Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1274/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1274/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 13948/63/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința Nr. 1274/2013

Ședința publică de la 26 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. O.

Grefier S. E. O.

Pe rol derularea procedurii insolvenței privind pe debitoarea . prin lichidator judiciar CI S. L. în contradictoriu cu creditoarea A. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns lichidatorul judiciar prin reprezentant L. S., lipsind creditoarea.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Nemaifiind alte cereri de soluționat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente:

Reprezentant L. S. pentru lichidatorul judiciar, solicită admitea cererii închiderea procedurii falimentului debitoarei, urmând ca în baza art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 să se dispună ca plata sumei de 3.047 lei reprezentând onorariu (3.000 lei) și cheltuieli de procedură (47 lei) să fie făcută din fondul aflat la dispoziția UNPIR .

INSTANȚA

Constată că prin sentința nr. 18/17.01.2013 a Tribunalului D. s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei ..

În cadrul procedurii au fost întocmite tabelul preliminar și definitiv cuprinzând obligațiile debitoarei și a fost depus raport asupra situației debitoarei, a cauzelor și împrejurărilor ce au condus la insolvență.

La data de 20.01.2013, lichidatorul judiciar CI S. L., desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei ., a formulat cerere prin care a solicitat închiderea procedurii insolvenței în condițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 având în vedere lipsa bunurilor din patrimoniul debitoarei.

De asemenea, a solicitat în baza art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, să se dispună ca plata sumei de 3.047 lei reprezentând onorariu (3.000 lei) și cheltuieli de procedură (47 lei) să fie făcută din fondul aflat la dispoziția UNPIR .

Instanța reține că în conformitate cu disp. art. 131 din Lg. nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitoarei din registrul în care este înmatriculat.

Se constată că cererea de închidere este întemeiată, debitoarea nedeținând în patrimoniu bunuri.

În consecință, în temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței va dispune încheierea procedurii insolvenței și radierea debitoarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea lichidatorului judiciar.

În temeiul art.131 Legea nr.85/2006;

Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei ..N SRL, cu sediul în C., ., nr. 61, jud. D..

Dispune radierea debitoarei din registrul comerțului.

În temeiul art.136 din lege,

Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

În temeiul art.135 din lege,

Dispune notificarea prezentei sentințe debitoarei, creditorilor, D. D., Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D. pentru efectuarea din oficiu a mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

În temeiul art.4 din legea nr.85/2006, dispune eliberarea sumei de 3047 lei către lichidatorul judiciar, din fondul de lichidare aflat la dispoziția UNPIR, sumă reprezentând cheltuieli de procedură avansate (47 lei) și onorariu.

Definitivă.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Septembrie 2013.

Președinte,

I. O.

Grefier,

S. E. O.

Red. Jud. I. O.

Tehnored. S.O. 03 Octombrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1274/2013. Tribunalul DOLJ