Pretenţii. Decizia nr. 33/2016. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 33/2016 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 33/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA A II -A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 33
Ședința publică din 14.01.2016
COMPLETUL CONSTITUIT DIN :
PREȘEDINTE – A. O.
JUDECĂTOR – C. B.
GREFIER – V. G.
S-a luat în examinare cererea de apel promovată de apelanta reclamantă ., cu sediul în Ploiești, ., etaj 2, județ Prahova - în contradictoriu cu intimații pârâți M. G. , domiciliată în C., ., ., etaj 3, . și M. C. , domiciliat în C., ., ., etaj 3, . – îndreptat împotriva Sentinței civile nr. 6348/29.05.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_/281/2014 .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se evidențiază părțile, obiectul pricinii, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și împrejurarea că apelanta a solicitat judecarea pricinii și în lipsa părților legal citate .
Cererea de apel este legal timbrată, fiind achitată suma de 25 de lei, în baza chitanțelor fiscale . nr._/15.07.2015 și_/9.07.2015 .
Instanța ia act că nu se solicită probe noi în calea de atac a apelului și nici nu se invocă excepții procesuale .
Nemaifiind alte cereri, probe sau excepții, instanța apreciază terminată cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare asupra motivelor de apel .
TRIBUNALUL:
Asupra cauzei de față - constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ , . a promovat – în contradictoriu cu intimații M. G. și M. C. – apel împotriva Sentinței civile nr. 6348/29.05.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu același număr, solicitând schimbarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii integrale a acțiunii și al obligării intimaților și la plata sumei de 316,02 lei, cu titlu de penalități de întârziere de 1, respectiv 3 % pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la scadența fiecărei facturi fiscale și până la data de 10.06.2014, la care se adaugă cheltuielile de judecată legate de proces .
Apelanta relevă în susținere că autoritatea judiciară a realizat o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor din materia probațiunii și ale art. 1 alin. 3 și art. 4 din Legea 193/2000, atunci când a apreciat că prevederile clauzei penale instituite prin Contractul de vânzare - cumpărare_/12.08.2013 sunt abuzive, astfel încât nu pot produce efecte juridice ; în realitate, pârâții nu s-au plâns de faptul că actul de vânzare - cumpărare nu a fost negociat direct ori de faptul că se creează un dezechilibru semnificativ prin perceperea de penalități de întârziere ; prin urmare, nu se poate susține cu temei că dispozițiile contractului referitoare la penalități de întârziere nu au fost negociate ori că au fost inserate cu rea credință de către vânzător, contrariul rezultând din art. 10.1 din înțelegerea părților ; în măsura în care – prin art. 7.4 din contract – părțile au determinat anticipat echivalentul prejudiciului încercat de creditor prin executarea cu întârziere sau prin neexecutarea obligației de plată principale, pârâții datorează suma deja menționată, potrivit clauzei penale ; în drept au fost invocate dispozițiile art. 466 și următoarele Cod Procedură Civilă, art. 1516, 1530 și 1538 cod civil ; a fost anexată practică judiciară .
Intimații nu au formulat întâmpinare și nici cereri probatorii, lipsind la judecata pricinii .
Din analiza materialului documentar se va reține că prin Sentința civilă nr. 6348/29.05.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_/281/2014, s-a dispus admiterea cererii formulate de către reclamanta . și obligarea – în solidar – a pârâților M. G. și M. C. la plata sumelor de 133,34 de lei, reprezentând contravaloarea mărfurilor achiziționate și livrate și 20 lei – cheltuieli de judecată ; totodată, a fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata sumei de 316,02 lei – penalități de întârziere .
Pentru a ajunge la această soluție autoritatea judiciară a statuat – textual - că reclamanta a încheiat cu pârâta M. G. contractul de vânzare-cumpărare nr._ din data de 12.08.2013 în care prima avea calitatea de vânzător, a doua calitatea de cumpărător iar pârâtul M. C. avea calitatea de fidejusor, având ca obiect achiziționarea de produse comercializate de . în sistem de vânzare direct (produse prezentate în “Catalogul I.”) ; conform prevederilor contractuale de la art. 10.3 “(..) fidejusorul fiind obligat cu cumpărătorul în solidar în ceea ce privește executarea obligațiilor” și ținând cont de art.2300 din Codul civil, instanța reține solidaritatea celor doi pârâți ; o dată dovedită existența obligației de plată, pârâților le revine sarcina probei privind executarea acestei obligații. Pârâții nu au făcut nici o dovadă în acest sens ; din cuprinsul facturii fiscale . nr.F067503/31.01.2014 reiese că aceștia trebuie să achite suma de 138,65 lei cu titlu de debit principal și în consecință va obliga în solidar pârâții la plata către reclamantă a sumei de 138,65 lei cu titlu de debit principal ; referitor la penalitățile de întârziere, sunt aplicabile dispozițiile Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive încheiate cu consumatorii, transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 193/2000 ; urmează a se valorifica jurisprudența CEJ (C. vs. Enel, Pannon GSM Zrt, cauzele reunite C-240/98 – C-244/98) și art. 4 din Legea nr. 193/2000, reținându-se că stipularea unei penalități de 1% pe zi de întârziere pentru primele 30 de zile și apoi 3% începând cu a 31-a zi de întârziere, echivalează cu o penalitate cumulată de 1035 % pe an (1%* 30 zile și 3*335 zile), este abuzivă ; anexa 1 lit. i din Legea nr. 193/2000 prevede că „sunt considerate abuzive clauzele care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant” ; art. 7.4 nu a fost negociat direct cu consumatorul, contractul încheiat între părți fiind un contract standard preformulat ; semnarea contractului de consumator nu implică dovada faptului că respectiva clauză a fost negociată, căci în măsura în care dorește să beneficieze de servicii de telefonie pe o piață dominată de câțiva operatori ce practică în esență condiții generale similare, consumatorul trebuie să accepte în . acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză; caracterul impus, iar nu negociat al clauzei rezultă de altfel din prezumția instituită de art. 4 alin.2 din Legea nr. 193/2000, pe care reclamanta nu a răsturnat-o, sarcina probei privind negocierea clauzei penale revenind acesteia, potrivit art. 4 alin. 3 final din aceeași lege ; clauza penală obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari față de pagubele suferite de creditoare, care nu a dovedit faptul că acestea sunt mult mai mari decât dobânda legală anuală ; astfel, se observă că penalitatea impusă se află într-o disproporție vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând cheltuielile pentru recuperarea creanței ; această disproporție creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului ; nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage consecința constatării caracterului abuziv al clauzei penale și a nulității acesteia, ce are ca efect lipsirea de efecte a clauzei, conform art. 6 din Legea nr. 193/200 și art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993.
Apelul este nefondat .
Potrivit art. 7.4 din Contractul de vânzare-cumpărare dedus judecății, în cazul depășirii termenului de plată stabilit conform art. 5.2 din contract, cumpărătorul este obligat la plata unor penalități de întârziere în cuantum de 1 % pentru fiecare zi de întârziere, în primele 30 de zile și 3 %, începând cu a 31-a zi ; penalitățile vor fi calculate nelimitat chiar dacă cuantumul lor depășește valoarea mărfii pentru care se datorează plata.
Instanța de fond a respins acest capăt de cerere, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 4 și 6 din Legea 193/2000, care ar conferi fie posibilitatea lipsirii de efecte juridice a clauzei penale cu caracter abuziv .
Caracterul abuziv – pus în discuție pe cale incidentală de către prima instanță – trebuia apreciat în concret de către aceasta prin raportare la următoarele elemente:
- clauza instituie penalități de întârziere într-un cuantum care atinge 365 % pe an pentru primele 30 de zile de întârziere, respectiv 1095 %, pentru restul intervalului ;
- clauza penală nu a fost negociată cu consumatorul ;
- paguba efectiv suferită prin neplata debitului principal trebuie raportată la dobânda legală anuală penalizatoare, care atinge, la data învestirii primei instanțe, cuantumul de 11,95 de lei .
În examinarea caracterului abuziv al clauzei care stipulează penalități de întârziere, trebuie avute în vedere următoarele dispoziții:
- în baza art. 11 alin. 2 din Constituție, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
- la 11.03.2008 Parlamentul României a ratificat Tratatele de la Lisabona privind Uniunea Europeană și funcționarea Uniunii Europene, primul dintre acestea reglementând decizia, ca izvor al dreptului comunitar ( art. 288 ), definind-o drept act juridic al Uniunii, obligatoriu în toate elementele sale pentru fiecare stat membru destinatar, cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele ;
- art. 3 și 6 din Directiva 93/13/CEE stipulează că o clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului, respectiv că statele membre stabilesc că toate clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislația națională, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive;
- în aplicarea directivei amintite, Curtea Europeană de Justiție a statuat, prin decizii de speță ( C-40/2008 și C-243/2008 ) că instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest sens iar atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă, instanța nu o aplică, exceptând cazul în care consumatorul se opune ; legiuitorul național a transpus directiva menționată în cuprinsul legilor 193/2000 și 296/2004 republicată ; art. 6 din Legea 193/2000 are următorul cuprins: clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua ; art. 80 din legea 296/2004 republicată prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele pre-formulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Or, este dincolo de orice îndoială că nici una din clauzele contractului încheiat de către intimați cu vânzătorul apelant nu este rezultatul negocierii individuale, ci se prezintă sub forma unui contract de adeziune, pre-tipărit, care îmbracă titulatura unor condiții impuse ; din acest punct de vedere, contractul nu este negociat în mod clar cu consumatorul .
Prima instanță a indicat acele drepturi și obligații cu privire la care se constată existența unui dezechilibru substanțial, care vizează obligația reală a clientului persoană fizică cumpărător – prevăzută contractual – de a plăti penalități pentru întârzierea la plată de peste trei ori, respectiv de peste 10 ori pe an, față de nivelul debitului principal și dreptul corelativ al furnizorului de marfă de a-și recupera prejudiciul încercat prin încasarea cu întârziere sau prin neîncasarea prețului serviciilor prestate ; acest prejudiciu, constând în imposibilitatea folosirii unităților monetare în activitatea comercială, pentru obținerea de profit, trebuie examinat în raport cu criterii obiective, cum ar fi dobânda legală penalizatoare ori dobânda bancară pentru depozite la termen, sau randamentul unui fond de investiții cu risc ridicat ; trebuie remarcat faptul că nici unul dintre criteriile reținute nu poate aduce concluzia că societatea apelantă ar fi putut obține, în oricare dintre modalitățile amintite, o rată de creștere a sumei reprezentând 365 % pe an pentru primele 30 de zile de întârziere, respectiv 1095 % din debitul principal - pentru restul intervalului ; în alte cuvinte, prejudiciul efectiv suferit nu justifică perceperea unor penalități de întârziere într-un cuantum împovărător față de valoarea reală a prețului bunurilor oferite clientului, cu atât mai mult cu cât apelanta nu a propus nici un alt criteriu esențial și nu a solicitat administrarea oricărei alte probe susceptibile a fi folosite în combaterea caracterului abuziv .
În raport de legislația relevantă și de jurisprudența instanței europene – devenită obligatorie pentru statele membre în virtutea tratatelor de aderare, caracterul abuziv al clauzei penale reprezintă așadar o creație a dreptului comunitar constând într-o sancțiune de drept civil, care are ca efect lipsirea – pentru viitor – de efecte juridice a dispoziției contractuale, implicând atât o cauză de ineficacitate concomitentă cu momentul încheierii actului cât și o hotărâre judecătorească ; caracterul abuziv se aplică oricărui contract încheiat de către un comerciant cu un consumator persoană fizică ( inclusiv contractelor de vânzare - cumpărare ), fiind posibilă constatarea sa din oficiu, inclusiv în etapa executării silite, astfel încât sarcina probei revine autorității judiciare ; efectul reținerii caracterului abuziv se referă la ineficacitatea clauzei respective pentru viitor .
În funcție de elementele examinate se va reține caracterul abuziv al clauzei penale impuse intimaților de către societatea apelantă, prin contractul de adeziune de care se prevalează .
Având în vedere materialul documentar administrat la judecata în fond a pricinii, se va reține deci că autoritatea judiciară a efectuat o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor deja citate, atunci când a calificat drept abuzivă clauza penală în litigiu .
În măsura în care nu se constată existența unor alte motive de ordine publică care să conducă la anularea sau schimbarea hotărârii atacate, se va dispune respingerea apelului ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de către apelantul reclamant ., cu sediul social în Ploiești, ., etaj 2, județ C. - în contradictoriu cu intimații pârâți M. G. , domiciliată în C., ., ., etaj 3, . și M. C. , domiciliat în C., ., ., etaj 3, . – îndreptat împotriva Sentinței civile nr. 6348/29.05.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul_/281/2014.
Definitivă .
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2016
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. O. C. B.
GREFIER,
V. G.
jud. fond – M. I. I.
motivat și tehnoredactat - jud. O.A. - 18.01.2016 – 5 ex
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 4/2016. Tribunalul... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
