Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1779/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Sentința nr. 1779/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 6954/112/2010

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 1779/2014

Ședința publică din 16 decembrie 2014

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic

GREFIER: T. E.

Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitoarei ., cu sediul în Satu-Nou, ., județul Bistrița-Năsăud, cod unic de înregistrare_, număr de ordine în registrului comerțului J/_ .

Cauza s-a judecat pe fond în ședință publică din data de 9 decembrie 2014, concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, pronunțarea hotărârii judecătorești, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a fost amânată la data de 16 decembrie 2014.

TRIBUNALUL

Deliberând constată:

Prin încheierea civilă nr. 234/CC/26.l0.20l0 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de debitoarei ., și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a insolvenței, a fost numit lichidator judiciar U. SPRL, căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art.28 alin.l din lege, au fost fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la l0.l2.20l0, de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la l0.l2.2010, a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 20.l2.2010.

La dosarul cauzei au fost depuse declarații de creanță, care au fost analizate de către lichidatorul judiciar și înscrise în tabelul preliminar iar ulterior în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei, suma acestora fiind de ll9.86l,63 lei.

Lichidatorul judiciar, în raportul asupra cauzelor și împrejurărilor car au dus la apariția stării de insolvență a societății a arătat că aceasta nu are nici un bun în patrimoniul său, nu au fost înregistrate transferuri patrimoniale în perioada supusă controlului și de asemenea, starea de insolvență nu se datorează săvârșirii de către organele de conducere a unor fapte de natura să atragă suportarea de către aceștia a pasivului societății. A fost întocmit un raport final cu propunerea de închidere a procedurii falimentului, în temeiul art. 131 din Legea nr.85/2006, care a fost afișat, comunicat cu creditorul și publicat în BPI.

Creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud a depus la dosar „Obiecțiuni” prin care a arătat că propunerea de închidere a procedurii insolvenței s-a făcut fără analizarea temeinică a eventualei incidențe în cauză a prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006. Lichidatorul judiciar a făcut o simplă mențiune în raportul final, cu privire la faptul că debitoarea nu deține nici un bun care poate fi valorificat.

Se mai susține că se impunea luarea în considerare pentru a fi stabilită răspunderea administratorului și starea de pasivitate a acestuia față de acumularea continuă a datoriilor societății către bugetul de stat, fără încercarea de redresare și achitare a acestora.

Lichidatorul judiciar a depus la dosar „răspuns la obiecțiuni”, prin care a solicitat respingerea obiecțiunilor formulate de creditoare ca fiind nefondate și netemeinice.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma obiecțiunilor formulate instanța a reținut aspectele ce vor fi redate în continuare.

Din rapoartele depuse de lichidatorul judiciar în dosarul de insolvență nu rezultă că în cauză există date referitoare la săvârșirea de către membrii organelor de conducere sau de către alte persoane a uneia din faptele enumerate expres și limitativ în art. 138 alin. 1 lit. a-g din Legea nr. 85/2006.

P. atragerea răspunderii patrimoniale în condițiile acestui text de lege nu este suficient ca debitoarea să ajungă în insolvență prin neachitarea datoriilor avute ci este necesar să fie dovedită întrunirea tuturor elementelor răspunderii delictuale: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția. Or, în speță nu s-au probat aceste condiții cu privire la nici una din faptele enumerate în articolul citat.

A fost întocmit raportul final, bilanțul general, precum și situațiile financiare finale prin care se solicită în temeiul art.l3l din L.85/2006 închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care societatea nu figurează în evidențe cu bunuri impozabile, că nu deține alte bunuri sau valori pentru a se acoperi cheltuielile administrative, iar creditorii care au depus declarație de creanță care au fost acceptate și înscrise în tabelul creanțelor nu s-au oferit să avanseze sume corespunzătoare.

Potrivit art.l3l din L.85/2006 privind procedura insolvenței, așa cum a fost modificat prin OG nr.l73/2008, „ în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu sunt bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

In condițiile în care, urmare a activității desfășurate, lichidatorul judiciar desemnat nu a putut identifica în patrimoniul debitoarei alte bunuri sau valori pentru acoperirea cheltuielilor administrative și pentru plata creanțelor depuse de către creditori, iar creditorul nu s-a oferit să avanseze sume corespunzătoare acoperirii cheltuielilor administrative, instanța în temeiul art.l3l din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, va admite cererea formulată de către lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii privind pe debitoarea . Satu Nou și radierea acesteia din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud.

De asemenea instanța va aproba și decontul lichidatorului judiciar pentru suma totală de 3000 lei (fără TVA) reprezentând onorariu pentru activitățile și lucrările specifice procedurii cât și cheltuielile de procedură, în conf. cu prev. art. 89 alin.1 lit. a din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență cu modificările ulterioare, publicate în M.O. nr. 555 din 04.08.2011 plata urmând să se facă din fondul de lichidare prev. de art. 4 (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței

In realizarea dispozițiilor art.l35 din lege, prezenta hotărâre urmează a fi notificată Direcției Generale a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud precum și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud pentru efectuarea mențiunilor ce se impun.

P. ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondate, obiecțiunile la raportul final întocmit de lichidatorul judiciar U. SPRL, cu sediul în Bistrița, .. jud.Bistrița-Năsăud, formulate de creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, cu sediul în Bistrița, .. 6-8, jud. Bistrița-Năsăud.

Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar U. SPRL, cu sediul în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud și în consecință:

- dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea ., cu sediul în Satu-Nou, ., județul Bistrița-Năsăud, cod unic de înregistrare_, număr de ordine în registrului comerțului J/_ ..

- dispune radierea societății debitoare din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

- dispune notificarea închiderii procedurii debitoarei, creditorilor către Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege și publicarea ei în BPI.

- aprobă decontul cheltuielilor în sumă de 3000 lei, exclusiv TVA, depus de lichidatorul judiciar U. SPRL și dispune onorarea acestuia conf. art. 4 al. 4 din Legea nr. 85/2006.

- descarcă lichidatorul judiciar U. SPRL de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea acesteia, creditori, titulari de garanții, asociați sau acționari.

- dispune păstrarea arhivei debitorului de administratorul statutar al societății.

Executorie.

Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din l6.l2.2014.

PREȘEDINTE,

Judecător-sindic GREFIER,

C. V. T. E.

Red/dact

CV/CR/4 ex.

16.0l.20l5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1779/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD