Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Sentința nr. 919/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 919/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 2830/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința Nr. 919/2013
Ședința din camera de consiliu de la 12 Septembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. G. M.
Grefier L. M. G.
Pe rol judecarea cauzei comerciale privind pe reclamanta V. D. M. cu sediul în C., ., J. D. și pe pârâții . cu sediul în C., .. 9, . și C. T., având ca obiect constatare nulitate absolută hotărâre A..
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu a răspuns pârâta . reprezentată de c.j. P. Venus, lipsind reclamanta și pârâta C. T..
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.
C.j. P. Venus, pentru pârâta ., solicită instanței respingerea excepției autorității de lucru judecat, având în vedere că nu există identitate de părți. Pe fond, solicită instanței admiterea cererii așa cum a fost formulată, arătând că nu există o hotărârea de excludere, iar ORC nu are competență în ceea ce privește revocarea din registrul comerțului a asociaților. Hotărârea este lovită de nulitate absolută datorită neconvocării celorlalți asociați care existau la acel moment. La acea dată, conform hotărârii nr. 1855/_ a ÎCCJ, C. T. nu mai era asociat și nici administrator. Depune la dosar concluzii scrise.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cereri,
Constată că la data de 04.02.2013 reclamanta V. D. M. a chemat în judecată pe pârâta F. A. SRL, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să constate nulitatea absolută a hotărârii A. nr. 1 din 05.09.2011 a ., anularea mențiunilor din actul constitutiv cu privire la reducerea capitalului social, excluderea asociaților, numire administrator și obligarea pârâtei să depună hotărârea la ORC D. în vederea efectuării radierii mențiunilor.
În motivare a arătat că la data de 28.09.2011 pârâta a solicitat ORC D. înregistrarea Hotărârii A. din 05.09.2011 cu privire la modificarea actului constitutiv, prin schimbarea sediului social din N. T. în ., numirea ca administrator și asociat unic a numitei C. T. și reducerea capitalului social.
Hotărârea a fost luată fără ca asociații V. D. M., V. E. și C. V. să fie convocați, fără a fi respectate dispozițiile legale privind reducerea capitalului social, iar prin rezoluția nr. 8458 din 05.07.2011 pronunțată de ORC D. a fost admisă cererea de mențiuni formulată de ..
În drept reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 132 alin. 2, art. 192, 196, 204, 207 și art. 223 din Legea nr. 31/1990 și art. 25 din Legea nr. 26/1990.
La data de 11.03.2013 . a formulat întâmpinare, arătând că nu există o hotărâre judecătorească de excludere a asociaților, nici de reducere a capitalului social și nici de anulare a contractului de cesiune părți sociale încheiate între asociați cu ocazia repartizării cotei de capital.
A menționat că hotărârea a fost luată de C. T., fără ca reprezentanții societății să aibă cunoștință despre convocare. Acesta s-a folosit de sentința nr. 178 din 2005 prin care V. D. M. fusese exclusă și deși C. T. avea obligația să depună această sentință la ORC în vederea efectuării mențiunilor, aceasta a depus-o abia în anul 2011. Din 2005 până în prezent mai arată pârâta, în societate s-au produs o . modificări privind acționariatul și capitalul social, astfel că în prezent capitalul social este de 10.000 lei, asociați fiind V. E., C. V. și V. D. M..
La dosarul cauzei . a depus în copie certificat furnizare informații, Hotărârea nr. 1 din 30.07.2012, rezoluția nr. 8458/05.07.2011, rezoluția nr._/06.09.2012, Hotărârea nr. 3 a Consiliului de Administrație, actul constitutiv al ., contract de cesiune părți sociale, decizia nr. 1855 din 25.05.2006 pronunțată de ÎCCJ, decizia nr. 175 din 05.07.2005 pronunțată de Curtea de Apel C., Hotărârea AGE nr. 1/29.04.2010, Hotărârea nr. 1/2006, Hotărârea nr. 1/2011.
Avându-se în vedere că hotărârea a cărei nulitate se solicită a se constata a fost luată de C. T., în calitate de asociat al ., instanța în temeiul dispozițiilor art. 129 C.pr.civ. a dispus introducerea acesteia în cauză.
Prin notele de ședință depuse de pârâta C. T., aceasta a invocat autoritatea de lucru judecat, arătând că prin sentința nr. 880 din 28.11.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2011, problema nulității Hotărârii A. din 05.09.2011 a fost tranșată, întrucât s-a decis că nu există nici un motiv de nulitate care să afecteze valabilitatea hotărârii, aceasta fiind luată de asociatul unic C. T. în virtutea competențelor stabilite de această calitate.
La dosarul cauzei pârâta a depus în copie sentința nr. 880 din 28.11.2012 pronunțată de Tribunalul D..
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanța reține că potrivit certificatului de furnizare informații eliberat de ORC D., . a avut inițial ca asociați pe C. D. M. și C. T..
Prin sentința nr. 178 pronunțată la data de 08.04.2005 de Tribunalul D. s-a dispus excluderea din societate a asociatului C. D., instanța stabilind structura participării asociatului C. T. la capitalul social al . în cotă de 100%.
Împotriva acestei sentințe au fost exercitate căile de atac, aceasta devenind irevocabilă la data de 02.05.2007, prin decizia nr. 1597 pronunțată de ÎCCJ.
În această perioadă, de la data pronunțării sentinței nr. 178 din 08.04.2005, până la momentul când aceasta a devenit irevocabilă, în societate au intervenit modificări în ceea ce privește asociații, ca urmare a transmiterii părților sociale de către C. D. M. către V. E. și aceasta din urmă către C. V..
Prin Hotărârea nr. 1 din 05.09.2011, C. T., în calitate de asociat unic al . a hotărât modificarea actului constitutiv al societății, în ceea ce privește sediul social, revocarea administratorilor V. D.-M. și V. E. și numirea ca administrator a asociatului unic C. T..
Prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr._/63/2011 reclamanții C. V. și V. E. au solicitat constatarea nulității absolute a Hotărârii A. nr. 1 din 05.09.2011 luată de C. T., invocând încălcarea dispozițiilor privind convocarea și folosirea în mod nelegal a calității de asociat unic a numitei C. T..
Prin sentința nr. 880 din 28.11.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul mai susmenționat, cererile au fost respinse, instanța reținând că la momentul adoptării hotărârii A. a cărei anulare se cere, C. T. avea calitatea de asociat unic al ., neimpunându-se convocarea reclamanților la adunarea generală a asociaților.
Potrivit dispozițiilor art. 431 NCPC nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
Astfel elementele autorității de lucru judecat sunt părțile, obiectul și cauza, care trebuie să fie aceleași în ambele cereri.
Observând sentința nr. 880 din 28.11.2012 pronunțată de Tribunalul D. invocată de pârâtă în susținerea excepției autorității de lucru judecat, instanța constată că deși între cele două cauze există identitate în ceea ce privește obiectul și cauza, condiția identității părților nu este îndeplinită.
Neexistând identitate în ceea ce privește părțile prima acțiune fiind promovată de reclamantul C. V. și V. E., instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile autorității de lucru judecat, astfel încât va respinge excepția invocată de pârâta C. T..
Însă autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.Civ., art. 431 NCPC) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. 2 C.Civ., art. 431 alin. 1 NCPC). Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză, nu la fel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase, fără posibilitatea de a statua diferit.
Astfel, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune în cel de-al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între hotărârile judecătorești.
Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și fără a aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dreptul de acces nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Având în vedere că în dosarul nr._/63/2011 au fost supuse verificării jurisdicționale aceleași aspecte, invocate și în prezenta cauză (nulitatea hotărârii A. din 05.09.2011 datorită încălcării dispozițiilor privind convocarea), iar prin sentința nr. 880 din 28.11.2012, pronunțată în acea cauză, aceste aspecte au fost deja tranșate, instanța stabilind că la momentul adoptării hotărârii A. nr. 1 din 05.09.2011 C. T. avea calitatea de unic asociat al ., astfel că nu se impunea convocarea altor persoane, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta C. T..
Respinge acțiunea formulată de reclamanta V. D. M. cu sediul în C., ., J. D. în contradictoriu cu pârâții . cu sediul în C., .. 9, . și C. T. cu domiciliul în C., ., J. D..
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Septembrie 2013.
Președinte, A. G. M. | ||
Grefier, L. M. G. |
Red. A.M./L.G.
5 ex./09.10.2013
| ← Radiere. Sentința nr. 34/2013. Tribunalul DOLJ | Radiere. Sentința nr. 87/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








