Contestaţie la executare. Decizia nr. 71/2016. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 71/2016 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 71/2016
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA A- II-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.71
Ședința publică din 18.01.2016
PREȘEDINTE- D. C.
JUDECĂTOR- N. M. M.
GREFIER-I. M.
Pe rol soluționarea apelului promovat de apelanta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. cu sediul în C., ..FN, jud.C. în contradictoriu cu intimatul N. I. domiciliat în C., ., ., jud.C. ,împotriva sentinței civile nr.7772/26.06.2015 pronunțată de Judecătoria C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
In referatul oral făcut asupra cauzei grefierul de ședință evidențiază părțile,obiectul litigiului,mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare, stadiul procesual și împrejurarea că apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra cererii de apel.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. în data 07.04.2015, sub nr._, petentul N. I. a formulat, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. – C.E.S.T.R.I.N. prin D.R.D.P. C. contestație la executare, prin care a solicitat anularea tuturor actelor de executare efectuate în Dosarul de executare silită nr. 3716/2015 al B.E.J. N. M. A., a solicitat să se constate nulitatea absolută a titlului executoriu reprezentat de Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . 12 NR._/02.05.2012, respectiv obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt, petentul a invocat, în esență, că pentru dreptul de a aplica și executa sancțiunea contravențională dispusă conform O.G. 2/2001 a intervenit prescripția, sens în care art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 a fost abrogat prin art. I pct. 2 și pct. 5 din Legea nr. 144/2012. De asemenea acesta a arătat că Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . 12 NR._/02.05.2012 nu i-a fost comunicat contestatorului, sens în care este incidentă Decizia R.I.L. a I.C.C.J. nr. 10/10.06.2013 prin care s-a statuat caracterul subsidiar al modalității de comunicare prin afișare.
Contestatorul a mai afirmat că Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . 12 NR._/02.05.2012 este lovit de nulitate, acestuia lipsindu-i semnătura, sens în care este incidentă Decizia R.I.L. a I.C.C.J. nr. 6/2015 care a statuat că sunt lovite de nulitate absolută procese-verbale de constatare și sancționare transmis e suport de hârtie, în lipsa semnătura olografe.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 711 și urm NCPC.
Prin sentința civilă nr. 7772/26.06.2015, Judecătoria C. a admis în parte contestația la executare formulată de petentul N. I. și a anulat executarea silită și actele de executare silită efectuate în Dosarul de executare nr. 3716/2015 al B.E.J. N. M. A.; a respins ca neîntemeiată cererea contestatorului privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru și a dispus restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru în cuantum de 36 lei achitată cu Chitanța .. CT XWM_ PJ, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut următoarele considerente de fapt și de drept:
În dosarul de executare nr._/2015 al B.E.J. N. M. A., ca urmare a cererii intimatei-creditoare C.N.A.D.N.R. S.A – D.R.D.P. C., a fost pus în executare silită titlul executoriu – Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . 12 NR._/02.05.2012, învestit cu formulă executorie prin Încheierea nr. 1256/14.01.2015, pronunțată de Judecătoria C. în Dosarul nr._, pentru realizarea pe această cale a obligației de plată a sumei de 28 de euro, cu titlu de tarif de despăgubire, stabilită în sarcina contestatorului N. I. prin titlu executoriu menționat, în temeiul art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri publice din România, ca urmare a săvârșirii contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 și sancționate de art. 8 alin. 2 din același act normativ.
Procedând la analiza celor statuate de Curtea Constituțională a României, instanța a reținut că, deși prin art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 nu a fost instituită o sancțiune contravențională complementară, ci o formă a răspunderii civile delictuale subiective a acestuia, evaluarea prejudiciului realizându-se pe bază de tarif de despăgubire, în acord cu dispozițiile O.G. nr. 2/2001, dispoziția cuprinsă în art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012, de abrogare a dispoziției cuprinse în art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, are natura juridică a unei legi contravenționale mai favorabile, în acord cu jurisprudența anterior citată a instanței de contencios constituțional, retroactivitatea acesteia fiind permisă în mod expres de dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituția României, revizuită, situație în care, față de prevederile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum acestea au fost interpretate prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 228/2007, și față de prevederile art. 720 alin. 1 Cod procedură civilă, republicat, contestația la executare formulată în cauză urmează să fie admisă în parte și, în consecință, executarea silită însăși și toate actele de executare efectuate în dosarul nr. 3716/2015 al B.E.J. N. M. A. urmează să fie anulate, cu motivarea că în privința obligației de a da puse în executare silită a intervenit o lege contravențională mai favorabilă, anterior declanșării executării silite (la data de 25.03.2015), împrejurare care constituie un impediment la declanșarea și efectuarea executării silite și, implicit, o cauză de nulitate a executării silite declanșate cu neobservarea acestui impediment legal, de ordine publică și de rang constituțional (principiul retroactivării legii contravenționale mai favorabile este un principiu constituțional)
În acest sens, în acord cu prevederile art. 430 alin. 2 Cod procedură civilă, republicat, și în acord cu cele statuate prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 1/1995, instanța a reținut că această interpretare se impune ca urmare a caracterului obligatoriu al dezlegărilor date de Curte problemelor de drept cu a căror soluționare aceasta a fost învestită, fiind obligatorie respectarea atât a dispozitivului, cât și a considerentelor decisive care reprezintă sprijinul indispensabil al soluției adoptate de instanța de contencios constituțional.
Pentru aceste considerente, contestația la executare formulată a fost admisă în parte, dispunându-se anularea executării silite însăși și a tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul nr. 3716/2015 al B.E.J. N. M. A..
În ceea ce privește motivele de contestație formulate de contestatori care tind prin efectul acestora, în cazul admiterii, la anularea titlului executoriu – Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . 12 NR._/02.05.2012 instanța le-a respins ca neîntemeiate, în contextul în care potrivit dispozițiilor incidente și relevante ale art. 713 alin. 2 NCPC în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitore la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui, sens în care instanța a constatat că pentru desființarea/anularea titlului executoriu reprezentat de Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . 12 NR._/02.05.2012 este reglementată o cale procesuală specifică de desființare a acestuia, respectiv aceea constând în formularea unei plângerii contravenționale în condițiile art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.
În privința capătului de cerere având ca obiect obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 36 de lei, instanța a apreciat că acesta este neîntemeiat. Astfel, față de prevederile art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în acord cu care, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă, instanța a reținut că sumele achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru aferentă contestației la executare nu intră în cuantumul cheltuielilor de judecată la restituirea cărora contestatorul este îndrituit de la intimat în caz de admitere a cererii introductive de instanță, contestatorul neavând un drept de opțiune între a solicita restituirea taxei judiciare de timbru sau obligarea intimatului la plata acesteia, cu titlu de cheltuieli de judecată, calea de urmat fiind cea a solicitării restituirii acesteia, întrucât, dacă s-ar admite interpretarea contrară, contestatorul ar fi îndrituit la o dublă plată a acestei cheltuieli de judecată, care ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză a acestuia.
În raport de cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de contestator coroborată cu dispozițiile art. 45 alin. 1 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013 instanța a dispus restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru în cuantum de 36 lei achitată cu Chitanța .. CT XWM_ PJ, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Intimata CNADNR a declarat apel împotriva acestei soluții solicitând schimbarea în parte a acesteia cu consecința respingerii contestației la executare și obligarea contestatoarei-intimate la plata cheltuielilor de judecată, urmând să fie menținută soluția primei instanțe de respingere a cererii privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
O primă critică vizează faptul că tariful de despăgubire aplicat contestatorului era în vigoare la momentul săvârșirii contravenției prevăzute de art.8 alin.1 din OG 15/2002, însă la data formulării cererii de executare silită era abrogat prin art.1 pct.2 din Legea nr.144/2012. Ori, susține apelanta că, art.II din acest act normativ prevede în mod expres că se anulează doar tarifele de despăgubire prevăzute de OG 15/2002 care au fost aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii. În speță, contestatorul nu a făcut dovada că ar fi atacat în instanță tariful de despăgubire aplicat prin cele trei procese verbale de constatare a contravenției, înainte de . Legii 144/2012.
În motivarea apelului, apelanta a mai susținut că Legea nr. 144/2012 nu constituie norma legală mai favorabilă intervenită în domeniul contravențional, conform art. 15 alin 2 din Legea fundamentală și nu se aplică retroactiv. Astfel, în opinia sa, tariful de despăgubire nu este o sancțiune contravențională împrejurare în care retroactivitatea legii contravenționale mai favorabile nu este aplicabilă în speță. În acest sens, apelanta arată că, în considerentele deciziei nr 57/26.01.2012, Curtea Constituțională a constatat posibilitatea cumulării răspunderii contravenționale cu răspunderea civilă delictuală și, subsecvent, impunerea achitării concomitente a unei amenzi contravenționale și a unui tarif de despăgubire. Astfel, dacă în cazul răspunderii contravenționale se urmărește sancționarea unei conduite ilicite, prin stabilirea răspunderii civile se tinde la repararea prejudiciului produs unui anumit subiect de drept, în speță CNADNR. De aceea, stabilirea pe cale legală a tarifului de despăgubire se impune în vederea asigurării unei modalități eficiente de recuperare a prejudiciului suferit, în considerarea importanței protejării rețelei de drumuri naționale din România și a necesității menținerii acesteia într-o stare care să ofere siguranța circulației.
Prin urmare, tariful de despăgubire nu constituie o sancțiune contravențională complementară, ci estimarea legală a unui prejudiciu, care este fundamentul unei răspunderi civile delictuale, astfel că abrogarea art. 8 alin 3 al OG 15/2002 prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 nu produce efecte retroactiv, ci se aplică doar pentru viitor. Apreciază apelanta că potrivit acestei prevederi legale se anulează doar tarifele de despăgubire care au fost contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii, de unde rezultă că celelalte tarife de despăgubire aplicate își mențin valabilitatea.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 466 și urm NCPC.
Intimatul, legal citat a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului, ca nefondat.
Analizând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, instanța reține următoarele:
Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță executarea silită față de care a fost promovată contestația la executare de față a fost efectuată în baza procesului verbal de contravenție . 12 NR._/02.05.2012, încheiat de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA pentru recuperarea sumei de 28 Euro, reprezentând tarif de despăgubire, în cadrul dosarul de executare nr._/2015 al B. N. M. A..
Într-adevăr, prin art. 1 alin. (2) din OG nr. 15/2002 s-a instituit obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru toate vehiculele înmatriculate. Potrivit art. 8 alin. (1) din ordonanță, neachitarea acestui tarif reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă, iar distinct de sancțiunea amenzii, prevederile art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 impuneau în sarcina contravenientului și obligația de a achita, cu titlu de tarif de despăgubire, o anumită sumă de bani, precizată în anexa nr. 4 la ordonanță, în funcție de tipul vehiculului care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă.
Prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 au fost abrogate prevederile din OG nr. 15/2002 referitoare la plata acestui tarif de despăgubire, iar potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 „tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează”.
Instanța reține însă că, prin Decizia nr.112/06..2014 Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.II din Legea nr.144/2012 pentru modificarea OG nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, excepție ridicată de CNADNR SA- Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași. Examinând excepția de neconstituționalitate Curtea a constatat că s-a mai pronunțat asupra constituționalității prevederilor art.II din Legea nr.144/2012, prin Decizia nr.385 din 1 octombrie 2013, publicată în monitorul Oficial al României, Partea I, nr.723 din 25 noiembrie 2013, și Decizia nr.505 din 5 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.47 din 21 ianuarie 2014, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată și a reținut că, prin OG nr.15/2002, legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru toate vehiculele înmatriculate, astfel cum se precizează în art.1 alin.2 din actul normativ menționat. Curtea a arătat că, potrivit art.8 alin. 1 din ordonanță, neachitarea acestui tarif reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă. Distinct de sancțiunea amenzii prevederile art.8 alin.3 din OG nr.15/2002 impuneau în sarcina contravenientului și obligația de a achita, cu titlu de tarif de despăgubire, o anumită sumă de bani.
Prin art.1 pct.2 din Legea nr.144/2012, au fost abrogate prevederile din OG nr.15/2002 referitoare la plata acestui tarif de despăgubire iar, prin art.II din aceeași lege, s-a prevăzut anularea acelor tarife de despăgubire, aplicate și contestate în instanță, până la data intrării în vigoare a legii. Soluționând excepția de neconstituționalitate, Curtea a mai reținut că legea contravențională mai favorabilă este, alături de legea penală mai favorabilă, o excepție de la regula neretroactivității legii. Astfel, referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță, până la data intrării în vigoare a Legii nr.144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege au caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții.
De asemenea, Curtea a statuat că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii, textul conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art.15 alin.2 din Constituție. De asemenea, prin Decizia nr.228 din 13 martie 2007, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.12 alin.1 din OG nr.2/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.283 din 27 aprilie 2007, Curtea a reținut că aplicarea legii noi, care nu mai prevede și sancționează contravențional o anumită faptă, trebuie analizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a acesteia și la stadiul derulării cauzei. Totodată, Curtea a constatat că fapta contravențională trebuie privită atât sub aspectul săvârșirii și constatării acesteia cât și sub aspectul aplicării și executării sancțiunii și că, din acest punct de vedere, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplică, iar, în cazul celor aplicate dar aflate în curs de executare de la data intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai execută. Curtea a statuat astfel că efectele legii noi se aplică tuturor sancțiunilor contravenționale aplicate și neexecutate până la data intrării sale în vigoare și că a reduce aplicarea legii noi, care nu mai prevedere și nu mai sancționează fapta, doar la situația neaplicării sancțiunii, echivalează cu deturnarea intenției legiuitorului asupra efectelor pe care legea dezincriminatoare le are asupra sancțiunilor aplicate și neexecutate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, în sensul că acesta nu se mai execută. Curtea a conchis că o sancțiune aplicată în baza unei legi pentru o faptă dezincriminată printr-un nou act normativ urmează să nu mai fie executată, chiar dacă procedura de executare a acesteia a început.
Astfel, deși potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 57/2012, tariful de despăgubire reglementat de art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 nu are caracterul unei sancțiuni contravenționale, fiind o răspundere civilă prin care se tinde la repararea prejudiciului produs CNADNR, prin Deciziile nr. 385/01.10.2013, nr. 505/05.12.2013 și nr. 112/06.03.2014 Curtea Constituțională a statuat că, în urma abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire- suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta- art. II din Legea nr 144/2012 pentru modificarea OG nr 15/2002 conține o normă contravențională mai favorabilă, în concordanță cu prevederile art. 15 alin 2 din Constituție.
În ce privește celălalt motiv invocat de apelantă în susținerea apelului, relativ la faptul că pot fi anulate doar tarifele de despăgubire care au fost contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii, instanța de control judiciar reține că, art. II din Legea nr. 144/2012, care distinge anularea tarifelor de despăgubire în funcție de contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor-verbale până la . actului normativ, introduce un tratament diferit bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor-verbale într-o anumită perioadă, o astfel de măsură nefiind justificată în niciun fel de motive sau criterii obiective.
Astfel, constatând o aplicare discriminatorie a principiului retroactivității legii contravenționale mai favorabile, instanța va înlătura în cauză prevederile art. II teza finală din Legea nr. 144/2012, întrucât aceste dispoziții sunt incompatibile cu Art. 1 din Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispozițiile actului normativ mai favorabil urmând a se aplica și în prezenta cauză, respectiv cu privire la tariful de despăgubire stabilit în sarcina contestatorului prin procesul verbal de contravenție . 12 NR._/02.05.2012.
În contextul expus, executarea silită pornită împotriva intimatului N. I. pentru recuperarea tarifului de despăgubire nu mai poate continua ca urmare a intervenirii unei legi mai favorabile, respectiv a art. II din Legea nr 144/2012, astfel că soluția instanței de fond privind anularea actelor de executare silită este legală și temeinică.
În consecință, în conformitate cu art. 480 alin 1 NCPC, apelul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul promovat de apelanta C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C. cu sediul în C., ..FN, jud.C. în contradictoriu cu intimatul N. I. domiciliat în C., ., ., ., jud.C. ,împotriva sentinței civile nr.7772/26.06.2015 pronunțată de Judecătoria C., ca nefondat.,
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 18.01.2016.
P., JUDECATOR,
D. C. N. M. M.
GREFIER,
I. M.
Jud fond P. R I
Tehnoredactat jud D C. /25.01.2016
… .>
D.Î.—26.01.2016
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 69/2016. Tribunalul... → |
|---|
