Cerere în anulare. OUG 119/2007. Sentința nr. 1082/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1082/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 3675/120/2014
DOSAR NR._ obligația de a face
ROMANIA
TRIBUNALUL DAMBOVITA
SECTIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR. 1082
Ședința publică din 27 iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. D.
GREFIER: R. O.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de creditoarea S.C. V. C. S.R.L., cu sediul București, sector 2, .-39, Tronson 1, parter, Camerele 101-119 și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul S.C.P.A. G. și Asociații din București, ., ., parter, sector 5, în contradictoriu cu debitorii ., C. L. AL C. B. prin primar și P. C. B., toți cu sediul în comuna B., ., cauză venită prin declinare de la Curtea de Apel Ploiești, potrivit sentinței nr. 86/10.04.2014 pronunțată în dosarul nr._, prin care se solicită emiterea unei ordonanțe de plată prin care să fie obligații debitorii la plata sumei în cuantum total de 323.769,52 lei cu titlu de penalități de întârziere.
Cerere timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei potrivit chitanței mr._/2014 (fila 56 dosar C.A.Ploiești).
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru debitoarea .> SRL de avocat M. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._/26.06.2014, lipsă fiind debitorii.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Apărătorul creditoarei precizează că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pe fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea fondului.
Apărătorul creditoarei, având cuvântul, solicită admiterea cererii și emiterea unei ordonanțe de plată prin are debitorii să fie obligați la plata către societatea pe care o reprezintă a sumei în cuantum de 323.769,52 lei cu titlu de penalități de întârziere, așa cum au menționat în cerere.
Precizează că această creanță în cuantum de 323.769,52 lei deținută de către societatea V. C. SA împotriva debitorilor respectă cerințele impuse de dispozițiile art. 1013 Cod procedură civilă specifice procedurii Ordonanței de plată.
Astfel, suma de 323.769,52 lei este o creanță certă, lichidă și exigibilă, rezultă dintr-un contract încheiat între un profesionist și o autoritate contractantă, contract constatat printr-un înscris însușit de părți prin semnătură și, mai mult, debitul a fost recunoscut.
Pentru toate motivele, expuse și în cererea de chemare în judecată, solicită să se constate că, urmare a faptului că debitorii . al comunei B., prin Primar, respectiv P. C. B., nu și-au îndeplinit la timp obligația corelativă de plată a prețului aferent lucrărilor executate de către societatea V. C. SA, astfel cum s-au obligat la momentul semnării contractului de execuție lucrări nr. 2052/13.07.2010, aceștia datorează subscrisei penalități de întârziere în cuantum total de 323.769,52 lei și să se emită o Ordonanță de plată prin care să fie obligați debitorii la plata acestora.
Totodată, solicită obligarea debitorilor și la plata cheltuielilor de judecată, conform înscrisurilor pe care le depuse.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești sub nr._, reclamanta – creditoare ..A., a chemat în judecată pe debitorii ., C. L. AL C. B. prin Primar, P. C. B., în temeiul art. 1013 și următoarele Cod procedură civilă a formulat prezenta cerere de emitere ordonanță de plată, prin care să fie obligați debitorii la plata către societate a sumei în cuantum total de 323.769,52 lei cu titlu de penalități de întârziere, din care:
- 90.674,27 lei reprezintă penalități datorate pentru achitarea cu întârziere a unui rest din debitul principal în cuantum de 86.085,25 lei reprezentând o parte din garanția de buna execuție de 70% datorată ca urmare a recepției la terminarea lucrărilor, din care:
83.671,38 lei reprezintă penalități pentru achitarea cu întârziere a sumei de 79.460 lei făcută cu titlu de plată parțială în data de 20.12.2013, cu 1.053 zile întârziere;
7.002,89 lei reprezintă penalități pentru achitarea cu întârziere a sumei de 6.625,25 lei plătite în data de 24.12.2013, cu 1.057 zile întârziere;
- 233.095,25 lei reprezintă penalități de întârziere calculate conform art. 11.2.din contractul de execuție " lucrări nr. 2052/13.07.2010 pentru plățile efectuate cu întârziere de către .>
21.600 lei reprezintă penalități datorate pentru achitarea cu întârziere a sumei de 300.000 lei, la data de 14.04.2011, cu 72 de zile întârziere;
238.320 lei reprezintă penalități datorate pentru achitarea cu întârziere a sumei de 720.000 lei, la data de 29.12.2011, cu 331 de zile întârziere.
Din totalul sumei datorate conform punctului 2. a) și b) de mai sus (în cuantum de 259.920 lei) a fost scăzută suma de 26.824,75 lei plătită în data de 24.12.2013, prin extrasul de cont din 30.12.2013 atașat prezentei.
În motivarea cererii, reclamanta creditoare a susținut următoarele:
La data de 13.07.2010 a fost încheiat Contractul de execuție lucrări nr. 2052/13.07.2010 între C. L. al C. B. reprezentat prin Primar, în calitate de achizitor pe de o parte, și societatea V. C. S.A. în calitate de executant, pe de altă parte, contractul de execuție lucrări nr. 2052/13.07.2O1O fiind modificat prin actul adițional nr. 1/17.09.2010.
Lucrările ce fac obiectul contractului nr. 2052/13.07.2010, au fost executate conform de către societatea creditoare și au fost recepționate de către . reiese din procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 3165/15.10.2010, anexat prezentei.
De asemenea, pentru lucrările efectuate de societatea creditoare în temeiul contractului de execuție lucrări nr. 2052/13.07.2010 au fost emise un număr de patru facturi:
-factura nr_/20.12.2010 scadentă în 03.01.2011, în cuantum de 1.153.987,79 lei, din care s-a scăzut un procent de 10% din valoarea lucrărilor efectuate conform contractului, cu titlu de garanție de bună execuție, emițându-se factura nr._/20.12.2010;
-factura nr._/20.12.2010 scadentă în 03.01.2011, în cuantum de 101.227,00 lei;
-factura nr_/20.12.2010 scadentă în 03.01.2011, în cuantum de 485.666,85 lei, din care s-a scăzut un procent de 10% din valoarea lucrărilor efectuate conform contractului, cu titlu de garanție de bună execuție, emițându-se factura nr._/20.12.2010;
-factura nr._/20.12.2010 scadentă în 03.01.2011, în cuantum de 42.602,36 lei.
Astfel, în temeiul contractului nr. 2052/13.07.2010 era datorată o garanție de bună execuție de 143.829,36 lei, sumă pentru care au fost emise factura nr._/20.12.2010 și factura nr._/20.12.2010.
Din suma de 143.829,36 lei, 70% (100.680,55 lei) trebuia restituită în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor - conform art. 12.4 lit. a) din contract, termen care s-a împlinit la data de 30.10.2010.
Prin facturile emise pentru garanția de bună execuție s-a prevăzut însă o scadență mai favorabilă pentru C. L. al C. B., respectiv scadența de 03.01.2011, iar restul de 30% din garanție trebuind restituită după semnarea procesului-verbal de recepție finală - conform art. 12.4 lit. a) din contract, astfel că la data de 03.01.2011 . de a achita suma de 1.740.335,19 lei constituind debit principal, din care:
- 1.639.654,64 lei reprezentau contravaloarea facturii nr._/20.12.2010 și a facturii nr._/20.12.2010;
100.680,55 lei reprezentau 70% din garanția de bună execuție datorată după recepția la terminarea lucrărilor sumă aferentă facturii nr._/20.12.2010.
Potrivit art. 11.2 din contract, părțile au convenit că "în cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termen de 28 de zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acesta are obligația de a plăti, ca penalități, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,1% pe zi din plata neefectuată".
Expirarea perioadei convenite s-a realizat la 03.01.2011 când s-a împlinit scadența menționată în cele trei facturi mai sus indicate. Cele 28 de zile de la momentul 03.01.2011 s-au împlinit pe 31.01.2011, prin urmare sunt datorate penalități de întârziere de 0,1% pe zi începând cu data de 01.02.2011.
. până la acest moment în temeiul contractului nr. 2052/13.07.2010 suma de 1.795.510 lei conform extraselor de cont anexate prezentei, astfel: la data de 30.12.2010 s-a efectuat o plată de 662.600 lei; la data de 14.04.2011 s-a efectuat o plată de 300.000 lei; la data de 29.12.2011 s-a efectuat o plată de 720.000 lei; la data de 20.12.2013 s-a efectuat o plată de 79.460 lei; la data de 24.12.2013 s-a efectuat o plată de 33.450 lei, din care o parte a fost virată în contul restului rămas neachitat din debitul principal înregistrat (6.625,25 lei), iar o parte (26.824,75 lei) a fost virată în contul penalităților curse până la acel moment.
Destinația sumelor virate de . următoarea:
suma de 1.639.654,64 lei a condus la stingerea debitului principal rezultat din factura nr._/20.12.2010 și factura nr._/20.12.2010;
suma de 28.350,06 lei a fost constituită cu titlu de garanție (de 30% din garanția totală) în contul nr. RO70BRDE445SA_ deschis la BRD Groupe Societe Generale la dispoziția Consiliului L. al C. B., conform prevederilor art. 12 din contract, până după efectuarea recepției finale;
suma de 100.680,55 lei a fost considerată plată integrală a garanției de bună-execuție de 70% datorată după recepția la terminarea lucrărilor;
suma de 26.824,75 lei a fost considerată plată parțială în contul penalităților de întârziere
calculate pentru sumele achitate cu întârziere de către .> Ținând cont de faptul că toate facturile emise de către societatea creditoare în derularea contractului își aveau scadența în data de 03.01.2011, iar din cele 5 plăți efectuate de către . ele au fost făcute după data de 01.02.2011 (dată de la care penalitățile începeau să curgă), în sarcina C. B. au curs următoarele penalități de întârziere în cuantum total de 350.594,27 lei:
21.600 lei, penalități datorate pentru achitarea cu întârziere a sumei de 300.000 lei, la data de 14.04.2011, cu 72 de zile întârziere după data de 01.02.2011;
238.320 lei, penalități datorate pentru achitarea cu întârziere a sumei de 720.000 lei, la data de 29.12.2011, cu 331 de zile întârziere după data de 01.02.2011;
83.671,38 lei, penalități pentru achitarea cu întârziere a sumei de 79.460 lei făcută cu titlu de plată parțială în data de 20.12.2013, cu 1.053 zile întârziere după data de 01.02.2011;
7.002,89, lei penalități pentru achitarea cu întârziere a restului de 6.625,25 lei din debitul principal neachitat, plătit în data de 24.12.2013, cu 1.057 zile întârziere după data de 01.02.2011.
Din totalul penalităților de întârziere de 350.594,27 lei a fost scăzută suma de 26.824,75 (parte a ultimei plăți de 33.450 lei efectuate de către debitoare la data de 24.12.2013), motiv pentru care în prezent, suma cu care . înscrisă în evidențele contabile ale societății creditoare este în cuantum total de 323.769,52 lei.
Creanța în cuantum de 323.769,52 lei deținută de către societatea V. C. S.A. împotriva debitorilor respectă cerințele impuse de dispozițiile art. 1.013 Cod procedură civilă specifice procedurii ordonanței de plată.
Astfel, suma de 323.769,52 lei este o creanță certă (fiind determinată exact prin prezenta cerere), lichidă ( constă într-o sumă de bani) și exigibilă (constând în penalități de întârziere calculate la debitul principal achitat cu întârziere), rezultată dintr-un contract încheiat între un profesionist și o autoritate contractantă (Contractul de execuție lucrări nr. 2052/13.07.2010 este încheiat între societatea creditoare, în calitate de profesionist, și C. local al C. B., în calitate de autoritate contractantă), contract constatat printr-un înscris însușit de părți prin semnătură, anexat prezentei.
În plus, procedura prealabilă a somației de plată prevăzută de dispozițiile art. 1.014 Cod procedură civilă a fost respectată, întrucât societatea a transmis debitorilor somația de plată nr. 152/18.12.2013, cu notă de inventar și confirmare de primire, punând în vedere acestora ca în termen de 15 zile de la primirea somației să procedeze la achitarea sumelor restante către V. C. S.A., sume care la momentul respectiv se ridicau la 436.480,85 lei.
Ulterior transmiterii somației, în datele de 20.12.2013 (la 2 zile de la transmiterea somației), respectiv 24.12.2013 ( la 6 zile de la transmiterea somației), au mai fost înregistrate 2 încasări făcute de către . sumelor datorate către societate - de 79.460,00 lei, respectiv de 33.450,00 lei, încasări ce au stins integral debitul principal datorat societății și o parte din penalitățile percepute până la acel moment (26.824,75 lei).
Pentru aceste 2 plăți efectuate cu 2 zile, respectiv 6 zile după data transmiterii somației de plată nr. 152/ 18.12.2013 au mai fost percepute penalități suplimentare în cuantum total de 198,67 lei, în prezent, suma pe care debitorii o datorează societății este în cuantum total de 323.769,52 lei.
Pentru considerentele expuse, se solicită a se constata că debitorii din cauza dedusă judecății nu și-au îndeplinit la timp obligația corelativă de plată a prețului aferent lucrărilor executate de către societatea V. C. S.A., astfel cum s-au obligat la momentul semnării contractului de execuție lucrări nr. 2052/13.07.2010, aceștia datorând penalități de întârziere în cuantum total de 323.769,52 lei ; a fi emisă o ordonanță de plată prin care să obligați la plata acestora ; iar în baza art. 453 din Codul de procedură civilă, obligați și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 453, 1.013 și următoarele Cod procedură civilă.
Au fost depuse, în copie, contractul de execuție lucrări nr. 2052/13.07.2010 și actul adițional nr. 1/17.09.2010; procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 3165/15.10.2010; factura nr._/20.12.2010; factura nr._/20.12.2010; factura nr._/20.12.2010; factura nr._/20.12.2010; situația garanțiilor indisponibilizate în cont, la dipoziția C. B. în contul RO70BRDE445SA_, extrase de cont cu privire la virarea garanției în contul RO70BRDE445SA_, precum și adresa nr. 842/15.07._ emisă de BRD Sucursala V. cu privire la contul de garanții RO70BRDE445SA_; extrasele de cont din 31.12.2010, 15.04.2011, 30.12.2011, 24.12.2013 și 30.12.2013 aferente sumelor încasate din partea C. B.; tabele de calcul penalități pentru plățile efectuate cu întârziere de către . plată nr. 152/18.12.2013 cu Nota de inventar și confirmarea de primire aferente; taxa de timbru în cuantum de 200 lei - în original; împuternicire avocațială - în original.
La data de 07.03.2014, Primăria C. B. cu adresa nr. 763/28.02.2014 ( fila 68 ) comunică întâmpinare, precizând următoarele:
Având în vedere ca prin cererea de chemare în judecata au fost solicitate la plata penalități în suma de 323.769,52 lei aferenta contractului de lucrări nr. 2052/13.07.2010, se precizează faptul ca acestea nu sunt fondate nefiind creanțe certe, lichide si exigibile, motiv pentru care se solicită respingerea cererii de chemare în judecata.
De asemenea, a efectuat plata sumelor solicitate aferente contractului, dovada plații facturilor a fost comunicata instanței în dosarul cu numărul_, solicitându-se conexarea dosarului prezent cu dosarul_ .
Pe cale de consecința, se solicită respingerea cereri formulate de reclamanta.
Prin notele de ședință depuse ( filele 74 – 75 ) reclamanta creditoare solicită respingerea ca tardiv formulată excepția de necompetență materială de ordine publică invocată de către pârâți, ținând cont de dispozițiile art. 130 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, ce dispune că necompetență materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
De asemenea, se solicită a se observa că la primul termen de judecată din data de 13.03.2014 la care atât societatea, cât și pârâții debitori au fost citați, această excepție nu a fost ridicată de niciun participant la proces, motiv pentru care în cauză a intervenit sancțiunea legală a decăderii din a mai invoca aceasta excepție.
Se mai susține că excepția de necompetență materiala de ordine publică - poate fi invocată doar în fața primei instanțe, până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate", iar - dacă nu a fost invocată în termenul legal, nu va mai putea fi invocată până la finalizarea procesului, nici în faza judecății în primă instanță, nici în căile de atac ( G. B. - Prof. Univ. Dr.).
Astfel, prin noul Cod, legiuitorul nu mai permite invocarea excepției de necompetență materială și teritorială până la începerea dezbaterilor asupra fondului, limitând drastic perioada de timp în care aceasta poate fi invocată, fără posibilitatea derogării"".
În subsidiar, se învederează că din interpretarea logică a legii civile prin argumentul de interpretare „a fortiori", reiese că daca Tribunalul Dâmbovița, instanță inferioară Curții de Apel, este competent în a judeca cererea formulată împotriva debitorilor pârâți, cu atât mai mult este competenta în a o judeca Curtea de Apel Ploiești, instanță superioară tribunalului, ținând cont de faptul că însuși Noul Cod de procedură civilă stabilește competența Curților de apel în art. 96 alin. 1, în sensul că acestea judecă „în primă instanță cererile în materie de contencios administrativ și fiscal.
Se solicită aplicarea art. 130 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă și respingerea ca tardiv formulată excepția de necompetență materială invocată de către pârâți.
A fost depusă – doctrină relevantă în speță.
La data de 09.04.2014, reclamanta creditoare a formulat „ precizări” – prin care se solicită a se lua act că debitorii din cauza dedusă judecății - au mai efectuat încă o plata suplimentară în contul debitului înregistrat în contabilitatea societății, motiv pentru care la momentul prezent se mai datorează numai suma de 300.179,52 lei, constând din penalități de întârziere.
Ultima plată în cuantum de 23.590 lei a fost efectuată în data de 17.03,2.014 conform extrasului de cont din 19.03.2014 anexat prezentei, aceasta fiind imputată sumei de 323.769,52 lei datorate până la acel moment cu titlu de penalități de întârziere.
Astfel, suma de 23.590 lei a condus la stingerea unei părți din totalul penalităților de întârziere datorate de către debitori societății, motiv pentru care la acest moment pârâții mai datorează numai suma de 300.179,52 lei.
De asemenea, ultima plată efectuată de către debitori intră în evidentă contradicție cu cele susținute verbal la termenul de judecată din 13.03.2014 și că în realitate reprezintă o recunoaștere neîndoielnică a debitului datorat societății.
Dacă la termenul de judecată din 13.03.2014 pârâții susțineau ca nu mai datorează sume către societate, de ce ulterior acestei date (17.03.2014) au mai efectuat o plată în cuantum de 23.590 lei ; ultima plata efectuată de către debitori neputând conduce decât la concluzia că aceștia recunosc atât sumele pretinse, cât și temeiul și modalitatea de calcul a acestora, ocazie cu care pârâții recunosc întregul debitul și datorează în prezent numai suma de 300.179,52 lei constând din penalități de întârziere.
A fost anexat - extrasul de cont din 19.03.2014 aferent plății efectuate în data de 17.03.2014.
Prin sentința nr. 86/10 aprilie 2014, Curtea de Apel Ploiești a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu.
Prin aceeași sentință a fost declinată competenta materială de soluționare a cauzei privind acțiunea formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții ., C. L. al C. B. prin Primar și P. C. B., în favoarea Tribunalului Dâmbovița - Secția a II a Civila de C. Administrativ și Fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 2245/120/ 16 mai 2014.
Reclamanta ., în temeiul art. 453 Cod de procedură civilă a depus nota explicativa a cheltuielilor de judecata, prin care se solicită acordarea cheltuielilor de judecată, în cuantum de 21.828,92 lei, reprezentând onorariu de avocat aferent demersurilor juridice efectuate în prezentul dosar.
Pentru a face dovada achitării onorariului de avocat se depune alăturat factura fiscală nr. 862/30.05.2014 împreună cu extrasul de cont nr. 175/24.06.2014.
Se mai precizează că suma consemnată în factura 862/ 30.05.2014, emisă de către Societatea Civilă profesională de Avocați „G. și Asociații" pe numele societății V. C. S.A.. reprezintă o sumă globală pentru toate dosarele gestionate de reprezentantul legal, tocmai de aceea se înaintează un Raport de situație cheltuieli din data de 26.06.2014 al activităților desfășurate de către S.C.P.A. „G. și Asociații" numai pentru dosarul mai sus precizat.
Astfel, din contravaloarea facturii nr. 862/30.05.2014, în cuantum total de 111.865,98 lei se solicită suma de 21.828,92 lei care reprezintă cheltuieli de judecată aferente onorariului de avocat achitat pentru reprezentarea S.C. V. C. S.A. și efectuării tuturor demersurilor necesare în dosarul nr._ (fostul_ ), aflat pe rolul Tribunalului Dâmbovița și având ca obiect ordonanță de plată.
Dovada achitării onorariului de avocat o face cu extrasul de cont nr. 175 din data de 24.06.2014 în care este evidențiată plata facturii nr. 862 din data de 30.05.2014.
Au fost depuse, în copie, factura nr. 862/ 30.05.2014 emisă de S.C.P.A. G. și Asociații pe numele S.C. V. C. S.A.; extras de cont nr. 175/ 24.06.2014 în care este evidențiată plata facturii nr. 862/30.05.2014 reprezentând onorariu avocat; raport de activitate din 26.06.2014 - Situație de cheltuieli cu activitățile efectuate de avocat care evidențiază onorariul de avocat total pentru instrumentarea acestui dosar ( filele 18 – 33 ).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea dedusă judecății, reclamanta – creditoare ..A., a chemat în judecată pe debitorii ., C. L. AL C. B. prin Primar, P. C. B., în temeiul art. 1013 și următoarele Cod procedură civilă a formulat prezenta cerere de emitere ordonanță de plată, prin care să fie obligați debitorii la plata către societate a sumei în cuantum total de 323.769,52 lei cu titlu de penalități de întârziere, din care:
- 90.674,27 lei reprezintă penalități datorate pentru achitarea cu întârziere a unui rest din debitul principal în cuantum de 86.085,25 lei reprezentând o parte din garanția de buna execuție de 70% datorată ca urmare a recepției la terminarea lucrărilor, din care:
-83.671,38 lei reprezintă penalități pentru achitarea cu întârziere a sumei de 79.460 lei făcută cu titlu de plată parțială în data de 20.12.2013, cu 1.053 zile întârziere;
7.002,89 lei reprezintă penalități pentru achitarea cu întârziere a sumei de 6.625,25 lei plătite în data de 24.12.2013, cu 1.057 zile întârziere;
- 233.095,25 lei reprezintă penalități de întârziere calculate conform art. 11.2.din contractul de execuție " lucrări nr. 2052/13.07.2010 pentru plățile efectuate cu întârziere de către .>
-21.600 lei reprezintă penalități datorate pentru achitarea cu întârziere a sumei de 300.000 lei, la data de 14.04.2011, cu 72 de zile întârziere;
- 238.320 lei reprezintă penalități datorate pentru achitarea cu întârziere a sumei de 720.000 lei, la data de 29.12.2011, cu 331 de zile întârziere.
- prin extrasul de cont din 30.12.2013 atașat prezentei a fost scăzută suma de 26.824,75 lei plătită în data de 24.12.2013;
Reclamanta – creditoarea și - a redus cuantumul pretențiilor – prin cererea intitulată precizare, la suma de 300 179,52 lei constând în penalități de întârziere, ultima plată în cuantum de 23 590 lei fiind efectuată la data de 17 03.2014 conform extrasului de cont din 19 03.2014.
Instanța reține că la data de 13.07.2010 a fost încheiat Contractul de execuție lucrări nr. 2052/13.07.2010 între C. L. al C. B. reprezentat prin Primar, în calitate de achizitor pe de o parte, și societatea V. C. S.A. în calitate de executant, pe de altă parte, contractul de execuție lucrări nr. 2052/13.07.2O1O fiind modificat prin actul adițional nr. 1/17.09.2010.
Potrivit procesul - verbal de recepție nr. 3165/15.10.2010, încheiat la terminarea lucrărilor angajate de către reclamantă, lucrările ce fac obiectul contractului nr. 2052/13.07.2010, au fost executate de către societatea creditoare și au fost recepționate de către . de către această parte.
Pentru lucrările efectuate de societatea creditoare în temeiul contractului de execuție lucrări nr. 2052/13.07.2010 au fost emise un număr de patru facturile:
-factura nr_/20.12.2010 scadentă în 03.01.2011, în cuantum de 1.153.987,79 lei, din care s-a scăzut un procent de 10% din valoarea lucrărilor efectuate conform contractului, cu titlu de garanție de bună execuție, emițându-se factura nr._/20.12.2010;
-factura nr._/20.12.2010 scadentă în 03.01.2011, în cuantum de 101.227,00 lei;
-factura nr_/20.12.2010 scadentă în 03.01.2011, în cuantum de 485.666,85 lei, din care s-a scăzut un procent de 10% din valoarea lucrărilor efectuate conform contractului, cu titlu de garanție de bună execuție, emițându-se factura nr._/20.12.2010;
-factura nr._/20.12.2010 scadentă în 03.01.2011, în cuantum de 42.602,36 lei.
În temeiul contractului nr. 2052/13.07.2010 s-a convenit plata unei o garanții de bună execuție, de 143.829,36 lei, sumă pentru care au fost emise factura nr._/20.12.2010 și respectiv, factura nr._/20.12.2010.
Conform contractului anterior menționat, din suma de 143.829,36 lei, 70% (100.680,55 lei) trebuia restituită în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor - conform art. 12.4 lit. a) din contract, termen care s-a împlinit la data de 30.10.2010.
Prin facturile emise pentru garanția de bună execuție s-a prevăzut însă o scadență mai favorabilă pentru C. L. al C. B., respectiv scadența de 03.01.2011, iar restul de 30% din garanție trebuind restituită după semnarea procesului-verbal de recepție finală - conform art. 12.4 lit. a) din contract, astfel că la data de 03.01.2011 . de a achita suma de 1.740.335,19 lei constituind debit principal, din care:
- 1.639.654,64 lei reprezentau contravaloarea facturii nr._/20.12.2010 și a facturii nr._/20.12.2010;
100.680,55 lei reprezentau 70% din garanția de bună execuție datorată după recepția la terminarea lucrărilor sumă aferentă facturii nr._/20.12.2010.
Potrivit art. 11.2 din contract, părțile au convenit că "în cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termen de 28 de zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acesta are obligația de a plăti, ca penalități, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,1% pe zi din plata neefectuată".
Expirarea perioadei convenite s-a realizat la 03.01.2011 când s-a împlinit scadența menționată în cele trei facturi mai sus indicate. Cele 28 de zile de la momentul 03.01.2011 s-au împlinit pe 31.01.2011, prin urmare sunt datorate penalități de întârziere de 0,1% pe zi începând cu data de 01.02.2011.
. până la acest moment în temeiul contractului nr. 2052/13.07.2010 suma de 1.795.510 lei conform extraselor de cont anexate prezentei, astfel: la data de 30.12.2010 s-a efectuat o plată de 662.600 lei; la data de 14.04.2011 s-a efectuat o plată de 300.000 lei; la data de 29.12.2011 s-a efectuat o plată de 720.000 lei; la data de 20.12.2013 s-a efectuat o plată de 79.460 lei; la data de 24.12.2013 s-a efectuat o plată de 33.450 lei, din care o parte a fost virată în contul restului rămas neachitat din debitul principal înregistrat (6.625,25 lei), iar o parte (26.824,75 lei) a fost virată în contul penalităților curse până la acel moment.
Facturile emise de către societatea creditoare în derularea contractului își aveau scadența în data de 03.01.2011, iar din cele 5 plăți efectuate de către . ele au fost făcute după data de 01.02.2011 (dată de la care penalitățile începeau să curgă), în sarcina C. B. au fost stabilite de către reclamanta – creditoare, următoarele penalități de întârziere, în cuantum total de 350.594,27 lei:
21.600 lei, penalități datorate pentru achitarea cu întârziere a sumei de 300.000 lei, la data de 14.04.2011, cu 72 de zile întârziere după data de 01.02.2011;
238.320 lei, penalități datorate pentru achitarea cu întârziere a sumei de 720.000 lei, la data de 29.12.2011, cu 331 de zile întârziere după data de 01.02.2011;
83.671,38 lei, penalități pentru achitarea cu întârziere a sumei de 79.460 lei făcută cu titlu de plată parțială în data de 20.12.2013, cu 1.053 zile întârziere după data de 01.02.2011;
7.002,89, lei penalități pentru achitarea cu întârziere a restului de 6.625,25 lei din debitul principal neachitat, plătit în data de 24.12.2013, cu 1.057 zile întârziere după data de 01.02.2011.
Din totalul penalităților de întârziere de 350.594,27 lei . suma de 26.824,75 (parte a ultimei plăți de 33.450 lei efectuate de către debitoare la data de 24.12.2013).
Conform extrasului de cont din 19 03.2014, debitoarea a mai achitat suma de 23 590 lei plata fiind efectuată la data de 17 03.2014.
Tribunalul reține ca aplicabile următoarele dispoziții legale:
- art. 1013 din Codul de Procedură Civilă, potrivit cu care prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între in profesionist și o autoritate contractantă, constatată printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
-art. 1014 Codul de Procedură Civilă, (1), Creditorul îi va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, o somație, prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia.
- art. 1017 Cod de Procedură Civilă, potrivit cu care, Dacă părțile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica rata dobânzii de referință stabilită de BNR…
- art. 1020 Cod de Procedură Civilă, (1) Dacă debitorul contestă creanța, instanța verifică dacă contestația este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor și lămuririlor părților. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului prin încheiere.(2)dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute de alin. 1, iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii în procedura de drept comun, instanța va respinge cererea creditorului privind ordonanța de plată prin încheiere. (3) În cazurile prevăzute de alin. 1 și 1, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.
În cauză, procedura prealabilă a somației de plată prevăzută de dispozițiile art. 1.014 Cod procedură civilă a fost respectată, întrucât societatea a transmis debitorilor somația de plată nr. 152/18.12.2013, cu notă de inventar și confirmare de primire, punând în vedere acestora ca în termen de 15 zile de la primirea somației să procedeze la achitarea sumelor restante către V. C. S.A., sume care la momentul respectiv se ridicau la 436.480,85 lei.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta debitoare a contestat creanța pretins datorată arătând că aceasta nu are caracter cert, lichid și exigibil.
Procedând la verificarea creanței, Tribunalul constată în primul rând că, disp. art. 1017 din codul de procedură civilă conțin norme speciale referitoare la dobânzile moratorii având la bază regula consacrată în materie de disp. art. 1535 alin. 1 NNC – - art. - 1088 din Codul Civil din 1864, potrivit cu care creditorul unei sume de bani neachitate la scadență este îndreptățit la daune moratorii, de la scadență, până la momentul plății.
Articolul 1017 din Codul de procedură Civilă, reglementează nivelul dobânzii datorate de către debitor pentru plata cu întârziere în cazul în care părțile contractante nu au convenit în acest sens..
În speță, părțile au convenit cuantumul dobânzii datorate pentru plata cu întârziere a sumelor de bani datorate, precum și data de la care aceasta începe să curgă.
Astfel, potrivit art. 11.2 din contract, părțile au convenit că "în cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termen de 28 de zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acesta are obligația de a plăti, ca penalități, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,1% pe zi din plata neefectuată".
La data de 03.01.2011 când s-a împlinit scadența menționată în cele trei facturi mai sus indicate, expirând perioada convenită. Cele 28 de zile de la momentul 03.01.2011 s-au împlinit pe 31.01.2011, prin urmare sunt datorate penalități de întârziere de 0,1% pe zi, începând cu data de 01.02.2011.
Așa cum s-a reținut mai sus, debitoarea a achitat o parte din sumele de bani datorate anterior perioadei de scadență iar cu depășirea termenului de scadenșă s-au realizat următoarele plăți: la data de 14.04.2011 s-a efectuat o plată de 300.000 lei; la data de 29.12.2011 s-a efectuat o plată de 720.000 lei; la data de 20.12.2013 s-a efectuat o plată de 79.460 lei; la data de 24.12.2013 s-a efectuat o plată de 33.450 lei, din care o parte a fost virată în contul restului rămas neachitat din debitul principal înregistrat (6.625,25 lei), iar o parte (26.824,75 lei) a fost virată în contul penalităților curse până la acel moment – situație care rezultă din extrasele de cont depuse la dosarul cauzei.
Instanța constată că reclamanta a calculat în mod corect sumele de bani datorate cu titlu de penalități de întârziere, aplicând procentul convenit de părți prin contract calculat la sumele de bani neachitate la momentul scadenței, astfel: 21.600 lei, penalități datorate pentru achitarea cu întârziere a sumei de 300.000 lei, la data de 14.04.2011, cu 72 de zile întârziere după data de 01.02.2011; 238.320 lei, penalități datorate pentru achitarea cu întârziere a sumei de 720.000 lei, la data de 29.12.2011, cu 331 de zile întârziere după data de 01.02.2011; 83.671,38 lei, penalități pentru achitarea cu întârziere a sumei de 79.460 lei făcută cu titlu de plată parțială în data de 20.12.2013, cu 1.053 zile întârziere după data de 01.02.2011; 7.002,89, lei penalități pentru achitarea cu întârziere a restului de 6.625,25 lei din debitul principal neachitat, plătit în data de 24.12.2013, cu 1.057 zile întârziere după data de 01.02.2011.
Din totalul penalităților de întârziere de 350.594,27 lei . suma de 26.824,75 (parte a ultimei plăți de 33.450 lei efectuate de către debitoare la data de 24.12.2013) iar conform extrasului de cont din 19 03.2014, debitoarea a mai achitat suma de 23 590 lei plata fiind efectuată la data de 17 03.2014.
Având în vedere cele reținute, contrar opiniei exprimată de debitor, creanța are un caracter cert, lichid și exigibil, în sensul disp. art. 662 din Codul de Procedură Civilă,.
Caracterul cert al creanței reiese, fără îndoială, din clauza convenită de părți, privind obligarea debitorului la plata unor penalități de întârziere de 1/% în cazul plății cu întârziere a sumelor de bani datorate în baza contractului încheiat între părți, coroborat cu situația de fapt stabilită de către instanță, constând în plata cu întârziere a unei părți din debitul datorat.
Creanța este lichidă, cuantumul ei fiind determinat de către partea interesată cu respectarea criteriilor convenit de părți, și are caracter exigibil, fiind ajunsă la scadență.
De altfel, deși formal, în cuprinsul întâmpinării, debitorul a contestat caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, se contrazice, întrucât la o dată ulterioară formulării întâmpinării, a procedat la efectuarea unei plăți parțiale s debitului, de 23 590 de lei.
În contextul celor reținute, instanța concluzionează că această contestație are valența unei simple susțineri, fără o bază obiectivă, care nu poate împiedica reclamanta – creditoare să-și valorifice cu celeritate creanța pe care o deține, prin folosirea procedurii speciale a ordonanței de plată.
Pentru aceste considerente, instanța urmează să admită cererea formulată de creditoarea V. C. S.R.L în contradictoriu cu debitorii ., C. L. AL C. B. prin primar și P. C. B., toți cu sediul în comuna B., ., și în consecință, va dispune obligarea pârâții să plătească reclamantei suma de 300.179,52 lei, reprezentând penalități de întârziere, în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanței.
Raportat la disp. art. 451 Cod de Procedură Civilă, instanța va dispune obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantei a sumei de 21.828,92 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de creditoarea S.C. V. C. S.R.L., cu sediul București, sector 2, .-39, Tronson 1, parter, Camerele 101-119 și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul S.C.P.A. G. și Asociații din București, ., ., parter, sector 5, în contradictoriu cu debitorii ., C. L. AL C. B. prin primar și P. C. B., toți cu sediul în comuna B., ., și în consecință:
Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 300.179,52 lei, reprezentând penalități de întârziere, în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanței.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 21.828,92 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27.06.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
D. M. R. O.
Red MD
Dact MD
7 ex/16.07.2014
PROCES VERBAL
16.07.2014
Pentru doamna grefier R. O. care se afla in concediu legal de odihna
prezenta se semneaza de
Grefier sef sectie,
O. S. Brinzaru
| ← Radiere. Sentința nr. 537/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA | Pretenţii. Decizia nr. 57/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA → |
|---|








