Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 584/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 584/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 1279/186/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA C I V I L Ă Nr. 584/2014
Ședința publică din 17 Decembrie 2014
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: F. M. M.
JUDECĂTOR V. C.
GREFIER L. C. A.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta . împotriva Încheierii civile nr. 1260/29.07.2014 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar civil nr._ având ca obiect încuviințarea executării silite privind pe intimat debitoarea C. E..
La apelul nominal făcut în ședința nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, calea de atac este declarată în termen, apelul este motivat, comunicat, legal timbrat. Intimatul nu au formulat întâmpinare.
În procedura verificării din oficiu a competenței, raportat la art. 131 alin. 1 și art. 95 pct. 2 NCPC, instanța apreciază că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză
Instanța, constatând că nu sunt alte cereri și incidente de soluționat reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând constată că:
Prin încheierea civilă nr. l260 din 29.07.20l4 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosar civil nr._ /20l4, s-a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată de B. E. Judecătoresc B. D. M., la cererea creditoarei . LTD, prin mandatar S.C. COLECTARE RECUPERARE C. S.R.L., în dosarul de executare 424/2014 al B. B. D. M., împotriva debitoarei C. E. în baza titlului executoriu constând în Contractul de credit și de garanție nr. NPFG675/_/05.06.2008 deoarece debitoarea nu și-a executat de bună voie obligațiile stabilite în titlul executoriu respectiv plata sumei de 2.453,08 EUR (la cursul BNR din ziua plății) reprezentând debit principal restant, 249,902 EUR (la cursul BNR din ziua plății) reprezentând dobândă restantă, 169,14 EUR (la cursul BNR din ziua plății) reprezentând comision restant, 306,51 EUR (la cursul BNR din ziua plății) reprezentând dobânzi și penalități după data cesiunii.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit art. 632 alin. 1 NCPC, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. În speță, Contractul de credit și de garanție nr. NPFG675/_/05.06.2008 este titlu executoriu, calitate conferită de disp. art. 120 din OUG 99/2006 raportat la art. 638 al. 1 pct. 3 NCPC. Aceeași calitate, însă, nu o poate avea și contractul cadru de cesiune încheiat la între C. Plus (G.) LTD, C. Europe Bank Sa și . C. SRL prin care se afirmă că petenta C. Plus (G.) LTD a dobândit creanța la data de 28.06.2012. Pentru a stabili astfel, s-a avut în vedere opinia majoritară care s-a conturat în practica judiciară recentă (Minuta ședinței întâlnirii trimestriale din data de 28.06.2013 a Curții de Apel Cluj), în sensul că, dacă natura de titlu executoriu recunoscută de lege contractelor de credit încheiate cu o instituție de credit are în vedere, atât calitatea intuitu personae a creditorului, cât și obiectul contractului - împrumut, aceasta nu se transmite pe calea cesiunii de creanță, iar contractul de cesiune nu constituie, în lipsă de alte dispoziții legale, titlu executoriu valabil în baza căruia să poată fi demarată executarea silită.
Împărtășind această opinie, instanța de fond apreciază că, pentru a putea solicita încuviințarea executării silite împotriva debitorului cedat, creditorul cesionar trebuie să obțină mai întâi o hotărâre judecătorească aptă a fi calificată ca fiind titlu executoriu, în urma promovării unei acțiuni în justiție împotriva debitorului, având ca obiect răspundere civilă contractuală. Pentru aceste motive, apreciind că, deși contractul de credit ce a făcut obiectul cesiunii este titlu executoriu, contractul de cesiune nu are această calitate, iar creditoarea cesionară nu deține un alt titlu executoriu, instanța a constatat că, raportat la prevederile legale sus menționate, nu se poate încuviința executarea silită solicitată. Față de considerentele mai sus expuse și raportat la disp. art. 665 alin. 5 pct. 2 NCPC, a respins cererea de încuviințare a executării silite.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel în termen legal apelanta apelant ., care a solicitat admiterea apelului, modificarea în totalitate a încheierii atacate și să se admită cererea de încuviințare a executării silite cu privire la contractul de credit și de garanție nr. NPFG675/_ din 05.06.2008, încheiat intre C. EUROPE BANK (România) SA, in calitate de creditor si d-na. C. E., in calitate de imprumutat, depusa prin intermediul B. B. D. M., din Beclean, ., ., jud. Bistrița Năsăud.
In motivarea apelului s-a arătat că hotărârea pronunțata de instanța este netemeinica si nelegala ținând seama de următoarele argumente: Referitor la motivul de respingere a cererii de încuviințare a executării silite, invocat de prima instanța, va rugam sa observați ca cesiunea de creanțe este operațiunea prin care creditorul (cedent) transmite in mod voluntar, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, dreptul de creanța unei alte persoane (cesionar) care devine astfel creditor in locul sau si va putea incasa de la debitor creanța cedata. Așadar, intre părți, cesiunea de creanța are ca efect transferul dreptului de creanța din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului. Creanța se transmite așa cum a existat în patrimoniul cedentului, păstrându-si natura civila sau comerciala, cu toate accesoriile si garanțiile ei.
Pe de altă parte, invederează instanței faptul ca legea recunoaște caracterul de titlu executoriu și al altor înscrisuri, exemplificând în acest sens înscrisurile întocmite de notarii publici. In cazul in care creanța reieșind dintr-un astfel de contract (autentificat de un notar public), ar fi cesionata in favoarea unei alte persoane, este evident ca se menține același caracter de titlu executoriu al respectivului înscris. Menținând aceeași linie logica, apreciem ca, in momentul in care este cesionat un contract de credit bancar, acesta își menține caracterul de titlu executoriu, indiferent de persoana cesionarului. Mai mult, art. 120 din OUG nr. 99 din 6 decembrie 2006 privind instituțiile de credit si adecvarea capitalului, este foarte clar in opinia noastră, stipulând ca toate contractele de credit încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii, fără a condiționa acest caracter intrinsec al contractului de credit, de punerea sa in executare de către instituția de credit, sau de către o alta persoana (cesionarul creanței ). Solicită a se observa faptul ca practica judiciara a instanțelor de pe întreg teritoriul tarii este unanima in sensul celor de mai sus, impunându-se ca și instanța din Beclean sa se alinieze acestui mod de lucru adoptat de celelalte instanțe.
Având in vedere cele de mai sus, consideră ca cererea de încuviințare a executării silite ce face obiectul acestui dosar, nu diferă cu nimic de alte cereri de acest fel, singura particularitate constând in aceea ca persoana creditorului a fost schimbata prin intermediul unui contract de cesiune de creanțe, astfel încât, solicită admiterea apelul, să se modifice in totalitate încheierea apelata si să se admită cererea de încuviințare a executării silite a contractului de credit si de garanție nr. NPFG675/_ din 05.06.2008, încheiat intre C. EUROPE BANK (România) SA, in calitate de creditor si d-na. C. E., în calitate de împrumutat, depusă prin intermediul B. B. D. M., din Beclean, ., ., jud. Bistrița Nasaud. In dovedirea prezentei cereri, înțeleg să se folosească ca proba cu inscrisuri si de orice alte probe a căror necesitate ar reieși din dezbateri. In drept, art. 22, art. 470, art. 476 si art. 665, alin. 6) Cod procedura civila.
Intimata deși legal citată nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus anterior acestui moment întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Tribunalul, procedând la examinarea încheierii atacate conform art.480 din noul Cod procedură civilă, atât prin prisma motivelor de apel invocate cât și sub toate aspectele potrivit art. 476 din noul Cod procedură civilă, constată că apelul declarat de apelantă este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cele ce succed.
Se impune a fi menționat că temeiul soluției de respingere a cererii de încuviințare a executării silite adoptată de instanța fondului a vizat faptul că prezenta creditoare cesionară apelantă nu deține un titlu executoriu în condițiile în care natura de titlu executoriu ar fi recunoscută de lege contractelor de credit încheiate cu o instituție de credit în temeiul calității intuitu personae a creditorului (instituție de credit) și a obiectului contractului (împrumut), care nu se transferă automat pe calea cesiunii de creanță, cu mențiunea că acest caracter intuitu personae a contractului de credit și obiectul special a acestui contract sunt decisive și esențiale pentru calificarea de către lege a acestor contracte ca fiind titluri executorii și împiedică astfel transmiterea pe calea cesiunii a calității de creditor.
Dar această soluție de respingere a cererii de încuviințare a executării silite adoptată de instanța fondului (conform practicii judiciare cristalizată la nivelul Curții de Apel Cluj) este contrară argumentației fără echivoc întrebuințată în cuprinsul Deciziei civile nr. 3/14.04.2014 pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție care, sesizat fiind, a analizat măsura în care cesionarul unei creanțe constatate printr-un contract de credit, căruia legea îi recunoaște caracterul de titlu executoriu, preia doar creanța în substanța sa sau și atributul executorialității contractului de credit (decizie publicată în Monitorul Oficial nr. 437/16.06.2014).
Astfel, procedându-se la interpretarea corelativă a normelor care guvernează regimul juridic al cesiunii de creanță și a celor care instituie caracterul de titlu executoriu contractelor de credit, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a statuat că încuviințarea executării silite este numai o procedură de ordin formal, care precede executării propriu-zise.
Totodată, s-a precizat că, această consacrare, prin art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, a caracterului executoriu al contractelor de credit, încheiate de o instituție de credit, este impusă pentru a permite executarea silită a unei obligații (creanțe), iar nu a unui înscris, acesta fiind doar materializarea izvorului obligației respective. În consecință, caracterul executoriu este asociat cu creanța, iar nu cu înscrisul ca atare și, atât timp cât legiuitorul a acordat contractelor de credit caracterul de titluri executorii, creanța însăși a devenit una executorie, astfel încât atributul executorialității nu se constituie într-un aspect de drept procesual, ci a devenit o calitate a creanței, care se transmite prin cesiune.
Ca atare, se reține că art. 120 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, nu a conferit contractelor de credit trăsătura de titlu executoriu în considerarea persoanelor semnatare ale unor asemenea contracte, ci a naturii respectivelor convenții.
Plecând de la aceste premise clare și convingătoare (în acord cu prevederile art. 1566 și urm. din noul cod civil privitor la cesiunea de creanță), consemnate în decizia mai sus menționată, având în vedere dispozițiile art. 638 alin. 1 pct. 3 din noul Cod de procedură civilă (potrivit căruia sunt titluri executorii și pot fi puse în executare atât titlurile de credit precum și orice alte înscrisuri cărora legea le recunoaște puterea executorie), constatând că în prezenta speță nu este prezent nici unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 665 alin. 5 din noul Cod de procedură civilă și apreciind creanța creditorului ca fiind certă (existența ei rezultă neîndoielnic din însuși titlul executoriu), lichidă (obiectul ei este determinat și oricum titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui) și exigibilă (obligația debitorului fiind ajunsă la scadență), Tribunalul, în temeiul art. 665 alin. 6 din noul Cod de procedură civilă, va admite apelul conform dispozitivului prezentei decizii, va încuviința executarea silită solicitată de creditoarea apelantă, urmând ca în partea finală a hotărârii să fie adăugată formula executorie prescrisă de art. 665 alin. 7 din noul Cod de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta C. Plus (G.) LTD prin . C. SRL, societatea organizată și funcționând potrivit legilor din Centrul Financiar Internațional Dubai, cu sediul în Dubai, Emiratele Arabe Unite, în calitate de creditor, prin mandatar . C. SRL, cu sdiul pe Bulevardul Timișoara nmr. 26 Z, Clădirea Anchor Plaza, etajul 2, sector 6, București, România, înregistrată la Registrul Comerțului București, sub nr. J_, îndreptat împotriva încheierii civile nr. 1260/CC/29.07.2014 pronunțată de Judecătoria Beclean în dosarul nr._, privind pe intimata C. E., pe care o schimbă în tot și pe cale de consecință:
Admite cererea formulată de B. E. Judecătoresc B. D. M., încuviințează executarea silită a titlului executoriu – Contractul de credit și de garanție nr. NPFG675/_/05.06.2008, în vederea recuperării de la debitoarea intimată C. E. a sumei de 2.453,08 EUR (la cursul BNR din ziua plății) reprezentând debit principal restant, 249,90 EUR (la cursul BNR din ziua plății) reprezentând dobândă restantă, 169,14 EUR (la cursul BNR din ziua plății) reprezentând comision restant, 306,51 EUR (la cursul BNR din ziua plății) reprezentând dobânzi și penalități după data cesiunii și autorizează creditoarea pentru trecerea la executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu menționat.
Dispune adăugarea în partea finală a prezentei hotărâri de încuviințare a executării silite a formulei executorii prevăzută de art. 665 alin. 7 din noul Cod de procedură civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 17.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
F. M. M. V. C. L. C. A.
"Noi, Președintele României,
Dăm împuternicire și ordonăm executorilor judecătorești să pună în executare titlul - Contractul de credit și de garanție nr. NPFG675/_/05.06.2008, privind pe apelanta reclamantă C. Plus (G.) LTD prin . C. SRL, împotriva debitoarei intimate C. E., pentru care s-a pronunțat prezenta încheiere de încuviințare a executării silite. Ordonăm agenților forței publice să sprijine îndeplinirea promptă și efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condițiile legii."
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. M. M. L. C. A.
RED/DACT
MFM/CR/4 EX./09.01.2015
JUD.FOND: M. E. M.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 126/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD | Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC. Sentința nr.... → |
|---|








