Somatia europeana de plata. Sentința nr. 2013/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 3859/111/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Dosar nr._

SENTINȚA COMERCIALĂ_ /2013

Ședința publică din 26.09.2013

Completul constituit din:

Președinte: D. J. L.

Grefier: D. B.

Pe rol fiind soluționarea cauzei litigii cu profesioniștii privind pe creditorul R. B. SA, cu sediul în București, Piața Charles de Gaulle, nr. 15, sector 1, în contradictoriu cu debitorul R. V. cu sediul în Znojmo, Boskovstejn, nr. 6, Cehia, având ca obiect somație europeană de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta creditoarei, cj G. M., potrivit delegației depuse la dosar, lipsă fiind debitorul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus, după care:

Reprezentanta creditoarei, cj G. M. arată că nu mai are de solicitat alte cereri și solicită cuvântul pe fond.

Considerând cauza lămurită, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în fond.

Reprezentanta creditoarei, cj G. M. solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și emiterea somației de plată. Solicită de asemenea obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa de timbru.

TRIBUNALUL

DELIBERÂND,

Asupra cererii comerciale înregistrate pe rolul prezentei instanțe la data de 03.04.2013, legal timbrată cu 39 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbre mobile judiciare în valoare de 5 lei, prin care creditorul R. B. S.A., cu sediul în București, Piața Charles de Gaulle, nr. 15, sector 1, în contradictoriu cu debitorul R. V. cu sediul în Znojmo, Boskovstejn, nr. 6, Cehia, a solicitat instanței a dispune emiterea somației europene de plată împotriva debitorului R. V. și obligarea acestuia la plata sumei de 220.341 lei în favoarea creditorului, cu titlul de creanță decurgând din Contractul de credit FLEXI IMM nr. 35/28.04.2010, în termenul ce va fi stabilit de către instanță, și obligarea debitorului la plata sumei de 44 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea creditorului, reprezentând taxa de timbru;

Constatând că, în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate (natura transfrontalieră a litigiului în materie civilă și comercială, competența jurisdicțională a instanței, determinată în conformitate cu normele de drept comunitar aplicabile în materie, în special Regulamentul (CE) nr. 44/2001) și cererea este întemeiată, conform Contractului de credit FLEXI IMM nr. 35/28.04.2010 și Extrasului de cont depuse în copie simplă necertificată, necontestată (fil. 17 - 23 din dosarul cauzei), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 44/2001, instanța va admite cererea creditorului privind emiterea somației europene de plată, conform dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea comercială formulată de creditorul R. B. S.A., cu sediul în București, Piața Charles de Gaulle, nr. 15, sector 1, în contradictoriu cu debitorul R. V. cu sediul în Znojmo, Boskovstejn, nr. 6, Cehia, având ca obiect somație europeană de plată.

Dispune emiterea somației europene de plată împotriva debitorului R. V. și obligarea acestuia la plata sumei de 220.341 lei în favoarea creditorului, în termen de 30 de zile de la data comunicării sau notificării somației.

Obligă debitorul la plata sumei de 44 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea creditorului, reprezentând taxa de timbru.

Executorie.

Cu drept de opoziție în termen de treizeci de zile de la data comunicării sau notificării somației către pârât, la instanța care a emis somația de plată.

Pronunțată în ședința publică din 26.09.2013.

Președinte,Grefier,

D. J. L. D. B.

Red. J.L.D./14.02.2014

Tehnored. B.D./4 ex.

ptr. conf.

2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somatia europeana de plata. Sentința nr. 2013/2013. Tribunalul BIHOR