Contestaţie la executare. Decizia nr. 126/2016. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 126/2016 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 126/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA A II -A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 126
Ședința publică din data de 28.01.2016
Completul constituit din:
Președinte – A. O.
Judecător – C. B.
Grefier – V. G.
S-a luat în examinare apelul promovat de apelantul creditor contestator C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – reprezentată prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., cu sediul în C., ., județul C. - în contradictoriu cu intimatul debitor contestator G. C., cu domiciliul în Medgidia, ., ., . - îndreptat împotriva Sentinței civile nr. 1055/15.09.2015, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul_ .
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 14.01.2016 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată - parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 28.01.2016, când a pronunțat următoarea hotărâre .
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față – constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ , apelantul creditor C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA a promovat – în contradictoriu cu intimatul debitor contestator G. C. – apel împotriva Sentinței civile nr. 1055/15.09.2015, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul cu același număr, solicitând schimbarea integrală a hotărârii în sensul respingerii ca nefondată a contestației la executare și al menținerii actelor de executare întocmite în dosarul nr. 337/SME/2014 al BIROULUI EXECUTORULUI JUDECĂTORESC S. M. E., cu acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în proces ; apelantul a solicitat, totodată, exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată, în valoare de 48 de lei .
Apelantul relevă în susținere că autoritatea judiciară a realizat o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. 1 din OG 2/2001 și ale Legii nr. 144/2012 atunci când a reținut că cele 2 procese verbale de sancționare contravențională (înregistrate sub numerele R11_/3.10.2011 și_/4.10.2011) nu constituie titlu executoriu, fiind abrogat tariful de despăgubire reglementat prin OG 15/2002 ; procesele verbale au fost comunicate contravenientului prin afișare, în condițiile art. 27 din OG 2/2001, termenul legal de prescripție a executării sancțiunii contravenționale ( de o lună) fiind respectat ; interpretarea judiciară a art. 14, de către Înalta Curte de Casație și de Justiție, nu este obligatorie în speță, întrucât Decizia nr. 10/10.06.2013, prin care a fost dezlegat recursul în interesul legii, a fost pronunțată ulterior săvârșirii contravenției ; din această perspectivă, nu i se poate imputa organului constatator că nu a prefigurat un mod particular de interpretare a dispozițiilor legale, care i-ar fi creat obligația de a comunica procesul verbal prin poștă, iar nu prin afișare la sediul social ; actele constatatoare au fost întocmite și comunicate contravenientului în mod legal, devenind astfel titluri executorii, anterior abrogării operate prin . Legii nr. 144/2012 ; din acest punct de vedere, art. II din acest act normativ stipulează că se anulează doar tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță, până la . legii ; cum tarifele puse în executare nu au fost contestate, prevederile citate nu sunt aplicabile contestatorului ; pe de altă parte, tariful de despăgubire nu are regimul juridic al sancțiunii contravenționale, reprezentând o sancțiune pur civilă ; o dată statuată această împrejurare, abrogarea art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002 prin art. I punctul 2 din Legea nr. 144/2012 nu produce efecte retroactiv, aspect confirmat prin Decizia Curții Constituționale nr. 112/6.03.2014 ; în drept au fost invocate dispozițiile art. 466 Cod procedură civilă .
Nu au fost depuse, de către apelant, înscrisuri noi în calea devolutivă de atac .
Legal citat, intimatul debitor nu a formulat întâmpinare și nici cereri probatorii, lipsind de la judecata pricinii .
A fost atașat dosarul de fond al Judecătoriei Medgidia .
Din analiza materialului documentar examinat se va reține că prin Sentința civilă nr. 1055/15.09.2015, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul_ , a fost admisă contestația la executare formulată de către debitorul contestator G. C., în contradictoriu cu intimatul creditor C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, dispunându-se anularea tuturor actelor de executare efectuate de B. S. M. E. în dosarul de executare nr. 337/SME/2014 și obligarea creditorului intimat la plata sumei de 48 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru) .
Pentru a ajunge la această soluție autoritatea judiciară a statuat – textual – că prin încheierea nr. 2356/06.11.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia s-a dispus învestirea cu formulă executorie a proceselor verbale . nr._/03.10.2011 și . nr._/04.10.2011 ; prin somația emisă de executorul judecătoresc la data de 22.01.2015 în dosarul de executare silită nr. 337/SME/2014 al B.E.J. S. M. E., contestatorul este somat să achite în termen de 1 zi tariful de despăgubire, aferent procesului verbal ; prin procesul verbal menționat contestatorul a fost sancționat cu amendă contravențională întrucât a circulat fără a deține rovinietă valabilă ; prin același proces verbal s-a stabilit în sarcina petentului și tariful de despăgubire ; (…) potrivit dispozițiilor 26 alin. 3, art. 27 și art. 37 din OG 2/2001, comunicarea procesului-verbal de contravenție se face prin poștă, cu aviz de primire, iar în cazul în care această operațiune eșuează, comunicarea se realizează prin modalitatea subsidiară a afișării la domiciliul sau sediul contravenientului ; raportat la modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție, prin Decizia nr. 10/10.06.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a statuat că „modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.” ; instanța supremă a statuat că modalitatea de comunicare a procesului-verbal prin afișare este legală doar în cazul în care nu s-a reușit comunicarea procesului-verbal prin poștă ; intimatul nu a comunicat în mod legal procesul-verbal de contravenție către contestator, întrucât a apelat la modalitatea de comunicare subsidiară, fără a o realiza întâi pe cea principală, astfel că procesele verbale . nr._/03.10.2011 și . nr._/04.10.2011 nu constituie titlu executoriu ; față de necomunicarea procesului-verbal de contravenție, instanța apreciază ca fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de textul legal evocat, debitorul contestator fiind în imposibilitatea de a formula plângere contravențională împotriva acestuia ; consecința directă a nerespectării dispozițiilor legale referitoare la comunicarea proceselor-verbale este prevăzută de art. 14 alin. 3 din O.G. 2/2001, textul legal prevăzând în mod imperativ că executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat în mod legal contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii ; executarea silită a fost începută la cererea intimatei, în lipsa unui titlu executoriu, astfel că va fi admisă contestația și se va dispune anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul nr. 337/SME/2014 al B.E.J. S. M. E. ; în ce privește cheltuielile de judecată suportate de contestator, constând în taxa de timbru, va fi admis și acest capăt de cerere, intimata fiind obligată să plătească contestatoarei cheltuieli de judecată în sumă de 48 de lei.
Cererea declarativă de apel este fondată, numai în ce privește criticile legate de obligarea apelantei la cheltuieli de judecată .
Nu poate fi reținut motivul de apel vizând greșita interpretare și aplicare a prevederilor 12 din O.G. nr. 2/2001, în condițiile în care apelantul creditor susține că regimul juridic al tarifului de despăgubire nu se supune principiului retroactivității legii contravenționale mai favorabile.
Controversele privind asimilarea tarifului de despăgubire răspunderii contravenționale, în sens larg, au fost tranșate prin pronunțarea, de către Curtea Constituțională, a Deciziilor nr. 385/2013 și 505/2013, prin care s-a statuat că prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru toate vehiculele înmatriculate, astfel cum se precizează în art. 1 alin. (2) al actului normativ menționat ; potrivit art. 8 alin. (1) din ordonanță, neachitarea acestui tarif reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă, limitele acesteia fiind stabilite în funcție de tipul vehiculului și fiind cuprinse în anexa nr. 2 la ordonanță ; distinct de sancțiunea amenzii, prevederile art. 8 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 impuneau în sarcina contravenientului și obligația de a achita, cu titlu de tarif de despăgubire, o anumită sumă de bani, precizată în anexa nr. 4 la ordonanță, în funcție de tipul vehiculului care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă, adică în lipsa documentului sau înregistrării în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România ; prin art. I pct. 2 din Legea nr. 144/2012 au fost abrogate prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 referitoare la plata acestui tarif de despăgubire, iar prin cele ale art. II din aceeași lege, criticate în prezenta cauză, s-a prevăzut anularea acelor tarife de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a legii ; autorul excepției critică această din urmă măsură legislativă, susținând că ar avea caracter retroactiv, contrar prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) ; din examinarea motivării excepției, Curtea observă, însă, că autorul acesteia se raportează, în argumentarea criticii, la redactarea pe care textul constituțional o avea anterior revizuirii din 2003, și anume că "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile" ; or, în prezent, acesta prevede, alături de legea penală mai favorabilă, și legea contravențională mai favorabilă ca excepție de la regula neretroactivității legii;referindu-se la tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012 și dispunând anularea lor, prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții ; ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire - suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta - textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.
Această interpretare judiciară a normelor citate este obligatorie, urmând a se reține că prevederile art. 12 din OG 2/2001 guvernează și regimul tarifului de despăgubire, cu privire la care se aplică retroactivitatea legii mai favorabile – respectiv Legea nr. 144/2012 .
Din perspectiva prezentată, nu pot fi primite susținerile apelantului creditor, referitoare la inaplicabilitatea art. II din Legea 144/2012 .
În cadrul contestației la executare trebuie examinată și forța executorie a procesului verbal de sancționare contravențională, prin raportare la prevederile OG 2/2001 ; modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire ; Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 a Curții Constituționale confirmă ipoteza susținută, statuând că rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire, constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate ; rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate ; în cauză, procesele verbale de sancționare contravențională au fost doar afișate, la 12.10.2011, la domiciliul persoanei contraveniente, în prezența unui martor asistent .
Din acest punct de vedere, devin incidente dispozițiile art. 14 din OG 2/2001, în sensul lipsei forței executorii a proceselor verbale și al împlinirii termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a proceselor verbale de sancționare contravențională, inclusiv în ce privește tariful de 28 de euro, perceput pentru circulația pe drumurile publice fără rovinietă .
În egală măsură, procesele verbale nu cuprind semnătura agentului constatator, fiind lovite de nulitate absolută, după cum dispune art. 17 teza a doua din OG 2/2001 .
Față de cele ce preced, se constată că procesele verbale nu îndeplinesc cerințele legale, pentru a constitui titlu executoriu, soluția de admitere a contestației la executare fiind corectă .
Prima instanță a aplicat însă greșit prevederile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, atunci când a obligat intimatul creditor – căzut în pretenții – să achite cheltuieli de judecată în valoare de 48 de lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru suportată inițial de contestatorul debitor.
Potrivit art. 45 alin. 1 lit. f) din OUG 80/2013, sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, după caz, integral, parțial sau proporțional, la cererea petiționarului, în următoarele situații - când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă.
Prin urmare, în situația particulară a taxei judiciare de timbru aferentă contestației la executare admisă, contestatorul are o singură opțiune – de a solicita restituirea sumei achitate cu acest titlu, iar nu de a se îndrepta împotriva creditorului pentru recuperarea taxei ; din acest punct de vedere, devin aplicabile prevederile art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, urmând a se dispune schimbarea în parte a hotărârii de fond, numai în ce privește cererea accesorie a contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată – în sensul respingerii acesteia .
Cererea apelantei - de obligare a intimatului debitor la plata cheltuielilor de judecată - va fi respinsă ca nefondată, în măsura în care nu a dovedit, în conformitate cu art. 249 Cod procedură civilă, întinderea acestor cheltuieli .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul promovat de apelantul creditor C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – reprezentată prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C., cu sediul în C., ., județul C. - în contradictoriu cu intimatul debitor contestator G. C., cu domiciliul în Medgidia, ., ., . - îndreptat împotriva Sentinței civile nr. 1055/15.09.2015, pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul_ .
Schimbă în parte hotărârea apelată, după cum urmează:
Respinge – ca nefondată – cererea debitorului contestator de obligare a creditorului intimat la plata sumei de 48 de lei, reprezentând taxă judiciară de timbru .
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate .
Respinge cererea apelantei de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
Definitivă .
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.01.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. O. C. B.
GREFIER,
V. G.
jud. fond - A. I. S.
motivat și tehnoredactat - jud. O.A. - 10.02.2016 - 4 ex
| ← Pretenţii. Sentința nr. 189/2016. Tribunalul CONSTANŢA | Evacuare. Decizia nr. 222/2016. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
