Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Încheierea nr. 587/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Încheierea nr. 587/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 703/112/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

ÎNCHEIEREA C I V I L Ă Nr.587/2014

Ședința camerei de consiliu din 04 aprilie 2014

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: M. F. M., judecător-sindic

GREFIER A. A.-C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de debitoarea ., având ca obiect cererea debitorului – Legea nr. 85/2006 art.27 alin.5.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Cauza se soluționează fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată cauza la prim termen de judecată.

Tribunalul, în procedura verificării din oficiu a competenței conform art. 131 Cod procedură civilă, se declară competent general, material și teritorial în soluționarea cauzei potrivit art. 120 Cod procedură civilă, raportat la art. 6 din Legea nr. 85/2006.

Se constată că la data de 03.04.2014 debitorul a depus la dosar declarațiile prevăzute de art. 28 alin. (1) lit. j) și k) din Legea nr. 85/2006, în forma prescrisă de lege.

La dosar au fost depuse oferte de servicii de către practicieni în insolvență interesați să preia poziția de administrator/lichidator judiciar în cauză.

Se constată că prin cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenței debitorul a solicitat desemnarea în calitatea de administrator judiciar a Cabinetului I. de Insolvență N. L..

Instanța, constatând că nu sunt alte cereri de formulat și incidente de soluționat, reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la acest tribunal sub numărul mai sus menționat și însoțită de actele enumerate de art.28 alin.1 din Legea nr. 85/2006, debitoarea . a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 27 și art. 32 din Legea nr. 85/2006, a se dispune deschiderea în privința sa a procedurii simplificate a falimentului, cu motivarea că se află în stare de insolvență la data formulării cererii având datorii în valoare totală de 6.100 lei, cu desemnarea în calitate de lichidator judiciar a Cabinetului I. de Insolvență N. L..

Luând în examinare cererea formulată și constatând că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 27 alin.1 și 2, art. 28 și art. 30 din Legea nr. 85/2006, raportat la starea de insolvență invocată de însăși societatea comercială, Tribunalul, în considerarea art. 32 al. 1 din același act normativ arătat, urmează a admite cererea debitoarei, dispunând pe cale de consecință deschiderea procedurii simplificate a falimentului împotriva acesteia și implicit dizolvarea și ridicarea dreptului de administrare, precum și celelalte măsuri impuse de lege, conform dispozitivului prezentei încheieri.

Totodată, în temeiul art. 34 raportat la art.11 alin.1 lit.c și art.24 din Legea 85/2006, va desemna în calitate de lichidator judiciar pe Cabinetului I. de Insolvență N. L., care va îndeplini atribuțiile prescrise de art. 25 din lege, cu o retribuție ce urmează a fi stabilită pe bază de decont în funcție de volumul și complexitatea activității desfășurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de debitorul S.C. C. S. SRL, cu sediul social în localitatea Șieu, nr. 288 C, județul Bistrița-Năsăud și având ca obiect deschiderea procedurii generale a insolvenței.

În temeiul art. 32 alin. 1 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței,

Dispune deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului S.C. C. S. SRL, având sediul mai sus menționat și datele de identificare nr. ORC J_ respectiv CUI RO6695152.

În temeiul art. 34 raportat la art. 11 alin.1 lit.c și art. 19 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței,

Desemnează ca administrator judiciar provizoriu pe Cabinetul I. de insolvență – N. L., cu sediul în Bistrița ..5, ., județul Bistrița-Năsăud, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20-21 din lege, cu o retribuție ce urmează a fi stabilită pe bază de decont în funcție de volumul și complexitatea activității desfășurate.

În temeiul art. 61 raportat la art. 32 alin.2 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței,

Dispune notificarea deschiderii procedurii generale a insolvenței, debitorului, creditorilor și Oficiului R. Comerțului, în vederea efectuării mențiunii, conform prevederilor Codului de procedură civilă, procedându-se totodată la publicarea notificării, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulație și în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

În temeiul art.37 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței,

Dispune comunicarea deschiderii procedurii simplificate a falimentului, Judecătoriei Bistrița în a cărei jurisdicție se află sediul declarat al debitorului precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.

În conformitate cu art.62 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței,

Fixează termenul limită pentru depunerea creanțelor la data de 13.05.2014.

Fixează termenul pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la data de 23.05.2014.

Fixează termen pentru depunerea contestațiilor la tribunal la 5 zile de la publicarea în BPI a tabelului preliminar al creanțelor.

Fixează termenul pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la data de 06.06.2014.

Fixează data ședinței adunării creditorilor la data de 29.05.2014 la sediul arătat de lichidatorul judiciar, cu prealabila notificare a debitorului și a creditorilor debitorului.

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii debitorului, de către lichidatorul judiciar.

În temeiul art. 4 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței,

Dispune deschiderea de către debitor în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii generale a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii iar în caz de neîndeplinire a acestei obligații de către debitor, contul va fi deschis de către administratorul judiciar, cu mențiunea că eventualele disponibilități bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

În temeiul art.54 alin.1 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței,

Fixează termenul pentru depunerea de către administratorul judiciar a raportului prin care să propună fie ., fie continuarea procedurii de observație din procedura generală la data de 25.04.2014.

În temeiul art.59 alin.1 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței,

Fixează termenul pentru depunerea de către lichidatorul judiciar a raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței la data de 09.05.2014.

Stabilește termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 13.06.2014.

Executorie.

Cu drept de apel, în termen în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bistrița-Năsăud, sub sancțiunea nulității, conform art. 471 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 04.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător-sindic

M. F. M. A. A.-C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Încheierea nr. 587/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD