Alte cereri. Sentința nr. 68/2016. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 68/2016 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 68/2016

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECTIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 68

Ședința publică din 11 Ianuarie 2016

Completul compus din:

JUDECĂTOR SINDIC – C. T.

GREFIER – V. L.

Pe rol, soluționarea sesizării privind perimarea din oficiu acțiunii având ca obiect – reziliere contract – promovată de reclamantul S. N. domiciliată în București, ., nr. 38, sector 2, București, în contradictoriu cu pârâta . SRL prin lichidator judiciar BFJ CONSULTING G. SPRL cu sediul în București, sector 3, ., ., .> La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Judecătorul sindic, având în vedere că reclamanta nu a comunicat o altă adresă decât cea indicată de factorul poștal pe citație, constată legal îndeplinită procedura de citare și rămâne în pronunțare asupra sesizării de perimare a cauzei.

TRIBUNALUL

Cu privire la sesizarea de perimare, constată:

În speță, instanța a dispus la data de 12.03.2012, suspendarea judecății cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a opoziției la deschiderea procedurii înregistrată sub nr._ al Tribunalului C..

Prin sentința civilă nr. 437/06.02.2012 pronunțată de Tribunalul C. cauza înregistrată sub nr._ a fost soluționată, devenind irevocabilă prin Decizia civilă nr. 926/05.07.2012 pronunțată de Curtea de Apel C..

Potrivit dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă „orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă, chiar și împotriva celor lipsiți de capacitate, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.

Din analiza textului rezultă că pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, perimarea având o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

În cauza de față de reține că raportat la data ultimului act de procedură efectuat în dosarul care a determinat suspendarea judecății, respectiv 12.03.2012, a trecut o perioadă mai mare de un an de lăsare în nelucrare din culpa părților.

Pentru aceste aspecte, sesizarea de perimare se va admite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea.

Constată perimată cererea nr._ , având ca obiect – reziliere contract – promovată de reclamantul S. N. domiciliată în București, ., nr. 38, sector 2, București, în contradictoriu cu pârâta . SRL prin lichidator judiciar BFJ CONSULTING G. SPRL cu sediul în București, sector 3, ., ., .> Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțata în ședință publică azi, 11.01.2016.

JUDECĂTOR SINDIC GREFIER

C. T. V. L.

Red. Jud. CT – 11.01.2016

Dact. Gref. LV – 18.01.2016/2ex.

DÎ -18.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Sentința nr. 68/2016. Tribunalul CONSTANŢA