Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Sentința nr. 1460/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1460/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 8670/63/2012/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința nr. 1460/2013

Ședința publică de la 22 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. R.

Grefier C. G. E.

******

Pe rol, fiind analiza situației actuale privind pe debitorului . și, soluționarea cererii pentru antrenarea răspunderii formulată, în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a și d din Legea nr. 85/2006, de lichidatorul judiciar Cabinet individual de insolvență B. M. – desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului ., împotriva pârâtului P. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns practician în insolvență M. B., pentru lichidatorul judiciar Cabinet individual de insolvență B. M. – desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului ., lipsind pârâtul P. C..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că expertul desemnat a depus la dosar note de ședință, prin care arată că deși a procedat la reconvocarea părților, acestea nu i-au prezentat documentele financiar-contabile și ni nu au achitat onorariu expert, motiv pentru care a fost în imposibilitate de a întocmi raportul de expertiză contabilă, după care:

Instanța: constatând că pârâtul nu a achitat onorariul stabilit pentru expert și nici nu a pus la dispoziția acestuia documentele financiar-contabile necesare efectuării expertizei contabile, deși a fost convocat, văzând și dispozițiile art. 170 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă, decade pârâtul din proba cu expertiza contabilă.

La interpelarea instanței, practician în insolvență M. B., pentru lichidatorul judiciar, arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind cereri noi de soluționat și alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente.

Practician în insolvență M. B., pentru lichidatorul judiciar, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, cu consecința obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 45.602 lei, reprezentând pasivul rămas neacoperit al debitoarei. Arată că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

La data de 18.09.2012, lichidatorul judiciar Cabinet individual de insolvență B. M. – desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului ., în temeiul art. 138 alin. 1 lit. a, d și e coroborat cu art. 28 și art. 44 din Legea nr. 85/2006, a formulat cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale împotriva numitului P. C., solicitând obligarea acestuia să suporte întregul pasiv al societății debitoare așa cum este înscris în tabelul definitiv al creanțelor, respectiv la plata sumei de 45.602 lei.

În motivare, a arătat că a notificat debitoarea prin administrator social pentru a preda documentele financiar-contabile prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, dar nici până la data formulării cererii pârâtul nu a predat nici un document contabil și nu a furnizat nicio informație despre activitatea și averea debitoarei. Urmare demersurilor întreprinse, lichidatorul judiciar a constatat că societatea debitoare, prin reprezentanții săi legali, a depus ultimul bilanț contabil în anul 2008, fiind înregistrate următoarele: active imobilizate în sumă de 2.332 lei, active circulante în sumă de 44.128 lei (stocuri 0 lei, creanțe de recuperat în valoare de 400 lei, casa și conturi la bănci în sumă de 43.728 lei); datoriile la 31.12.2008 fiind de 34.236 lei.

Lichidatorul judiciar a mai arătat că în lipsa oricăror date și informații referitoare la ce s-a întâmplat în evoluția societății ulterior anului 2008, este imposibilă prezentarea unei situații cât mai apropiate de realitatea actuală, în cauza de față neținerea evidenței contabile susține intenția pârâtului de a ascunde partea de activ a societății.

În drept lichidatorul judiciar a invocat dispozițiile art. 138 lit. a, d și e din Legea nr. 85/2006.

La data de 11.12.2013, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale ca nefondată.

În motivare pârâtul a arătat că nu mai locuiește efectiv la adresa invocată în acțiune din anul 2010, motiv pentru care nu a avut cunoștință de toate documentele ce trebuie depuse la lichidator, urmând a le depune. De asemenea, a precizat că a depus bilanțul pentru anul 2008 la Ministerul de finanțe și, în consecință, nu se poate susține că a fost ținută o contabilitate fictivă sau că au dispărut documente, cu atât mai mult cu cât documentele în baza căruia a fost întocmit bilanțul contabil le deține și le va pune la dispoziția lichidatorului judiciar.

Pârâtul a menționat că sarcina probei revine lichidatorului, cu atât mai mult cu cât în bilanțul amintit apar și datorii în sumă de 34.236 lei pe care lichidatorul le ignoră, diferența dintre activ și pasiv fiind de 9.000 lei, sumă ce ar putea fi luată în discuție pentru o eventuală atragere a răspunderii.

S-a mai arătat de către pârât că fapta prevăzută la art. 138 alin. 1 lit. e nu este dovedită, simpla susținere că neținerea evidenței contabile ar conduce la concluzia că este o intenție de ascundere a părții de activ a societății, este nefondată, cu atât mai mult cu cât se folosesc în analiză datele unui bilanț contabil depus de societate la ministerul de finanțe; declinul societății și starea de insolvență datorându-se crizei economice ce a dus la lipsa comenzilor și a veniturilor care să permită societății achitarea datoriilor curente.

La data de 12.02.2013 lichidatorul judiciar a depus la dosar răspuns la întâmpinare, în care a precizat că societatea debitoare a fost dizolvată pentru nedepunerea situațiilor financiare în anul_, astfel că susținerea pârâtului că debitoarea ar fi ținut contabilitatea în conformitatea cu legea contabilității nu este dovedită de către acesta. Totodată, a arătat că pârâtul nu a făcut dovada achitării sumei de 34.236 lei reprezentând datorii la 31.12.2008 cu suma de 43.728 lei existentă în contul casa si conturi la banci, conform bilanțului întocmit la 31.12.2008.

Lichidatorul judiciar a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată având în vedere că pârâtul nu a predat nici un document financiar-contabil întocmit pe anii 2009, 2010 și 2011.

Apreciind că probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, în baza rolului activ al instanței și al dispozițiilor art. 129 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 85/2006, instanța a dispus administrarea în cauză a probei cu expertiza contabilă, care să stabilească dacă s-a ținut contabilitatea în conformitate cu legea până la data dizolvării societății debitoare, fiind numit expert contabil T. C., pe lista cuprinzând practicienii în insolvență care au și alte calificări, cu un onorariu în cuantum de 700 lei în sarcina pârâtului.

Analizând actele și lucrările cauzei, judecătorul sindic reține că, reține că pârâtul a îndeplinit funcția de administrator al debitoarei și că deși a fost notificat de către lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei să îi predea documentele prevăzute de art. 28 Legea 85/2006, pârâtul nu și-a îndeplinit această obligație, fapt care l-a împiedicat pe acesta să verifice regularitatea ținerii registrelor contabile obligatorii, a declarațiilor fiscale, a situațiilor financiare.

Potrivit art. 138 din Legea 85/2006, la cererea lichidatorului judiciar, desemnat să administreze procedura insolvenței unui debitor, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului persoană juridică să fie suportată de membrii organelor de administrare, dacă aceștia au folosit bunurile societății în interes propriu, au făcut acte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice sau au ținut o contabilitate fictivă, făcând să dispară documente ale societății.

Pentru angajarea răspunderii membrilor acestor organe de conducere trebuie îndeplinite mai multe condiții: săvârșirea unei fapte ilicite dintre cele enumerate de lege, existența prejudiciului, existența legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția persoanei care răspunde. Probarea acestor patru condiții revine lichidatorului judiciar, titular al acțiunii, conform art. 1169 C.civ.

Neținerea contabilității este o faptă negativă constând în neîndeplinirea unei obligații legale și evident cu caracter ilicit, fiind sancționată atât de Legea 31/1990 cât și de legea contabilității. Ea poate fi probată de către debitoare doar prin faptul pozitiv contrar.

Instanța constată astfel că refuzul pârâtului de prezentare a documentelor solicitate de către lichidator, precum și faptul nedepunerii situațiilor financiare anuale la organele fiscale, fapt confirmat de către înscrisurile eliberate de acestea, precum și refuzul de prezentare înaintea instanței la interogatoriu, situație care a determinat aplicarea art 225 C.p.civ., reprezintă indicii ale ținerii unei contabilități deficitare, faptă ilicită prevăzută de art. 138 lit. d) și care a produs un prejudiciu societății, prejudiciu constând în suma reprezentând pasiv neacoperit înregistrat de către debitoare.

Legătura de cauzalitate dintre fapta constând în neținerea contabilității în conformitate cu legea și prejudiciul creat creditorilor este astfel dovedită.

Este evident că lipsa evidențelor societății a cauzat starea de insolvență și că lichidatorul judiciar, atâta timp cât nu cunoaște care este activul, nu poate cunoaște care este gradul de îndatorare pe care societatea îl poate suporta. Numai ținerea unei evidențe corecte poate asigura funcționarea normală a unei societăți.

Neținerea contabilității îi este imputabilă pârâtului și vinovăția administratorului există întrucât potrivit Legii nr. 82/1991, administratorul unei societăți comerciale are obligația de a conduce contabilitatea si de a întocmi situațiile financiare anuale fiind totodată răspunzător față de societate pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere potrivit art 73 din legea 31 /1990 .

În consecință, constatând că în prezenta cauză s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului, conform art. 138 și urm. Legea 85/2006, instanța urmează să admită prezenta cerere și să oblige pârâtul la plata către societatea debitoare a sumei de 45.602 lei, reprezentând pasiv neacoperit.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea pentru antrenarea răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar Cabinet individual de insolvență B. M. – desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului ., împotriva pârâtului P. C., domiciliat în C., .. 5, ., ..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 45.602 lei, reprezentând pasivul rămas neacoperit al debitoarei.

Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2013.

Președinte,

C. R.

Grefier,

C. G. E.

Redactat de judecător C.R.

Tehnored/grefier C.E.

22 Octombr ie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Sentința nr. 1460/2013. Tribunalul DOLJ