Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 320/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 320/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 2499/315/2014
Tribunalul Dâmbovița
Mun. Târgoviște, Calea București
Nr. 3, jud. Dâmbovița
Telefon: 0245/_
Fax: 0245/_
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 320
Ședința din camera de consiliu din data de 4 iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. E.
JUDECĂTOR: I. C.
GREFIER: C.-E. G.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul-creditor J. M., cu sediul ales la Cabinet de Avocat P. A. – ..127A, județ Dâmbovița, împotriva încheierii din data de 23.01.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-debitor Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Prahova, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova, având ca obiect „încuviințare executare silită”.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima a răspuns avocat P. A. pentru apelantul creditor J. M., lipsă fiind intimatul-debitor.
Președintele completului de judecată verifică personal modul de îndeplinire a procedurii de citare și constată că este legal îndeplinită.
Avocat P. A. depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială . nr._/2014, precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat P. A., solicită admiterea apelului, motivat de faptul că, într-adevăr, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, lichidă, când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui și exigibilă, dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată, debitoarea fiind obligată la plata către creditor a dobânzii legale corespunzătoare sumei de 11.983 lei, astfel că existența neîndoielnică a creanței cu privire la care se solicită executarea silită rezultă din însuși titlul executoriu, deci are un caracter cert. Fără cheltuieli de judecată.
La solicitarea instanței, în raport de susținerile debitoarei DGRFP Ploiești prin AJFP Dâmbovița rezultate din întâmpinarea depusă la dosar, vizând incidența dispozițiilor art. XV, alin. 4 din OUG nr. 8/2014 prin care s-a reglementat un caz de suspendare de drept a executărilor silite ce vizează titluri executorii de natura celui în litigiu, apelantul prin avocat solicită a se face aplicarea prev. alin. 7 din acest act normativ potrivit cu care, „Plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și pentru care nu a fost demarată procedura de executare silită se efectuează cu respectarea prevederilor alin. (1)-(6)”, astfel că suspendarea nu se aplică câtă vreme executarea silită fusese deja demarată.
Instanța, considerându-se lămurită cu privire la toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 Noul Cod de procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL:
Asupra apelului de față, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință pronunțată în camera de consiliu la data de 07.03.2014, Judecătoria Târgoviște a respins ca neîntemeiată cererea de încuviințare a executării silite formulată de B.Ex.J. T. M. T., având ca obiect încuviințarea executării silite a titlului executoriu sentinței civile nr.442/02.02.2012, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr._, creditor J. M. C., debitor fiind Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Prahova.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, ca potrivit dispozițiilor art.632 Cod procedură civilă, executarea silită se va efectua numai în temeiul unui titlu executoriu care poate fi reprezentat de hotărâri executorii, hotărâri definitive sau alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse in executare.
Cererea de executare silită a fost respinsă întrucât, executorul judecătoresc, deși face vorbire de plata dobânzii legale de către debitoare către creditor, în cererea de executare silită, nu depune la dosar calculul acesteia.
În titlul executoriu pus în executare, și anume,sentința nr.442/02.02.2012, se face vorbire de dobânda legală, și nu de dobânda fiscală aferentă taxei de poluare de la data achitării taxei și până la restituirea ei efectivă.
Creditorul ar fi trebuit să efectueze un calcul al dobânzii fiscale astfel cum este reglementată de dispozițiile Cod Procedura Fiscală și să solicite executorului judecătoresc dobânda fiscală, și nu dobânda legală, așa cum a menționat în conținutul cererii.
Instanța de fond a apreciat această situație ca un impediment la executare, astfel că cererea de încuviințare a executării silite a dobânzii legale, în loc de dobânda fiscală, și fără un calcul al sumei respective, a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel la data de 24.03.2014 creditorul J. M. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel depuse în scris la dosarul cauzei, apelantul precizează că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că s-a solicitat plata dobânzii legale în conformitate cu incidența dreptului comunitar în materie, statuat prin cauza C-565/2011 M. I. împotriva României, care stabilește modul de plată al dobânzii de către administrația financiară și intervalul de timp pentru care este calculată cu precizarea că au fost invocate normele dreptului comunitar întrucât normele codului de procedură fiscală nu sunt în acord cu cele ale dreptului comunitar.
Mai precizează apelantul că nu i-a fost restituită și dobânda legală stabilită de instanță prin sentința nr. 442/02.02.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, că potrivit disp. art. 628 din C.pr.civ, dobânda poate fi determinată chiar de către executor, că în aceste condiții suma din cererea de executare are un caracter cert și că se impune astfel admiterea apelului.
Față de toate aceste considerente, se solicită admiterea apelului, iar pe fond admiterea cererii privind încuviințarea executării silite.
La data de 16.04.2014, intimata – debitoare a depus întâmpinare, prin care se solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, menținerea încheierii din data de 07.03.2014, iar pe fondul cererii, respingerea acesteia ca neîntemeiată.
Se arată că, potrivit art. XV alin. 4 din OUG nr.8/2014, în cursul termenului de 5 ani calendaristici, de eșalonare a plății taxei de poluare, orice procedură de executare silită se suspendă de drept. În continuare, se mai arată că, față de acțiunea inițiată de Biroul executorului judecătoresc T. T., pentru creditorul J. M., se solicită respingerea cererii de încuviințare a executării silite, motivat de faptul că nu s-a parcurs procedura de restituire, așa cum prevede Ordinul nr.490/2013, iar creditorul nu s-a adresat instituției pârâte în vederea executării voluntare a obligației stabilite prin această hotărâre, apelând la serviciile executorului judecătoresc.
În drept, a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr.92/2003 republicată, privind Codul de procedură fiscală.
S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art.223 alin. 3 NCPC.
Examinând cererea de apel prin prisma criticilor aduse de apelant, dar și a normelor legale incidente, tribunalul reține că acesta este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Potrivit disp. art. XV din OUG nr. 8/2014, „(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dobânzile calculate până la data plății integrale și cheltuielile de judecată, precum și alte sume stabilite de instanțele judecătorești, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2015, se va realiza pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.
(2) Cererile de restituire ale contribuabililor prevăzuți la alin. (1) se soluționează, conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 45 de zile de la înregistrare, iar plata tranșelor anuale se efectuează conform graficului stabilit de Administrația Fondului pentru Mediu.
(3) Termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data împlinirii termenului prevăzut la alin. (2).
(4) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
(5) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanțe de urgență, se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..
(6) Procedura de efectuare a plății titlurilor executorii va fi stabilită prin ordin comun al ministrului mediului și schimbărilor climatice și al ministrului finanțelor publice, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).
(7) Plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și pentru care nu a fost demarată procedura de executare silită se efectuează cu respectarea prevederilor alin. (1)-(6)”.
Acest act normativ publicat în M.Of. nr. 151/28.02.2014, a intrat în vigoare la data de 28.02.2014.
Așa cum rezultă din dosarul de fond, fila 6, la aceiași dată (28.02.2014), a fost înregistrată la Biroul Executorul Judecătoresc T. M. T., cererea de executare silită formulată de apelantul-creditor J. M. C., cerere a cărei încuviințare a fost respinsă de judecătoria Târgoviște prin încheierea ce face obiectul apelului.
Or, luând în considerare această dată, ca dată a demarării procedurii de executare silită, tribunalul constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. XV, alin. 4 din OUG nr. 8/2014 invocate de debitoare, în sensul suspendării de drept a executării silite, suspendare intervenită prin raportare la natura titlului executoriu și la data formulării cererii de executare silită, cererea de executare fiind formulată chiar în ziua intrării în vigoare a OUG nr. 8/2013.
Prin urmare, suspendarea de drept procedurii de executare silită, produce efecte și asupra cererii de încuviințare în sensul că o astfel de cerere nu mai poate fi admisă de instanță după . OUG nr. 8/2013.
În aceste condiții, efectul produs de dispozițiile alin. 7 din art. XV al OUG nr. 8/2014, efect invocat de apelantul-creditor, în sensul că, per a contrario, respectarea prevederilor alin. (1)-(6) din art. XV se impune doar titlurilor executorii pentru care nu a fost demarată executarea silită până la data intrării în vigoare a ordonanței, nu poate profita acestuia, tocmai ca urmare a faptului că OUG nr. 8/2013 era în vigoare la data formulării cererii de executare silită.
În raport de aceste considerente, tribunalul constată inutilă analizarea celorlalte motive invocate de apelantă, astfel că în temeiul disp. art. 480 alin. 1 Cod pr.civilă va respinge apelul declarat de apelantul-creditor J. M. împotriva încheierii din data de 23.01.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul-creditor J. M., cu sediul ales la Cabinet de Avocat P. A. – comuna Aninoasa, ..127A, județ Dâmbovița, împotriva încheierii din data de 23.01.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-debitor Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Prahova, cu sediul în Ploiești, ..22, județul Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2014.
Președinte, Judecător,
N. ErculescuIon C.
Grefier,
C.-E. G.
Judecător fond: F. R. M.
Judecătoria Târgoviște
Dosar nr._
Red. EN/Tehnored.CEG
5 ex./11.06.2014
..06.2014
J. M.
Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Prahova
B. T. M. T.
| ← Opoziţie. Sentința nr. 1207/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Radiere. Sentința nr. 537/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|








