Contestaţie. Sentința nr. 946/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 946/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 2327/112/2009/a2
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 946/2014
Ședința publică din data de 10 iunie 2014
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic
GREFIER: T. E.
Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului ., cu sediul în municipiul Bistrița, ., județul Bistrița-Năsăud, cod unic de înregistrare_, număr de ordine în registrului comerțului J_ și examinarea contestației formulată de creditorul Agenția pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Tabelului preliminar actualizat nr. 482/27.05.2013 întocmit de lichidatorul judiciar C. Management UV IPURL.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă lichidatorul judiciar C. Management UV IPURL, prin cons. jur. B. S., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Lichidatorul judiciar arată că societatea debitoare P. C. SRL a mai fost odată sub incidența Legii nr. 85/2006, procedura insolvenței făcând obiectul dosarului nr._, iar în cadrul acestei proceduri a fost constatat faptul că creanța pretinsă de AAAS este nedatorată ( sentința civilă nr. 1342/2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1213/2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj).
În momentul când s-a deschis o nouă procedură de insolvență, simplificată, asupra debitorului P. C. SRL, dosar nr._ 09, AAAS a formulat, din nou, o declarație de creanță pe aceeași sumă, care nu a fost acceptată la masa credală, motiv pentru care a fost contestat tabelul de creanță, contestație care a făcut obiectul dosarului nr._ 09/a1, soluționat prin constatarea autorității de lucru judecat, prin sentința civilă nr. 2222/2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Față de cele arătate, lichidatorul judiciar solicită a se constata că în cauză operează autoritatea de lucru judecat.
Judecătorul-sindic reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând constată;
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus creditoarea A. a formulat contestație împotriva Tabelului preliminar actualizat nr. 482/27.05.2013 întocmit de lichidatorul judiciar C. Management UV IPURL, solicitând admiterea contestației în sensul înscrierii creditoarei în tabelul preliminar cu suma de 11.919,08 lei.
În motivare s-a arătat că lichidatorul judiciar publică după aproape 4 (patru) ani de la data deschiderii procedurii, contrar tuturor dispozițiilor legale și în afara termenelor de procedură menționate la art. 62 -76 din Legea 85/2006, un tabel al creditorilor intitulat "Tabel preliminar actualizat" în care creanța depusă de A. in cuantum de 11.919,08 lei este înlăturată, fără să fie precizat motivul respingerii creanței.
Cu adresa VP214228/10 12 2009 A. a depus, in termen legal, cerere de înscrierea creanței in tabelul creanțelor debitoarei ., cu suma de 11.919,08 lei, reprezentând CAS.
Potrivit OUG nr.95/2003 privind preluarea de către A. a unor creanțe bugetare in vederea încasării și virării lor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, A. s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile procesuale ale CAS Bistrița Năsăud
Conform art.2 din același act normativ, AAAS a încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate Bistrița Năsăud Protocolul nr. 19/25.02.2004, având ca obiect transferul creanțelor bugetare existente în evidențele contabile a acesteia, inclusiv a creanței față de ., in valoare nominală de 14.594,93 lei.
După preluarea creanței față de această debitoare de la CAS Bistrița Năsăud, A. a încasat de la ., în data de 27 04 2005, suma de 2.675,85 lei, rămânând o obligație de plată restantă în cuantum de 11.919,08 lei, suma cu care a solicitat prin cererea de creanță mai sus menționată, înscrierea in tabelul creanțelor debitoarei.
Conform art.3 din OUG 95/2003 "CNAS garantează valabilitatea, realitatea și actualitatea creanțelor transferate, precum și legalitatea titlurilor de creanța și a titlurilor executorii aferente".
Titlurile de creanță aferente creanțelor bugetare preluate potrivit art.6 alin 2 din OUG 95/2003 constituie titluri executorii.
Creanța declarată de A. față de debitoarea S.C. P. C. SRL este constatată prin titluri executorii și constituie creanță bugetară astfel încât nu este supusă procedurii de verificare prevăzută de Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar fiind obligat să o înscrie în tabloul creditorilor așa cum a fost declarată - art.66 (2) din Legea 85/2006.
Având în vedere că lichidatorul judiciar nu a notificat creditoarea cu privire la motivul respingerii creanței față de debitoarea . și nici nu menționat în tabelul preliminar actualizat al creanțelor nici un motiv de respingere a creanței, A. își rezervă dreptul de a completa prezenta contestație și cu motivele de nelegalitate, în măsura în care acestea vor fi invocate ulterior, de către lichidatorul judiciar.
In drept, s-au invocat prevederile art. 73 (1) din Legea nr. 85/2006, OUG 51/1998, OUG 95/2003, Legea 577/2003.
Lichidatorul judiciar C. Mangement UV IPURL a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că în urma verificărilor efectuate de lichidatorul judiciar s-a constat că creanța solicitată a fost înscrisă din eroare, prin urmare a procedat la notificarea creditoarei cu privire la neînscrierea creanței declarate de aceasta. Creanța A. provine din preluarea unor debite de la Casa de Asigurări de Sănătate, creanță care a fost achitată în întregime. Totodată creanța respectivă a mai făcut obiectul unui litigiu în dosarul privind reorganizarea judiciară a debitoarei, cererea de creanță nefiind acceptată și înscrisă în tabelul creanțelor. Împotriva acestei măsuri A. a formulat contestație care a fost respinsă de judecătorul sindic, iar mai apoi recurs, care a fost respins prin Decizia civilă nr. 1213/2009 de către Curtea de Apel Cluj, hotărâre irevocabilă. Ca urmare creanța A. este nedatorată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Instanța în baza prev. art. 137 Cod procedură civilă se va pronunța în prealabil asupra excepțiilor care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.
În cauză operează excepția autorității de lucru judecat deoarece prin decizia civilă nr. 1213/2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj a fost respins recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1342/2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._, dosar în care contestatoarei nu i s-a recunoscut calitatea de creditoare pentru aceeași sumă împotriva aceleiași debitoare.
Ulterior prin sentința civilă nr. 2222/20l3 pronunțată în prezentul dosar de insolvență cu nr. 2327/ll2/2009/al a mai fost respinsă o dată contestația formulată de aceeași creditoare pentru aceeași sumă, sentință care de asemenea a rămas definitivă.
P. considerentele menționate instanța în baza prev. art. 122 al. 2 din Legea nr. 85/2006 raportat la art. 166 Cod procedură civilă și 1201 cod civil urmează să respingă contestația ca inadmisibilă potrivit dispozitivului prezentei sentințe.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția autorității de lucru judecat.
Respinge ca inadmisibilă contestația formulată de creditoarea Agenția pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în București, . Ș., nr. 50, sector 1, împotriva tabelului preliminar actualizat nr. 482/27.05.2013 al debitoarei ., cu sediul în municipiul Bistrița, ., județul Bistrița-Năsăud, cod unic de înregistrare_, număr de ordine în registrului comerțului J_ întocmit de lichidatorul judiciar C. Management UV IPURL, cu sediul în Bistrița, ., ., .-Năsăud.
Cu drept de recurs în 7 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. V. T. E.
Red/dact:
CV/HVA/CR
5.ll.2014/2 ex
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 193/2014.... | Contestaţie. Sentința nr. 898/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD → |
|---|








