Contestaţie la executare. Decizia nr. 69/2016. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 69/2016 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 69/2016
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA A- II-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.69
Ședința publică din 18.01.2016
PREȘEDINTE- D. C.
JUDECĂTOR- N. M. M.
GREFIER-I. M.
Pe rol soluționarea apelului promovat de apelanta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. cu sediul în C., ..FN, jud.C. în contradictoriu cu intimata . cu sediul procesual ales în C., ., ., jud.C. ,împotriva sentinței civile nr.8968/19.08.2015 pronunțată de Judecătoria C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimată –avocat E. S. în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
In referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile,obiectul litigiului,mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Apărătorul ales al intimatei arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Instanța constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 Noul cod de procedură civilă declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul asupra prezentului apel.
Apărătorul ales al intimatei solicită respingerea apelului formulat ca nefondat pentru motivele dezvoltate pe larg în întâmpinare .
Instanța în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii de apel.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. în data de 12.03.2015, sub numărul_, contestatoarea . a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, anularea încheierilor de investire cu formulă executorie, anularea încheierilor de încuviințare a executării silite și de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 25.02.2015, emise în cadrul dosarului de executare nr.1288/2015 al B. N. M. A., anularea tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare nr.1288/2015 al B. N. M. A., anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr.1288/2015 al B. N. M. A. și restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum de 660,13 lei.
În motivare, s-a arătat că executarea silită declanșată împotriva sa în dosarul nr. 1288/2015 al B.E.J. N. A., în temeiul titlurilor executorii – procesele verbale de contravenție . nr._/21.03.2012, . nr._/10.04.2012 și . nr._/11.01.2012, care are ca obiect realizarea pe această cale a obligației de plată a sumei de 2160 de euro, cu titlu de tarif de despăgubire, stabilită în sarcina sa pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, este lovită de nulitate, întrucât dispoziția legală care stabilea obligația de plată a tarifului de despăgubire, ca sancțiune contravențională complementară, în sarcina persoanei vinovate de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 din O.G. nr. 15/2002, a fost abrogată prin Legea nr. 144/2012, care, astfel, constituie o lege contravențională mai favorabilă, obligatoriu de aplicat în cauză, în temeiul art. 15 alin. 2 din Constituția României, revizuită.
A mai invocat contestatoarea și faptul că procesele verbale de constatare a contravenției sunt lovite de nulitate absolută deoarece nu poartă semnătura olografă a agentului constatator.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.711 și urm.NCPC.
Prin sentința civilă nr. 8968/19.08.2015, Judecătoria C. a admis în parte contestația la executare formulată de contestatoarea . și a anulat toate actele de executare precum și executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr.1288/2015 al B. N. M. A.; s-a anulat adresa de înființare a popririi emisă la data de 20.03.2015 și încheierile de încuviințare a executării silite și de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 25.02.2015 emise de organul de executare în dosarul de executare nr.1288/2015 al B. N. M. A.; a fost respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect anularea încheierilor de investire cu formulă executorie nr._/03.11.2014, nr._/06.11.2014 și nr._/30.10.2014 pronunțate în dosarul nr._/212/2014, nr._/212/2014 și nr._/212/2014; s-a dispus restituirea către contestator a taxei judiciare în cuantum de 660,13 lei la rămânerea definitivă a hotărârii de admitere a contestației.
Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut următoarele considerente de fapt și de drept:
În dosarul de executare nr. 1288/2015 al B.E.J. N. M. A., ca urmare a cererii intimatei creditoare C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A, au fost puse în executare silită titlurile executorii procesele verbale de contravenție . nr._/21.03.2012, . nr._/10.04.2012 și . nr._/11.01.2012 investite cu formulă executorie prin Încheierile nr._/03.11.2014, nr._/06.11.2014 și nr._/30.10.2014 pronunțate de Judecătoria C., pentru realizarea pe această cale a obligației de plată a sumei de 2160 de euro, cu titlu de tarif de despăgubire, stabilită în sarcina contestatoarei . prin titlurile executorii menționate mai sus, în temeiul art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri publice din România, ca urmare a săvârșirii contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 și sancționate de art. 8 alin. 2 din același act normativ.
Prin dispozițiile art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012, care au intrat în vigoare începând cu data de 27.07.2012, au fost abrogate dispozițiile art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, care stabileau, pentru săvârșirea contravenției de a circula pe drumurile publice fără a deține rovinietă, și obligația achitării unui tarif de despăgubire pe lângă obligația plății amenzii contravenționale, de lege lata, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 și sancționate de art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002, contravenienții având obligația de a achita numai amenda contravențională stabilită de aceste dispoziții legale, fără a mai fi ținuți să plătească și tariful de despăgubire prevăzut anterior de prevederile art. 8 alin. 3 din același act normativ.
Învestită fiind cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, în forma aflată în vigoare anterior adoptării dispoziției abrogatoare, Curtea Constituțională a României respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate astfel invocată, a statuat că obligarea la plata tarifului de despăgubire este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat C.N.A.D.N.R..Prin aceeași decizie, Curtea a mai reținut că tariful de despăgubire nu are natura unei sancțiuni contravenționale, ci a unei modalități de acoperire a unui prejudiciu material, posibilitatea cumulării răspunderii contravenționale cu răspunderea civilă delictuală și, subsecvent, impunerea achitării concomitente a unei amenzi contravenționale și a unui tarif de despăgubire justificându-se prin diferența esențială dintre fundamentele fiecărui tip de răspundere. Astfel, dacă în cazul răspunderii contravenționale se urmărește sancționarea unei conduite ilicite, prin stabilirea răspunderii civile se tinde la repararea prejudiciului produs unui anumit subiect de drept, în speță, C.N.A.D.N.R..
Învestită fiind cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012, Curtea, respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a anterior menționatelor dispoziții legale, prin Decizia nr. 112/06.03.2014, care constituie o reluare a argumentelor avute în vedere în Deciziile nr. 385/01.10.2013 și nr. 505/05.12.2013, a reținut că, referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții, însă, abrogând dispozițiile legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art. 15 alin. 2 din Legea fundamentală.
A mai reținut că aplicarea legii noi care nu mai prevede și nu mai sancționează contravențional o anumită faptă trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei, contravenția, ca fapt antisocial, fiind necesar a fi privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia, cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii și că, din acest punct de vedere, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută.
Aceasta a mai statuat că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare și că a reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevede și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acestea nu se mai execută.
Curtea a conchis că o sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
Analizând cele statuate de Curtea Constituțională a României în anterior menționatele decizii, instanța a reținut că, deși prin art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 nu a fost instituită o sancțiune contravențională complementară, astfel cum, în mod neîntemeiat, a susținut contestatorul, ci o formă a răspunderii civile delictuale subiective a acestuia, evaluarea prejudiciului realizându-se pe bază de tarif de despăgubire, în acord cu dispozițiile O.G. nr. 2/2001, dispoziția cuprinsă în art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012, de abrogare a dispoziției cuprinse în art. 8 alin.3 din O.G. nr. 15/2002, are natura juridică a unei legi contravenționale mai favorabile, în acord cu jurisprudența anterior citată a instanței de contencios constituțional, retroactivitatea acesteia fiind permisă în mod expres de dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României, revizuită, situație în care, față de prevederile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 228/2007.
În privința capătului de cerere având ca obiect anularea Încheierilor de investire cu formulă executorie nr._/03.11.2014, nr._/06.11.2014 și nr._/30.10.2014 pronunțate de Judecătoria C., instanța a apreciat că acesta este nefondat, cu motivarea că, față de prevederile art. 6401 Cod procedură civilă și de cele ale art. 37 din O.G. nr. 2/2001, în forma aflată în vigoare la momentul pronunțării încheierilor contestate, instanța învestită cu soluționarea cererii de învestire cu formulă executorie a procesului verbal de contravenție nu avea competența de a realiza analiza incidenței Legii nr.144/2012, ci doar a elementelor de formă prevăzute de lege, motivul de nulitate a executării privitor la abrogarea art.8 alin.3 și 3 din OG nr.15/2002 și lipsa semnăturii olografe a agentului constatator pe procesul verbal de constatare a contravenției nefiind și motiv de nulitate a încheierii de învestire cu formulă executorie, întrucât verificarea acestui aspect excede competenței instanței în procedura învestirii cu formulă executorie.
În ceea ce privește solicitarea contestatoarei de restituire a taxei judiciare de timbru, instanța a dispus, în conformitate cu dispozițiile art.45 alin.1 lit.f din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru restituirea către contestatoare a taxei judiciare de timbru achitate în acest dosar în cuantum de 660,03 lei la momentul rămânerii definitive a hotărârii de admitere a contestației la executare.
Intimata CNADNR a declarat apel împotriva acestei soluții solicitând schimbarea în parte a acesteia cu consecința respingerii contestației la executare și obligarea contestatoarei-intimate la plata cheltuielilor de judecată, urmând să fie menținută soluția primei instanțe de respingere a capătului de cerere privind anularea încheierilor de învestire cu formulă executorie.
O primă critică vizează faptul că tariful de despăgubire aplicat contestatorului era în vigoare la momentul săvârșirii contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din OG 15/2002, însă la data formulării cererii de executare silită era abrogat prin art.1 pct.2 din Legea nr.144/2012. Ori, susține apelanta că, art.II din acest act normativ prevede în mod expres că se anulează doar tarifele de despăgubire prevăzute de OG 15/2002 care au fost aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii. În speță, contestatoarea nu a făcut dovada că ar fi atacat în instanță tariful de despăgubire aplicat prin cele trei procese verbale de constatare a contravenției, înainte de . Legii 144/2012.
În motivarea apelului, apelanta a mai susținut că Legea nr. 144/2012 nu constituie norma legală mai favorabilă intervenită în domeniul contravențional, conform art. 15 alin 2 din Legea fundamentală și nu se aplică retroactiv. Astfel, în opinia sa, tariful de despăgubire nu este o sancțiune contravențională împrejurare în care retroactivitatea legii contravenționale mai favorabile nu este aplicabilă în speță. În acest sens, apelanta arată că, în considerentele deciziei nr 57/26.01.2012, Curtea Constituțională a constatat posibilitatea cumulării răspunderii contravenționale cu răspunderea civilă delictuală și, subsecvent, impunerea achitării concomitente a unei amenzi contravenționale și a unui tarif de despăgubire. Astfel, dacă în cazul răspunderii contravenționale se urmărește sancționarea unei conduite ilicite, prin stabilirea răspunderii civile se tinde la repararea prejudiciului produs unui anumit subiect de drept, în speță CNADNR. De aceea, stabilirea pe cale legală a tarifului de despăgubire se impune în vederea asigurării unei modalități eficiente de recuperare a prejudiciului suferit, în considerarea importanței protejării rețelei de drumuri naționale din România și a necesității menținerii acesteia într-o stare care să ofere siguranța circulației.
Prin urmare, tariful de despăgubire nu constituie o sancțiune contravențională complementară, ci estimarea legală a unui prejudiciu, care este fundamentul unei răspunderi civile delictuale, astfel că abrogarea art. 8 alin 3 al OG 15/2002 prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 nu produce efecte retroactiv, ci se aplică doar pentru viitor. Apreciază apelanta că potrivit acestei prevederi legale se anulează doar tarifele de despăgubire care au fost contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii, de unde rezultă că celelalte tarife de despăgubire aplicate își mențin valabilitatea.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 și urm NCPC.
Intimata, legal citat a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului, ca nefondat.
Analizând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, instanța reține următoarele:
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță executarea silită față de care a fost promovată contestația la executare de față a fost efectuată în baza proceselor verbale de contravenție . nr._/21.03.2012, . nr._/10.04.2012 și . nr._/11.01.2012 încheiate de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA pentru recuperarea sumei de 2160 Euro, reprezentând tarif de despăgubire, în cadrul dosarul de executare nr. 1288/2015 al B. N. M. A..
Într-adevăr, prin art. 1 alin. (2) din OG nr. 15/2002 s-a instituit obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru toate vehiculele înmatriculate. Potrivit art. 8 alin. (1) din ordonanță, neachitarea acestui tarif reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă, iar distinct de sancțiunea amenzii, prevederile art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 impuneau în sarcina contravenientului și obligația de a achita, cu titlu de tarif de despăgubire, o anumită sumă de bani, precizată în anexa nr. 4 la ordonanță, în funcție de tipul vehiculului care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă.
Prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 au fost abrogate prevederile din OG nr. 15/2002 referitoare la plata acestui tarif de despăgubire, iar potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 „tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează”.
Instanța reține însă că, prin Decizia nr.112/06..2014 Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.II din Legea nr.144/2012 pentru modificarea OG nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, excepție ridicată de CNADNR SA- Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași. Examinând excepția de neconstituționalitate Curtea a constatat că s-a mai pronunțat asupra constituționalității prevederilor art.II din Legea nr.144/2012, prin Decizia nr.385 din 1 octombrie 2013, publicată în monitorul Oficial al României, Partea I, nr.723 din 25 noiembrie 2013, și Decizia nr.505 din 5 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.47 din 21 ianuarie 2014, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată și a reținut că, prin OG nr.15/2002, legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru toate vehiculele înmatriculate, astfel cum se precizează în art.1 alin.2 din actul normativ menționat. Curtea a arătat că, potrivit art.8 alin. 1 din ordonanță, neachitarea acestui tarif reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă. Distinct de sancțiunea amenzii prevederile art.8 alin.3 din OG nr.15/2002 impuneau în sarcina contravenientului și obligația de a achita, cu titlu de tarif de despăgubire, o anumită sumă de bani.
Prin art.1 pct.2 din Legea nr.144/2012, au fost abrogate prevederile din OG nr.15/2002 referitoare la plata acestui tarif de despăgubire iar, prin art.II din aceeași lege, s-a prevăzut anularea acelor tarife de despăgubire, aplicate și contestate în instanță, până la data intrării în vigoare a legii. Soluționând excepția de neconstituționalitate, Curtea a mai reținut că legea contravențională mai favorabilă este, alături de legea penală mai favorabilă, o excepție de la regula neretroactivității legii. Astfel, referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță, până la data intrării în vigoare a Legii nr.144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege au caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții.
De asemenea, Curtea a statuat că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii, textul conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art.15 alin.2 din Constituție. De asemenea, prin Decizia nr.228 din 13 martie 2007, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.12 alin.1 din OG nr.2/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.283 din 27 aprilie 2007, Curtea a reținut că aplicarea legii noi, care nu mai prevede și sancționează contravențional o anumită faptă, trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei. Totodată, Curtea a constatat că fapta contravențională trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii și că, din acest punct de vedere, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar, în cazul celor aplicate dar aflate în curs de executare de la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. Curtea a statuat astfel că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare și că a reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevedere și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii, echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acesta nu se mai execută. Curtea a conchis că o sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
Astfel, deși potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 57/2012, tariful de despăgubire reglementat de art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 nu are caracterul unei sancțiuni contravenționale, fiind o răspundere civilă prin care se tinde la repararea prejudiciului produs CNADNR, prin Deciziile nr. 385/01.10.2013, nr. 505/05.12.2013 și nr. 112/06.03.2014 Curtea Constituțională a statuat că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire- suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta- art. II din Legea nr 144/2012 pentru modificarea OG nr 15/2002 conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art. 15 alin 2 din Constituție.
În ce privește celălalt motiv invocat de apelantă în susținerea apelului, relativ la faptul că pot fi anulate doar tarifele de despăgubire care au fost contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii, instanța de control judiciar reține că, art. II din Legea nr. 144/2012, care distinge anularea tarifelor de despăgubire în funcție de contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor-verbale până la . actului normativ, introduce un tratament diferit bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor-verbale într-o anumită perioadă, o astfel de măsură nefiind justificată în niciun fel de motive sau criterii obiective.
Astfel, constatând o aplicare discriminatorie a principiului retroactivității legii contravenționale mai favorabile, instanța va înlătura în cauză prevederile art. II teza finală din Legea nr. 144/2012, întrucât aceste dispoziții sunt incompatibile cu Art. 1 din Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile actului normativ mai favorabil urmând a se aplica și în prezenta cauză, respectiv cu privire la tarifele de despăgubire stabilite în sarcina contestatorului prin procesele verbale de contravenție . nr._/21.03.2012, . nr._/10.04.2012 și . nr._/11.01.2012.
În contextul expus, executarea silită pornită împotriva intimatei . pentru recuperarea tarifului de despăgubire nu mai poate continua ca urmare a intervenirii unei legi mai favorabile, respectiv a art. II din Legea nr 144/2012, astfel că soluția instanței de fond privind anularea actelor de executare silită este legală și temeinică.
În consecință, în conformitate cu art. 480 alin 1 NCPC, apelul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul promovat de apelanta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. cu sediul în C., ..FN, jud.C. în contradictoriu cu intimata . cu sediul procesual ales în C., ., ., . , împotriva sentinței civile nr.8968/19.08.2015 pronunțată de Judecătoria C., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 18.01.2016.
P., JUDECATOR,
D. C. N. M. M.
GREFIER,
I. M.
Jud fond M V.
Tehnoredactat jud D. C. /25.01.2016
… .>
D.Î.—26.01.2016
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 71/2016. Tribunalul... | Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC. Încheierea... → |
|---|
