Pretenţii. Sentința nr. 189/2016. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 189/2016 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 27-01-2016 în dosarul nr. 189/2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr.189
Ședința publică de la 27 ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. C.
Grefier M. B.
Pe rol, soluționarea acțiunii în pretenții formulată de reclamanta S. E. C. SA, cu sediul în C., ..123 Județul C., în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.T. C. cu sediul în C., ., Județul C..
Dezbaterile asupra cererii au avut loc în ședința publică din data de 13.01.2016 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise s-a amânat pronunțarea la data de 20.01.2016 ȘI 27.01.2016, dată la care s-a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL:
Asupra prezentei cauze constată următoarele:
Reclamanta . în contradictoriu cu pârâta R. C. a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța a fi obligată aceasta din urmă la plata sumei de 52.428.753, 06 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru neachitarea la termen a facturilor de energie termică emise în perioada august 2007 – noiembrie 2009, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, s-a relevat că între părți, în anul 2005, a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare a energiei termice din sisteme de alimentare centralizată nr. 47, contract prelungit prin acte adiționale până în anul 2009.
În baza respectivului contract și a actelor adiționale, susține reclamanta că avea obligația de a furniza energie termică pârâtei, iar aceasta din urmă avea obligația să achite contravaloarea acestei energii conform clauzelor contractuale.
Astfel, în concret în perioada august 2007 – noiembrie 2009 a furnizat pârâtei energie termică pentru care a emis un număr de 34 facturi fiscale, facturi fiscale care nu au fost achitate în termenul scadent prevăzut la art. 12, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 20 din contract sens în care s-au calculat penalități de întârziere în cuantum de 52.428.753,06 lei.
A mai reliefat faptul că în cadrul procedurii întemeiată pe dispozițiile art. 720 indice 1 Cod procedură civilă, pârâta i-a comunicat faptul că nu datorează suma pretinsă, invocând atât prevederile OUG nr. 15/2001 cât și existența unui contract de tip Escrow.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969,970 Cod civil.
Pârâta R. a formulat întâmpinare și a invocat prioritar excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada august 2007 – 16.05.2008.
De asemenea, aceeași pârâtă a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 12 alin. 1 și art.20 din contractul de vânzare – cumpărare nr.47/2005, în temeiul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
În susținerea excepției, a apreciat pârâta că, în speță, contractul sus –citat este un contract administrativ, dat fiind că este încheiat între două instituții aflate în administrarea directă a statului. În concret a relevat că dispozițiile art. 12 alin. 1 și art.20 din contractul de vânzare – cumpărare nr.47/2005 sunt nelegale, atât timp cât la încheierea acestora au fost încălcate dispozițiile OUG nr. 15/2001. Cu alte cuvinte, această ultimă normă nu prevede perceperea de penalități după expirarea unui termen de 30 zile de la momentul emiterii facturii fiscale, ci o modalitate de plată distinctă.
Pe fondul acțiunii, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună nulitatea absolută a clauzei penale pentru fraudă la lege.
Din oficiu, în ședința de judecată din 02.11.2011, i s-a pus în vedere pârâtei să precizeze dacă nulitatea clauzei penale imprimă întâmpinării caracter reconvențional și dacă are caracter evaluabil sau nu.
Pârâta a susținut că invocarea excepției de nulitate reprezintă o apărare de fond.
Prin încheierea interlocutorie pronunțată la data de 09.11.2011, s-a constatat caracterul evaluabil al cererii reconvenționale cu consecința obligării pârâtei la evaluarea clauzei penale în vederea stabilirii timbrajului, s-a admis prescripția parțială a dreptului material la acțiune cu consecința respingerii pe acest temei a acțiunii pentru perioada august 2007 – 16.05.2008.
S-au avut în vedere următoarele argumente:
În opinia instanței de judecată, excepția nulității clauzei penale așa cum a fost argumentată conferă întâmpinării caracter reconvențional, atât timp cât se tinde în raport de acțiunea principală la sancționarea unei clauze contractuale și implicit lipsirea de efecte juridice.
De altfel, caracterul evaluabil al acțiunii în nulitate este consacrat de dispozițiile Legii nr. 146/1997 cât și de dispozițiile deciziei nr. 32 din 09.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru considerentele expuse, urmează a se constata caracterul evaluabil al cererii reconvenționale cu toate consecințele ce derivă sub acest aspect.
Prescripția dreptului material la acțiune se verifică și urmează a se constata că pretențiile aferente perioadei august_08 sunt prescrise. Introducerea unei acțiuni judecătorești nu constituie o modalitate de întrerupere a cursului prescripției în sensul dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
În opinia instanței de judecată, excepția de nelegalitate nu are caracter admisibil și urmează a fi respinsă ca atare.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004- (1) Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza; încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze și nici atunci când excepția de nelegalitate a fost invocată în cauze penale.
Așadar,în raport de textul legal sus enunțat se constată că nu pot face obiectul excepției de nelegalitate contractele administrative, întrucât referirea la actul administrativ unilateral exclude de plano contractele administrative, care sunt acte juridice bilaterale, negociate de părțile contractante. În concluzie, doar actele administrative unilaterale și tipice, nu și cele asimilate pot forma obiectul excepției de nelegalitate.
Aceeași pârâtă a formulat cerere de chemare în garanție a numiților Ministerului Administrației și internelor și Ministerului Finanțelor Publice, reliefând faptul că guvernul României prin instituirea unor măsuri de eficientizare a sistemului centralizat de producere și distribuție a energiei termice, a acordat subvenții de la bugetul central în perioada 2006- 2009, subvenții ce au fost încasate cu întârziere și într-o atare situație nu îi poate fi antrenată răspunderea contractuală
Prin încheierile interlocutorii din 14.03.2012, respectiv 10.12.2014 au fost anulate deopotrivă atât cererea reconvențională cât și cererea de chemare în garanție în condițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997.
La termenul din 01.02.2012 parata R. C. a invocat exceptia de nelegalitate a dispozitiilor art.12 si 20 din Decizia nr.4/2000 a Presedintelui Autoritatii Nationale in Domeniul Energiei.
In motivarea exceptiei parata a sustinut ca, in cauza, contractul nr.47/15.03.2005, pe care reclamanta isi intemeiaza pretentiile, este incheiat intre doua institutii aflate in administrarea directa a statului, respectiv R. Constanta si ., avand la baza Contractul cadru de vanzare-cumparare a energiei termice din sisteme de alimentare centralizata, aprobat de Presedintele Autoritatii Nationale in Domeniul Energiei prin Decizia nr.4/2000.
Clauzele inserate in art.12 si 20 din contractul cadru vin insa in contradictie cu dispozitiile OUG 115/2001, care impune o procedura speciala de colectare si de efectuare a platilor, constand in deschiderea unor conturi de tip Escrow, sens in care se vor incheia contracte de cont Escrow tripartite (vanzator-cumparator-banca), urmand ca din sumele colectate in acest cont – prin achitarea facturilor de catre beneficiarii finali ai enerigiei termice si virarea subventiilor de la bugetul central si local – agentul Escrow sa efectueze lunar in mod automat si independent de vointa partilor, transferul cotelor procentuale convenite de acestea, in speta 70% catre reclamanta si 30% catre parata.
Acesta norma legala speciala nu prevede perceperea penalitatilor de intarziere dupa expirarea unui termen de 30 de zile de la momentul emiterii facturii, dat fiind modalitatea de plata distincta reglementata.
In aceste fel, reglementarile din contractul cadru vin in contradictie cu normele speciale ale OUG 115/2001, fiind nelegale si anacronice.
Prin încheierea interlocutorie din data de 21.03.2012, s-a constatat ca nefondată excepția decăderii din dreptul de invoca excepția de nelegalitate, cu consecința sesizării Curții de Apel C. în vederea soluționării excepției de nelegalitate a deciziei nr. 4/2000 emisă de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, fiind dispusă suspendarea cauzei.
S-au avut în vedere următoarele argumente:
Potrivit art.4 alin.1 din Legea 554/2004 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza; încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze și nici atunci când excepția de nelegalitate a fost invocată în cauze penale.”
In cauza se constata ca apararile paratei se intemeiaza pe dispozitiile OUG 115/2001 care, in opinia sa, sunt incalcate de clauzele contractului cadru reglementat prin Decizia nr.4/2000 a Presedintelui Autoritatii Nationale in Domeniul Energiei.
Intrucat contractul partilor din prezenta cauza a fost incheiat avand la baza acest contract cadru, iar solutionarea cauzei va avea in vedere clauzele contractuale, se constata astfel indeplinite cerintele art.4 alin.1 din Legea 554/2004, urmand a fi sesizata instanta de contencios administrativ cu exceptia de nelegalitate.
In ceea ce priveste excepția de decădere din dreptul a invoca excepția, aceasta urmeaza a fi respinsa ca nefondata.
Excepția de nelegalitate are caracterul unei excepții de fond și poate fi invocată oricând, chiar și în cadrul soluționării căii de atac.
Curtea de apel C. a dispus declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel București, prin sentința civilă nr. 337/CA pronunțată în dosarul nr._, reținându-se în esență faptul că în considerarea autorității publice centrale chemată în judecată au fost edictate norme speciale care stabilesc o competență teritorială exclusivă, de ordine publică, pe care părțile nu o pot înlătura.
Curtea de apel București,, prin sentința civilă nr. 557/2014 pronunțată în dosarul nr._, a constatat perimată cererea formulată.
În cauză, la solicitarea părților a fost încuviințată proba cu expertiză contabilă având ca obiectiv calcularea penalităților de întârziere pentru perioada 16.05.2008 – noiembrie 2009, pentru neachitarea la timp a facturilor de energie termică emise în această perioadă, în raport de încheierea de ședință din data de 09.11.2011 prin care a fost admisă excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune și s-a respins acțiunea ca fiind prescrisă pentru perioada august 2007 – 16.05.2008. Calculul penalităților să fie efectuat conform art.20 din contractul de furnizare a energiei termice nr.47/2005 și să fie folosit procentul de 0,1% conform OG nr.92/2003.
În concluziile expertizei, s-a statuat că valoarea penalităților de întârziere sunt în cuantum de 52._,94 lei și deși experta valorifică perioada de calcul din cadrul obiectivului statuat de instanța de judecată, respectiv 16.05.2008 noiembrie 2009, când efectuează calculul respectiv adiționează și perioada august 2007 – 16.05.2008, ignorând faptul că penalitățile de întârziere aferente acestei ultime perioade au fost constatate ca prescrise prin încheiere interlocutorie.
Analizând acțiunea din perspectiva apărărilor părților și a probatoriilor administrate în cauză, se constată că demersul judiciar al reclamantei este întemeiat în parte pentru considerentele ce se vor arăta:
Instanța reține în esență că, în anul 2005 a fost perfectat de părți Contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice din sisteme de alimentare centralizată nr.47/2005, prelungit anual prin actele adiționale nr.1/2006, nr.2/2006, nr.1/2007,nr. 1/2008, respectiv nr. 1/2009, contract în baza căruia - intimata reclamantă a vândut pârâtei R. C. energie termică din sistemul de alimentare centralizată.
Astfel, în concret în perioada august 2007 – noiembrie 2009 a furnizat pârâtei energie termică pentru care a emis un număr de 34 facturi fiscale, facturi fiscale care nu au fost achitate în termenul scadent prevăzut la art. 12, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 20 din contract sens în care s-au calculat penalități de întârziere în cuantum de 52.428.753,06 lei.
Având în vedere că, R. C. a achitat 34 facturi cu întârziere prin depășirea termenului scadent prevăzut în art.12 al.1 din contract, intimata a procedat la calcularea penalităților de întârziere, astfel cum s-a stipulat în art.20 din contract, respectiv: „….începând cu prima zi după data scadenței la plată; penalitățile pentru neplata în termen a facturilor de energie termică, sunt egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, respectiv 0,06% pentru fiecare zi de întârziere, la data încheierii prezentului contract. Valoarea penalităților de întârziere nu va depăși cuantumul debitului și se constituie venit al vânzătorului”.
Ulterior, în temeiul disp.OUG nr.115/2001 - act normativ ce conține numai măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor încasărilor privind contravaloarea energiei termice livrate și achitarea acestor sume pentru furnizori - au fost încheiate de părți, contractele de cont Escrow din 24.10.2001 și din 22.09.2006, prelungite prin acte adiționale, convenindu-se ca încasările în acest cont, ce se fac de la beneficiarii de energie termică, cât și din subvențiile și ajutoarele bănești pentru populație, să fie transferate în cotă de 70% în contul .% rămânând în contul R..
În referire la excepția nulității absolute a clauzei penale, se reține că, excepția este nefondată deoarece, posibilitatea contestării și soluționării acesteia aparține exclusiv contenciosului administrativ, atât timp cât, contractul de vânzare-cumpărare intervenit între părți este supus și respectă prevederile DECIZIEI PREȘEDINTELUI ANRE Nr.4/2001, pentru aprobarea contractului cadru de vânzare-cumpărare a energiei termice din sisteme de alimentare centralizată, clauzele fiind obligatorii în materie, neputând fi modificate de către părți.
Cu alte cuvinte, Decizia Președintelui ANRE nr.4/2001, reprezintă norma legală specială în materia raporturilor juridice dintre producătorul și distribuitorul de energie termică, iar clauzele prevăzute de părți în conținutul art.12 al.1 și art.20 din contract sunt în deplină concordanță cu clauzele obligatorii prevăzute în decizie.
Pe de altă parte, OUG nr.115/2001, ca de altfel și contractul de cont Escrow încheiat în temeiul său, nu modifică raporturile contractuale dintre furnizori și beneficiari în ceea ce privește modalitatea și termenele de plată a energiei termice, aspect de fapt ce rezultă din totalitatea actelor adiționale perfectate de părți ulterior, ca de altfel nici clauza penală din contractul nr.47/2005.
Cu alte cuvinte, obligațiile beneficiarilor de energie termică de a efectua plățile aferente energiei electrice consumate prin contul de tip Escrow nu au modificat cu nimic obligația convenită de părți prin art.19 și art.20 din contractul nr.47/2005, prin care apelanta pârâtă și-a asumat obligația de a achita integral și la termen facturile emise de vânzător pentru cantitatea de energie termică livrată, pentru agenții termici nereturnați, pentru cantitatea termică necesară aducerii apei de adaos de la temperatura medie a apei brute la temperatura medie a returului, precum și pentru eventualele penalități.
Că este așa o demonstrează faptul că, Contractul nr.47/2005 a fost încheiat ulterior intrării în vigoare a OUG nr.115/2001 și nu conține nici o mențiune în sensul că, răspunderea contractuală a părților urma să fie reglementată în baza contractului de cont escrow, încheiat în baza sus-menționatei ordonanțe.
Mai mult, părțile au modificat contractul prin mai multe acte adiționale, toate fiind ulterioare intrării în vigoare a OUG nr.115/2001, și a încheierii contractului de cont escrow – chiar ulterior formulării cererii de chemare în judecată – unde s-au menționat clauze privitoare la datele scadente, precum și penalitățile de întârziere, astfel că, argumentele a pârâtei în sensul modificării contractului urmare a încheierii contractului de cont escrow sunt lipsite de temei, urmând a fi înlăturate.
Urmează de altfel a se reține că din punct de vedere juridic că, contractul de cont Escrow reprezintă doar un mecanism de plată încheiat tocmai în garantarea achitării obligației de plată către furnizor, în considerarea contractului de vânzare cumpărare, neputându-se schimba sau modifica astfel contractul de vânzare cumpărare inițial, ce reprezintă legea părților.
Stabilirea în Contractul de cont Escrow a unui procent de 70% în raport de care agentul escrow (banca), efectua plățile către intimata reclamantă furnizoare (vânzătoare), nu este de natură a o exonera pe pârâtă de plata penalităților de întârziere, cum greșit apreciază, deoarece, potrivit disp.art.1069 cod civil clauza penală este o compensație a daunelor interese, pe care creditorul le suportă din neexecutarea obligației principale, părțile prevăzând cuantumul acestor penalități.
Apărările aduse de pârâtă privind „neexecutarea contractului ca apărare de fond”, pretinzându-se că, neexecutarea obligațiilor ce îi incumbau ar fi fost determinate de apariția OUG nr.115/2001 și încheierea contractului de cont Escrow, nu pot fi primite de instanța de judecată deoarece, în materie contractuală, în sarcina debitorului operează o prezumție de culpă, acesta fiind obligat la plata de despăgubiri cât timp nu justifică existența unei cauze străine pentru neexecutare.
Existența unui act normativ prin care nu se modifică obligațiile părților, ci se urmărește adoptarea unor măsuri de optimizare a colectării creanțelor de la consumatorii finali, nu constituie o cauză străină pentru neexecutare.
Așa cum rezultă din contractul de cont Escrow, acesta are ca obiect constituirea unui cont escrow, purtător de dobândă, în cuprinsul său fiind prevăzută modalitatea de transfer a fondurilor din acest cont către furnizori, în timp ce dispozițiile reglementând raporturile dintre vânzător și cumpărător privind vânzarea-cumpărarea energiei termice, facturarea, plata, condițiile de livrare și clauza penală, sunt cuprinse în Contractul nr.47/2005 și actele adiționale nr.1/2006, nr.2/2006, nr.1/2007, nr. 1/2008, respectiv nr.1/2009 la acesta.
În atare situație, reținând că, clauza penală reprezintă o modalitate de evaluare a prejudiciului suferit de creditor în caz de neexecutare, executare necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației de către debitor, precum și că, datorită faptului că prin introducerea unei clauze penale prejudiciul pe care l-ar putea suferi creditorul este determinat anticipat, părțile neputând determina prin voința lor decât echivalentul prejudiciului previzibil pe care l-ar putea suferi creditorul (dauna efectivă și beneficiul nerealizat), pe care-l cuantifică în cuprinsul clauzei penale.
În concret s-a făcut dovada existența raportului contractual dintre părți respectiv prejudiciul suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligațiilor de plată (cuantificat prin penalități stabilite în contract) -, legătura de cauzalitate, precum și culpa pârâtei cât timp în materia raporturilor contractuale dintre părți existența contractului de escrow nu reprezintă o „imposibilitate insurmontabilă prevăzută de lege de a proceda într-o altă manieră”, pentru simplul motiv că, pârâta R. C. avea și are posibilitatea să apeleze și la alte surse de finanțare, sumele provenite de la consumatorul final fiind, numai una dintre potențialele surse de venit, din care trebuie să-și îndeplinească obligațiile contractuale asumate.
Cât privește întinderea pretențiilor solicitate, urmează a se constata că suma datorată de pârâtă R. C. cu titlu de penalități de întârziere către reclamantă este în cuantum de 38.928.937,12 lei și se are în vedere perioada 16.05.2008 – noiembrie 2009 începând cu numărul curent 14 al facturii fiscale nr._/31.05.2008, pentru perioada august 2007 – 16.05.2008, penalitățile de întârziere fiind constatate ca prescrise prin încheiere interlocutorie din data de 09.11.2011.
Ca parte căzută în pretenții, pârâtă urmează a fi obligată către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată de 267.199 lei, la întinderea cărora s-a avut în vedere faptul că pentru perioada august 2007 – 16.05.2008 penalitățile au fost prescrise, astfel încât culpa procesuală îi aparține reclamantei pentru diferența taxei judiciare de timbru datorate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S. E. C. SA, cu sediul în C., ..123 Județul C., în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.T. C. cu sediul în C., ., Județul Constanțași în consecință:
Obligă pe pârâta R. C. către reclamanta S. E. C. la plata sumei de 38.928.937,12 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru perioada 16.05.2008 – noiembrie 2009.
Obligă pe pârâtă către reclamantă la plata sumei de 267.199 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din data de 27.01.2016.
Președinte,Grefier,
I. C. M. B.
tehnred.jud.I,C.22.02
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 22/2016. Tribunalul... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 126/2016. Tribunalul... → |
|---|
