Procedura insolvenţei. Sentința nr. 183/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Sentința nr. 183/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 1906/120/2013/a35

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Târgoviște, .. 3

Județul Dâmbovița

Dosar nr._

SENTINȚĂ NR. 183

Ședința publică de la data de 12 Martie 2014

Instanța constituită din:

Judecător Sindic:

C. G.

Grefier: B. S.

Pe rol se află soluționarea cererii de ordonanță președințială formulată de reclamanta debitoare S.C. C. Târgoviște SA (fostă S.C. Mechel Târgoviște SA), înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J/_, CUI_, cu sediul în Târgoviște, .. 9-11, județul Dâmbovița, reprezentată de administrator judiciar R. I. Specialists SPRL, cu sediul în București, ., ., sector 3 în contradictoriu cu pârâta G. S. ENERGY ROMÂNIA SA, cu sediul în București, .-6, sector 4, având ca obiect menținerea furnizării de gaze naturale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă au fost părțile.

Cererea s-a dat fără citarea părților, conform art. 998 alin. 2 Cod procedură civilă

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Judecătorul sindic, observând că ordonanța președințială este întemeiată pe dispozițiile art. 998 alin. 2 Cod procedură civilă, în raport de această motivare și dispozițiile art. 998 alin. 3 și 4 Cod procedură civilă, rămâne în pronunțare asupra cererii de față.

JUDECĂTORUL SINDIC

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele.

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 06.03.2014, sub nr._, reclamanta debitoare S.C. C. Târgoviște SA (fostă S.C. Mechel Târgoviște SA), înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J/_, CUI_, cu sediul în Târgoviște, .. 9-11, județul Dâmbovița, reprezentată de administrator judiciar R. I. Specialists SPRL, cu sediul în București, ., ., sector 3 în contradictoriu cu pârâta G. S. ENERGY ROMÂNIA SA, cu sediul în București, .-6, sector 4, pentru ca pe cale de ordonanță președințială pronunțată fără citarea părților în condițiile art. 998 alin. 2 Cod procedură civilă, raportat la art. 6 și art. 38 din Legea nr. 85/2006, să fie obligată pârâta să mențină furnizarea gazelor naturale necesare funcționării activității societății debitoare.

Motivând în fapt cererea de arată că prin încheierea din data de 22.02.2013 de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei și întrucât societatea are calitatea de consumator captiv pe piața specifică, în considerarea faptului că legea procedurii insolvenței asimilează consumatorului captiv pe acela care, în din rațiuni tehnice, economice sau de reglementare nu-și poate alege furnizorul (art. 3 pct. 32 din Legea nr. 85/2006), apreciază că devin incidente în speță prevederile art. 38 din Legea nr. 85/2006.

De asemenea mai arată că a mai promovat o astfel de acțiune ce a făcut obiectul dosarului nr. 1906/120/_/a3 ce a fost soluționat definitiv și irevocabil prin Sentința civilă nr. 244/28.02.2013 pronunțată de această instanță, fiind obligată pârâta să mențină furnizarea gazelor naturale necesare funcționării activității reclamantei, în baza contractului dintre părți nr._/31.03.2011, contract ce a expirat la data de 31.03.2012, astfel că la data de 01.04.2013 a intrat în vigoarea contractul nr._/29.03.2013. Prin urmare, apreciază că sentința anterior pronunțată nu mai apără societatea de pericolul sistării furnizării gazelor naturale de către pârâtă.

Se mai arată că la data de 26.02.2014 debitoarea a primit din partea pârâtei Preavizul de Limitare și Sistare nr. 5975/26.02.2014 prin care au fost informați că în condițiile în care nu se achită la data de 27.02.2014 suma de 2 530 597,52 lei, începând cu data de 06.03.2014 va sistat livrarea gazelor naturale. De asemenea factura în cauză este scadentă la data de 27.02.2014 și aceasta reprezintă o factură în avans, adică pentru cantitatea de gaze naturale ce urmează a fi consumată în cursul lunii martie, prin urmare apreciază că la momentul emiterii preavizului nu exista o prejudiciere a pârâtei.

Mai arată că la data de 01.04.2014, contractul mai sus arătat ajunge la termen, drept urmare pârâta a notificat intenția de încetare a contractului de furnizare gaze naturale, deși art. 5 alin. 2 din contract prevede că părțile au negociat o clauză de tacită reconducțiune a contractului în lipsa unei astfel de notificări.

Față de toate aceste considerente, pentru a se proteja pertinent împotriva unor astfel de acțiuni ale pârâtei solicită să fie obligată aceasta din urmă, fără somație și fără trecerea unui termen, să mențină furnizarea gazelor naturale către debitoare pe întreaga perioadă de observație și perioada de reorganizare sub sancțiunea de plată de daune cominatorii în valoare de_ lei/ zi pentru fiecare zi în care pârâta va refuza/sista livrarea de gaze naturale, iar societatea se află încă în perioada de observație sau perioada de reorganizare.

În susținerea cererii a atașat: Sentința nr. 244/28.02.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._ 3/a3 și încheierea de îndreptare eroare materială, contractul nr._/29.03.2013, preavizul de limitare și sistare nr. 5975/26.02.2014, adresa nr. 6049/27.02.2014.

În raport de dispozițiile art. 998 alin. 2 Cod procedură civilă, cererea a fost dată fără citarea părților.

Examinând cererea de ordonanță președințială în baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, se rețin următoarele:

Conform art. 38 din L.P.I.: „Orice furnizor de servicii - electricitate, gaze naturale, apa, servicii telefonice sau altele asemenea - nu are dreptul, in perioada de observație si in perioada de reorganizare, sa schimbe, sa refuze ori sa întrerupă temporar un astfel de serviciu către debitor sau către averea debitorului, in cazul in care acesta are calitatea de consumator captiv, potrivit legii.”

În speță, reclamanta-debitoare este în perioada de observație (așa cum este definită de art. 3 pct. 15 L.P.I. ) și în calitatea de consumator captiv (astfel cum este definit de art. 3 pct. 32 L.P.I.) are dreptul să beneficieze de serviciile de furnizare a gazelor naturale, în conformitate cu clauzele contractuale stipulate în contractul de vânzare cumpărare gaze naturale nr._/29.03.2013.

Însă, prin prezenta cerere debitoarea prin administrator judiciar reclamă că, deși a achitat la scadență contravaloarea facturilor, pârâta a amenințat-o cu sistarea furnizării de gaze naturale, așa cum reiese din înscrisurile numite „preaviz de limitare și sistare nr. 5975/26.02.2014” (fila 5) și adresa nr. 6049/27.02.2014 (fila 29).

Din primul înscris rezultă că pârâta solicită debitoarei să achite (până la data scadenței 27.02.2014) factura nr._/10.02.2014 în sumă de 2 530 597,52 lei sub sancțiunea prevăzută de dispozițiilor art. 2.1.4 lit. b din „Condițiile generale de contractare” (filele 19-23), iar din al doilea înscris rezultă că pârâta a invitat pe debitoare la negocierea clauzelor contractului de furnizare gaze naturale pentru perioada 01.04._15, concomitent a notificat-o cu privire la intenția de încetare a contractului de furnizare gaze naturale.

Tribunalul, analizând cererea în temeiul de drept solicitat de reclamanta debitoare, anume art. 998 alin. 2 Cod procedură civilă, apreciază că aparența dreptului este în favoarea acesteia, că urgența solicitării obligării pârâtei să mențină furnizarea de gaze naturale este dată de păstrarea dreptului care s-ar vătăma prin lipsa furnizării de gaze naturale, adică dreptul debitoarei – consumator noncasnic captiv, de a beneficia de serviciile de furnizare gaze naturale, reglementat în mod ferm de dispozițiile art. 38 L.P.I.

Așadar, reclamanta debitoare nu are la îndemână o altă modalitate urgentă de a se aproviziona cu gaze naturale – necesare procesului de producție desfășurat în vederea reorganizării judiciare a acesteia (așa cum și-a exprimat intenția).

Raportat la dificultățile de ordin practic care vizează plata facturilor la termenele scadente, invocate de reclamanta debitoare, tribunalul apreciază că părțile trebuie să respecte și să se supună prevederilor contractuale, care reprezintă legea părților (cele reglementate de art. 5, privind durata contractului; a art. 11 privind plata facturilor; art. 12 privind răspunderea contractuală; art. 14 privind condițiile de încetare a contractului, etc.).

În considerarea celor ce preced, cererea reclamantei debitoare este întemeiată și urmează a fi admisă în baza art. 998 alin. 2 Cod procedură civilă raportat la art. 38 L.P.I., nu însă și cu privire la întinderea obligării pârâtei de a menține furnizarea de gaze naturale pe întreaga perioadă de observație, deoarece acest serviciu a fost stabilit de părți numai pentru o perioadă de un an (conform contractului dintre părți).

De asemenea, nu este întemeiată nici solicitarea de obligare a pârâtei la plata de daune cominatorii pe calea reglementată de art. 998 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât părțile au stabilit deja (conform art. 12 alin. 2 din contract) sancțiunea aplicabilă în caz de neexecutare a obligațiilor bilaterale, așa că nu este admisibilă cererea de constrângere a pârâtei la executarea în natură a obligațiilor asumate contractual.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta debitoare S.C. C. Târgoviște SA (fostă S.C. Mechel Târgoviște SA) – în insolvență, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J/_, CUI_, cu sediul în Târgoviște, .. 9-11, județul Dâmbovița, reprezentată de administrator judiciar R. I. Specialists SPRL, cu sediul în București, ., ., sector 3 în contradictoriu cu pârâta G. S. ENERGY ROMÂNIA SA, cu sediul în București, .-6, sector 4.

Obligă pe pârâtă să mențină furnizarea de gaze naturale către reclamanta debitoare conform contractului de vânzare cumpărare gaze naturale nr._/29.03.2013.

Respinge celelalte capete de cerere privind întinderea obligației mai sus arătate pe întreaga perioadă de observație și de sancționare a pârâtei cu plata de daune cominatorii.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la sediul Tribunalului Dâmbovița.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 Martie 2014.

Judecător Sindic, Grefier,

C. G. B. S.

Red. C.Gh.

Tehn. SB

Ex. 5/14.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 183/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA