Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC. Sentința nr. 920/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 920/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 11621/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința Nr. 920/2013

Ședința din camera de consiliu de la 12 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. G. M.

Grefier L. M. G.

Pe rol soluționarea plângerii formulate de petenta DGFP în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Filiași împotriva Rezoluției nr. 8786/21.05.2013 a ORC D. pronunțată în dosarul nr._/17.05.2013.

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu nu se prezintă părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Instanța având în vedere dispozițiile art. 11 alin 3 din OUG 74/2013, conform cărora, pentru litigiile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, Direcțiile regionale ale finanțelor publice se subrogă în toate drepturile și obligațiile Direcțiilor generale ale finanțelor publice, și dobândesc calitatea procesuală a acestora, dispune conceptarea în cauză a D. C. în loc de DGFP D..

Verificând din oficiu competența, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 NCPC, instanța văzând și dispozițiile art. 95 pct. 1 NCPC și art. 3 alin. 2 și art. 6 din OUG 116/2009 constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, după care constatând cauza în stare de judecată a reținut-o spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze,

Constată că la data de 09.07.2013 ORC de pe lângă Tribunalul D. a înaintat plângerea formulată de DGFP împotriva rezoluției nr. 8786 din 21.05.2013 pronunțată în dosarul nr._ din 17.05.2013 privind pe ..

La dosarul cauzei, a fost depus dosarul nr._ din 17.05.2013 al . și certificat furnizare informații privind starea societății.

În motivarea plângerii formulate DGFP a arătat că în mod greșit s-a dispus radierea societății, întrucât aceasta figurează în evidența AFP Filiași cu obligații neachitate în sumă de 20.000 lei, în contul veniturilor din amenzi, conform procesului verbal nr._ din 18.10.2012 emis de ITM D..

A menționat că societatea a formulat cererea de radiere după aproximativ 8 luni de la data înregistrării societății în registrul comerțului.

Împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . a formulat plângere, aceasta fiind respinsă prin sentința nr. 4 din 14.01.2013 pronunțată de Judecătoria Filiași, sentință devenită irevocabilă prin decizia nr. 590 din 22.05.2013 pronunțată de Tribunalul D., prin care a fost respins și recursul formulat de societate.

În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 6 alin. 3 din OUG nr. 116/2009.

În scop probatoriu la dosarul cauzei a fost depusă adresa nr._ din 21.06.2013 emisă de AFP Filiași, extras portalul instanțelor judecătorești, certificat de radiere, rezoluția nr. 8786 din 21.05.2013 pronunțată de directorul ORC de pe lângă Tribunalul D., cerere de radiere, hotărârea nr. 2 din 16.05.2012 a ., bilanț de lichidare din 15.05.2013, decizia nr. 1 din 12.11.2012 a asociatului unic a ., certificat constatator.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține că potrivit certificatului eliberat de Judecătoria Filiași, . a fost sancționat contravențional prin procesul verbal . nr._ din 18.10.2012 încheiat de Inspectoratul Teritorial de Muncă D.. Împotriva acestuia . a formulat plângere contravențională, care a fost respinsă prin sentința nr. 4 din 14.01.2013 pronunțată de Judecătoria Filiași.

Potrivit extrasului de pe portalul instanțelor, împotriva acestei sentințe, . a formulat recurs.

La data de 15.05.2013 cauza a rămas în pronunțare, la solicitarea recurentului, fiind amânată pronunțarea la data de 22.05.2013 pentru a depune concluzii scrise. Ulterior, prin decizia nr. 590 pronunțată la data de 22.05.2013 de Tribunalul D. recursul a fost respins.

Observând cererea de radiere, instanța constată că la data de 17.05.2013, înainte de a se soluționa recursul, . a solicitat radierea din registrul comerțului, ca urmare a deciziei asociatului unic prin care s-a hotărât dizolvarea și lichidarea societăți cu consecința transmiterii patrimoniului societății către asociatul unic.

Este adevărat că potrivit certificatului de atestare fiscală nr._ din 24.04.2013 eliberat de AFP Filiași și depus în susținerea cererii de radiere, . nu figura în evidențele fiscale cu obligații de plată, însă având în vedere că la momentul formulării cererii de radiere societatea cunoștea că fusese sancționată contravențional, iar plângerea formulată împotriva procesului verbal de constatare a contravenției fusese respinsă, instanța apreciază ca fiind întemeiată plângerea.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. 3 din Ordonanța nr. 2/2001 plângerea formulată împotriva procesului verbal de constatare a contravenției suspendă executarea, iar conform dispozițiilor art. 39 alin. 2, în vederea punerii în executare a amenzii contravenționale organul din care face parte agentul constatator va comunica din oficiu procesul verbal de constatare a contravenției, neatacat în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz dispozitivul hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a soluționat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă.

În cauză, recursul formulat împotriva sentinței prin care a fost respinsă plângerea contravențională a fost respins, societatea înregistrând potrivit adresei nr._/21.06.2013 emise de AFP Filiași, obligații de plată neachitate în cuantum de 20.000 lei, reprezentând amendă.

În consecință, având în vedere considerentele mai sus expuse, cât și dispozițiile art. 6 alin. 3 din OUG nr. 116/2009 va admite plângerea, va desființa rezoluția nr. 8786 din 21.05.2013 pronunțată de directorul ORC de pe lângă Tribunalul D. și va respinge cererea de radiere formulată de .. Totodată se va dispune radierea din registrul comerțului a mențiunii privind radierea societății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de D. C. în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice Filiași împotriva Rezoluției nr. 8786 din 21.05.2013 a ORC de pe lângă Tribunalul D..

Desființează rezoluția nr. 8786 din 21.05.2013 pronunțată de directorul ORC de pe lângă Tribunalul D..

Respinge cererea de radiere formulată de ..

Dispune radierea din registrul comerțului a mențiunii privind radierea societății ..

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Septembrie 2013.

Președinte,

A. G. M.

Grefier,

L. M. G.

Red. A.M./ L.G.

5 ex./01.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiei directorului ORC. Sentința nr. 920/2013. Tribunalul DOLJ