Pretenţii. Decizia nr. 171/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 171/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 31702/215/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 171/2013
Ședința publică de la 01 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. C.
Judecător I. O.
Judecător O. P. A.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind recursul declarat de recurent pârât . împotriva sentinței nr. 8810/08.06.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimați reclamanți T. J. M., și T. G. A., având ca obiect constatare nulitate act
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta . avocat D. B. lipsind intimații reclamanți T. G. A., T. J. M. și avocat C. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocat D. B., pentru recurenta pârâtă, depune al dosar împuternicire specială și învederează instanței că intimații reclamanți nu se pot prezenta la termen, însă tranzacția încheiată între părți a fost autentificată la notar.
A solicitat să se ia act de contractul de tranzacție încheiat..
INSTANȚA
Asupra cauzei de față deliberând asupra recursului constată următoarele,
Prin cererea formulata și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 21.11.2011, reclamanții T. J. M. și T. G. A. au solicitat instantei, in contradictoriu cu parata ., să constate ca este abuzivă clauza art. 5 lit. a) din conditiile speciale ale convenției de credit nr._/28.06.2007, să se dispună anularea acestei clauze și restituirea sumelor incasate de catre parata cu titlu de comision de risc în perioada octombrie 2008 – decembrie 2010, în cuantum 2.177,92 CHF, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că între reclamanți și pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A. s-a încheiat convenția de credit nr._/28.06.2007, prin care reclamanții au împrumutat suma de 57.900 CHF. În această convenție de credit, la art. 5 lit. a), s-a prevăzut un comision de risc în cuantum de 0,1%.
Referitor la plata de catre reclamanți a comisionului de risc, reclamantii au apreciat ca acest comision este perceput nelegal, intrucat in vederea acoperirii tuturor riscurilor bancii, a fost incheiat un contract de garantie imobiliara a cărui valoare este cu aproximativ 30 - 40 % mai mare decât valoarea creditului. În ceea ce priveste sumele platite cu titlul de comision de risc, reclamantii au solicitat restituirea acestora, precizand cuantumul sumelor percepute cu acest titlu.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1, 2, 4, 13 și 14 din Legea nr. 193/2000, art. 3 lit. a) și d) din convenția de credit nr._/28.06.2007, art. 948 alin. 4, art. 966 c.civ., art. 132 c.p.civ.
Legal citată, parata a formulat întampinare prin care a invocat excepția prematurității, excepția prescripției dreptului material la acțiune,excepția precripției dreptului de a cere restituirea sumelor încasate drept comision de risc începând cu octombrie 2008, și excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii.
Reclamanții au formulat precizare la cererea inițială în sensul că solicită restituirea comisionului de risc din data de 28.11.2008 și până la punerea efectivă în executare a prezentei hotărâri.
Prin sentința nr. 8810/08.06.2012 Judecătoria C. a respins excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, a admis cererea precizată formulată de reclamanți, a constatat că este abuzivă clauza prevăzută de art. 5 lit. a) din convenția de credit nr._/28.06.2007 și, în consecință, a dispus anularea acesteia și a obligat pârâta la restituirea comisionului de risc reținut de pârâtă începând cu data de 28.11.2008 și până la punerea efectivă în executare a hotărârii și la plata sumei de 1.712,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
- Cu privire la excepția prematurității acțiunii, instanța a constatat că reclamanții au făcut dovada parcurgerii procedurii prevăzute de art.720 ind.1C.p.c. prin procesul – verbal încheiat la data de 31.10.2011.
II. Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocata de parata, aceasta a fost respinsa ca neintemeiata, avandu-se in vedere faptul ca nulitatea reprezinta o sanctiune de drept civil care consta in desfiintarea retroactiva a unui act juridic incheiat cu incalcarea dispozitiilor legale. Nulitatea se indreapta impotriva acelor efecte care contravin dispozitiei legale incalcate, lasand neatinse efectele care nu contrazic legea.
Prestatiile efectuate in baza actului sanctionat cu nulitate se restituie, deoarece nulitatea opereaza retroactiv de la data incheierii actului.
III. Referitor la excepția precripției dreptului de a cere restituirea sumelor încasate drept comision de risc începând cu luna septembrie 2008, instanța a considerat că nu este prescris dreptul de a solicita restituirea sumelor de bani încasate de bancă cu titlu de comision de risc, chiar dacă au trecut mai mult de 3 ani de la data încasării, deoarece reclamanții nu puteau solicita restituirea acestor prestații înainte de constatarea de către instanță a nulității clauzelor contractuale care prevăd acest comision.
IV. Cu privire la excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată ca urmare a semnării actului adițional, instanța a reținut că se solicită restituirea comisionului de risc din data de 28.11.2008 și până la punerea efectivă în executare a prezentei hotărâri.
II. Pe fondul cauzei, în raport cu prevederile Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, avand in vedere probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut următoarele:
Referitor la clauza de la pct.5 lit.a, privind comisionul de risc din secțiunea”condiții speciale” din convenția de credit încheiata între reclamant și pârâți, precum și restituirea sumelor încasate de bancă drept comision de risc, instanta retine ca nu s-a facut dovada negocierii directe intre banca si consumatori, fiind încălcate disp. art. 4 din lege.
In speta, observand conventia de credit intervenita intre reclamanți si parata, este evident ca aceasta conventie cuprinde clauze prestabilite de catre imprumutator, fara ca imprumutatii sa aiba posibilitatea de a negocia vreuna din clauzele inserate, forma conventiei fiindu-i impusa de catre banca. Totodata, instanta a retinut si faptul ca, in vederea acoperirii riscurilor bancii, imprumutul acordat de banca prin incheierea unui contract de credit imobiliar pentru un imobil a carui valoare depaseste cu mult valoarea creditului acordat.
Clauza analizata este abuziva si pentru faptul ca nu se prevede destinatia finala a sumelor incasate pe parcursul derularii conventiei de credit.
În conventia de credit sunt prevazute o . dobanzi penalizatoare, comisioane, penalitati, garantii si asigurari, toate prevazute in sarcina imprumutatului, care creeaza o disproportie vadita intre drepturile si obligatiile asumate de parti.
Ca atare, aceasta clauza contractuala, care nu a fost negociata direct cu consumatorul, fiind de natura a crea, in detrimentul acestuia, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, apare ca fiind o clauza abuziva.
Referitor la cererea privind restituirea sumelor incasate de banca parata cu titlul de comision de risc, instanta s-a raportat la sumele mentionate in cererea introductiva, si la cele precizate la termenul din 20.04.2012, avand in vedere ca aceste sume reprezinta atat sumele incasate cu titlul de comision de risc in temeiul conventiei, cat si sumele ce urmează a fi încasate.
Împotriva sentinței nr. 8810/2012 a declarat recurs pârâta ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune, a se constata că acțiunea formulată de reclamanți este prescrisă și pe cale de consecință și cererea de restituire a prestațiilor succesive, admiterea excepției prescripției dreptului de a solicita restituirea comisionului de risc/administrare de la data invocată de reclamantă, din octombrie 2008, modificarea sentinței în sensul de a constata că dreptul reclamantei de a solicita restituirea sumelor de bani este prescris, întrucât a trecut mai mult de 3 ani de la data încasării, admiterea excepției lipsei de obiect a cererii în ceea ce privește constatarea nulității art. 5 lit a din convenția de credit,modificată prin asumarea și semnarea actului adițional la convenția de credit, și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat, arată că recent ICCJ prin decizia 753/17.02.2011 a statuat că în sfera de aplicare a art. 304 pct.9 Cod procedură civilă "este inclusă și interpretarea clauzelor contractuale constituite ca probe în dosar, deoarece art. 969 din Codul civil le califică drept "legea părților".
Instanța de fond nu s-a pronunțat în ceea ce privește excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct.6 C.proc.civ. Mai mult nu a analizat valabilitatea Actului Adițional sub motivele invocate de reclamantă – cauză falsă- ci pentru lipsa de consimțământ derogând astfel de la cadrul procesual și nesocotind apărările făcute sub acest aspect.
Excepția era întemeiată deoarece banca a înaintat reclamantei Actul adițional din decembrie 2010, semnat și deci acceptat de reclamantă, astfel că la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, aceste clauze contractuale nu se mai regăsesc în convenția de credit, întrucât au fost modificate cu acceptul reclamantei prin semnarea actului adițional la contract, reclamanta solicitând anularea a ceva ce nu mai exista și nu mai producea efecte juridice.
Prin urmare, clauzele indicate în cerere ,cele prev.de art 5 lit a, nu se mai regăsesc în cuprinsul convenției de credit modificată, reclamata solicitând anularea unor clauze care nu mai există, astfel că cererea privind nulitatea acestor dispoziții contractuale a rămas fără obiect și pe cale de consecință este inadmisibil și capătul de cerere referitor la restituirea prestațiilor.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, a arătat că instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, apreciind în mod greșit că acțiunea este imprescriptibilă, dată fiind nulitatea care afectează clauzele abuzive. A arătat că în raport de temeiul juridic invocat - Legea nr. 193/2000, nulitatea clauzelor cuprinse în convenția de credit este o nulitate relativă, normele de drept invocate protejând un interes privat, individual al persoanei care a încheiat contractul.
Termenul de prescripție aplicabil acțiunii în anularea clauzelor abuzive este cel instituit de art. 3 din Decretul 167/1958, respectiv termenul general de 3 ani, care începe să curgă potrivit art. 9 din acest termen de la data la care contractantul a cunoscut cauza anulării și întrucât convenția a fost încheiată la data de 28.06.2008, iar cererea a fost înregistrată la data de 21.11.2011, deci după expirarea termenului de trei ani, astfel că acțiunea formulată de reclamant este prescrisă. Pe de altă parte, întrucât odată cu stingerea dreptului la acțiunea principală, se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile subiective, a arătat că este prescrisă și cererea de restituire a prestațiilor succesive efectuate de către reclamanți.
Totodată a menționat că în mod greșit instanța de fond a reținut ca abuzivă clauza prevăzută la art. 5 lit. a, ce reglementează dreptul de a percepe comisionul de risc. A precizat că nu este o clauză abuzivă în sensul art. 4 din Legea nr. 193/2000, întrucât această clauză a fost negociată direct cu reclamanții, a fost citită, explicată și însușită de aceștia prin semnarea convenției de credit, fiind convenită de comun acord astfel că sunt aplicabile disp. art. 969 C.civ.
O altă critică invocată de recurentă a fost greșita aplicarea a normelor de drept european relevante în judecarea cauzei, referitoare la faptul că toate costurile unui credit sunt incluse în D. aceasta reprezentând prețul serviciului prestat de către bancă, ignorând apărările sale în ceea ce privește aplicarea art. 4 alin 2 al Directivei 93/13/CEE având în vedere că potrivit art. 4 din Directiva_ /CEE aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului, nici justețea prețului sau remunerației, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil. Aceste dispoziții urmăresc să evite ca un consumator să utilizeze legislația clauzelor abuzive pentru a contesta prețul convenit cu un cocontractant pentru un bun sau un serviciu determinat. Înstanța de fond a interpretat greșit pct. 5 lit a din Condițiile speciale pentru că comisionul de risc nu este un echivalent al garanției imobiliare, comisionul de risc fiind perceput pentru gestionarea și a altor riscuri decât riscul de neplată și anume: riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurătorii și orice alte riscuri care există în legătură cu creditul ipotecar; prevederea perceperii comisionului de risc este clară și fără echivoc și a fost însușită de consumator, ca urmare a convenției, devenind astfel legea între părțile contractante, potrivit art. 969 C.civ.
După data semnării actului adițional,banca nu a mai perceput comision de risc, ci a perceput comision de administrare în baza unu alt act(art.2 din actul adițional) act perfect valabil,asumat și însușit de părți prin semnare.
Instanța nu putea să oblige recurenta a restitui aceste sume de bani,întrucât reclamanții nu au solicitat niciodată anularea actului adițional și restituirea comisionului de administrat, ci au solicitat doar anularea art.5 din convenția de credit și restituirea comisionului de risc.
Instanța de fond a anulat acest act adițional pe motivul lipsei de consimțământ a intimatei reclamante la momentul semnării acestuia.
Instanța de fond a derogat de la cadrul procesual, nepronunțându-se asupra motivelor de nulitate invocate de reclamantă, respectiv cauza falsă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.,7,9, art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, art. 312 Cod procedură civilă, Directiva 93/13/CEE precum și toate celelalte acte normative invocate în recurs.
Recursul a fost timbrat cu suma de 292 lei și timbru judiciar de 3,3 lei.
Intimații reclamanți deși legal citați nu au depus întâmpinare .
La acest termen de judecată la dosar s-a depus contractul de tranzacție încheiat între părți și autentificat la BNP F. M. M. sub nr. 1388/29.03.2013, în vederea stingerii litigiului. Fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art.271 și următ. din Codul de procedură civilă, instanța, luând act de înțelegerea părților, va admite recursul și va modifica sentința judecătoriei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă . cu sediul în București, ., . 10, sector 2, împotriva sentinței nr. 8810/08.06.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații reclamanți T. J. M. și T. G. A., ambii cu domiciliul în C., ., ..
Modifică sentința nr. 8810/2012 a Judecătoriei C. în sensul că ia act de învoiala părților pe care o consfințește conform tranzacției:"CONTRACT DE TRANZACȚIE
Partile subscrise:
..A. (“BANCA”) cu sediul social in Bucuresti, Sector 2, ., etaj 3-8 si 10, societate administrata in sistem dualist, inregistrata la Registrul Comertului cu nr. J_, Registrul Bancar nr. RB-PJR-048/10.04.2000, cod unic de inregistrare_, prin Sucursala C., inmatriculata la Registrul Comertului sub nr J_, CUI_, cu adresa in C., judet D... reprezentata de: Dna D. I. S., in calitate de Director si de B. C. A., in calitate de Manager R. clienti,
si
Dnul T. J. M., casatorit, nascut la data de 15.11.1975, in ., identificat cu CI ., nr._,eliberata de SPCLEP C. la data de 08.03.2006, CNP_, domiciliat in Mun C., jud.D., ., ., ., telefon mobil_, e-mail: -,
Dna T. G. A., casatorita, nascuta la data de 26.04.1976, in C., jud.D., identificat cu CI . nr._, eliberata de SPCLEP C., la data de 08.03.2006, CNP_, domiciliata in Mun C., jud.D., ., ., ._, e-mail: -, în calitate de CLIENt
denumiți în cele ce urmează, separat, „Parte” și/sau „Partea” și împreună „Părți” și/sau „Părțile”.
Având în vedere următoarele:
a) Părtile au semnat la data de 28.06.2007 Conventia de credit nr._ prin care Banca a pus la dispozitia dlor T. J. M. si T. G. A. un credit în valoare de 57,900 (cincizecisisaptemiinouasute) CHF pentru acoperirea cheltuielilor personale curente, Conventie modificată prin Actele adiționale subsecvente, inclusiv cel de implementare a OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori,
b) Între Banca, pe de o parte, și Clienti, pe de altă parte, există la data semnării prezentului Contract („Data Semnării”) o situatie litigioasa („Litigiul”) decurgand din existenta pe rolul Tribunalului D. a dosarului cu nr._ avand ca obiect anularea clauzelor prevazute la art. 5 lit. a) referitoare la comisionul de risc si la comisionul de administrare precum si restituirea sumelor incasate drept comision de risc, respectiv comision de administrare credit, in cuantum de 2177,92 CHF,
c) Părțile prezentului Contract, doresc să stingă în mod complet, definitiv și irevocabil toate situațiile (pre)litigioase și potențial litigioase prezente sau viitoare având ca izvor pretențiile prevăzute la pct.b), care își au originea în cauze anterioare sau concomitente Datei Semnării.
În considerarea celor de mai sus, în baza art. 2267-2278 din Codul Civil, a art. 438-441 din Codul de procedură civilă, în urma negocierilor purtate Părțile au convenit în mod liber si neviciat să încheie prezentul Contract, după cum urmează:
Art. 1 – Stingerea Litigiilor
a) În vederea realizării celor prevăzute la pct. (B) de mai sus, Părțile convin convin să stingă pe cale amiabilă Litigiul existent între ele la Data Semnării, prin care se contestă valabilitatea clauzelor contractuale mentionate la lit. b) de mai sus, tinzându-se la anularea acestora, precum și
b) să preîntâmpine orice potențiale situații litigioase similare având cauze anterioare sau concomitente Datei Semnării.
c) In vederea stingerii Litigiului Banca a platit Clientilor in contul nr. RO48VBBU2511DJ_ deschis la Sucursala C. suma de 2885,57 CHF (douamiioptsuteoptzecisicincivirgulacincizecisisapte)prin ordin de plata din data de 20.07.2012.
d) Banca si Clientii se obliga reciproc sa nu solicite unul celuilalt cheltuielile de judecata efectuate in cursul procedurilor judiciare avand ca obiect de Conventia de credit nr._ /28.06.2007.
e) Prin plata sumei de 2885,57 CHF (douamiioptsuteoptzecisicincivirgulacincizecisisapte) de catre Banca, Clientii declara ca nu mai au nici o pretentie prezenta si/sau viitoare asupra Bancii in legatura cu costurile generate de Conventia de credit nr._ /28.06.2007.
f) Orice modificare ulterioara de catre Parti a prezentei tranzactii face parte integranta din aceasta fara a fi necesara obtinerea unei hotarari de expedient.
g) Părțile se obligă sa depuna prezentul contract de tranzactie in dosarul nr_ aflat pe rolul Tribunalului D. la termenul 18.02.2013 pentru a se lua act de acesta si pentru a se consfinti intelegerea lor prin pronuntarea unor hotarari de expedient.
h) Partile cunosc ca, potrivit art. 438-441 din Codul de procedura civila, hotararile care consfintesc invoiala partilor se dau fara drept de apel, fiind definitive si executorii.
i) In conformitate cu dispozitiile art. 120 din OUG 99/2006 prezenta conventie, inclusiv actele aditionale, constituie titlu executoriu.
Art. 2 – Confidențialitate
(1) Toate informațiile, datele și documentele pe care una dintre Părți le obține de la cealaltă sau pe care le dezvăluie celeilalte în scopul realizării și îndeplinirii obiectului prezentului Contract sau pe durata acestuia, sunt considerate informații confidențiale iar Partea căreia i s-au dezvăluit respectivele informații se obligă să păstreze confidențialitatea pe o durata nelimitată.
(2) Fiecare dintre Părți va folosi informațiile, datele și documentele confidențiale numai în vederea realizării obiectului Contractului, fiind obligată să nu le utilizeze în nici un alt scop.
Prezentul contract, împreună cu anexele ce fac parte integrantă din cuprinsul său, reprezintă voința părților si înlătură orice altă înțelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.
Prezentul contract a fost încheiat la 29.03.2013 într-un număr de 5 exemplare, din care 2(doua) pentru Banca, 1 (unul) pentru cealalta parte, 1 (unul) pentru a fi prezentat instantei de judecata si 1 (unul) pentru BN “Consens”.
T. J. M., semnătura ss. indescifrabil
T. G. A., semnătura ss. indescifrabil
S. D. I., Director Sucursală, semnătura ss. indescifrabil
A. B. C., Manager R. Clienti, semnătura ss. indescifrabil"
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 01 Aprilie 2013
Președinte, C. I. C. | Judecător, I. O. | Judecător, O. P. A. |
Grefier, A. F. |
Red.jud.I.O.
Tehn.red./A.F. 05 Aprilie 2013
Red.jud.fond.R.G.Ș.
| ← Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... | Constatare nulitate act. Decizia nr. 167/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








