Alte cereri. Sentința nr. 1253/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1253/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 3120/63/2013/a2

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA COMERCIALA

SENTINȚA Nr. 1253/2013

Ședința publica de la 19 Septembrie 2013

Completul compus din

PREȘEDINTE V. V.

Grefier T. M.

Pe rol judecarea cererii formulată de creditoarea ..I SA reprezentată prin . București –Sucursala Sud privind ridicarea suspendării prevăzută la art. 39(1) și urm. din Legea 85/2006 privind debitoarea . lichidator judiciar E. .> La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns lichidatorul judiciar E. . O. L., lipsind celelalte părți .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședința, s-a depus la dosar prin serviciul arhivă de către lichidatorul judiciar E. . balanței întocmită pe luna ian. 2013 –luna anterioara deschiderii procedurii și concluzii scrise, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente .

Lichidatorul judiciar E. . O. L. solicită respingerea cererii arătând că bunurile nu există ,nu figurează în patrimoniu debitoarei.

INSTANȚA

Constată că la data de 05.06.2013, creditoarea ..I SA reprezentată prin . București –Sucursala Sud a formulat cerere de ridicare a suspendării executării prin care a solicită ridicarea suspendării măsurii de suspendare a executării silite asupra bunurilor ce fac obiectul garanțiilor reale mobiliare ,respectiv (stocul de bunuri fungibile, produse farmaceutice și medicamente și asupra produselor obținute în urma valorificării acestora, în valoare egala cu valoarea Limitei de Credit de bază în cuantum de 137.500 lei(RON), potrivit contractului nr.996/ 18.01.2010 înregistrat la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare sub nr. 2010-_-YQO, prin care debitoarea a constituit în favoarea societății creditoare, în temeiul Legii nr.99/1999 preluat de art. 2389 și urm. Cod Civil, un drept de garanție reală mobiliară asupra stocului de bunuri fungibile, produse farmaceutice și medicamente și asupra produselor obținute în urma valorificării acestora, conform contractului menționat și a avizului de înregistrare la AEGRM și pe cale de consecință să se dispună executarea și valorificarea acestora cu respectarea dispozițiilor legale și a privilegiului constituit în favoarea creditoarei ținând cont de: iminenta expirare a termenului de valabilitate pentru produsele farmaceutice ; sumele încasate în urma vânzării produselor farmaceutice de la Casa de Asigurări de Sănătate D., în virtutea caracterului garantat al creanței până la concurența acesteia în cuantum de 39.462,76 lei reprezentând creanța garantată potrivit contractului nr. 996/18.01.2010 și actele adiționale/ anexele la acesta, înscris la Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare cu nr. 2010-_-YQO, înscris de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar al creanțelor la poziția 2 ,ca o creanță garantată în temeiul art. 121 din Legea 85/2006.

Arată că societatea creditoare deține o creanță garantată conform art. 3 pct.9 din legea 85/2006 .

Arată că sumele provenite de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate ,precum și sumele provenite din vânzarea activelor, inclusiv autorizația de funcționare ,fără de care debitoarea nu și-ar fi putut îndeplini obiectul principal de activitate și anume comercializarea produselor farmaceutice în temeiul căruia creditoarea a livrat produse medicamentoase, precum și sumele existente la momentul inițial în contul debitoarei . prin din vânzarea de produse ce fac obiectul contractului de garanție reala mobiliară. Garanția deținută de creditoare este una continuă până la executarea integrală a obligațiilor născute în temeiul contractului nr 996/18.01.2010 și actele adiționale/anexele la aceasta ,fiind îndeplinite condițiile de publicitate, prin înregistrarea acestei garanții la Arhiva Electronica de Garanții Reale Mobiliare, potrivit art. 28 Capitolul III din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri de accelerare a reformei economice cu modificările și completările ulterioare .

Creditoarea invocă art. 39 alin.1 din Legea 85/2006 ,potrivit căruia ,, Creditorul titular al unei creanțe garantate cu ipotecă, gaj sau altă garanție reala mobiliară ori drept de retenție de orice fel poate solicita judecătorului sindic ridicarea suspendării prevăzute la art. 36 cu privire la creanța sa și valorificarea imediată, în cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 116- 118 și cu condiția achitării de preț a cheltuielilor prevăzute la art. 121 alin.1 pct.1 ,a bunului asupra căruia poartă garanția si dreptul de retenție ,în una dintre următoarele situații: (..) solicită ridicarea oricărei măsuri de suspendare a executării silite asupra bunurilor ce fac obiectul garanțiilor prezentate si pe cale de consecință să se dispună executarea și valorificarea acestora cu respectarea dispozițiilor și a privilegiului constituit în favoarea creditoare. Solicită ridicarea oricăror suspendări instituite de art. 36 din lege pentru ca societatea creditoare să-și poată valorifica garanțiile date de către debitor.

Menționează că în cuprinsul Capitolului III – publicitatea și ordinea de preferință a garanțiilor reale - Se stabilește la art. 28 ca ,, Fața de terți ,inclusiv față de stat, o garanție reala și celelalte sarcini reale asupra bunurilor supuse dispozițiilor prezentului titlu au rangul de prioritate stabilit în momentul în care garanția reala sau sarcinile reale au fost făcute publice prin una din metodele prevăzute în acest capitol .,,

De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 41 alin. 2 din Legea 85/2006 ,,La distribuția prețului garanției, creditorul garantat va fi îndreptățit să calculeze accesoriile la creanța garantată până cel mult la data vânzării bunului ,cu condiția ca prețul bunului să fie corespunzător mai mare decât valoarea inițială evaluate .În cazul în care prețul va fi inferior valorii evaluate, la distribuție se va ajusta corespunzător raportul dintre partea garantată și cea negarantată a creanței ,,

Arată că în situația în care bunurile grevate de garanție vor fi valorificate în cadrul acestei proceduri, va calcula și valorifica și accesoriile la creanță garantată până la data vânzării acestora .

Menționează că în prezent debitorul nu are dreptul să înstrăineze produsele care fac obiectului gajului (interdicție prevăzută la art. 6.2. contract nr. 996/18.01.2010 și actele adiționale/anexele acestuia) până la concurența valorii garantate reprezentând suma de 39.462,76 lei așa cum a fost înscriși de lichidatorul judiciar în tabelul preliminar de creanțe, publicat în BPI nr. 7566 din 25.04.2013 solicitând instanței încuviințarea măsurilor de executare în concordanță cu prevederile Lg.85/2006 privind procedura insolvenței .

In drept își întemeiază cererea pe dispoz. art. 3,35,39,art. 41(2),art. 121 și urm. din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, Titlul VI din Legea nr.99/1999 privind accelerarea unor măsuri economice preluate de art.2389 și urm. Cod Civ.: H.G 128/2002 privind incinerarea deșeurilor: H.Gg 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile ,inclusiv deșeurile periculoase.

Anexează în copie contractul de vânzare-cumpărarea nr.996/_ și tabelul preliminar al creanțelor, dovada comunicării raportului de activitate prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii și de temeiul de drept, judecătorul- sindic apreciază că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

Astfel, art. 39 din Lg. 85/2006 reglementează două situații în care judecătorul - sindic poate dispune ridicarea suspendării executării silite împotriva debitorului în cazul în care un creditor deține o creanță garantată cu ipotecă, gaj sau altă garanție reală mobiliară: atunci când valoarea obiectului garanției, determinată de un evaluator conform standardelor internaționale de evaluare, este pe deplin acoperită de valoarea totală a creanțelor și a părților de creanțe garantate cu acel obiect, iar obiectul garanției nu prezintă o importanță determinantă pentru reușita unui plan de reorganizare ( art. 39 lit. A) și, respectiv, atunci când nu există o protecție corespunzătoare a creanței garantate în raport cu obiectul garanției din cauza diminuării obiectului garanției sau a existenței unui pericol real ca aceasta să sufere o diminuare apreciabilă ( art. 39 lit. B ).

Creditoarea ..I SA a solicitat ridicarea suspendării executării silite asupra bunurilor ce fac obiectul garanțiilor reale mobiliare potrivit contractului nr. 996/ 18.01.2010 înregistrat la Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare sub nr. 2010-_-YQO, ,respectiv: stocul de bunuri fungibile, produse farmaceutice și medicamente, asupra produselor obținute în urma valorificării acestora, în valoare egala cu valoarea limita de credit de bază în cuantum de 137.500 lei precum și asupra sumelor provenite de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, și a celor provenite din vânzarea activelor, inclusiv autorizația de funcționare.

Potrivit tabelului preliminar publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 7566/25.04.2013 creditoarea ..I SA a fost înscrisă la masa credală cu suma de 39.462, 76 lei, cu titlu de creanță garantată, tabelul de creanțe fiind contestat de către administratorul special al debitoarei, contestație ce a fost admisă, potrivit Sentinței nr. 1169/2013/16.07.2013, dispunându-se înscrierea creditoarea ..I SA cu suma de 33.509 lei în tabelul de creanțe.

Observând, pe de altă parte certificatul eliberat de Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare la 04.06.2013, judecătorul - sindic constată că obiectul garanției poartă asupra stocului de bunuri fungibile, produse farmaceutice, medicamente și produse obținute în urma valorificării acestora, în valoare totală de 40.000 lei, și nicidecum până la o valoare de 137.500 lei. De asemenea, o asemenea garanție nu a fost instituită asupra autorizației de funcționare, așa cum pretinde creditoarea ..I SA .

Pentru a se putea valorifica bunuri în procedura insolvenței, fie în carul procedurii prev. de art. 39 – valorificare imediată ca urmare a ridicării suspendării executării silite prev. de art. 36, fie în cadrul reglementată de dispoz. art 116-120 LPI este necesar ca acestea să existe în mod efectiv în patrimoniul debitoarei falite.

Or, așa cum rezultă din raportul lichidatorului judiciar și din balanța de verificare aferentă lunii ianuarie 2013- lună anterioară datei deschiderii procedurii, în patrimoniul debitoarei nu mai existau bunurile asupra cărora poartă obiectul garanției reale mobiliare, invocat de către creditoarea ..I SA .

Ca atare, va fi respinsă cererea de ridicare a suspendării executării silite împotriva debitorului . cu privire la stocul de bunuri fungibile, produse farmaceutice și medicamente, asupra produselor obținute în urma valorificării acestora și asupra autorizației de funcționare a debitoarei.

În ce privește cererea de ridicare a suspendării executării silite asupra sumelor provenite de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, este de observat că dispozițiile art. 39 din Lg. 85/2006 se referă ridicarea suspendării prev. la art. 36 și valorificarea imediată în cadrul procedurii "a bunului asupra căruia poartă garanția", eventualele sume de bani existente în contul debitoarei neputând face obiectul unei asemenea cereri, acestea urmând a fi distribuite în cadrul procedurii concursuale de insolvență între creditori, conform dispoz. art. 121 și urm. din lege, creditoarea ..I SA nedeținând ,pe de altă parte, o garanție asupra contului debitoarei.

Ca atare, va fi respinsă în întregime cererea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Respinge cererea creditoarei ..I SA reprezentată prin . Bucuresti –Sucursala Sud, cu sediul în București,., nr.7,sector 6 formulata împotriva debitoarei . Piscu S., judetul D., prin lichidator judiciar E. . C. .. 55,., având ca obiect cerere de ridicare a suspendării executării silite.

Cu recurs în 07 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 19 septembrie 2013.

Președinte, Grefier,

V. V. . T.M.

Redactat V.V

Tehnoredactat MT

4 exp./01.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Sentința nr. 1253/2013. Tribunalul DOLJ