Alte cereri. Sentința nr. 654/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 654/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 4962/114/2010/a8

ROMÂNIA

Dosar nr._

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința nr. 654/2013

Ședința publică de la 25 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. V.

Grefier T. M.

Pe rol soluționarea cererii având ca obiect cerere anulare acte frauduloase, prevăzută de Lg.85/2006, formulată de Comitetul creditorilor numit provizoriu prin Incheierea din 31.01.2013 compus din creditorii - contestatori: ., P. H. CORPORATION, B. CHEMIE, . și A., (Președ. ales fiind .), în contradictoriu cu pârâții . prin adm judiciar SP R. & P. SRPL Filiala A., ., prin adm.special D. B., . SRL prin lichidator judiciar S.C.P T. & ASOCIAȚII SPRL și . .

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns avocat R. H. pentru contestatoarea ., avocat C. M. pentru contestatoarea P. H. CORPORATION, avocat Găina pentru contestatoarea . și pârâții: ., prin administratorul judiciar SP R. & P. SRPL Filiala A., prin reprezentant B. C. I., adm.special D. B. prin reprezentat C. M., . SRL prin lichidator judiciar S.C.P T. & ASOCIAȚII SPRL prin reprezentant M. S., lipsă fiind contestatorii B. CHEMIE și A. B..

Procedura legal îndeplinit.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință s-a depus la dosar certificat de grefă nr._/24.04.2013,

Adm.judiciar SP R. & P. SRPL Filiala A. prin reprezentant B. C. I. depune la dosar puncte de vedere,

Reprezentantul contestatorilor depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 120 lei și timbru judiciar de 0,30 lei, aferentă cererii de anulare acte frauduloase, ce se anulează la dosar,

Debitoarea . prin reprezentant depune note scrise .

. SRL prin reprezentant de M. S. depune la dosar cerere prin care invocă excepția lipsei calității procesuale active.

Avocat Găina pentru contestatoarea . depune la dosar întâmpinare, după care,

Instanța pune în discuția părților prezente excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâte,

Nemaifiind alte cererii de soluționat instanța acordă cuvântul pe excepția invocată.

Avocat R. H. pentru contestoarea . pune concluzii de repingerea excepției.

Avocat C. M. pentru contestoarea P. H. CORPORATION, pune aceleași concluzii de respingere.

Administratorul judiciar SP R. & P. SRPL Filiala A., reprezentant de B. C. I. solicită admiterea excepției .

Administratorul special D. B. prin reprezentat C. M. solicită admiterea excepției .

Avocat Găina pentru contestatoarea . pune aceleași concluzii.

Pârâta . SRL prin reprezentant de M. S. pune aceleași concluzii de admiterea excepției .

Pe fondul cauzei reprezentanții contestatorilor prezenți solicită admiterea cererii .

Reprezentanții pârâților prezenți solicită respingerea cererii .

INSTANȚA

La data de 22.02.2013 Comitetul creditorilor debitoarei S.C. R. Internațional S.R.L., numit provizoriu prin încheierea din 31.01.2013, compus din creditorii ., P. H. Corporation, B. Chemie AG, . și A., Președintele ales fiind . a formulat în contradictoroui cu pârâții S.C. R. INTERNATIONAL S.R.L- prin administrator special D. B., S.C. R. INTERNATIONAL P. S.R.L, prin lichidator judiciar S.C.P. T. & Asociații S.P.R.L; S.C. N. P. S.R.L, în baza dispozițiilor art. 79, art. 80 alin.l Iit. (c) si art. 80 alin. 2 lit. e) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, cerere de anulare a actelor frauduloase prin care solicitam sa se dispună anularea actelor frauduloase încheiate de debitoarea R. Internațional în dauna drepturilor creditorilor sai, respectiv anularea Contractului de Asociere în participațiune nr. 9184/2009 din data de 1 octombrie 2009, încheiat între R. Internațional, R. P. și N. P.; Actului Adițional nr. 1 la Contractul de Asociere în participațiune nr. 9184/2009 din data de 1 octombrie 2009, încheiat la data de 1 martie 2010 de către R. Internațional, R. P. și N. P.; Actului Adițional nr. 2 la Contractul de Asociere în participațiune nr. 9184/2009 din data de 1 octombrie 2009, încheiat la data de 1 iulie 2010 de către R. Internațional, R. P. și N. P.; Notificării privind denunțarea unilaterală a Contractul de Asociere în participațiune nr. 9184/2009 și plata daunelor - interese emisă de N. P. către R. Internațional la data de 1 septembrie 2010, Acordului cu privire la încetarea Contractului de Asociere în participațiune nr. 9184/2009 din data de 1 octombrie 2009, încheiat la data de 1 octombrie 2010 de către R. Internațional, R. P. și N. P.;Acordului de dare în plată încheiat la data de 1 octombrie 2010 de către R. Internațional, R. P. și N. P.; Contractului de cesiune de creanță încheiat la data de 1 octombrie 2010 de către R. P. și N. P. precum și Anularea oricăror constituiri și transferuri de drepturi patrimoniale din patrimoniul debitoarei R. Internațional către R. P. și N. P. în baza actelor juridice indicate la capătul de cerere I și restituirea către debitoarea R. Internațional a tuturor bunurilor transferate în temeiul acestor acte juridice sau a contravalorii acestora în bani, precum și a oricăror alte prestații efectuate de debitoarea R. Internațional în temeiul acestora către R. P. și N. P.; solicită pe cale de consecință, diminuarea creanței N. P., înscrise în tabelul creditorilor R. Internațional cu suma de_,99 lei reprezentând partea din creanța N. P. înscrisă în tabelul creditorilor rezultată din actele fraduloase a căror anulare se solicită..

Precizează că la data de 15.02.2013 a avut loc ședința Comitetului Creditorilor, pe a cărei ordine de zi s-a aflat și analizarea oportunității și luarea unei decizii cu privire la introducerea de către Comitetul Creditorilor a unor (1) cereri de anulare a actelor frauduloase încheiate de debitoarea . în dauna drepturilor creditorilor în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii de insolventa, și (2) cereri pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestații executate, realizate de debitoarea . anterior deschiderii procedurii de insolvență.

Decizia Comitetului creditorilor, luată cu majoritatea membrilor săi, a fost în sensul de a introduce cererile întemeiate pe prevederile art. 79-80 și următoarele din Legea insolvenței.

In motivarea în fapt a cererii a arătat că creditorii înscriși la masa credală a R. Internațional sunt societăți specializate în producția de medicamente de uz uman, care sunt de multă vreme comercializate și utilizate în R.. In anii anteriori, distribuirea medicamentelor pe piața din R. s-a realizat de către acești creditori și prin intermediul debitoarei R. Internațional.

Arată că de mai bine de 10 ani, relația comercială s-a derulat astfel: R. Internațional achiziționa produsele de la furnizori (deci creditorii de azi) și le vindea către R. P., care le revindea ulterior către clienții finali R. P. plătea prețul produselor către R. Internațional, care la rândul său achita prețul de achiziție a produselor către furnizori (respectiv creditorii).

Arată că începând cu lunile ianuarie-februarie ale anului 2009, R. P. a încetat să mai vândă în mod direct produsele către o mare parte a clienților finali, respectiv către majoritatea farmaciilor și o parte din spitalele publice, și a început să îl folosească pe N. P. ca și comisionar.

Din relațiile comerciale de distribuție cu R. Internațional, au rezultat în cursul anului 2009 și apoi în 2010 debite extrem de mari ale acestei societăți către furnizori, debite rezultate din livrarea de medicamente neachitate de debitoare, situația debitelor de valori impresionante, reieșind cu claritate din tabelul de creanțe.

Extrem de relevantă pentru înțelegerea mecanismului fraudulos implementat de către pârâte este împrejurarea că R. Internațional, R. P. și N. P. sunt societăți afiliate, conform declarației R. Internațional datată 31.05.2010 și adresata auditorului BDO Conți audit SRL denumită în continuare "Declarația"), în care se menționează expres faptul că N. P. și R. P. sunt companii afiliate R. Internațional.

Astfel potrivit acestei Declarații R. Internațional arată, printre altele, faptul că prin conceptul de ,, părți afiliate" trebuie să se înțeleagă "întreprinderi care, direct sau indirect, sau mai mulți intermediari, controlează întreprinderea raportoare sau sunt controlate de acestea sau, împreună cu întreprinderea raportoare, se regăsesc sub controlul comun (lit.a ) .

In consecință, din această perspectivă, relația de afiliere dintre cele trei societăți pârâte este certă, fiind recunoscută chiar de către debitoarea R. Internațional.

Relația de afiliere rezultă și din alte numeroase probe, relevantă fiind corespondența dintre cele trei entități juridice care atesta cu claritate legăturile intragrup și interesele economice ce comune dintre aceste entități. De altfel pârâta R. P., societate aflată la rândul sau în faliment la această dată, est deținută în proporție de 99% de debitoarea R. Internațional, așa încât relația de afiliere dintre aceste societăți este evidentă.

In acest context, resorturile apariției surprinzătoare a actelor juridice în baza cărora aceste societăți comerciale, respectiv persoanele fizice ce acționează în spatele lor, urmăresc să frauduleze grav drepturile de creanță ale creditorilor R. Internațional, prin a face pierdute, pe calea declarării insolvenței R. Internațional, toate datoriile acumulate față de creditori, sunt evidente.

Dintre actelor juridice a căror anulare o solicită enumerăm:

1 . Contractul de Asociere în participațiune,

Arată că la data de 1 octombrie 2009, societățile afiliate R. Internațional, R. P. și N. P. au încheiat un "Contract de asociere în participațiune" având nr. 9184/2009 (denumit in continuare "Contractul de Asociere") ce avea ca obiect realizarea în mod integrat, unitar și eficient a comerțului cu ridicata de produse farmaceutice și para-farmaceutice. Durata contractului a fost stabilită inițial până la 1 octombrie 2012, cu posibilitatea prelungirii prin acordul părților. Prin acest Contract de Asociere, pârâții au convenit, în principal, următoarele:

1. cotele de participare la beneficii și pierderi, astfel :R. International (în calitate de Asociat Participant 1) - 77,70%; R. P. (în calitate de Asociat Participant 2) - 22,20%; N. P. (în calitate de Asociat Administrator) - 0,10%;

2. aporturile asociaților constau, în principal, în următoarele:

R. Internațional: stocurile de produse farmaceutice și para-farmaceutice existent; relațiile cu furnizorii produselor; creanțele, cu excepția celor deținute împotriva altor entități din grupul R.; conturile.

R. P.: relațiile cu clienții ;creanțele, cu excepția celor deținute împotriva altor entități din grupul R.; conturil;.

N. P.: relațiile cu clienții; conturile.

3. activitățile și operațiunile comerciale efectuate de oricare din asociați vor fi efectuate în numele, în interesul și în considerarea Asocierii, fiecare din asociați putând acționa ca asociat fățiș, având dreptul de a reprezenta și angaja răspunerea Asocierii în relațiile cu terții (art. 2.6 și 2.7);

4. modalitatea de realizare a aporturilor de către R. Internațional (art. 3.2):

In ceea ce privește stocurile de produse farmaceutice și para-farmaceutice arată că de la data: semnării Contractului de Asociere, R. Internațional transferă către N. P. în interesul Asocierii, stocurile de produse existente în proprietatea sa.

Obiectul aportului îl constituie, în mod continuu, atât stocurile existente la data semnării contractului, cât și cele care vor fi achiziționate în viitor (art. 4.1.1 și 4.1.2);

In ceea ce privește relațiile cu furnizorii de produse farmaceutice și para –farmaceutic arată că:

R. Internațional va acționa ca asociat fățiș al asocierii, astfel încât orice act, fapt, acțiune sau omisiune vor fi efectuate exclusiv în beneficiul și sarcina Asocierii, acestea producând efecte ca și când Asocierea însăși ar fi fost parte la relațiile cu furnizorii. Totodată, produsele noi achiziționate de R. Internațional după data semnării vor fi achiziționate pentru Asociere;

5. In relațiile contractuale cu orice terță persoană, răspunderea pentru obligațiile născute în executarea contractelor încheiate în vederea realizării obiectului Asocierii, inclusiv pentru obligațiile născute în baza relațiilor cu furnizorii [....], constituite aport în interesul Asocierii, revine exclusiv asociatului care a contractat cu terța persoană, care va avea însă drept de regres fără de ceilalți asociați (art. 6.4).

6. La încetarea Asocierii, fiecărui asociat i se vor restitui aporturile sau contravaloarea acestora, cu excepția cazului în care adunarea generală a asociaților nu va decide altfel cu unanimitate de voturi.

Arată că în cursul anului 2010, Contractul de Asociere a fost modificat prin două Acte Adiționale, prin care au fost puse practic bazele mecanismului ilicit de fraudare a drepturilor creditorilor, și care este expus pe larg în cele ce urmează.

Actul Adițional nr. 1

Prin Actul Adițional nr. 1 la Contractul de Asociere (ANEXA 4), încheiat la data de 1 martie 2010, a fost modificat și completat art. 11 din Contractul de Asociere, în următorul sens:

Cei trei asociați (respectiv pârâții) au convenit ca, pentru realizarea corespunzătoare a obiectivelor Asocierii, este necesară stabilirea, până cel mai târziu la data de 30 septembrie a fiecărui an calendaristic, a unei cifre de afaceri bugetate anuale, care urmează a se realiza în următoarele 12 luni calendaristice de funcționare a Asocierii.

Pentru primul an (01.10._10), asociații au convenit abia la data de 1 martie 2010 ca cifra de afaceri anuală bugetată sa fie în sumă de 1._ RON, reprezentând cifra de afaceri cumulată a celor 3 asociați, realizată în anul anterior formării Asocierii, majorată cu 15% (art. 11.5). Arată că de fapt cifrele de afaceri au fost dublate în cascadă, nefiind corespunzătoare realității, întrucât întreaga cifră de afaceri a R. International era realizată din vânzarea produselor către R. P.. De asemenea, această bugetare este realizată la 5 luni de la începerea Asocierii și este făcută pentru aceste prime cinci luni și pentru următoarele șapte luni ale Asocierii, însă fără a ține seama de cifra de afaceri deja realizată pe durata primelor cinci luni.

In cazul în care vreunul dintre asociați nu își execută întocmai și la timp obligațiile asumate prin Contractul de Asociere, Asociatul care nu se află în culpă (considerat a fi parte vătămată) poate denunța unilateral Contractul de Asociere și poate solicita asociatului culpabil plata de daune-interese, compuse din diferența dintre valoarea cifrei de afaceri bugetate și cifra de afaceri efectiv realizată de Asociere până la data denunțării Contractul de Asociere (art. 11.6).

Chestiunea esențială în ceea ce privește această clauză, care constituie cheia mecanismului fraudulos creat de pârâții din prezenta cauză constă în explicația dată de asociați noțiunii de "obligație" asumată de Contractul de Asociere, respectiv "inclusiv, dar fără a se limita la diminuarea valorii și/sau cuantumului aporturilor într-o măsură în care efectuarea în mod continuu a activităților suport sau realizarea cifrei de afaceri bugetate anuale să fie afectată, și/sau scopul asocierii să nu mai poată fi realizat conform art. 2 din contractul de asociere".

La data semnării acestui Act Adițional, pârâții știau în mod clar că asociatul R. International va ajunge în cel mai scurt timp să nu își poată îndeplini obligațiile asumate prin Contractul de Asociere, din cauza diferendului ireconciliabil pe care îl avea cu cel mai mare furnizor al său de produse farmaceutice, respectiv creditorul R. R..

Așadar, atât în momentul bugetării cifrei de afaceri, cât și în cel al stabilirii clauzei penale, asociații aveau prefigurarea indubitabilă a faptului că aspectele stabilite nu vor putea fi niciodată atinse, fiind evident faptul că au fost stabilite tocmai pentru că nu puteau fi îndeplinite.

Actul Adițional nr.2

Prin Actul Adițional nr. 2 (ANEXA 5) a fost modificat și completat art. 3.1.3 din Contractul de Asociere, care făcea referire la aportul asociatului R. P., în sensul că aportul în creanțe al R. P. include și creanțe deținute de acesta împotriva altor entități din R.. Aceasta este singura modificare făcută prin acest Act Adițional nr. 2.

Arată că din modul în care s-au derulat relațiile contractuale între cei trei asociați - pârâți, și după cum rațiunea acestei modificări a fost de a se elimina obligația de plată pe care N. P. o avea față de R. P. pentru sumele de bani încasate de N. P. de la Clienți (respectiv consumatorii finali, astfel cum au fost definiți în Contractul deAsociere) pentru livrările de produse farmaceutice și para-farmaceutice în perioada anterioară încheierii Contractului de Asociere (respectiv anterior datei de 1 octombrie 2009).

Din situațiile financiare ale celor trei asociați - pârâți, astfel cum au fost ele publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (ANEXA 6), rezultă cifrele de afaceri realizate în anul 2008, nterior îcheierii Contractului de Asociere, precum și modul în care s-au reflectat în contabilitatea aporturile celor trei entități la Asociere.

Notificarea de denunțare unilaterală a Contractului de Asociere,

Prin notificarea transmisă de N. P. către R. Internațonal în data de 1 septembrie(ANEXA 7), N. P. a denunțat unilateral Contractul de Asociere, acesta urmând a-și înceta efectele începând cu data de 1 octombrie 2010 (după expirarea termenului de preaviz de 30 de zile, conform art. 15.1 din Contractul de Asociere).

Motivul invocat de N. P. a constat în faptul că, în data de 12 mai 2010, R. a reziliat contractul încheiat cu R. Internațional de furnizare a produselor farmaceutice din culpa exclusivă a R. Internațional.

Pe aceasta bază, N. P. a apreciat faptul că R. Internațional și-a încălcat obligațiile asumate prin Contractul de Asociere, astfel cum a fost modificat și completat prin Actele Adiționale încheiate; Astfel N. P. a suferit un prejudiciu, și Asocierea nu își mai poate realiza scopul.

Prin urmare ,i-a solicitat lui R. International plata de daune-interese în valoare de 1._ RON suma reprezentând diferența dintre: cifra de afaceri bugetată anual de 1._ RON și cifra de afaceri realizată efectiv în perioada 1 octombrie 2009 (data semnării Contractului de Asociere) - 31 august 2010, de_ RON,învederează instanței faptul că în cursul lunii septembrie 2010, când Asocierea încă mai producea efecte, au existat o . noi livrări de produse către clienții finali (respectiv spitale și farmacii) și o parte dintre clienți au făcut plați semnificative, astfel încât, din această perspectivă, Asocierea ar fi trebuit să încaseze sume importante de bani, fapt care afectează nivelul de venituri realizat din Asociere.

Acordul de încetare a Contractului de Asociere,

La data de 1 octombrie 2010, R. Internațional, R. P. și N. P. au încheiat și un Acord de încetare a Contractului de Asociere (ANEXA 8), prin care au stabilit următoarele: începând cu 1 octombrie 2010, Contractul de Asociere încetează prin acordul celor 3 asociați; contribuția fiecărui asociat la Asociere va fi restituită în măsura în care acest lucru este posibil; nu există beneficii care să rezulte din Asociere; pierderile înregistrate de Asociere vor fi împărțite între asociați, conform contribuției fiecăruia - ceea ce înseamnă că N. P. cu o contribuție de 0,10% a suferit o pierdere nesemnificativă din Asociere, în condițiile în care, prin denunțarea unilaterală a Asocierii, N. P. rămâne singura entitate care urmează să încaseze toate plățile care urmează să fie efectuate de clienții finali după încetarea Asocierii, neavând nicio obligație de a transfera o parte din aceste sume către R. Internațional și R. P., deși acestea dețineau 77,70% respectiv 22,2% din beneficiile Asocierii.

Ca urmare a celor de mai sus, N. P. a încheiat cu fiecare dintre ceilalți doi coasociați câte o înțelegere, prin care ceilalți doi asociați renunțau la puținele drepturi/bunuri care le rămăseseră în urma încetării Asocierii, respectiv un Acord de dare în plată, cu pârâta R. Internațional și un Contract de cesiune de creanță, cu pârâta R. P..

Acordul de Dare în Plată,

Prin Acordul de Dare în Plată, încheiat de N. P. cu R. International, la data de 1 octombrie 2010 (ANEXA 9), părțile au convenit următoarele:ca urmare a încetării Asocierii, lui R. Internațional i s-au returnat stocuri de produse în valoare de 79.603.451 RON și creanțe în valoare de 10.707.590;R. Internațional îi datorează lui N. P. daune în valoare de 1._ RON, creanță pe care dorește să o stingă;pentru stingerea acestei creanțe, R. Internațional dă în plată stocul de produse și creanțele mai sus menționate; astfel, creanța N. P. este redusă la suma de_,99 RON, pe care R. Internațional trebuie să o plătească în termen de 5 zile.

Acest acord înseamnă că practic R. Internațional devenea insolventă prin asumarea unei obligații de a plăți în 5 zile o sumă care depășește inclusiv cifra sa de afaceri anuală, în condițiile în care nu este clar ce profituri distribuise N. P. către R. International pe parcursul Asocierii (respectiv dacă au fost înregistrate profituri).

Contractul de Cesiune de Creanță,

Prin Contractul de Cesiune de Creanță, încheiat de N. P. cu R. P., la data de 1 octombrie 2010 (ANEXA 10), părțile au convenit următoarele:R. P. îi cesionează lui N. P. creanțe în valoare totală de_ RON respectiv creanțele pe care R. P. le-a adus inițial ca aport în Asociere și care, drept efect al încetării Asocierii, i-au fost restituite).Prețul cesiunii este de_ RON, respectiv valoarea creanțelor. Această sumă urmează însă a fi plătită de către N. P. către R. P. conform unui program de plată care va fi stabilit ulterior. Este evident că o asemenea înțelegere nu ar fi putut fi încheiată între părți neafiliate. Nici o societate comercială nu ar cesiona singură sursa de venit, în condiții netransparente, care urmează să fie stabilite ulterior.

Temeiurile juridice ale anularii actelor juridice menționate, respectiv ale cererii de anulare a transferurilor patrimoniale efectuate de debitoare în dauna drepturilor creditorilor.

Arată că următoarele dispoziții ale Legii insolvenței reprezintă temeiul juridic al prezentei acțiunii în anulare .

Art 79. - Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.

Art.80 .1) Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise și a valorii altor prestațtii executate, realizate de debitor prin următoarele acte:

c) acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenția tuturor părților implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile,

Următoarele operațiuni, încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul vor putea, de asemenea, să fie anulate și recuperate, dacă sunt în dauna creditorilor:

e)cu orice altă persoană fizică ori juridică, deținând o poziție dominantă asupra debitorului sau a activității sale ;

Art.81 alin.2 Comitetul creditorilor poate introduce la judecătorul-sindic o astfel de acțiune ,dacă administratorul judiciar/lichidatorul nu o face.

Intrunirea condițiilor prevăzute de art. 79 din Legea insolvenței,

Din dispozițiile art. 79 din Legea insolvenței rezultă ca trei sunt condițiile necesare pentru a se anularea actelor debitorului: (1) sa fie acte frauduloase, (2) sa fie încheiate în dauna drepturilor creditorilor și (3) sa fie încheiate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.

Caracterul fraudulos al actelor atacate,

Arată că fiecare dintre actele juridice a căror anulare se solicită constituie un element distinct în succesiunea operațiunilor ce compun în ansamblu mecanismul fraudulos conceput cu scopul expres al provocării stării de insolvabilitate a R. Internațional și al fraudării drepturilor creditorilor săi.

Caracterul fraudulos al Actului Adițional nr. 1,

Arată că așa cum s-a mai menționat, frauda pârâților a început sa se contureze prin semnarea adițional nr. 1 la Contractul de Asociere în participațiune, prin care s-a convenit unei cifre de afaceri bugetate anuale a Asocierii, în valoare de 1._ RON, în condițiile în care: - Adițional nr.l s-a încheiat în martie 2010, iar cifra de afaceri bugetată trebuia realizata până la sfârșitul lui septembrie 2010 (având la dispoziție doar 7 luni), și toată piața suporta consecințele crizei economice, scăzând dramatic. Este greu de crezut ca pârâții - societăți care se pretind specializate în comercializarea medicamentelor - nu aveau prefigurarea faptului că acestă țintă nu poate fi atinsă.

R. International se afla într-un diferend cu cel mai mare furnizor al său, R. R., despre care știa ca e ireconciliabil, deoarece tocmai ce agrease, în urma unor negocieri comerciale dificile, Minuta din 2 februarie 2010 (ANEXA 11), de reeșalonare a plății datoriilor restante către R. R., în suma de_,15 RON. Negocierile pentru ajungerea la înțelegerea reflectată în Minută s-au rulat între lunile noiembrie 2009 și februarie 2010 și au avut ca obiect debitele acumulate R. Internațional pe toata perioada anului 2009, de o valoare foarte mare. Era deci evidentă dificultatea financiară majoră a R. International în raporturile cu principalul său furnizor, R. Internațional evitând colapsul la acel moment numai datorită bunăvoinței R. R., care a încercat, fără succes, să adopte inițial o soluție -comercială la aceasta problemă.

De altfel R. R. a reziliat contractul de livrare de produse farmaceutice încheiat cu R. Internațional în mai 2010, tocmai datorită nerespectării graficului de plăți reeșalonate prin Minuta din 2 februarie 2010.

Prin urmare, pârâții știau ca R. Internațional nu își va putea îndeplini obligațiile asumate prin Contractul de Asociere și tocmai din acest motiv au încheiat Actul Adițional nr.1 respectiv culpa în ceea ce privește neîndeplinirea obligațiilor asumate prin Contractul de Asociere sa fie pusă pe seama R. Internațional și astfel, clauza penală sa își poată produce efectele în favoarea celorlalți doi coasociați.

Referitor la Actului Adițional nr. 1: arată că acest înscris nu are data certa luna martie 2010. Data certa a acestui act a fost dobândită abia la data la care a fost depus în dosarul nr._ al Tribunalului B., 29.10.2010 (Anexa 12) având ca obiect ordonanța de plata și în care N. P. a încercat sa obțină o hotărâre judecătoreasca pe calea somației de plata contra R. Internațional.

In aceste condiții, cu atât mai mult este evidentă frauda comisa de pârâți prin Încheierea unor acte juridice la o data care nu poate fi constatată cu certitudine. Este deci perfect posibil ca aceste acte, inclusiv Actul Adițional nr. 1 sa fi fost încheiat la o data ulterioară, iar întreaga înlănțuire a raporturilor juridice consemnate de acestea sa reprezinte o simpla plăsmuire menita a face ca R. Internațional pur și simplu sa nu poată fi constrânsă sa își plătească datoriile.

Arată că elementul cheie al acestei scheme frauduloase consta în modalitatea în care părțile, în mod convențional, au înțeles să determine valoarea prejudiciului pentru ipoteza încetării Asocierii: au raportat valoarea prejudiciului la valoarea cifrei de afaceri a Asocierii.

In condițiile în care determinarea prejudiciului suferit de una din părți trebuie să se raporteze la câștigul nerealizat ca urmare a încetării derulării operațiunii respective, iar nu să fie raportat la cifra de afaceri, este evident faptul că estimarea convențională a prejudiciului prin raportare la cifra de afaceri a Asocierii are un caracter fraudulos, deoarece "pierderea" suferită de unul dintre asociați (respectiv N. P.) este supraevaluată în mod artificial.

Cum câștigul unui asociat este calculat în raport de profitul obținut de Asociere, și nu în raport de realizarea cifrei de afaceri, este evidentă intenția frauduloasă a părților, deoarece suma reprezentând prejudiciul suferit de N. P. ar trebui calculată prin aplicarea procentului de 0,1 % (respectiv cota N. P. de participare la câștig și la pierdere) la câștigul nerealizat, câștig care nu se confundă cu cifra de afaceri și care trebuie determinat în baza regulilor specifice.

Estimarea frauduloasă a valorii prejudiciului rezultă și din următoarele: i) problema valorii cifrei de afaceri bugetate,

Cifra de afaceri care trebuia realizată în intervalul 01 octombrie 2009 - 01 octombrie 2010 a fost determinată prin însumarea cifrelor de afaceri realizate de cei trei asociați în anul financiar 2008, majorate cu 15%. Insă, de fapt, această cifră de afaceri a fost dublată, deoarece înainte de Asociere, R. Internațional îi vindea doar lui R. P. medicamentele achiziționate de la furnizori (nu vindea către consumatorii finali). Astfel, în anul 2008, cifra de afaceri a ambelor societăți se bazează pe același stoc de marfă - stocul cumpărat de R. Internațional de la furnizori și vândut lui R. P..

Invederează în mod expres instanței faptul că, dintre societățile pârâte, numai R. Internațional avea încheiate contracte de livrare de marfă cu producătorii de medicamente.

Astfel, anterior încheierii Contractului de asociere, relațiile comerciale între cele 3 pârâte se derula în următorul fel: R. Internațional cumpăra medicamente de la producători (o parte dintre aceștia fiind creditori în prezenta procedura de insolvență); R. International vindea stocurile cumpărate către R. P.; R. P. vindea medicamentele în piața, către consumatorii finali, prin N. P., în calitate de comisionar.

Astfel, R. Internațional are o creanță împotriva lui R. P., iar R. P. are o creanță împotriva lui N. P., cu referire la același stoc de marfă.

Așadar, însumarea cifrelor de afaceri a celor două societăți (R. International și R. P.) nu face altceva decât să dubleze de fapt valoarea acelorași vânzări, iar majorarea cu 15% în condițiile scăderii pieței reprezintă a supraevaluare intenționată.

In ceea ce privește valoarea nejustificat de mare a daunelor-interese și termenul scurt de plată arată că R. Internațional nu s-a opus în niciun moment la intenția N. P. de denunțare unilaterală a Contractului de Asociere, care se întemeia pe culpa sa exclusivă. Dimpotrivă, a încheiat toate actele necesare creării datoriei către N. P., poziția sa defensiva fiind cel puțin circumspectă din punct de vedere juridic și incorectă din punct de vedere economic.

Ulterior, în dosarele nr._ si nr._ pe rolul Tribunalului B., N. P. a încercat obligarea R. Internațional la plata sumei de_,99 RON pe calea procedurii sumare a ordonanței de plata (ANEXA 13). In aceste dosare, suspendate astăzi pe motivul intrării în insolvență a R. International, debitoarea - pârâta nu a depus nici o întâmpinare și nu a contestat debitul uriaș pretins, ceea ce reprezintă o dovada în plus a faptului ca acționa de conivența cu N. P..

Pe lângă acest aspect, importantă este valoarea nejustificat de mare a daunelor-interese solicitate de N. P., deoarece:este mai mare decât cifra de afaceri a R. Internațional pentru anul 2008; din Asociere nu s-a obținut profit; daunele-interese nu au la bază nicio activitate comercială, astfel încât să se poate demonstra o pierdere atât de substanțială pentru N. P. ca urmare a încetării Asocierii; suma de_,99 RON trebuia plătită de R. Internațional în termen de 5 zile. Nici o societate comercială nu acceptă așa ceva, decât dacă se dorește plata unui anumit creditor ori se intenționează crearea unei datorii.

d) daunele - interese nu au fost alocate între asociații "neculpabili", respectiv R. P. și N. P.

Presupunând prin absurd ca această sumă ar fi datorată în mod real de către R. Internațional, aceasta ar fi trebuit să fie pretinsă atât de N. P., cât și de R. P., întrucât ambele societăți ar avea calitatea de părți vătămate, în sensul Contractului de Asociere (fiind considerați asociați neculpabili) în acest context, în mod complet nejustificat, R. Internațional a acceptat fără nicio opoziție, atât plata integrală a acestei sume, cât și plata doar către N. P..

Mecanismul fraudulos creat prin încheierea Actului Adițional nr. 2 din data de 1 iulie 2010, care permite ca N. P. să nu mai plătească către R. P. sumele datorate pentru vânzările realizate ca și comisionar al R. P.

Arată că singura modificare adusă prin Actul Adițional nr. 2 constă în schimbarea aportului R. P., în sensul că aportul în creanțe al R. P. include și creanțele deținute de acesta împotriva altor entități din grupul R. (inclusiv al creanțelor R. P. împotriva N. P. pentru medicamentele vândute de acesta din urmă calitate de comisionar.

Singura entitate afiliată față de care R. P. are creanțe foarte mari este N. P. care înainte de Asociere a acționat ca și comisionar al N. P..

Rațiunea acestei modificări a fost de a se elimina obligația de plată pe care N. P. o avea față de R. P. pentru sumele de bani încasate de N. P. de la clienți

In felul acesta, R. P. renunță, în mod vădit fraudulos pentru creditorii săi, inclusiv R. International, la încasarea acestor sume, cu consecința ca N. P. încasează toate șansele de bani aferente distribuirii de medicamente în piața, fără a mai avea obligația de a achita propriile sale datorii către R. P..

Pe cale de consecința, nici R. P. nu își poate plati datoriile către R. Internațional.

In aceste condiții, R. P. a intrat în procedura de insolvență și nu a efectuat nici un demers pentru recuperarea creanței sale împotriva N. P.; R. Internațional a fost

înscris la masa credală a R. P. cu o creanța de aproximativ 700 milioane lei (RON), din care peste 600 de milioane lei reprezintă contravaloarea stocurilor de medicamente (ANEXA 14).

Insă prin planul de reorganizare al R. P., votat de N. P. în principal, s-a decis ca R. P. să achita către R. Internațional cel mult 7% din valoarea totala a 3 de 700 milioane lei (RON).(ANEXA 15)

Mecanismul fraudulos creat prin Acordul cu privire la încetarea Contractului de Asociere în participațiune

Arată că N. P. denunță unilateral Asocierea pe 1 septembrie 2010, într-un moment oportun, înainte ca majoritatea clienților să facă plata pentru produselor achiziționate.

Astfel, ca urmare a Acordurilor încheiate între R. și Fondul Monetar Internațional, Guvernul României își asuma obligația de a plăti datoriile scadente către furnizorii de produse și servicii din sistemul sanitar.

La data de 1 septembrie 2010, N. P. denunță unilateral Asocierea, moment la care Asocierea nu produsese încă beneficii, datorita faptului că plățile încă nu fuseseră efectuate de către clienții finali.

Arată că tocmai la aceasta data însă, când plăți masive încep sa fie făcute de către clienții finali, N. P. reține:1 - toate sumele încasate în cursul lunii septembrie când o mare parte a clienților au efectuat plăți, precum și (2) toate creanțele care urmează să fie încasate de la clienți, în ciuda faptului ca are o cotă de participare la beneficii de 0.1% din Asociere.

Ca urmare a modului de încheiere a Contractului de Asociere în Asociere în participațiune, a Actului Adițional nr. 1 și a Actului Adițional nr. 2, respectiv a Notificării privind denunțarea unilaterala a Contractului de Asociere, s-a ajuns ca N. P. sa încaseze exclusiv toate sumele de bani cu titlu de preț al produselor livrate clienților, deși era vorba de stocuri de produse constituite ca aport în Asociere de R. Internațional și/sau de R. P. sau de creanțe aportate de aceste doua societăți. Aceste sume nu se mai constituiau de la această data în beneficiu al Asocierii, ci reveneau doar N. P.,fiind astfel sustrase de la urmărirea de către creditorii R. Internațional.

Menționează că R. International și R. P. au renunțat la toate pretențiile rezultate din livrările de produse realizate în timpul Asocierii în condițiile în care cota lor de participare la beneficii era de 99.9%.

Un alt element de menționat în legătura cu acest act juridic este acela ca se pretinde ca ar fi fost încheiat la 1 septembrie 2010, data la care au apărut primele litigii dintre R. Internațional și R. R. pentru neplata produselor livrate, conform graficului stabilit prin Minuta din 2 februarie 2010 convenita între aceste societăți.

Astfel, prin cererea de chemare în judecata formulată la data de 30.07.2010, R. Internațional a solicitat „anularea biletelor la ordin" emise în beneficiul R. R., în dosarul nr._ al Tribunalului B.. Atât R. Internațional cât și afiliatele acesteia, N. P. și R. P. știau deci ca se apropie scadenta plaților și și-au preconstituit documente prin care sa evite, în mod fraudulos, plata creditorilor lor legitimi.

Mecanismul fraudulos creat prin Acordul de dare în plata dintre R. International si N. P..

Arată că prin Acordul de Dare în Plată, toate elementele de activ ale R. Internațional (stocuri și creanțe) au trecut în patrimoniul N. P. în baza unei datorii fictive și, în plus, se crează o datorie imensă în patrimoniul R. Internațional, față de N. P..

Prejudicierea (fraudarea) creditorilor R. Internațional prin provocarea stării de insolvabilitate a R. International și a debitorului acestuia R. P.

Arată că în contextul prezentat, este evident faptul ca încheierea actelor atacate și încetarea Asocierii anterior încasării sumelor datorate de către clienții finali, fără a se prevedea nici un mecanism prin care aceste sume urmau sa fie transferate către R. P. și apoi către R. International - deși acestea reprezentau contravaloarea stocurilor de medicamente achiziționate de R. International - au dus la crearea stării de insolvabilitate a debitoarei R. Internațional (și a R. P.).

Prejudicierea creditorilor („dauna drepturilor creditorilor", în exprimarea Legii insolvenței rezidă în principal în doua împrejurări:

a)Imposibilitatea recuperării creanțelor derivate din livrările de mărfuri – produse medicamentoase - livrate debitoarei R. Internațional, care ulterior au intrat în circuitul creat artificial de debitoare și pârâte, pentru a se justifica imposibilitatea acoperirii datoriilor astfel create.

b)Prin crearea - iar nu „nașterea" unei creanțe uriașe pentru N. P., aceasta societate a exercitat și continua sa exercite fraudulos controlul asupra procedurii de insolvență a R. Internațional, votând cu o proporție de 71,44 % din totalul creanțelor înscrise în tabelul preliminar al creditorilor, impunându-și propriul administrator judiciar, care nu a formulat acțiunea în anularea actelor frauduloase sau alte acțiuni specifice menite a proteja drepturile creditorilor.

Actele să fie încheiate de debitor în cei trei ani anterior deschiderii procedurii

Aceasta condiție este în mod evident întrunită, având în vedere ca procedura insolvenței R. s-a deschis la 7 aprilie 2011, iar actele atacate sunt datate în perioada 1 martie -1 octombrie 2010.

Intrunirea condițiilor prevăzute la art. 80 alin. 1 lit. c) din Legea insolvenței

In conformitate cu conținutul aceste dispoziții legale, anularea constituirilor sau a transferurilor de drepturi patrimoniale ale debitorului față de terți poate fi dispusa daca: (1) acestea au fost efectuate cu intenția tuturor părților implicate de fraudare a drepturilor creditorilor ; (2) dacă au avut ca efect sustragea de bunuri de la urmărire sau lezarea în orice fel drepturile creditorilor, și dacă (3) actele au fost încheiate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii .

In concret intră sub incidența acestei prevederi legale următoarele transferuri sau constituiri patrimoniale: aprotul constituit de R. International prin Contractul de Asociere în participațiune scocuri de materiale și creanțe) și care nu a mai fost niciodată restituit; darea în plată de către R. Internațional a stocului de produse existent la data Acordului de încetare a Contractului de Asociere în participațiune: cesiunea de creanța între R. P. și N. P., datorita căreia nici R. Lriernational nu mai poate recupera în patrimoniul sau sumele datorate de R. P..

Intenția părților implicate,

Această intenție directă rezulta în mod neîndoielnic din (1) modul în care au fost întocmite actele frauduloase, (2) conținutul acestora, așa cum este descris mai sus, ( 3) data întocmirii lor ;(4) faptul ca părțile sunt afiliate, membre ale aceluiași grup, grupul R., cat si (5) faptul ca se folosesc de aceste acte în cadrul prezentei proceduri de insolvență pentru a evita tocmai formularea unei acțiuni de acest tip.

Sustragerea unor bunuri de la urmărire și lezarea drepturilor creditorilor

Arată că în primul rând, au fost sustrase în mod direct de la urmărire produsele, stocurile și creanțele R. Internațional care au fost constituite ca aport conform Contractului de Asociere în participațiune Produsele și stocurile ramase la data încetării Asocierii nu au mai fost restituite ,ci au fost date în plată conform Acordului de Dare în Plată.

De asemenea, drepturile creditorilor au fost grav lezate prin creanța uriașă, în suma de_,99 lei creată în favoarea N. P., prin care pe de o parte aceasta dobândește un control discreționar asupra procedurii insovenței, iar pe de alta parte ar dilua complet orice distribuiri de sume ar fi făcute vreodată din averea debitoarei.

Operațiunile sa fi fost efectuate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii

Aceasta condiție este în mod evident întrunită, având în vedere ca procedura insolvenței R. Internațional s-a deschis la 7.04.2010, iar actele atacate sunt datate în perioada 1 martie 2010 - 1 octombrie 2010.

Intrunirea condițiilor prevăzute la art. 80 alin. 2 lit. 3) din Legea insolvenței,

In afară de condiția ca operațiunile supuse cenzurii judecătorului sindic sa fie încheiate în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, condiție întrunita cu prisosința, legea prevede posibilitatea invalidării transferurilor patrimoniale în cazul în care sunt încheiate cu „orice altă persoană fizică ori juridică, deținând o poziție dominantă asupra debitorului sau a activității sale".

In speța, împrejurarea ca R. Internațional nu a acționat în mod independent, ca un comerciant diligent, rezulta din relația de afiliere între pârâte - părți la actele juridice contestate prin prezenta .

Poziția dominanta a N. P. asupra R. Internațional rezulta și din corespondență comercială purtata anterior izbucnirii litigiului, din care rezultă ca aceeași persoană, I. Pirvulescu, a acționat atât pentru N. P. ca „director operațional", cât și pentru R. Internațional, ca administrator, semnând acte juridice, încheind operațiuni comerciale, negociind condiții și termeni de livrare cu furnizorii, etc.(Anexa 2)

Relația de afiliere dintre părți, concretizată în faptul ca R. Internațional nu a devenit decâ un vehicul pentru fraudarea masiva a creditorilor furnizori de medicamente reprezintă de fapt esența întregii chestiuni litigioase deduse judecații, nu numai în legătura cu prezenta cerere de anulare a actelor frauduloase, ci în legătura cu întreg litigiul de față, generat de neplata produselor livrate de R. International.

In consecință pentru toate argumentele mai sus prezentate ,solicită admiterea prezentei cererii astfel cum a fost formulată.

In dovedires prezentei cererii solicită proba cu înscrisuri,interogatoriul pârâților, proba cu expertiză, martori si orice altă dovadă care se va dovedi relevantă ca urmare a dezbaterilor.

Anexează alăturat înscrisuri .

La data de 25.04.2013 . depune la dosar întâmpinare prin care invocă lipsa calității procesuale active a reclamantului Comitetul Creditorilor debitoarei . compus din: ., P. H. CORPORATION, B. CHEMIE, . și A., lipsa obiectului cererii de chemare în judecata ,precum și excepția prescrierii dreptului la acțiune, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța admiterea excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Comitetul Creditorilor debitoarei ., respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală activă, și obligarea creditorilor ., P. H. CORPORATION, B. CHEMIE, la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și excepțiile invocate, tribunalul constată că excepția lipsei calității procesuale active a comitetului creditorilor format din creditorii ., P. H. Corporation, B. Chemie AG, ., și A. este întemeiată, urmând a fi admisă pentru următoarele considerente:

La data de 31.01.2013 judecătorul – sindic a desemnat un comitet provizoriu al creditorilor format din creditorii mai sus menționați, Încheiere ce a fost desființată prin Decizia nr. 623/23 aprilie 2013 a Curții de Apel C., așa cum rezultă din certificatul de grefă nr._/24.04.2013 atașat la dosarul cauzei.

Ca atare prezenta cerere este formulată de persoane care nu au calitate procesuală activă, comitetul creditorilor fiind format în prezent din creditorii ., . și A., care nu au înțeles să formuleze o cerere în acest sens.

Constatarea ca întemeiată a excepției lipsei calității procesuale active face de prisos examinarea celorlalte excepții invocate, astfel încât cererea de anulare acte frauduloase va fi respinsă pentru excepția lipsei calității procesuale active.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de Comitetul Creditorilor debitoarei . numit provizoriu prin Incheierea din 31.01.2013 compus din creditorii: ., cu sediul cu sediul ales la M. & Asociații SPARL,cu sediul în Bucuresti, . ,sector.1, P. H. Corporation, cu sediul ales la SCA M., B. Chemie AG, cu sediul ales la SCA Dla P. D., în București Metropolis Center, ..89-97, Aripa Est, .>. cu sediul în B.,.,. ,jud.B. și A., cu sediul în București, . ,sector 5 (Președinte ales fiind . ) ,în contradictoriu cu pârâții ., prin adm judiciar SP R. & P. SRPL Filiala A., cu sediul în A. I.,.. 2A,jud.A., . cu sediul în B.,. ,camerele 2 și 3 ,parter,jud.B. ,prin adm.special D. B., . SRL, prin lichidator judiciar S.C.P T. & ASOCIAȚII SPRL cu sediul în București, Muntenia Business Center,.. 16,., sector 4 și ., cu sediul în B. ,... ,jud .B. .

Cu recurs în 7 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședința publică de la 25 Aprilie 2013

Președinte,

V. V.

Grefier,

T. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte cereri. Sentința nr. 654/2013. Tribunalul DOLJ