Acţiune în constatare. Decizia nr. 322/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Decizia nr. 322/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 14403/271/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 322/R/.> Ședința publică de la 10 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Judecător A. R. P.
Judecător C. C. O.
Grefier M. M.
Pe rol fiind judecarea recursurilor comerciale introduse de recl.-recurenții C. C. C., C. F. D. și pârâta-recurentă . cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, . 10, sector 2 și . - SUCURSALA ORADEA cu sediul în Oradea, ., ., J. Bihor împotriva Sentinței civile nr. 622/18.01.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul recurenților C. C. C. și C. F. av. R. C. din Baroul Bihor în baza delegației avocațiale de la dosar, și reprezentantul recurentei . av. T. A., potrivit delegației avocațiale de la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, învederându-se instanței, că procedura de citare este legal îndeplinită, că prezentul recurs este este motivat și este scutit de taxă de timbru, după care:
Reprezentanta recurentei . - SUCURSALA ORADEA, depune copia actului adițional nr.2/15.11.2010 la convenția de credit nr._/29.05.2007, arată că nu are alte probe.
Reprezentantul recurenților C. C. C. și C. F. av. R. C., arată că nu are alte probe.
Instanța nemafiind alte cereri, chestiuni prealabile considerând lămurită cauza, acordă părților cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul recl.recurenți C. C. C. și C. F., solicită admiterea recursului declarat de recl.recurenți așa cum este motivat în scris, modificarea în întregime a hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii așa cum este formulată în scris, cu cheltuieli de judecată justificată cu chitanțe depusă la dosar.
Reprezentanta recurentei ., solicită respingerea recursului declarat de recl.recurenți C. C. C. și C. F., ca nefundat. Solicită admiterea recursului declarat de recurenta ., așa cum este motivat în scris, modificarea în parte a hotărârii primei instanțe în sensul respingerii în întregime a acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Solicită admiterea excepției lipsei de obiect cu privire la capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art.5 lit.a din partea ,, condiții speciale”., consideră că în mod corect a reținut instanța și a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 29.05._09, arată că în momentul semnării contractului de credit reclamanții-recurenți aveau cunoștință de condițiile L 193/2000 aplicabilă la momentul semnării, cu privire la cele 2 acte adiționale la contractul de credit arată că actul nr.1 a fost implementat tacit, emis în baza OG 20/2010, iar cel de-al 2 le-a a fost semnat de către părți prin care s-a redus comisionul de administrare, care respectă dispozițiile L 288/2010 și ale OUG 20/2010, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul recl.recurenți, solicită respingerea recursului declarat de recurenta . ca nefondat, respingerea excepției lipsei de obiect cu privire la capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prev.la art.5 lit.a din partea condiții speciale, pentru motivele arătate în întâmpinare, arată că în mod nelegal pârâta-recurentă a schimbat denumirea comisionului de risc în comision de administrare, arată că temeiul cererii de chemare în judecată îl constituie L 193/2000 modificată și nu OUG 20/2010.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND;
Asupra recursului de față Tribunalul, constată următoarele;
Prin sentința nr. 622/18.01.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune privind cererea de restituire a comisionului de risc achitat în perioada 29.05.2007– 12.08.2009.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C. C. C. ȘI C. F. D., ambii cu domiciliul în Oradea, .. U 1, . procedural ales la sediul Cabinetului Avocațial R. C. jud. Bihor în contradictoriu cu pârâtele ., cu sediul în București, .. 171, sector 2 și . suc. Oradea cu sediul în Oradea, . jud. Bihor în consecință:
S-a constatat caracterul abuziv al clauzelor inserate la 5 litera a "Comision de risc" din Condițiile Speciale ale Convenției, precum și secțiunea 3 punctul 3.5 - " Comisionul de risc ", din Condițiile Generale ale Convenției cuprinse in Convenția de credit nr._/29.05.2007 .
S-a dispus eliminarea din convenție a clauzelor constatate abuzive la alienatul precedent.
A fost obligată pârâta la restituirea în favoarea reclamanților a sumelor încasate cu titlu de comision de risc și/sau comision de administrare în perioada 12.08.2009 - 29.05.2007 ( data semnări actului adițional ).
S-a compensat în totalitate cheltuielile de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele;
Cu referire la excepția prescripției parțiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții au solicitat restituirea unor sume de bani, acțiunea fiind una personală prin care se valorifică drepturi de creanță, iar dreptul se prescrie în termenul general de 3 ani, indiferent de cauza de nulitate .
Chiar dacă dreptul de a cere constatarea nulității absolute este imprescriptibil, acțiunea în restituirea prestațiilor este una personală prescriptibilă.
În acest caz acțiunea în restituirea pretențiilor este suspusă termenelor de prescripție prevăzute de Decretul 167/1958, care la art. 9 al. 2 prevede: „ In caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripția începe sa curgă de la data când cel îndreptățit, reprezentantul sau legal sau persoana chemată de lege sa-i încuviințeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.”
Ori, în speță reclamanții au putut cunoaște cauza de nulitate chiar de la momentul înmânării contractului, imediat după semnare, chiar dacă la semnare, n-au avut posibilitatea reală de a invoca caracterul abuziv al unor clauze .
Rezultă așadar că pretențiile mai vechi de trei ani anterior promovării acțiunii sunt prescrise.
Deși, în jurisprudență, s-a evitat stabilirea temeiul angajării răspunderii comerciantului( profesionistului) pentru fapta de a insera clauze abuzive, temeiul răspunderii civile delictuale a fost reținut și prin decizia Curții de Apel București nr. 482/19.11.2012 pronunțată în dos._/2011 .
În sensul, că temeiul juridic în constituie răspunderea civilă delictuală s-a pronunțat și Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1.124 din 8 septembrie 2011 reținând în considerente „că art. 13 din Legea nr. 193/2000, pe lângă răspunderea civilă delictuală pe care o reglementează, prevede și o răspundere contravențională, din moment ce fapta ilicită este sancționată cu amendă contravențională. …”
Conform doctrinei răspunderea civilă delictuală se angajează în toate situațiile când un prejudiciu este cauzat unei persoane prin încălcarea unei obligații legale ( în speță obligația de a nu insera clauze abuzive ) iar răspunderea civilă contractuală intervine numai atunci când creditorul contractual suferă o pagubă ca urmare a neexecutării „lato sensu” a obligației născute în sarcina debitorului dintr-un contract valabil încheiat, ceea ce nu este cazul în speță .
Conform art. 3 din Decretul 167 /1958 termenul general de prescripție este de 3 ani și începe să curgă conform art. 8 din aceleași act normativ de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Cu referire la fondul pretențiilor instanța de fond a reținut următoarele:
Dreptul românesc consacră libertatea contractuală atribuind contractelor putere de lege, însă numai dacă sunt „legal făcute” astfel cum rezultă din disp. art. 969 c.civ, dispoziții aplicabile în raport de data încheierii contractului.
Libertatea contractuală este exclusă în cazurile prevăzute de art. 5 din c.civ. care prevăd că nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordine publică și buna credință .
Rezultă așadar că părțile sunt libere să stabilească condițiile contractuale fără a putea deroga însă de la legile de ordine publică și bunele moravuri .
Un contract care contravine normelor imperative și bunei credințe nu beneficiază de protecția legislației interne și nici a celei comunitare.
Potrivit disp. art. 970 c.civ. contractele trebuie executate cu bună credință, care trebuie să existe pe toată durata derulării raporturilor contractuale.
Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți si consumatori este, având în vedere scopul său, o lege care interesează ordinea publică și prin urmare, ori de câte ori dispozițiile acestei legi sunt încălcate, forța obligatorie a contractului încetează pentru acest motiv.
Pentru considerentele anterior enunțate toate motivele de netemeinicie și inadmisibilitate invocate pe temeiul principiului libertății contractuale au fost înlăturate.
Art.14 din Legea nr. 193/2000 consacră dreptul consumatorului de a solicita angajarea răspunderii civile delictuale a comerciantului .
Analizând existența caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform art. 4 din Legea nr. 193/2000 ” O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea prin ea însasi sau împreuna cu alte prevederi din contract creeaza, în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile partilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vânzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv. (3)…. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe în acest sens”.
Între părți s-a încheiat Convenția de credit nr._/29.05.2017, fil.19-27, având ca obiect acordarea unui împrumut de_ CHF, urmând ca restituirea împrumutului să se facă în 120 rate lunare.
Împrumutul s-a acordat cu o dobândă fixă de 4, 25% p.a și D. 6, 04%.
S-a prevăzut un comision de risc de 0, 1% aplicabil lunar .
Pentru garantarea restituirii împrumutului în favoarea pârâtei s-a constituit ipoteca de rang I asupra imobilului situat în mun. Oradea, . reprezentând în natură apartamentul15 din . trei camere și dependințe înscris în CF_ Oradea, nr. topo 4842/74/15.
Prin actul adițional nr. 2/05.11.2010 emis de pârâtă și semnat de reclamanți, fil. 29, după apariția OUG nr. 50/2010, comisionul de risc a fost înlocuit cu comisionul de administrare, comisionul a fost redus la 0,06% . Actul adițional a avut ca și consecință reducerea D..
Inițial încheierii acestui act adițional reclamanților li s-a comunicat un alt act adițional propus de bancă pentru a asigura conformitatea cu OUG nr. 50/2010, însă acesta nu a fosta acceptat de către reclamanți, astfel cum rezultă din refuzul comunicat și înregistrat sub 3078/08.09.2010, fil. 33 și nr. 3739/17.09.2010, fil,31.
În urma acestor demersuri reclamantul a fost invitat la negocieri.
În speță se susține caracterul abuziv al clauzelor înscrise la art. art. 3 lti. d și art. 5 lit. a din partea „Condiții speciale” și art. 3 pct. 5 din partea Condiții generale precum și a art. 5 lit. b din actul adițional nr. 2 /15.11.2010.
Pârâta nu a făcut dovada negocierii clauzelor din contract și reclamate ca abuzive deși, potrivit art. 4 al. 3 tz, finală din Legea nr. 193/2000, sarcina probațiunii îi aparține.
Cu referire la comisionul de risc, instanța de fond a apreciat că acesta trebuie să corespundă unui risc real, iar în speță riscul de neplată a creditului a fost garantat prin garanția reală imobiliară constituită de reclamanți. În prezent banca nu este supusă nici unui risc privind recuperarea creditului, astfel că nu se justifică perceperea unor sume suplimentare cu acest titlu .
Comisionul de risc are natura unei clauze aleatorii, pierderea sau profitul depinzând de un eveniment viitor și incert, și ar fi justificat doar în lipsa unor garanții constituite pentru garantarea creditului, clauza de ipotecă fiind una cu conținut predeterminat, întinderea drepturilor și obligațiilor fiind stabilită ab inițio, se exclude aleatoriul și deci riscul de neplată.
Comisionul de risc a fost stabilit în procent lunar aplicabil la soldul creditului inițial 0, 1 % aproape 1/3 din cuantumul dobânzii, la a cărei majorare conduce, cumulându-se cu aceasta, astfel că acest comision constituie în realitate o dobândă mascată.
Prin perceperea unui comision de risc nu se urmărește în realitate acoperirea vreunui risc, nefiind inserată vreo clauză de restituire a aceste garanții suplimentare, prin perceperea comisionului de risc ajungând-se la o creștere nejustificată a costurilor contractului, care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Comisionul de risc, necorespunzând unui risc real, reprezintă în realitate o dobândă mascată și în consecință o clauză abuzivă .
Apărările pârâtei că cererea este inadmisibilă întrucât comisionul de risc face parte din obiectul contractului nu fac decât să confirme caracterul de dobândă mascată al comisionului de risc.
Dezechilibrul dintre prestații rezultă din împrejurarea că suma percepută cu titlu de risc excede unui cuantum rezonabil pentru prestarea unor servicii de administrare a creditului și/sau contului, astfel cum sunt determinate acestea prin OUG nr. 50/2010, iar acest comision reprezintă aproape 1/3 din cuantumul dobânzii, dobândă care ar trebui să reprezinte prețul acordării împrumutului, fără alte adaosuri, cum este în speță comisionul de risc.
Perceperea unui comision de risc, pentru riscul de insolvență al debitorului nu poate de asemenea acceptată, creditorul neprevăzând o clauză de restituire în cazul în care nu se va produce acest risc suplimentar și care nu s-ar putea acoperi din garanția imobiliară.
Comisionul de administrare perceput după semnarea actului adițional nr. 2/2010 este apreciat de instanța de fond ca fiind în conformitate cu prevederile Legii nr. 193 /2000, atât perceperea acestuia, cât și reducerea cuantumului propus inițial fiind rezultatul negocierii între cele două părți contractante , iar pretențiile privind constatarea caracterului abuziv și restituirea sumelor acordate cu acest titlu urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
Prin act adițional nr. 2/2010 a fost introdus comisionul de administrare și a fost redus de 0, 6 % .
Însă, semnarea actului adițional nr. 2/2010 a fost rezultatul unei negocieri, dovadă în acest sens fiind prezentarea pârâtului pentru negocieri în urma invitației băncii, semnarea actului adițional și reducerea comisionului la aproape ½ din valoarea comisionului inițial înscris în contract și a celui propus prin primul act adițional.
Nu sa putut reține caracterul de abuziv al unor condiții contractuale care au fost negociate și, astfel cum rezultă din obiecțiunile formulate de reclamanți, aceștia au cunoscut și/sau au fost consiliați cu privire la drepturile lor de consumatori, conținutul celor două înscrisuri contestatoare înaintate de reclamanți băncii fiind bazate pe argumente juridice, care dovedesc că reclamanții au cunoscut atât prevederile ( sarcinile și spezele ) contractului cât și drepturile lor de consumatori.
Însă, comisionul de risc/ administrare încasat anterior negocierii concretizate prin actul adițional nr. 2 /2010 păstrează caracterul abuziv și după emiterea primului act adițional, care nu a fost acceptat de către reclamanți.
Cu referire la clauza de modificare a ratei dobânzii prevăzute de art. 3 lit. d din condițiile speciale ale convenției de credit, instanța de fond a reținut că, această clauză a nu fost modificată în sensul inserării unor criterii ferme de modificare tocmai datorită refuzului reclamanților cuprins în adresa nr. 3739/17.09.2010. În acest sens trebuie avută în vedere oferta băncii de la fil. 28, unde se propune o dobândă fixă în cuantumul inițial de 4, 255, care ar putea fi cel mult ajustată în funcție de indicii de referință BNR și deci fără posibilitatea băncii de a impune majorarea dobânzii în mod unilateral și discreționar cum susțin reclamanții. Cum nimeni nu paote obține un avantaj invocând propria culpă, această cerere urmează a fi respinsă .
Cererea reclamanților privind obligarea la plata daunelor cominatorii apare de asemenea ca neîntemeiată și nejustificată, câtă vreme clauza care prevede comisionul de risc, ca singură clauză constatată ca fiind abuzivă a fost deja eliminată din contract, conform actului adițional nr. 2 din 15.11.2010 încheiat ca o consecință a negocierilor purtate de părți.
Față de considerentele ce preced, instanța de fond a apreciat ca parțial întemeiată acțiunea formulată și în temeiul disp.art. 14 din legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști si consumatori și a celorlalte temeiuri invocate a admis-o în parte, în limitele anterior arătate și conform dispozitivului.
Față de admiterea în parte a acțiunii, în temeiul disp. art. 276 c.pr.civ, instanța de fond a compensat în totalitate cheltuielile de judecată.
Împotriva aceste sentințe în termen legal a declarat recurs recurentul ., solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii în întregim e a acțiunii.
În motivarea recursului, recurenta s-a referit în primul rând la excepțiile invocate în fata instantei de fond, și în ceea ce privește excepția lipsei de obiect cu privire la capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 lit a din partea „condiții speciale", a se observa faptul ca in raporturile juridice cu reclamanții a fost eliminata clauza privind comisionul de risc, ca urmare a implementării tacite a Actului adițional nr. 1 la convenție, in conformitate cu OG nr. 50/2010. Ca atare, a rămas fara obiect cererea de eliminare din convenții a art. 5 lit a din partea „condiții speciale", precum si a Secțiunii 3.5, acestea fiind deja eliminate prin Actul adițional.
Astfel, arată că ca prin acest Act adițional a fost eliminat atât art. 5 lit a cat si art.3.5.și deci, cu alte cuvinte, actul adițional a fost implementat tacit cu stricta respectare a dispozițiilor legale in materie, astfel încât este evident ca a operat, fara doar si poate, eliminarea din convenție a comisionului de risc, capătul 1 de cerere rămânând astfel fara obiect.
Pe fond, recurenta apreciază că hotărârea este in principal nelegala, si in subsidiar netemeinica, având in vedere următoarele:
MOTIVE DE NELEGALITATE:
Astfel, solicită a se observa faptul ca instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 29.05._09.
Cu toate acestea, prin dispozitivul aceleiași hotărâri instanța obliga subscrisa la achitarea sumelor încasate cu titlu de comision de risc si/sau comision de administrare in exact aceeași perioada pentru care, cu câteva rânduri mai sus, constatase prescriptia-29.05._09.
Este astfel evident ca exista contradicții in cuprinsul dispozitivului, ceea ce impune admiterea recursului si modificarea in acest sens a hotărârii, in sensul respingerii pretențiilor reclamanților pentru perioada mai sus menționata.
MOTIVE DE NETEMEINICIE
Există trei condiții cumulative pe care o clauză trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi apreciată in concret de la caz la caz de către judecător ca fiind abuzivă:
să nu fi fost negociată,să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului,să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului.
In mod eronat a reținut instanța de fond faptul ca clauza privind comisionul de risc nu este rezultatul negocierilor dintre parți.
Negocierea comercială este o formă particulară de negociere, centrată pe existența unui produs sau a unui serviciu, pe de o parte, și a unei nevoi de satisfăcut prin acesta, pe de altă parte.
Reclamanții s-au adresat subscrisei si nu banca i-a „forțat pe aceștia sa acceseze creditul". Or, prezentându-le oferta Băncii (variata de altfel) aceștia nu si-a manifestat vreo nemulțumire. Negocierea presupune un dialog între doi sau mai mulți parteneri în scopul atingerii unui punct de vedere comun asupra unei probleme aflate în discuție, astfel inițierea unei negocieri aparține pârtii care reclama o nemulțumire, si care are interesul a-si satisface o nevoie.
Or, in măsura in care prin simpla susținere a unei parți in sensul ca nu au existat negocieri, si imposibilitatea celeilalte parți de a face dovada purtării de-discuții si deci de negocieri) se concluzionează, cu ușurința, ca nu a existat de fapt nici un fel de negociere, ar însemna ca s-ar putea obține anularea oricărui contract, securitatea circuitului civil fiind astfel distrusa de la temelie.
Pe de alta parte, este de reținut faptul ca reclamanții nu fac altceva decât sa isi invoce propria culpa, atitudine care se impune a fi sancționată.
In mod eronat a reținut instanța de fond faptul ca clauza privitoare la comisionul de risc creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
Instanța de fond a confundat in mod evident noțiunea de „dezechilibru semnificativ" in accepțiunea normelor comunitare, raportându-se in mod nelegal la suma pe care reclamanții ar trebui sa o plătească cu titlu de comision de risc.
Astfel, din dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE rezulta ca suntem in prezenta unui dezechilibru semnificativ doar in împrejurarea in care exista obligații doar pentru consumator, furnizorul neasumându-si nici o contraprestație.
In speța insa, este evident ca Banca si-a asumat obligația principala a împrumutării reclamanților, existând si alte obligații pe care aceasta si le-a asumat, potrivit art. 7.2 din condițiile generale.
Pe de alta parte, in mod eronat retine instanța faptul ca valoarea inițiala a comisionului e risc-0,1 % aplicat la soldul creditului, reprezintă 1/3 din rata lunara.
Astfel, va rugam sa observați faptul ca dobânda curenta a creditului contractat prin convenția dedusa judecații este de 4.25%. Raportat a aceasta dobânda, este evident ca valoarea comisionului de risc reprezintă mai puțin de 3% din valoarea acesteia.
Pe de alta parte, dobânda anuala efectiva a creditului (D.)- respectiv cea care interesează consumatorul este de 6.04%. ceea ce face ca ponderea acestuia sa fie mult mai mica.
Așadar, nici din aceasta perspectiva nu se poate retine ca just argumentul instanței de fiind in sensul existentei unui dezechilibru semnificativ.
Nu se pot retine nici afirmațiile conform cărora toate riscurile subscrisei sunt acoperite de garanția reală imobiliară, deoarece noțiunea de risc în înțelesul economiei reglementărilor din cuprinsul contractului de credit este atât de complexă și ou incidențe atât de diverse încât lipsa unei acoperiri a acestuia ar echivala cu desfășurarea de către Subscrisa a unei activități aflate sub auspiciile hazardului și nicidecum o activitate menita a produce profit, precum ar fi în dezacord și cu Normele BNR ce reglementează desfășurarea activității de banca. Singura modalitate de asigurare a unor riscuri de neplata este polița de risc financiar. Or, acest produs nu are ca si garanție o astfel de polița. Garanția imobiliara nu acoperă riscuri, ci da confort creditorului in sensul ca, in caz de neplata, are o prioritate fata de creditorii chirografari in cazul executării silite a imobilului ipotecat.
Comisionul de risc nu poate face obiectul analizei privind caracterul abuziv, având in vedere ca acesta se circumscrie obiectului contractului de credit. Comisionul de risc este un element al prețului Băncii.
In acest sens, menționam faptul ca Legea nr. 193/2000, care reprezintă temeiul juridic al demersului reclamanților, reprezintă legea de transpunere in dreptul intern a Directivei nr. 93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate consumatorii.
La art. 4 alin. (6) din acest act normativ se prevede ca "evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite in schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil."
Comisioanele sunt categorii de costuri ce pot fi in mod legal percepute de instituțiile bancare, astfel încât ele nu trebuie nici ascunse, nici deghizate. Pe de alta parte, așa cum am arătat anterior, aceste comisioane sunt incluse in D.. acesta fiind practic indicatorul pe care clienții îl au in vedere atunci când contractează un credit.
Criticam hotărârea si din perspectiva celor reținute cu privire la comisionul de administrare si actele adiționale.
Astfel, comisionul de administrare a fost introdus prin efectele Actului adițional nr. 1. propus spre semnare reclamanților intimați si implementat tacit in temeiul OUG nr. J 50/2010 si a Legii nr. 288/2010.
Ce retine insa instanța de judecata, . totul nejustificat din punct de vedere legal, este faptul ca actul adițional nr. 1 are caracter abuziv, nefiind acceptat de către părți.
Aceasta susținere nu are insa nici un fel de argumentare juridica, acest act adițional a fost implementat tacit cu stricta respectare a OUG nr. 50/2010 si a Legii nr. 288/2010.
Astfel, in conformitate cu art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010, «Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit pana la data intrării in vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu excepția cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealaltă parte in sens contrar, in termen de 60 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei legi».
Atât OUG nr.50/2010 cat si Legea nr. 288/2010 sunt acte normative ulterioare Legii nr. 193/2000, fiind adoptate pentru protecția consumatorilor din cadrul contractelor de credit. Așadar, ele au fost adoptate in spiritul Legii nr. 193/2000.
Or, in condițiile in care cele doua acte normative permit implementarea tacita a actelor adiționale, precum si inserarea de noi comisioane in convențiile de credit care erau in vigoare la data apariției lor, este evident ca nu se poate vorbi despre caracterul abuziv sau nelegal al actului adițional adoptat si implementat de către subscrisa cu stricta respectare a acestor acte normative.
Pe de alta parte, se impune a se observa faptul ca reclamantul-intimat a semnat, așa cum retine si instanța. Actul adițional nr. 2. prin care comisionul de administrare introdus prin Actul adițional nr. 1 si-a redus cuantumul.
Prin semnare, este evident ca reclamantul si-a dat acordul cu privire la perceperea acestui comision, lucru care nu poate fi negat din punctul nostru de vedere. Așadar, acest comision:- este acceptat de către parti;- este permis de dispozițiile legale.
Așadar, apreciază recurenta-intimată că acest comision nu poate fi considerat ca fiind abuziv.
Ca atare, apreciază că argumentele legale ale instanței de fond in sensul constatării caracterului abuziv al comisionului de administrare perceput anterior semnării actului adițional nr. 2, sunt lipsite de consistenta.
In privința obligării sale la a restitui reclamantei sumele achitate cu titlu de comision de risc si administrare de la data încheierii convenției, apreciază că aceasta este nelegala având în vedere că, comisionul de administrare a fost reglementat si introdus prin Actul adițional nr. 1. implementat tacit in conformitate cu OUG nr. 50/2010 si Legea nr. 288/2010.
Așadar, instanța are posibilitatea de a dispune obligarea subscrisei la restituirea sumelor de bani achitate cu acest titlu doar in măsura in care sancționează, in vreun fel sau
altul, actul adiționa.
Or, așa cum rezulta din hotărârea recurata, instanța de fond nu a dispus sancționarea in vreun fel a Actului adițional nr. 1. acesta nefiind nici măcar pomenit in dispozitivul hotărârii. De altfel, nici nu avea aceasta posibilitate, având in vedere faptul ca prin cererea de chemare in judecata reclamantul nu a solicitat așa ceva.
Cu alte cuvinte, instanța a dispus obligarea sa la restituirea unor sume percepute in temeiul unui act adițional care a fost menținut, nefiind cenzurat in vreun fel. Ca atare, hotărârea este nelegala si din aceasta perspectiva.
În drept, recurenta invocat dispozițiile art. 969 C.civ., Directiva 93/13/CEE, dispozițiile Legii nr. 193/2000, OUG 50/2010, art.304 pct.8,9 C.pr.civ.
La data de 14 aprilie 2013, reclamanții-intimați C. C. C. și C. F. D. au formulat recurs împotriva aceleiași sentințe civile considerând-o în parte nelegală solicitând admiterea recursului și în consecință admiterea în întregime a acțiunii formulate.
În motivarea recursului, aceștia au susținut în primul rând admiterea greșita a prescripției cererii de restituire a comisionului de risc in perioada 29.05._09, deoarece instanța nu a avut in vedere argumentele oferite de ei, respectiv că, convenția de credit a fost încheiata cu nesocotirea normelor ce interesează ordinea publica; in cauza de fata apreciind ca au fost nesocotite prevederile legale in materia protecției consumatorului, norme ce protejează ordinea publica.
De asemenea, apreciază că hotărârea este nelegală și în ceea ce privește perioada la care a fost obligată parata la restituirea comisionului de risc, adică pana la data semnării actului adițional nr. 2
Argumentul instanței ca după semnarea actului adițional nr. 2 comisionul a devenit unul "de administrare " fiind liber negociat de parți este greșit deoarece reclamanții au arătat că s-au opus la păstrarea acestui comision in cuprinsul contractului, depunând in acest sens Notificarea nr. 3078/8.09.2010 prin care denunțau încheierea oricărui act adițional, cu toate consecințele ce decurgeau din această denunțare, ei semnând actul adițional nu ca o expresie a liberului consimțământ ci pentru că oricum acesta s-ar fi modificat.
Apreciază de asemenea că și comisionul de administrare a fost nelegal introdus de către intimată.
În drept, au invocat dispoz. art. 304 pct 9 C. Pr. Civ.
La data de 22 mai 2013, reclamanții-intimați C. C. C. și C. F. D. au depus întâmpinare la recursul formulat de recurenta-pârâtă prin acre au răspuns tuturor criticilor expuse de aceasta.
Astfel, referitor la excepția lipsei de obiect cu privire la capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prev. la art. 5 lit.a din partea condiții speciale
solicită respingerea acesteia, cu motivarea că ei s-au opus la păstrarea acestui comision in cuprinsul contractului, depunând in acest sens Notificarea nr. 3078/8.09.2010 prin care denunțau încheierea oricărui act adițional menținând dezvoltarea acestui motiv făcută în propriul recurs.
Cu privire la așa-zisa greșeala ca deși ar fi constatat prescripția pe intervalul
29.05._09 ar fi dispus restituirea sumelor încasate cu titlu de comision in perioada sus indicata - critica este greșita întrucât așa cum rezulta clar din dispozitivul instanței s-a dispus restituirea doar începând din data de 12.08.2009, chestiune ce face obiectul propriului recurs.
Pe fondul cauzei, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulata pentru motivele arătate pe larg atât in cererea introductiva de chemare in judecata si in prezentele note. Argumentele invocate in recurs cu privire la neîntrunirea condițiilor pentru ca o clauza contractuala sa fie considerate abuziva au fost combătute pe larg încă din acțiunea inițiala si notele de ședințe de la dosar astfel ca nu sunt necesare comentarii suplimentare.
Prin convenția inițiala creditul a fost garantat cu o garanție reala - ipoteca de rang i constituita asupra imobilului proprietatea subsemnaților situat in Oradea, ., înscris in CF_ Oradea, topo 4842/74/15,compus din 3 camere si dependințe, iar conform din art. 8 din partea Condiții speciale ale Convenției valoarea menționata in raportul de evaluare al imobilului pus garanție trebuie sa acopere minimum 133% din valoarea creditului tras.
Totodată, in conformitate cu art. 5 lit. a din partea Condiții speciale, banca a prevăzut plata unui comision de risc în cuantum de 0,1% asupra soldului creditului, plătibil lunar la scadenta ratei de rambursare, pe toata durata de derulare a Convenției. Valoarea totala a comisionului de risc este de 1893 CHF, conform planului de rambursare a creditului, parte integranta a Convenției. Prin art.5 alin b actul adițional nr.2/15.11.2010 Banca a redefinit comisionul de risc in "comision de administrare credit" si l-a redus la 0,06% pe luna aplicat la sold.
In conformitate cu pct. 1. lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000, modificata, nu este considerata clauza abuziva aceea care da dreptul unui furnizor de servicii financiare „de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator (...), fara o notificare prealabila, daca există o motivație întemeiata (prevăzuta in contract - nn.), în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul."
per a contrario, clauza este abuziva daca nu exista o motivație întemeiata prevăzuta in contract sau daca cealaltă parte contractanta nu are posibilitatea de a rezilia contractul in caz de neacceptare a dobânzii astfel modificate. In speța, trebuie analizat daca sintagma „schimbări semnificative pe piața monetara" constituie un motiv întemeiat, in accepțiunea textului legal indicat mai sus, respectiv daca subsemnatul aveam posibilitatea de a rezilia contractual.
În final au solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-intimată și admiterea propriului recurs.
Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 304 indice 1 C. Pr. Civ. Tribunalul reține următoarele:
Între părți, s-a încheiat Convenția de credit nr._/29.05.2007, pentru suma de 35.600 CHF pe o perioadă de 120 de luni, dată intimaților în calitate de împrumutați, de către recurentă în calitate de bancă împrumutătoare.
În partea intitulată „condiții speciale ale convenției” la pct. 3 lit. d s-a specificat că „ banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării.”, iar la pct. 5 lit. a, a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutatul datorează băncii un comision de risc de 0,22%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției. Creditul acordat intimaților urma a fi rambursat potrivit planului de rambursare anexă la contract, în care este prevăzut pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și dobânda aferentă și valoarea comisionului de risc la care face referire pct.5 lit. a din convenție. Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente a fost garantată prin constituirea de către garanții ipotecari, în favoarea băncii a unei ipoteci de prim rang cu notarea interdicțiilor de înstrăinare, grevare, demolare și închiriere asupra imobilului – apartament compus din 3 camere și dependințe situat în Oradea,.. 60 înscris în CF_ Oradea cu nr. top. 4842/74/15, prin contractul de garanție reală imobiliară autentificat sub nr. 388/29.05.2007 de BNP M. P. (f.10-12).
În ceea ce privește soluționarea excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune, tribunalul apreciază că în mod greși instanța de fond a soluționata ceastă excepție deoarece reclamanții-intimați au invocat nulitatea absolută a clauzelor apreciate ca fiind abuzive în contractul de credit nr._/29.05.2007.
Cauza este obiectivul urmărit al încheierea contractului fiind o condiție de fond esențială de validitate a actului juridic.
Conform art. 966 C. Civil cauza trebuie să fie licită și morală, conținutul acestei cerințe fiind precizat de art. 968 C. Civil potrivit căruia cauza este nelicită când este prohibită de lege, este contrarie bunelor moravuri și ordinii publice.
Clauza abuzivă privează contractul, parțial sau total de cauză, privită ca și cauză mediată și, implicit, compromite grav echilibrul contractual.
Sancțiunea care intervine în acest caz este nulitate absolută, care poate fi invocată oricând pe cale de acțiune sau pe cale de excepție, acțiunea în declararea nulității absolute fiind imprescriptibilă, conform art. 1 din Decretul nr. 167/1958- privind prescripția extinctivă, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Pentru aceste motive, tribunalul în baza dispoz. art. 312 C. pr. Civ va admite ca fondat recursul formulat de recurenții reclamanți și va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune cu consecința obligării pârâtei-intimate să le restituie acestora sumele încasate cu titlu de comision de risc în perioada 29.05._09 precum și sumele încasate cu titlu de comision de administrare de la data perceperii lui și până în prezent.
Tribunalul reține că în mod legal a constatat instanța de fond că este abuzivă clauza privind comisionul de risc.
Cu privire la posibilitatea instanței de a analiza caracterul abuziv al comisionului de risc, tribunalul reține că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat asupra posibilității instanțelor naționale de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale care privesc noțiunile de obiect al contractului și de preț, la care face referire art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13, prin hotărârea din 3 iunie 2010, dată în cauza C‑484/08, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid c. Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc) și prin ordonanța din 16 noiembrie 2010, dată în cauza C-76/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cadrul procedurii judiciare inițiate de Povotovost c. Iveta Korckovska, reținând că instanțele judecătorești au posibilitatea de a analiza caracterul abuziv al unei clauze chiar și atunci când aceasta vizează obiectul principal sau prețul unui contract. De asemenea, în analiza aceleași probleme de drept, CJUE s-a pronunțat și prin Hotărârea Oceano Grupo Editorial SA v Rocio Murciano Quintero, C-240/1998 prin care a statuat că instanțele judecătorești sunt obligate să analizeze chiar și din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale.
Din jurisprudența CJUE, care în temeiul Constituției și a Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanțele naționale, rezultă că Directiva 93/13, în transpunerea căreia s-a adoptat în dreptul național Legea 193/2000, vizează protejarea drepturilor consumatorilor care sunt partea slabă în contract având în vedere faptul că puterea lor de negociere este limitată, ei fiind practic obligați fie să accepte clauzele impuse de comercianți, fie să nu încheie contractul.
Din interpretarea art. 4 din Legea 193/2000, rezultă că pentru ca o clauză să poată fi considerată abuzivă este necesar ca ea să îndeplinească în mod cumulativ două criterii: să fie o clauză standard preformulată și prin introducerea ei să se creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În speță, în ceea ce privește clauza contractuală care guvernează regimul comisioanelor în contractul încheiat între părți, tribunalul reține că nu se poate susține că simplul fapt al semnării contractului de către consumatori echivalează cu negocierea clauzelor contractului între părți. Prin urmare, clauza atacată îndeplinește prima dintre condițiile prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000, fiind, fără îndoială, o clauză standard cuprinse într-un contract de adeziune, instanța de fond făcând o corectă apreciere a acestui aspect. Faptul că în contractul dintre părți s-au stipulat clauze din care ar reieși că părțile au negociat contractul nu este de natură să formeze convingerea tribunalului cu privire la acest aspect, contractul fiind unul de adeziune.
Tribunalul constată că corespunde realității faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului etc.
Or, în prezenta cauză, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către intimată, în favoarea recurentei, a unei ipoteci de rang I asupra unui imobil.
În analiza celei de a doua condiții prevăzute de lege, pentru a se putea reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, respectiv condiția ca prin stipularea clauzei să se creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța de recurs constată că din planul de rambursare a creditului depus la dosar rezultă că valoarea comisionului de risc este de circa două treimi din valoarea dobânzii percepute pentru acordarea creditului.
Instanța de control judiciar apreciază că simpla prevedere a unui astfel de comision într-un contract de adeziune nu poate atrage caracterul abuziv al unei astfel de clauze în mod automat, fiind necesar a se analiza proporționalitatea cuantumului comisionului cu riscul implicate de acordare a creditului, avându-se în vedere și cuantumul dobânzii percepute pentru acordarea împrumutului.
În speță, tribunalul constată că perceperea unui comision de risc poate fi justificată de riscurile implicate de scăderea valorii proprietăților imobiliare în contextul economic actual și de posibilitatea existenței unor dificultăți în executarea silită a garanției reale imobiliare instituite în favoarea pârâtei.
Cu toate acestea, prevederea unui cuantum al comisionului de risc de circa două treimi din cuantumul dobânzii care reprezintă practic prețul împrumutului acordat apare ca fiind disproporționată cu scopul urmărit, având în vedere și faptul că recurenta este o instituție bancară al cărui obiect de activitate îl constituie tocmai acordarea de credite. Un astfel de cuantum ridicat al comisionului de risc perceput de recurentă este rezultatul calculării acestuia ca procent din soldul creditului.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutat a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de risc la finele perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au materializat.
Instanța de control judiciar apreciază astfel că perceperea unui comision de risc al cărui cuantum se ridică la circa o trei sferturi din cuantumul dobânzii percepute pentru acordarea creditului este de natură să creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile pârâtei și cele ale reclamantului, care are calitatea de consumator.
În temeiul art. 6 și 7 din Legea 193/2000, având în vedere că instanța de fond a constatat caracterul abuziv al unor clauze contractuale, se impune repararea prejudiciului suferit de consumator prin introducerea acestor clauze în contract. Prin urmare, în mod corect a dispus instanța de fond obligarea recurentei la restituirea sumei plătite de intimată cu titlu de comision de risc.
Nu poate fi reținută nici susținerea recurentei privind imposibilitatea restituirii prestațiilor deja efectuate constând în comisionul de administrare perceput pe motiv că fiind un contract cu executare succesivă efectele nulității nu se produc retroactiv. Tribunalul reține că excepția de la regula efectelor retroactive ale nulității în cazul contractelor cu executare succesivă este justificată prin imposibilitatea obiectivă a restituirii prestațiilor. În speță, cauza juridică a punerii la dispoziție a creditului o reprezintă plata dobânzii și nu plata comisionului de risc. Prin urmare, imposibilitatea restituirii echivalentului folosinței creditului atrage numai consecința nerestituirii dobânzii în cazul în care s-ar constata că însăși clauza privind dobânda nu ar fi valabilă. Însă, în ceea ce privește comisionul de risc, caracterul de contract cu executare succesivă a contractului încheiat între părți nu are relevanță în ceea ce privește efectele nulității, o astfel de restituire fiind posibilă și necesară pentru a de asigura realizarea efectelor nulității absolute.
Referitor la introducerea comisionului de administrare, instanța de recurs constată că acest din urmă comision are aceleași caracteristici ca și comisionul pe care l-a înlocuit, astfel încât această clauză este abuzivă pentru aceleași considerente arătate anterior. În plus, prin constatarea nulității actului adițional de către instanța de fond, constatare legală și temeinică pentru motivele arătate de instanța de fond pe care instanța de control judiciar și le însușește în totalitate, efectele acestui din urmă act au fost desființate.
Potrivit art. 1 lit. a din anexa la Legea 193/2000, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Din interpretarea art. 4 din Legea 193/2000, rezultă că pentru ca o clauză să poată fi considerată abuzivă este necesar ca ea să îndeplinească în mod cumulativ două criterii: să fie o clauză standard preformulată și prin introducerea ei să se creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Tribunalul reține că nu se poate susține că simplul fapt al semnării contractului de către consumatori echivalează cu negocierea clauzelor contractului între părți. Prin urmare, clauza atacată este, fără îndoială, o clauză standard cuprinsă într-un contract de adeziune.
În ceea ce privește cea de a doua condiție cerută de lege, respectiv existența unui dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, instanța apreciază că stipularea unei dobânzi variabile într-un contract de credit încheiat pe o perioadă lungă de timp, cum este cazul contractului încheiat între părți, nu este abuzivă în sine, cu condiția ca în contract să fie stipulate criterii clare, previzibile și independente de voința exclusivă a uneia dintre părți. Nici faptul că o astfel de clauză este introdusă într-un contract de adeziune, așa cum corect susține recurenta-pârâtă, nu atrage automat caracterul ei abuziv dacă nu este întrunită și cea de-a doua condiție cerută cumulativ de lege, respectiv crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În speță, tribunalul constată că nu s-au stipulat criterii clare pe baza cărora să se poată prevedea încă de la data semnării contractului posibila evoluție a dobânzii sau cel puțin să existe garanția pentru ambele părți că dobânda nu va fi modificată pe baza voinței unilaterale a uneia dintre părți, voință necenzurabilă de către cealaltă parte prin mijloace intrinseci contractului. Formula de calcul a dobânzii variabile prevăzute în contractele încheiate între părți nu satisface din aceste motive exigențele cerute de lege.
Faptul că intimații au executat o perioadă de timp prevederile unei clauze abuzive nu înseamnă că aceasta nu are dreptul de a invoca oricând nulitatea absolută a acesteia, cu consecințele de rigoare, având în vedere că sancțiunea prevăzută de lege pentru introducerea unei clauze abuzive într-un contract încheiat cu un consumator este nulitate absolută.
Susținerile recurentei privind claritatea clauzei contractuale, deși sunt adevărate, nu presupun înlăturarea caracterului abuziv al acestei clauze pentru simplul motiv că este clară. Astfel, o clauză contractuală poate fi clară și abuzivă în același timp.
În ceea ce privește susținerile recurentei privind posibilitatea analizării de către instanță a intervenției unor schimbări semnificativ pe piața monetară, tribunalul constată această posibilitate, privită izolat, nu înlătură caracterul abuziv al clauzei, scopul contractului nefiind acela de a fi lămurit de către instanță.
Prin urmare, tribunalul va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă ..
În baza art. 274 Cod Procedură Civilă tribunalul va obliga recurenta-intimată . plătească intimaților recurenți C. C. C. și C. F. D. suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de către recurenta ., împotriva intimaților C. C. C. și C. F. D..
Admite ca fondat recursul introdus de recurenții C. C. C. și C. F. D. în contradictoriu cu intimata . și . - Sucursala Oradea, împotriva sentinței civile nr. 622 din 18.01.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o modifică, în sensul că;
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune și obligă pârâta . să restituie în favoarea reclamanților C. C. C. și C. F. D. sumele încasate cu titlu de comision de risc în perioada 29.05._09, precum și sumele încasate cu titlu de comision de administrare, de la data perceperii lui și până în prezent.
Obligă recurentul intimat . plătească intimaților recurenți C. C. C. și C. F. D. suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
IREVOCABILA.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 10.06.2013.
Președinte Judecător Judecător
D. S. A. R. P. C. C. O.
Avansat CAO
Semnează preș.instanței
M. C.
Grefier
M. M.
Red.jud.S.D./11.07.2013
Red.jud.fond.U.O.M.
Tehn.red.M.M. 2 ex.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 400/2013. Tribunalul BIHOR | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
