Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 195/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 195/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 3074/63/2012/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 195/2013

Ședința publică de la 13 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. I. H.

Grefier N. A.

******

Pe rol, analiza situației actuale a debitorului . cu sediul social în C., .. 75, jud. D., cod de identificare fiscală_ număr de ordine în registrul comerțului J_ și examinarea cererii formulate de lichidatorul judiciar CII F. C., desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului, privind închiderea procedurii în temeiul art. 132. din legea privind procedura insolvenței, în contradictoriu cu creditorii A. C. și P. M.. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns lichidatorul judiciar CII F. C., lipsă fiind creditorii.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Lichidatorul judiciar depune la dosar dovada publicării notificării privind propunerea de închidere a procedurii insolvenței debitoarei, în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr._/05.02.2013.

Constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul părții prezente.

Lichidatorul judiciar CII F. C., solicită admiterea cererii și închiderea procedurii insolvenței debitorului ..

JUDECĂTORUL SINDIC

Constată că la data de 19.11.2012, lichidatorul judiciar CII F. C. desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului . a depus la dosarul cauzei cerere prin care a solicitat închiderea procedurii de faliment în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

În motivare a arătat că, patrimoniul debitorului . a fost valorificat în întregime, iar sumele de bani obținute au fost distribuite între creditori în conformitate cu prevederile art. 123 din Legea nr. 85/2006.

Constatând că toate bunurile din averea debitorului au fost lichidate și toate sumele au fost distribuite conform raportului final de lichidare și a bilanțului general de închidere, aprobat prin încheierea de ședință 30.01.2013, în temeiul art. 132 alin. 2 din legea privind procedura insolvenței, instanța va dispune închiderea procedurii falimentului și radierea debitorului din registrul comerțului.

Se va descărca lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, conform art. 136 din Legea privind procedura insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar CII F. C..

În temeiul art. 132 din Legea nr. 85/2006 M privind procedura insolvenței,

Închide procedura insolvenței debitorului . .

Dispune radierea debitorului din registrul comerțului.

În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței,

Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune notificarea prezentei sentințe debitoarei, creditorilor, administratorului social, D. D., Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D. pentru efectuarea din oficiu a mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la sediul instanței astăzi 13 Februarie 2013.

Președinte,

T. I. H.

Grefier,

N. A.

Red.jud.sindic T.H.- 5 ex-

Tehnored. N.A. 18 Februarie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 195/2013. Tribunalul DOLJ