Opoziţie. Sentința nr. 449/2013. Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Sentința nr. 449/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 6012/111/2013
Dosar nr._ /2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 449/.> Ședința Camerei de Consiliu de la 29.10.2013
Completul compus din:
Președinte: J. L. D.
Grefier: P. E. G.
Pe rol judecarea cauzei litigii cu profesioniștii privind pe reclamant ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 2, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâta S.C. D. J. S.R.L. cu sediul în Oradea, ., cam. 2, jud. Bihor și intimat ORC BIHOR, cu sediul în Oradea, . 11, județul Bihor, având ca obiect opoziție
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura este completă, acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, s-a solicitat judecarea în lipsă, după care.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND
Constată că prin adresa nr_ din 16.07.2013 comunicată instanței de intimata ORC BIHOR și înregistrată la instanță la data de 17.07.2013 a fost înaintată contestația formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ORADEA, cu sediul în Oradea, la cererea de înscriere mențiuni în Registrul Comerțului formulată de pârâta S.C. D. J. S.R.L. cu sediul în Oradea, ., cam. 2, jud. Bihor.
În fapt, la data de 12.07.2013 reclamanta a depus la ORC Bihor o contestație împotriva Hotărârii nr.1 din 10.05.2013 a Adunării Generale a Acționarilor pârâtei S.C. D. J. S.R.L. cu sediul în Oradea, ., cam. 2, jud. Bihor, prin care s-a realizat cesionarea părților sociale deși pârâta are de achitat obligații fiscale către reclamantă în sumă de 354.411 lei.
Pentru recuperarea creanței reclamanta a solicitat instanței să oblige pârâta sau după caz asociații la plata sumei de 354.411 lei menționată mai sus sau atragerea răspunderii civile a asociatului care intenționează să-și cedeze părțile sociale.
În drept au fost invocate dispozițiile art 62 alin 1 și 202 alin 273 din L.31/1990.
Deși legal citată, pârâta nu a depus întâmpinare și nu și-a desemnat reprezentant pentru instanță.
Examinând cererea formulată instanța a reținut următoarele:
Potrivit art 202 alin 2^3din L 31/1990 ,, Creditorii sociali si orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaților privitoare la transmiterea părților sociale pot formula o cerere de opoziție prin care sa solicite instanței judecătorești sa oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat, precum si, daca este cazul, atragerea răspunderii civile a asociatului care intenționează sa își cedeze părțile sociale. Dispozițiile art. 62 se aplica în mod corespunzător”.
În speță,instanța constată că, prin Hotărârii nr.1 din 10.05.2013 a Adunării Generale a Acționarilor pârâtei S.C. D. J. S.R.L. cu sediul în Oradea, ., cam. 2, jud. Bihor, asociatul KOVER I. a cesionat părților sociale deținute în societate în favoarea numitei NAD VIKTORIIA, fila 8 dosar.
Din actele depuse la dosar reiese că ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ORADEA a invocat faptul că deține o creanță față de pârâta reprezentând obligații fiscale către reclamantă în sumă de 354.411 lei.
Având în vedere că până la închiderea dezbaterilor pârâta nu a făcut dovada achitării sumei menționate mai sus, instanța va admite cererea reclamantei și în consecință, va respinge cererea de înscriere a mențiuni privind actul de cesiune părți sociale a societății S.C. D. J. S.R.L. cu sediul în Oradea, ., cam. 2, jud. Bihor, în Registrul Comerțului și va obliga societatea pârâtă să plătească reclamantei suma de 354.411 lei cu titlu de obligații fiscale restante.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de opoziție formulată de reclamanta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA, cu sediul în Oradea, .. 2B, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâtul S.C. D. J. S.R.L. cu sediul în Oradea, ., cam. 2, jud. Bihor, și intimatul O. NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - O.R.C. BIHOR cu sediul în Oradea, .. 11, jud. Bihor.
Respinge ca nefondată cererea de mențiuni formulată de petenta pârâtă S.C. D. J. S.R.L. cu sediul în Oradea, ., cam. 2, jud. Bihor, înregistrată la O.R.C. Bihor sub nr._ din 12.07.2013, privind Hotărârea nr. 1 din 10.05.2013 a Asociatului Unic al S.C. D. J. S.R.L. Oradea, de cesiune părți sociale a societății S.C. D. J. S.R.L., cu sediul în Oradea, ., cam. 2, jud. Bihor, înregistrată la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor sub nr. J_ .
Obligă pârâta S.C. D. J. S.R.L., cu sediul în Oradea, ., cam. 2, jud. Bihor să plătească reclamantei suma de 354.411 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin neplata obligațiilor fiscale restante evidențiate la data de 05.07.2013.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, ce va fi depus la Tribunalul Bihor.
Dată în ședința Camerei de Consiliu și pronunțată în ședință publică astăzi 29.10.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
J. L. D. P. E. G.
Red MC/ M.B. 25.11.2013 pt conf 3 . ex
← Contestaţie la executare. Decizia nr. 394/2013. Tribunalul BIHOR | Somatia europeana de plata. Sentința nr. 2013/2013. Tribunalul... → |
---|