Dizolvare societate. Sentința nr. 2013/2013. Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 3285/111/2013
ROMANIA
TRIBUNALUL B. ORADEA
Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._
SENTINȚA COMERCIALĂ_ /2013
Ședința publică din data de 18-09-2013
Judecător: C. M.
Grefier: D. M.
Pe rol fiind examinarea cererii formulate de reclamanta S.C. E. F. S.A. ( fosta E. F. Nord S.A. ) cu sediul în București . nr. 1/A, .. 2, C. RO_ prin Agenția de F. a Energiei Electrice cu sediul în Oradea .. 26, jud. B. în contradictoriu cu pârâta S.C. S. F. S.R.L. cu ultimul sediu cunoscut în satul Păntășești nr. 48, ., J_, CUI_ având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se că prin serviciul de registratură s-a depus o cerere de renunțare la judecată, după care:
Considerând cauza lămurită instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND:
Constată că, prin cererea înregistrată la această instanță la data de 14.03.2013 reclamanta S.C. E. F. S.A. ( fosta E. F. Nord S.A. ) a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. S. F. S.R.L. pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să dispună, în temeiul art. 237 alin. din Legea nr. 31/1990, republicată, dizolvarea acesteia.
În motivare se arată că societatea este în încetare de plăți, iar la sediul declarat nu mai desfășoară activitate după cum reiese din procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc. Mai mult, pârâta nu a depus bilanțul aferent anilor 2007-2008.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990.
În probațiune, reclamanta a depus la dosar extras din datele înregistrate în registrul comerțului.
Deși legal citată, pârâta nu s-a prezentat și nu și-a formulat apărare.
Examinând cererea reclamantei, instanța a reținut următoarele:
Art. 237 alin. 1 lit. b ) și c ) din Legea nr. 31/1990 republicată, dispune că la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului, precum și dacă nu are sediul cunoscut.
Art. 28 din Legea 28/1999, republicată, instituie în sarcina societăților comerciale obligația de întocmi situațiile financiare anuale, iar art. 34 prevede obligativitatea publicării acestora.
Art. 35 din Legea 82/1991 menționează termene diferite pentru depunerea situațiilor financiare anuale, cel mai lung fiind de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile conforme cu standardele internaționale de raportare financiară. De la împlinirea acestui termen începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 237 alin. (1) lit. B din Legea 31/1990, republicată.
Din extrasul privind datele înregistrate în registrul comerțului a societății pârâte, rezultă că aceasta a fost înregistrată la registrul comerțului sub număr de ordine J_, atribuit la data de 11.01.2001 și că, pe anii 2007-2008 societatea nu a depus bilanțul anual. În plus, din procesul-verbal încheiat de executorul judecătoresc rezultă că la sediul declarat societatea nu își desfășoară activitate.
Față de toate acestea, consideră cererea întemeiată și o va admite potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta S.C. E. F. S.A. ( fosta E. F. Nord S.A. ) cu sediul în București . nr. 1/A, .. 2, C. RO_ prin Agenția de F. a Energiei Electrice cu sediul în Oradea .. 26, jud. B. împotriva pârâtei S.C. S. F. S.R.L. cu ultimul sediu cunoscut în satul Păntășești nr. 48, ., J_, CUI_ .
Dispune dizolvarea S.C. S.C. S. F. S.R.L. cu ultimul sediu cunoscut în satul Păntășești nr. 48, ., J_, CUI_.
Prezenta hotărâre se înregistrează în registrul comerțului, se comunică cu D. B. și se publică în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la efectuarea publicității ce se va depune la Tribunalul B..
Pronunțată în ședință publică, azi 18 septembrie 2013.
Judecător, Grefier,
C. M. D. M.
Red. C.M/D.M.
4 ex/20.09.2013
2 .. E. F. S.A. ( fosta E. F. Nord S.A. ) cu sediul în București . nr. 1/A, .. 2, C. RO_ prin Agenția de F. a Energiei Electrice cu sediul în Oradea .. 26, jud. B.
- pârâta S.C. S. F. S.R.L. cu ultimul sediu cunoscut în satul Păntășești nr. 48, ., J_, CUI_
← Radiere. Sentința nr. 2013/2013. Tribunalul BIHOR | Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... → |
---|