Investire cu formula executorie. Sentința nr. 114/2016. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 114/2016 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 114/2016
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința civilă nr. 114
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2016
Președinte – L. D.
Grefier – F. O.
Pe rol, soluționarea cererii de învestire cu formula executorie a hotărârii nr. 4 din 09.04.2014 pronunțată în dosarul nr. 34/2012 de Curtea de Arbitraj Comercial și Maritim de pe lângă Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură C. formulată de creditoarea . S.A., cu sediul social în Orșova, ., județul M. în contradictoriu cu debitoarea ENERGY N, cu sediul în Moscova, str. Piatnitskoe_, ., Rusia.
Prezenta cerere s-a luat în examinare fără citarea petentei.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefier, care arată că, prin registratura instanței, au fost atașate la dosar următoarele înscrisuri, comunicate de Curtea de Arbitraj Comercial și Maritim de pe lângă Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură C.: hotărârea arbitrală nr. 4/2014; comunicarea către reclamantă a hotărârii, în vederea efectuării traducerii în limba rusă/engleză; traducerea în limba rusă; actul de înștiințare nr. 1069/14,95,2015 și documentul de transport.
Examinând înscrisurile dosarului, instanța constată cererea în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
TRIBUNALUL,
La data de 18.11.2015, creditoarea Șantierul N. Orșova SA a solicitat Tribunalului C. învestirea cu formulă executorie a Hotărârii nr 4 din data de 09.04.2014 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial și Maritim de pe lângă Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură C., fără a prezenta motivele de fapt și de drept ale cererii., depunând doar hotărârea a cărei învestire o solicită.
Inițial, cererea a fost repartizată unui complet specializat în litigiile cu profesioniști din cadrul secției a II-a civilă, care, prin încheierea de ședință din data de 20.11.2015, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea completelor specializate în materie maritimă și fluvială.
În vederea soluționării cererii, s-a dispus înaintarea dovezii de comunicare a hotărârii arbitrale către debitoarea Energy N.
Examinând cererea, instanța apreciază că este întemeiată din perspectiva dispozițiilor legale incidente.
Astfel, prin Hotărârea nr 4 din data de 09.04.2014 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial și Maritim de pe lângă Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură C., pârâta Energy N a fost obligată să plătească reclamantei . SA suma de 210.234 euro reprezentând contravaloare chirie și suma de 37.161,09 lei, cheltuieli arbitrale.
Potrivit art. 615 alin. 1 Cod procedură civilă, „hotărârea arbitrală constituie titlu executoriu și, după învestirea cu formulă executorie, se execută silit întocmai ca o hotărâre judecătorească”.
De asemenea, art. 635 Cod procedură civilă prevede că „pot fi puse în executare hotărârile arbitrale învestite cu formulă executorie, chiar dacă sunt atacate cu acțiunea în anulare (…)”.
Sunt relevante și dispozițiile art. 606 Cod procedură civilă conform cărora „hotărârea arbitrală comunicată părților este definitivă și obligatorie”.
Din normele legale citate instanța reține că o hotărâre arbitrală comunicată părților în condițiile reglementate de art. 605 Cod procedură civilă poate fi pusă în executare cu condiția învestirii cu formulă executorie.
Constatând că Hotărârea arbitrală nr 4/2014 cuprinde un drept de creanță în favoarea creditoarei Șantierul N. Orșova SA și că această hotărâre este definitivă, întrucât a fost comunicată părților, instanța reține că respectiva hotărâre îndeplinește toate condițiile unui titlu executoriu, astfel că cererea de învestire cu formulă executorie este întemeiată și urmează a fi admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de creditoarea . S.A., cu sediul social în Orșova, ., județul M. în contradictoriu cu debitoarea ENERGY N, cu sediul în Moscova, str. Piatnitskoe_, ., Rusia.
Dispune învestirea cu formulă executorie a Hotărârii nr 4/09.04.2014 pronunțată în dosarul nr 34/2012de Curtea de Arbitraj Comercial și Maritim de pe lângă Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 ianuarie 2016.
Președinte,
L. D. Grefier,
F. O.
Red.jud.L.D.
19.01.2016/3 ex.
d.i. 20.01.2016
| ← Pretenţii. Sentința nr. 363/2016. Tribunalul CONSTANŢA |
|---|








