Constatare nulitate act. Decizia nr. 664/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 664/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 9988/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.-SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 664/2013
Ședința publică de la 02 Decembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. I. C.
Judecător: A. G. M.
Judecător: R. E. D.
Grefier: A. F.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind recursul declarat de recurent pârât . și recurenții reclamanți B. M., recurent B. M., împotriva sentinței nr. 6501/19.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ având ca obiect constatare nulitate acțiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurent pârât . avocat M. C. și recurenții reclamanți B. M. personal și asistat de avocat D. M. în substituire avocat G. F. și recurenta reclamantă B. M. reprezentată avocat D. M. în substituire avocat G. F..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Avocat M. C. pentru recurentă,depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică, ordin de plată nr._/26.11.-2013 în sumă de 631 lei și timbru judiciar de 3,3 lei care se anulează la dosar prin care face dovada satisfacerii taxei judiciare de timbru aferentă recursului și arat că nu mai are cereri de formulat.
Avocat D. M., în substituire avocat F. G.,depune la dosar delegație de substituire și arată că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat constatând cauza în stare de judecată s-a acordat cuvântul părților prezente.
Avocat M. C. pentru recurentă,solicită admiterea recursului,conform motivelor formulate și ulterior precizate, respingerea cererii privind anularea clauzelor din convenția de credit,respingerea cererii privind restituirea comisionului de risc,există un extras de cont la dosar,cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Avocat D. M.,.pentru recurenții reclamanți,solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, cu cheltuieli de judecată.
Referitor la recursul declarat re curenta pârâtă . respingerea.
Avocat M. C. pentru recurenta pârâtă,solicită respingerea recursului declarat de reclamanți,în mod corect instanța de fond a anulat clauza prev.la art.5 lit a,există acte adiționale semnate de reclamanți.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față deliberând asupra recursurilor declarat constată următoarele:
Prin acțiunea formulată si înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la 27.04.2012 sub nr._, reclamantii BADULESCU M. și BADULESCU M. au chemat in judecată pârâta ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se constate nulitatea absolută a clauzelor prevazute de art. 3 lit. d, art. 5 lit. a, din convenția de credit nr._/28.06.2007 și conventia de credit nr._/09.06.2008, obligarea pârâtei la plata sumelor incasate drept comision de risc, redenumit ulterior comision de administrare calculate de la data incheierii conventiei de credit si pâna la data ramânerii definitive si irevocabile a prezentei actiuni.
In motivarea acțiunii reclamantii au arătat ca la data de 28.06.2007, respectiv 09.06.2008, au incheiat cu pârâta conventiile de credit nr._, respectiv_, in baza careia au imprumutat un credit ipotecar in valoare de_ CHF, respectiv_ CHF.
Reclamantii au aratat ca art. 3 lit d „data ajustarii dobânzii: Banca isi rezerva dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicând imprumutatului noua structura a ratei dobânzii, rata astfel modificata se va aplica de la data comunicarii”, constituie o clauza abuziva in sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori.
S-a aratat că o clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vânzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respective.
S-a mentionat ca faptul ca anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, in cazul in care o evaluare globala a contractului evidentiaza ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte probe in acest sens.
Reclamantii au aratat ca sunt indeplinite conditiile legale pentru ca aceasta clauza sa fie declarata abuziva intrucât acestia au calitatea de consumatori in sensul definit de lege, iar banca de comerciant, conventia incheiata fiind una standard.
In ceea ce priveste art. 5 lit. a „ comision de risc: 0,19% aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta pe toata perioada de derulare a conventiei de credit” clauza este abuzivă, în accepțiunea prevederilor Lg. 193/2000.
Au aratat reclamantii ca clauza prevazuta de art. 5 lit a, din conventiile de credit, este considerata abuziva având in vedere ca incalca dispozitiile legii 193/2000.
Susțin de asemenea reclamantii că este nejustificată perceperea unui comision de risc având în vedere că pentru acoperirea tuturor riscurilor reclamantii au ipotecat imobilul proprietate personala si a carui valoare este cu aproximativ 30-40% mai mare decât valoarea creditului, mai mult au fost nevoiti sa incheie o asigurare cu un asigurator agreat de banca, astfel fiind acoperite toate riscurile.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 1, 2, 4, 13 si 14, din legea nr. 193/2000, art. 3 lit. a si d din conventia de credit, art. 948 alin 4, art. 966, 132 C.civ.
În dovedire la dosarul cauzei au fost depuse: conventia de credit, grafic rambursare.
La data de 16.05.2012, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neintemeiata, iar pe cale de excepție pârâta a invocat prescripția dreptului material la acțiune și prescripția dreptului de a cere restituirea sumelor încasate drept comision de risc de la data incheierii conventiei.
A atatat pârâta că sancțiunea care intervine în cazul constatării unor clauze ca fiind abuzive este nulitarea relativă, astfel că acțiune supusă judecății este prescriptibilă în teren de 3 ani de la data la care consumatorul a cunoscut cauza anulării.
În ceea ce privește dreptul de a cere restituirea prestațiilor, acesta se prescrie în 3 ani de la data când s-a produs faptul prejudiciabil.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că clauzele menționate de către reclamanți nu sunt abuzive nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 4 din Lg. 193/2000.
Astfel clauza înscrisă la art. 3 lit d în Condițiile Speciale a fost asumată prin semnarea contractului și nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, iar reclamanții au posibilitatea să rezilieze contractul.
De asemenea art. 5 lit a nu este o clauză abuzivă în sensul art. 4 din Lg 193/2000, clauza fiind negociată direct cu reclamanții, iar comisionul de risc face parte din prețul contractului, el nefiind echivalentul garanției reale imobiliare și fiind însușit de către reclamanți prin semnarea convenției.
Pârâta a sustinut că nici art. 8.1 lit c și d și art. 10.2 nu sunt clauze abuzive, art. 8.1 lit. c și d stabilind posibilitatea Băncii de a declara soldul anticipat numai în cazul apariției unor situații semnificative cu privire la capacitatea împrumutatului de a rambursa împrumutul, iar art. 10.2 nu dă naștere la nici un drept, dispoziția fiind doar prefigurarea unei vocații pe care pârâta o are în recuperarea unor costuri suplimentare.
In cauza au fost administrate proba cu inscrisuri si proba cu interogatoriul reclamantilor.
Prin sentința nr. 6501/19.04.2013 pronunțată în dosar nr._ Judecătoria C. a admis in parte actiunea astfel cum a fost precizata de reclamantii BADULESCU M., și BADULESCU M., in contradictoriu cu ., a constatat existența clauzelor abuzive în conventiile de credit nr._/28.06.2007 și nr._/09.06.2008 încheiată de . si BADULESCU M. și BADULESCU M. respectiv clauza prevăzută la art. 5 lit a) din Conditiile speciale ale conventiei de credit, referitoare la comisionul de risc, art.3 lit. d din Conditiile speciale ale convenției de credit si în consecință, constata nulitatea absoluta a acestor clauze, a obligat pârâta la plata sumei de 2446 CHF către reclamanți, reprezentând comisionul de risc perceput de pârâta în conventia credit nr._/28.06.2007 în perioada 23.07._11 și la plata sumei de 2772 CHF către reclamanți, reprezentând comisionul de risc perceput de pârâta în conventia de credit nr._/09.06.2008 în perioada 23.06._10, a respins ca neîntemeita cererea de constatare ca fiind abuziva a clauzei privind comisionul de administrare credit prevazuta de art. 3 punctul 5.1 lit b din actul aditonal la conventia de credit nr._/28.06.2007, cererea de restituire a sumei de 1494 CHF reprezentand comisionului de administrare credit introdus prin actul aditional la conventia de credit nr._/28.06.2007, cererea de constatare ca fiind abuziva a clauzei privind comisionul de administrare credit prevazuta de art. 3 punctul 5.1 lit a din actul aditonal la conventia de credit nr._/09.06.2008 și cererea de restituire a sumei de 906 CHF reprezentand comisionului de administrare credit introdus prin actul aditional la conventia de credit nr._/09.06.2008, a admis în parte cererea de obligarea a paratei . și dispune obligarea paratei la plata sumei de 828 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că în fapt, intre S.C. V. ROMANIA S.A. în calitate de Banca, pe de o parte si reclamantii BADULESCU M. și BADULESCU M. pe de alta parte, în calitate de împrumutati s-a încheiat convenția de credit nr._/28.06.2007 și conventia de credit nr._/09.06.2008.
Potrivit art. 5 lit.a din conventie, banca percepe un comision de risc in cuantum de 0,1 % aplicat la soldul creditului, platibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a conventiei de credit.
Prin prezenta actiune reclamantii solicită ca aceste clauze să fie constate abuzive si pe cale de consecintă să li se restituie suma de bani având ca obiect comision de risc precepută de bancă.
Conventia de credit reprezinta un contract de credit bancar, ale cărui clauze intră sub incidența Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, întrucât pârâta S.C. V. R. S.A., are calitatea de comerciant, iar împrumutatii I. M. si I. M. au calitatea de consumatori.
Conform dispozitiilor art. 17 din Legea nr. 193/2000, aceasta lege transpune prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/13/CEE din 05.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 „orice contract incheiat intre comercianti si consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale, clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunostinte de specialitate”.
In alineatul 2 din același articol, se arată că ”in caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului”.
Conform alineatului 3 din același articol ”se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii”.
Prin art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, se arata ca „o clauza contractuala care nu a fost negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăsi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile părților”.
Totodată, conform alin. 1 lit. a din anexa Legii 193/2000 „Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract.
Asadar, dispozitiile legale precitate stabilesc trei condiții a căror îndeplinire cumulativă relevă caracterul abuziv al unei clauze incluse într-un contract încheiat cu consumatorii: clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, clauza să fie contrară bunei-credințe si prin ea însăși, sau împreună cu alte prevederi din contract, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Referitor la clauza de la pct. 5 lit. a din conditii generale, privind comisionul de risc din conventiile de credit încheiate între reclamanti si pârâtă, instanta retine că pârâta nu a făcut dovada negocierii directe cu cei doi consumatori, fiind astfel încălcate dispozitiile art. 4 din Legea 193/2000,acest aspect fiind dovedit inclusiv prin administrarea probei cu intergoatoriu reclamantilor, proca solicitata de parata in care reclamantii din prezenta cauza au precizat ca nu au negocit acesta clauza cu banca.
Examinând conventia de credit intervenită intre reclamanti si pârâta, este evident ca aceasta reprezintă un contract standard, ale cărui clauze sunt prestabilite de către împrumutator, fără ca împrumutatii sa aibă posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele inserate, forma conventiilor fiindu-le impusă de către banca.
Clauza analizată nu este prin ea însăsi abuzivă ci în raport de celelalte conditii contractuale. Astfel, comisionul impus de către pârâtă în contractul de credit analizat este un comision de risc, reglementat de art. 5 lit. a din conditii generale respectiv un comision de risc de 0,1 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, în zilele de scadenta, pe toata durata de derulare a conventiei de credit încheiată cu reclamantii.
S-a retinut că în spetă convenția de credit este dublu garantată, atât cu o garantie imobiliară prin constituirea unei ipoteci asupra unui imobil cât si cu un contract de asigurare incheiat cu un asigurator agreat de catre bancă.
Instanta a constat că stipularea alături de garantiile deja convenite a comisionului de risc produce un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părtilor contractante, acesta apărând ca abuziv în cazul unui contract în care toate riscurile au fost garantate.
De asemenea, modul de calcul al acestui comision nu este explicat în cuprinsul contractului de credit, nefiind prezentati factorii în functie de care a fost calculat acesta, intimata având obligatia să îi explice consumatorului toate clauzele contractuale pe întelesul acestuia. De asemenea, se constată ca acest comision are valori diferite de la un contract de credit la altul fără a se putea stabili modul în care a fost stabilit.
Totodata, s-a retinut ca faptul că prin niciuna din clauzele acestui contract nu este definit în concret acest comision de risc, neprevăzându-se în niciun fel ce riscuri acoperă acest comision. Incercarea pârâtei de a explica includerea acestui comision prin întâmpinarea depusă la dosar nu poate fi luată în considerare de către instantă, întrucât aceste aspecte trebuiau aduse la cunostinta consumatorilor si explicate pe intelesul acestora odată cu incheierea contractului de credit.
In consecintă, în raport de dispozitiilor arătate, instanta a apreciat că respectiva clauză referitoare la stipularea unui comision de risc în situatia unor credite garantate prin ipotecarea unor imobile apartinând împrumutatilor si încheierea unei asigurări pentru acoperirea tuturor riscurilor, are caracter abuziv, cu atât mai mult cu cât nu exista în contract si o clauză care să prevadă restituirea acestor sume în situatia în care riscul nu se va produce.Mai mult decat atat din raspunsurile la interogatoriu administrat reclamantilor din prezenta cauza a rezultat ca acestia au avut o singura intalnire cu banca și nu le-au fost explicate criteriile și conditiile convetiilor de credit, aceste contracte fiind contracte standard pe care banca nu le-a negociat cu consumatorii.
Pentru aceste motive instanta a constatat existența clauzelor abuzive în conventiile de credit nr._/28.06.2007 și conventia de credit nr._/09.06.2008 încheiate de . pe de parte si BADULESCU M. și BADULESCU M. pe de altă parte, respectiv clauza prevăzută la art. 5 lit a) din Conditiile speciale ale conventiilor de credit referitoare la comisionul de risc, a constat nulitatea absolută a acestora si a obligat pârâta . să modifice contractul de credit mai sus mentionat în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive din contractul respectiv.
Referitor la cererea privind restituirea sumelor încasate de banca pârâta cu titlul de comision de risc, instanta a retinut ca nulitatea reprezintă o sanctiune de drept civil care constă în desființarea retroactivă a unui act juridic încheiat cu încalcarea dispozițiilor legale. In cauză sanctiunea ce intervine ca efect a constatarii ca fiind abuzive a clauzelor contractuale o constituie nulitatea absolută.
Nulitatea se îndreaptă împotriva acelor efecte care contravin dispoziției legale încalcate, lăsând neatinse efectele care nu contrazic legea.
Prestațiile efectuate in baza actului sancționate cu nulitate se restituie, deoarece nulitatea operează retroactiv de la data incheierii actului.
Instanța a apreciat ca abuziva și a constatat nulitatea absoluta a clauzei prevazute de art. 5 lit.a din Convenția de credit nr._/28.06.2007, si a dispus restituirea sumelor încasate de pârâta cu acest titlu, in temeiul art. 1092 din Codul civil din 1864, astfel că a obligat pârâta la plata către reclamanti a sumei de 2446 CHF, reprezentând comisionul de risc perceput de pârâta de la inceptul conventiei de credit respectiv 23.07.2007 și pana la data de 23.11.2011.
Instanța a apreciat ca abuziva și a constatat nulitatea absoluta a clauzei prevazute de art. 5 lit.a din Convenția de credit nr._/09.06.2008, astfel că a dispus restituirea sumelor încasate de pârâta cu acest titlu, in temeiul art. 1092 din Codul civil din 1864, astfel că a obligat pârâta la plata către reclamanti a sumei de 2772 CHF către reclamanți, reprezentând comisionul de risc perceput de pârâta de la inceptul conventi de credit respectiv 23.06.2008 și pana la data de 23.11.2010.
În ceea ce priveste clauza prevazuta de art. 3 litera d din convetiile de credit nr._/28.06.2007 și conventia de credit nr._/09.06.2008 instanta a apreciat ca și acesta clauza este abuziva retinand ca potrivit art. 3 litera a) din conventiile de credit mai sus menționate, rata dobanzii curente a fost stabilita la 4,25 % p.a. – dobanda fixa, respectiv 3,99% p.a. – dobanda fixa.
In convențiile de credit mai sus menționate a fost inserata si clauza prevazuta in art. 3 litera d), cu privire la data ajustarii dobânzii, potrivit căreia, „banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobanzii curente, in cazul intervenirii unor schimbari semnificative, pe piata monetara, comunicand imprumutatului noua rata a dobanzii; rata dobanzii astfel modificata se va aplica de la data comunicarii”.
Conventia de credit reprezinta un contract de credit bancar, ale cărui clauze intră sub incidența Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, întrucât pârâta S.C. V. R. S.A., are calitatea de comerciant, iar imprumutatii BADULESCU M. și BADULESCU M. au calitatea de consumatori.
Conform dispozitiilor art. 17 din Legea nr. 193/2000, aceasta lege transpune prevederile Directivei Consiliului European nr. 93/13/CEE din 05.04.1993, privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 „orice contract incheiat intre comercianti si consumatori, pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii, va cuprinde clauze contractuale, clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunostinte de specialitate”.
In alineatul 2 din același articol, se arată că ”in caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate in favoarea consumatorului”.
Conform alineatului 3 din același articol ”se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii”.
Prin art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, se arata ca „o clauza contractuala care nu a fost negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăsi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile parților”.
Totodata, conform alin. 1 lit. a din anexa Legii 193/2000 „Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract.
Referitor la prevederile art. 3 litera d din condițiile conventiilor de credit, instanta constata ca aceasta clauza creeaza bancii pârâte posibilitatea de a majora rata dobânzii curente, fără o negociere prealabilă, fapt ce rezulta chiar din proba cu interogatoriu administrat reclamantilor din prezenta cauza in care acestia menționeaza ca au avut o singura intalnire cu ofiterul de credit și nu li s-au adus la cunostinta conditiile impurumutului, nefiind negociate clauzele contractului mai sus mențioanat.
Totodată, in lipsa unor criterii obiective stipulate in contract, utilizarea sintagmei „schimbări semnificative pe piata monetara” dă băncii dreptul discreționar de a aprecia ce modificari pot fi calificate ca fiind semnificative.
Conform art. 1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, in principiu, o clauza care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobanzii in mod unilateral nu este abuzivă, însă cu condiția ca acest lucru să se facă in baza unui motiv intemeiat, prevăzut în contract si, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Prin „motiv întemeiat”, în înțelesul legii, se înțelege o situație clar descrisă, caracterizată prin previzibilitate, astfel încât consumatorii să poată anticipa consecințele ce s-ar produce în situația intervenirii respectivei situatii.
In plus, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui în mod obligatoriu prevăzută in contract si posibilitatea consumatorului de a rezilia de indata contractul.
Ori, in lipsa unei astfel de stipulatii exprese, clauza analizată este abuzivă.
S-a mai retinut si faptul ca aspectele echivoce cuprinse in clauza prevăzută la art. 3 litera d) din Conditiile speciale au caracter abuziv, intrucat nu au fost negociate direct cu consumatorul.
In acest sens, instanta a retinut ca pârâta S.C. V. R. S.A, nu a făcut dovada negocierii directe cu împrumutatul a clauzei prevăzute la art. 3 litera d din conditiile conventiilor de credit.
Nu în ultimul rând instanța a constat că in cuprinsul Conventiilor de Credit bancar, la punctul 3, au fost inserate două clauze contrare, evidentiate la subpunctele a) și d), astfel: o clauza ce prevede o dobanda fixa de 4,25 % p.a., respctiv 3,99% p.a înțelegându-se prin aceasta o dobândă fixă pe toată perioada de creditare si o clauză contrară, ce prevede posibilitatea băncii de a revizui cuantumul ratei dobanzii curente, în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piata monetară, ceea ce contravine dispozițiilor art. 1 si 4 din Legea nr. 193/2000.
Pentru considerentele mai sus expuse, a constat existenta clauzei abuzive în conventia de credit nr._/28.06.2007 și conventia de credit nr._/09.06.2008 încheiată de . pe de o parte si BADULESCU M. și BADULESCU M. pe de alta parte respectiv clauza prevăzută la art. 3 lit. d din Conditiile speciale ale convențiilor de credit, referitoare la majorarea dobânzii.
În ceea ce priveste clauza prevazuta de art. 3 punctul 5.1 lit. b din actele aditionale nr. 1/23.08.2010 la conventia de credit nr._/28.06.2007 și art. 3 punctul 5.1 lit. a din actul aditonal nr. 1/23.08.2010 la conventia de credit nr._/09.06.2008, referitoare la comisionul de administrare instanta a apreciat ca aceasta este neîntemeiata teinand ca actele aditionale mai sus menționate au modificat clauza de la punctul 5 lit. a, fiind înlocuită cu art. 5.1. lit. b și respectiv art. 5.1 lit.a. Prin aceste acte aditional a fost eliminat comisionul de risc cuprins în clauza inițială, fiind perceput un comision de administrare în cuantum de 0,1 % și respectiv 0,26 % pe luna, al cărui conținut este definit de clauza nouă inserată în contract.
Din inscrisurile aflate la dosar coroborate cu raspunsul la interogatoriu administrat reclamantilor instanta a constatat faptul ca reclamantii nu au depus nici o notificare catre banca prin care sa-și exprime refuzul de a semna aceste acte aditionale.
Potrivit art. 95 alin. 2 din OUG 50/2008, modificarea contractelor aflate in derulare se va face prin acte adiționale in termen de 90 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, iar nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. 2 este considerata acceptare tacita, conform alin. 5.
Ulterior, prin Legea 288/2010, art. II alin. 2, s-a stabilit că actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit pana la data intrării in vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele in conformitate cu termenii in care au fost formulate, cu excepția cazului in care consumatorul sau creditorul notifica cealaltă parte in sens contrar, in termen de 60 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei legi.
Instanța a constat că reclamanții aveau posibilitatea înlăturării acestor acte aditionale prin transmiterea unei notificări adresate băncii în termen de 60 zile de la data intrării în vigoare a legii 288/2010, fapt care conduce la pierderea caracterului nenegociat al clauzei respective, din moment ce chiar reclamantii prin simpla manifestare de voință, o putea înlătura.
În contextul în care reclamanții au acceptat modificarea clauzei contractuale prin netransmiterea unei notificări adresate băncii în termen de 60 zile de la data intrării în vigoare a legii 288/2010, deși aveau posibilitatea de a exprima dezacordul față de conținutul ei, instanța apreciază că aceștia nu mai pot pretinde, aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea 193/2000 câtă vreme aveau posibilitatea prevăzută de lege de a respinge clauzele cu care nu ar fi fost de acord.
În ceea ce priveste capatul de cerere privind restituirea sumei de 1494 CHF și a sumei de 906 CHF reprezentand comisionul de administrare credit introdus prin actele aditionale la conventiile de credit nr._/28.06.2007 și conventia de credit nr._/09.06.2008 ,instanta a respins ca neîntemeiat acest capat de cerere motivat de faptul ca pretentiile solicitate reprezinta efectul anularii unei clauze abuzive iar in speta de fata instanta nu a constatat existenta caluzei abuzive din actele adionale mai sus menționate motiv pentru care nu se pot resituti aceste sume de bani.
Instanta a retinut ca numai prestațiile efectuate in baza actului sancționat cu nulitate absoluta se pot restitui, deoarece nulitatea operează retroactiv de la data incheierii actului, nu si pretentiile efectuate in baza unui act care nu a fost anulat.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, instanța a obligat parata la plata cheltuielilor de judecata proportional cu pretentiile admise, dispunad obligarea paratei la plata sumei de 828 lei reprezentand plata cheltuielilor de judecată ocazionate de desfășurarea prezentului proces
Împotriva sentinței nr. 6501/_ au declarat recurs reclamanți B. M. și B. M. și pârât . criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenții reclamanți B. M. și B. M., au aratat ră că in mod greșit instanța de fond face referire la art.3 pct.5.1 lit b din actele adiționale nr. 1/23.08.2010 la convenția de credit nr._/28.06.2007 și art. 3 pct.5.1 lit a din actul adițional nr.1/23.08.2010 la convenția de credit nr._/09.06.2008 referitor la comisionul de administrare.
Potrivit art. 95 din OUG nr. 50/2010 prevederile prezentei ordonanțe nu se aplică contractelor în curs de derulare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Ori, având în vedere data încheierii celor două convenții este evident că față de aceste două convenții nu sunt incidente dispozițiile OUG nr. 50/2010.
Instanța de fond în mod complet eronat a facut trimitere la actele adiționale și a interpretat greșit aplicarea dispozițiilor OUG nr.50/2010 precum și a Legii nr. 288/2010.
Recurenta pârâtă . a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate, a aratat că recent ICCJ prin decizia 753/17.02.2011 a statuat că în sfera de aplicare a art. 304 pct.9 Cod procedură civilă "este inclusă și interpretarea clauzelor contractuale constituite ca probe în dosar, deoarece art. 969 din Codul civil le califică drept "legea părților", iar hotărârea dată cu încălcarea acestora reprezintă un motiv de desființare a acesteia.
Instanța de fond, pentru a aprecia concret caracterul abuziv al clauzelor, trebuia să analizeze mai întâi dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute în mod expres de art. 4 din Legea 193/2000,lege prin care au fost implementate dispozițiile Directive 93/13/CEE.
Din analiza sentinței se poate observa că instanța de fond a neglijat a analiza această condiție esențială – clauza să nu se refere la prețul contractului, condiție care dacă era verificată ar fi dus la concluzia la care a ajuns și ICCJ prin decizia pronuțată la 27.11.2012,că nu se impune a se analiza caracterul abuziv al clauzelor contestate întrucât ele se referă la însuși prețul contractului,alcătuit din dobândă și comisoane.
Clauzele referitoare la dobânzi și comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului,iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor,potrivit normelor de drept național și comunitare nu pot privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației,în raport de serviciul furnizat.
Clauzele contractuale contestate au fost cunoscute de reclamanți încă de la semnarea convenției de credit,acestea fiind discutate și negociate direct cu aceștia.
La data încheieri convenției reclamanții și-au însușit graficul de rambursare a creditului în cuprinsul căruia sunt inserate valoarea ratei lunare și sumele care compun această rată respectiv, cât reprezintă dobânda,cât reprezintă comisionul de risc și cât se acoperă din credit.
Mai mult, raportând la dispozițiile art. 969 Cod civil, instanța de fond în mod greșit a apreciat ca în momentul în care reclamanții au încheiat acest contract au acționat de pe o poziție inegală, în raport cu banca, că nu au avut posibilitatea să negocieze aceste clauze din contract, întregul act fiindu-i impus în forma respectivă de către bancă.
În mod eronat a reținut instanța de fond că recurenta ar fi trebuit să justifice mai în detaliu clauzele perceperii comisionului de risc, întrucât acesta face parte din prețul contractului care este format din dobânda și comisoane, iar dobânda cuprinde costurile pe care banca le are pentru a putea pune la dispoziție sume împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.
În ceea ce privește clauza prev.de art 3 lit d. nu constituie o clauză abuzivă, aceasta nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, iar motivul modificări clauzei este întemeiat și prevăzut în mod expres în contract, putând fi ușor verificabil, dobânda de referință și cea interbancară fiind indicatori publici.
În mod eronat a reținut instanța de fond că recurenta ar fi trebuit să justifice mai în detaliu clauzele perceperii comisionului de risc, întrucât acesta face parte din prețul contractului care este format din dobânda și comisioane, iar dobânda cuprinde costurile pe care bancare le are pentru a putea pune la dispoziție suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp.
Instanța a făcut o aplicare greșită a normelor de drept intern și european relevante în judecarea corectă s cauzei,referitoare la faptul că toate costurile unui credit sunt incluse în D. aceasta reprezentând prețul serviciului prestat de bancă,instanța ignorând apărările privind aplicarea art. 4 din Directiva_ /CEE.
Având în vedere că prev.art.5 lit a din convenția de credit și art. 3 pct.5 lit.a din actul adițional sunt niște prevederi legale, neputând a fi considerate abuzive pentru motivele arătate pe larg, se impune a se constata că sumele de bani încasate în baza acestor articole sunt niște sume cuvenite băncii, încasate în mod legal și prin urmare acestea nu pot fi restituire.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, art. 312 Cod procedură civilă, Directiva 93/13/CEE precum și toate celelalte acte normative invocate în recurs.
Recursul formulat de recurentii B. M. și B. M. este fondat.
Astfel, potrivit art. 4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiilepărților. Conform alineatului doi al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Potrivit alineatului 6, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele sau serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Rezultă că, pentru ca o clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă, este necesară întrunirea următoarelor condiții: 1. să nu fie negociată direct cu consumatorul; 2. să creeze, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; 3. crearea dezechilibrului să fie rezultatul încălcării exigențelor bunei-credințe și, în sfârșit, 4. Clauza să nu privească obiectul principal al contractului iar aspectul considerat abuziv să nu îl constituie însuși caracterul adecvat al prețului sau contraprestației, raportat la serviciile furnizate în schimb.
Sub aspectul primei dintre condițiile enumerate, potrivit art. 4 alin.3, teza finală din Legea 193/2000, sarcina probei negocierii directe a clauzei cu consumatorul revine comerciantului. Din acest punct de vedere, este esențial este ca, pentru consumator, să existe posibilitatea negocierii conținutului clauzei contractuale, intimata nu a făcut însă dovada existenței concretizării unei asemenea posibilități. Mai mult, nu s-a făcut dovada că, la momentul încheierii actului aditional, consumatorul a avut posibilitatea de a refuza stipularea acestei clauze.
În ceea ce privește cea de a doua condiție, constând în crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța reține că și această condiție este îndeplinită, pentru motivele ce urmează a fi expuse.
Astfel, în varianta sa inițială, comisionul de risc a fost perceput de către bancă „pentru punerea la dispoziție a creditului”, de unde rezultă că obligația ce revine împrumutatului de a achita comisionul de risc are drept obligație corelativă obligația băncii de a-i pune acestuia la dispoziție creditul. În varianta clauzei cuprinse în actul adițional la contractul inițial (act în care se prevede perceperea de către bancă a „comisionului de administrare credit” - f. 26 art. 5.1 lit. a), acest comision este definit drept procent aplicat la Soldul creditului, datorat și plătibil de către Împrumutat Băncii, lunar, pe toată durata creditului, la data scadentă stabilită la pct. 6, pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziție împrumutatului, în termenii și condițiile prevăzute în convenție.
Se mai prevede că acest comision vizează administrarea riscului de credit (implicat în situații precum comportamentul contractual al împrumutatului/codebitorilor/garanților pe toată durata Convenției, a tuturor obligațiilor asumate pe baza acesteia; riscul de urmărire și de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment, pe toată durata derulării convenției; riscul neîncasării valorii asigurate, stabilite prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat) și a riscului de piață (implicat în situații precum variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment, pe toată durata convenției, dacă va fi cazul; variații ale condițiilor pieței valutare) și este calculat lunar, luând în calcul un număr de 30 de zile raportat la un an de 360 de zile utilizând următoarea formulă: Soldul creditului x Comisionul de administrare credit x 12 x 30/ 360.
Or, din lecturarea ansamblului drepturilor și obligațiilor părților ce își au izvorul în contractul încheiat, instanța reține că, în realitate, împrumutatului îi revin, în schimbul obligației societății bancare de punere la dispoziție a creditului, respectiv în schimbul contraprestației băncii constând în „administrarea riscurilor creditului” (pentru cazul variantei clauzei din actul adițional), o . de alte obligații și de contraprestații, în special aceea de a achita dobândă la suma de bani împrumutată și aceea de a garanta cu ipotecă de rang I restituirea creditului, acestei din urmă obligații fiindu-i asociată și obligația de a încheia un contract de asigurare, cu o societate de asigurare agreată de bancă, cu privire la imobilul obiect al garanției reale imobiliare.
Astfel, din ansamblul prevederilor contractuale se deduce că ponderea obligațiilor împrumutatului este mult mai mare față de ponderea pe care o au obligațiile corelative ale băncii, ceea ce rezultă și din faptul că, în realitate, banca a creat un sistem de clauze menite să o asigure perfect împotriva oricărui risc, eliminând astfel posibilitatea ca vreunul dintre aceste riscuri să aibă repercusiuni asupra situației financiare a băncii și punând toate riscurile pe care le implică activitatea de creditare în sarcina împrumutatului. Acest lucru rezultă cu atât mai evident din modul în care este explicat comisionul de risc în actul adițional, unde sunt enumerați toți factorii de risc ce ar putea apărea pe parcursul derulării contractului de credit, impunându-se practic consumatorului să suporte, în patrimoniul său, aceste riscuri, prin achitarea comisionului. Or, un contract nu poate fi privit drept echilibrat în situația în care o parte are de suportat toate riscurile, iar cealaltă nici unul. Cea de a treia condiție ce rezultă din norma cuprinsă în art. 4 din Legea nr. 93/2000 este aceea ca dezechilibrul creat să fie rezultatul nesocotirii cerințelor bunei-credințe. Și această condiție este îndeplinită, comisionul de administrare reprezentand ca si comisionul de risc o dobanda mascata, menita sa faca dificila evaluarea, de catre consumatorul mediu a costului total al creditului, raportat la costul aceluiasi credit, contractat cu o altă societate bancară. Ca atare, aceasta practică nu poate fi decât expresia relei-credințe a societății bancare, în relațiile sale cu consumatorul. Mai mult decât atât, astfel cum rezultă și din preambulul Directivei 93/13/CEE, la evaluarea bunei credințe, trebuie acordată o atenție deosebită autorității pozițiilor de negociere ale părților, dacă consumatorul a fost influențat să fie de acord cu condiția în cauză. Or, în condițiile în care banca intimată avea, la momentul contractării, incontestabil o poziție de autoritate în negocierea dintre părți, rezultă că aceasta a putut, fără efort, să influențeze consimțământul consumatorului la încheierea contractului, cel puțin prin crearea impresiei caracterului mai scăzut al costului total al creditului (atractiv prin dobânzile mici), raportat la costurile altor credite ofertate pe piață. Faptul invocat de către intimată privind existența tabelului conținând toate componentele costului total al creditului (dobânzi, comisioane etc.) nu poate înlătura aceasta concluzie, câtă vreme costul total al creditului nu poate fi determinat decât în urma unor calcule relativ complexe. In consecinta fata de aceste considerente instanta va admite recursul formulat de recurenții reclamanți B. M. și B. M. si va constata nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de administrare credit prevăzută la art.3 pct.5.1 lit a din actul adițional la convenția de credit nr._/09.06.2008 și art. 3 pct.5.1 lit b din actul adițional la convenția de credit nr._/28.01.2007.
Va obliga . la plata către reclamanți a sumei de 2400 CHF reprezentând comisionul de administrare credit introdus prin actele adiționale la convențiile de credit nr._/28.06.2007 și nr._/09.06.2008.
In ce priveste recursul formulat de recurentul pârât V. R. SA, acesta este neintemeiat pentru urmatoarele considerente:
Instanța de fond a aplicat disp. art. 4 alin 2 din Legea nr. 193/2000 M conform căreia o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv, în coroborare cu disp. art. 4 alin 3 teza finală conform căruia dacă un comerciant pretinde că o clauză a fost negociată direct cu consumatorul este de datoria lui să prezinte probe în acest sens, reglementare care reia disp. art. 3 alin 2 teza finală din Directiva 93/13.
În cauză recurenta-pârâtă nu a dovedit că a negociat cu intimata-reclamantă vreuna din clauzele stipulate la art. 3.5 din condițiile generale si art. 5 lit.a din condițiile speciale ale Conventiei de credit nr._/12.02.2008, deși sarcina probei îi revenea, așa cum s-a arătat mai sus. Prin urmare aceste clauze, care nu au fost negociate direct cu consumatorul, sunt abuzive deoarece prin ele însăși și coroborate între ele au creat, in detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei - credințe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților, concretizate între altele și prin sumele de bani pretinse în baza lor de intimata - pârâtă și a căror restituire s-a solicitat prin cererea introductivă.
Recurenta - pârâtă interpretează eronat disp. art. 4 alin 2 al Directivei nr. 93/13 având în vedere că în cauza C-484/2008 CJUE a statuat: “Nu se poate deduce în nici un caz din Hotărârea Comisia /Țările de jos ( C. 144/99) că în opinia Curții articolul 4 alin 2 din directivăconstituia o dispoziție imperativă și coercitivă, care trebuia transpusă în mod obligatoriu ca atare de către statele membre. Dimpotrivă, Curtea s-a limitat să hotărască în sensul că, în scopul garantării obiectivelor de protecție a consumatorilor urmărite de directivă, orice transpunere a respectivului articol 4 alin 2 trebuia să fie completă, astfel încât interdicția de a aprecia caracterul abuziv al clauzelor să se refere exclusiv la acelea care sunt redactate în mod clar și inteligibil. Din toate cele de mai sus reiese că statele membre nu pot fi împiedicate să mențină și/sau să adopte, cu privire la totalitatea domeniului reglementat de directivă, inclusiv art. 4 alin 2 din aceasta, norme mai stricte decât cele prevăzute de directivă, cu condiția ca acestea să asigure consumatorilor un nivel de protecție mai ridicat”. În respectiva cauză, după ce a reținut că legislația spaniolă permite să se asigure consumatorului, în conformitate cu art. 8 din Directiva 93/13 un nivel de protecție efectivă mai ridicat, Curtea a statuat că: Articolul 4 alineatul (2) și art. 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în cauză în acțiunea principală, care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redate în mod clar și inteligibil.
Prin urmare susținerile recurentei-pârâte privind inadmisibilitatea controlului jurisdicțional a acelor clauze ce reglementează obiectul principal al contractului de credit, respectiv prețul în care este inclus și comisionul de risc și toate costurile unui credit, sunt eronate în drept, instanța națională fiind abilitată să le cenzureze în baza art. 8 din Directiva 93/13 și a legislației naționale, așa cum de altfel s-a și procedat de către instanța de fond, fiind lipsit de importanță că odată cu eliminarea comisionului de risc din convenția de credit s-a diminuat și D., atât timp cât eliminarea este consecința anulării respectivei clauze.
Criticile formulate în raport de anularea clauzei având ca obiect comisionul de risc sunt neîntemeiate, tribunalul constatând că acesta nu este definit în Condițiile generale ale contractului astfel că nici intimata - reclamantă la momentul încheierii contractului și nici instanța nu poate aprecia asupra legalității perceperii acestui comision, cât timp motivația perceperii nu este detaliată nici în condițiile generale, nici în condițiile speciale ale convenției, ci aceasta este doar justificată (ulterior încheierii contractului, prin apărările formulate în litigiu) prin durata mare a creditului acordat și eventualele modificări ce ar putea surveni pe parcursul derulării acestuia, modificări ținând de factori externi, iar nu de manifestări de voință concordante ale părților contractante.
Anularea este consecința reținerii caracterului abuziv al acestor clauze de către instanța judecătorească, abilitată de lege în acest sens: "o protecție eficientă a consumatorului poate fi atinsă numai dacă se recunoaște posibilitatea instanței naționale de a verifica din oficiu o asemenea clauză” (considerentele 25 și 26 din hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene, în hotărârea Murciano Quintero, C – 240/98, din 27.06.2000).
În raport de considerentele de mai sus, tribunalul constată că recursul declarat de recurentul pârât V. R. SA este nefondat si va fi respinns in consecinta.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 C.proc.civ recurenta - pârâtă va fi obligată la plata către intimata – reclamantă a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloare onorariu avocat în prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenții reclamanți B. M. și B. M. cu domiciliul in C., .. 3, ., împotriva sentinței nr. 6501/19.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._
Respinge recursul formulat de recurentul pârât V. R. SA, cu sediul in Bucuresti, Soseaua P., nr. 42, . 10, sector 2, împotriva sentinței nr. 6501/19.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._
Modifică sentința nr. 6501/19.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în sensul că admite acțiunea precizată.
Constată nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de administrare credit prevăzută la art.3 pct.5.1 lit a din actul adițional la convenția de credit nr._/09.06.2008 și art. 3 pct.5.1 lit b din actul adițional la convenția de credit nr._/28.01.2007.
Obligă . la plata către reclamanți a sumei de 2400 CHF reprezentând comisionul de administrare credit introdus prin actele adiționale la convențiile de credit nr._/28.06.2007 și nr._/09.06.2008.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă . la plata către recurenții reclamanți a sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Decembrie 2013.
Președinte, C. I. C. | Judecător, A. G. M. | Judecător, R. E. D. |
Grefier, A. F. |
Red.jud.R.E.D.
Tehn.red.A.F.
Ed.jud.fond.N.V.G.
| ← Cerere în anulare. OUG 119/2007. Sentința nr. 313/2013.... | Obligatia de a face. Decizia nr. 360/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
