKER R. S.A., cu sediul în București, .. 196C, sector 5, și sediul ales în Oradea, ., județul Bihor, în contradictoriu cu intimata S.C. THEOBALD P. S.R.L., cu sediul în Salonta, ., județul Bihor împotriva încheierii civile nr. 133 din 09.03.2012 pronunțată de Judecătoria Salonta, pe care o modifică în sensul că:
Admite cererea, încuviințează executarea silită înaintată de B. P. D., cu sediul în Oradea, ., . privind cererea de executare silită formulată de creditoarea S.C. SCHENKER R. S.A. împotriva S.C. THEOBALD P. S.R.L în baza Sentinței nr. 1270/2011 al Judecătoria Salonta.
IREVOCABILĂ.
Fără cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședință publică 18.03.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
V. I. O. I. V. A.
Grefier,
V. E. E.
Red.jud. V.I./16.04.2013
Jud.fond.B.G.I.
Tehnored.V.E.
Nr. ex. – 2 ex
← Dizolvare societate. registrul comerţului. Încheierea nr.... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 166/2013. Tribunalul BIHOR → |
---|