Procedura insolvenţei. Sentința nr. 427/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 427/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 17431/63/2008/a16*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINTA Nr. 427

Ședința publică de la 20 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. D.

Grefier A. U.

x.x.x.x

Pe rol analiza situației privind pe debitorul ., prin administrator judiciar CII D. E. și judecarea contestației formulată de fostul administrator judiciar CII D. E. în contradictoriu cu creditorul . și a cererii formulată de creditoare F. M..

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns lichidatorul judiciar desemnat B. C. SPRL prin reprezentant M.R. și av. T. M pentru creditorul . lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Lichidatorul judiciar al debitoarei ,arată că înțelege să renunțe la contestația formulată de fostul administratorul judiciar CII D. E. .

Av. T. M pentru creditorul . solicită a se lua act de această renunțare.

Nemafiind alte cereri de formulat,instanța acordă cuvântul părților asupra cererilor formulate. de intervenție formulată de intervenienta creditoare F. M..

Lichidatorul judiciar al debitoarei ,față de cererea acestuia depusă la termenul de judecată de astăzi ,solicită ca instanța să ia act de renunțarea acestuia la judecata contestație formulată de fostul administratorul judiciar CII D. E. și să se respingă cererea creditoarei,fie dacă este calificată de instanță ca o contestație la tabelul de creanțe ,care este tardiv depusă ,ori în cazul calificării ca o cerere de intervenție accesorie.

Av. T. M pentru creditorul ., solicită ca instanța să ia act de renunțarea lichidatorului judiciar la judecata contestație formulată de fostul administratorul judiciar CII D. E. și pe cererea creditoarei pune concluzii de respingere, atât în situația în care instanța o va califica ca fiind o contestație la tabel, sau fie o cerere de intervenție accesorie.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele,

Constată că la data de 09 decembrie 2012, CII D. E. în calitate de administrator judiciar al debitoarei ., în contradictoriu cu . formulat cerere prin care a solicitat diminuarea creanței depusă în prezentul dosar de la suma de 323.609,35 lei la suma de 54.003,92 lei.

În motivarea cererii a arătat că . a depus o declarație de creanță față de debitoarea . în cuantum total de 323.609,35 lei reprezentând contravaloarea a șapte facturi emise de debitoare și anume:factura nr. 129/18.06.2008 cu o valoare de 47.956,34 lei, factura nr. 133 din 29.06.2008 cu o valoare de 5823,37 lei, factura nr. 136 din 30.06.2008 cu o valoare de 98.918,75 lei, factura nr. 137 din 30.06.2008 cu o valoare de 32.863,26 lei, factura nr. 147 din 15.07.2008 cu o valoare de 16.327,29 lei, factura nr. 152 din 21.07.2008 cu o valoare de 119.000 lei și factura nr. 155 din 04.08.2008 cu o valoare de 2.720,34 lei.

A susținut că în urma analizării facturilor sus menționate se constată următoarele: factura nr. 129 din 18.06.2008 cu o valoare de 47.956,34 lei încheiată în baza contractului nr. 4 din 25.04.2008, reprezintă contravaloare chirie pentru 24 de zile din luna aprilie 2008 și deoarece contractul respectiv a fost încheiat abia în 25.04.2008, nu este posibilă facturarea unor presupuse servicii anterioare datei încheierii contractului. Pe cale de consecință, pentru luna aprilie era posibilă facturarea chiriei pentru folosința celor două mijloace de transport numai pentru cele trei zile lucrătoare rămase din lună 28.29 și 30 aprilie. Același document facturează chirii auto și pentru 24 de zile din luna mai 2008, în timp ce în această lună au fost doar 21 de zile lucrătoare.

Cu privire la factura nr. 152 din 21.07.2008 cu o valoare de 119.000 lei reprezintă contravaloarea chiriei celor două mijloace de transport pentru 50 de zile anterior datei de 21.07.2008, iar în perioada 01.06._08 au fost doar 31 de zile lucrătoare.

Aceste două facturi pentru a fi admise ca și creanțe valabile trebuie să îndeplinească condiția impusă de Legea nr. 85/2006 și anume să fie certe, lichide și exigibile, iar din simpla facturare a unor presupuse servicii prestate nu rezultă certitudinea creanței.

Pentru ca aceste două facturi să constituie creanțe certe era necesar să fie însoțite de acte justificative, respectiv foile de parcurs, bonurile de transport și avizele de însoțire a mărfii atașate în copie și original, însă neexistând documente justificative care să stea la baza emiterii celor două facturi și deoarece facturarea serviciilor s-a efectuat cu încălcarea prevederilor capitolului patru și cinci din contractul nr. 4/25.04.2008, suma de 166.956,34 lei nu constituie o creanță certă și exigibilă și deci urmează a fi înlăturată.

Cu privire la factura nr. 136 din 30.06.2008 cu o valoare de 98.918,75 lei reprezentând prestări servicii transport 23.750 km nu este emisă în baza unui contract de prestări servicii de transport, care să precizeze ce fel de transporturi se vor efectua în ce perioadă și în ce condiții. Factura nu este însoțită de documente justificative, respectiv foi de parcurs, bonuri de transport și avize de însoțire a mărfii. Pe cale de consecință, suma de 98.918,75 lei nu constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă, deci se va înlătura.

Cu privire la factura nr. 155 din 04.08.2008 cu o valoare de 2.720,34 lei aceasta a fost întocmită prin modificarea unei facturi emise de către . nu către ., ci așa cum se poate observa în urma studierii atente a datelor de identificare ale cumpărătorului, a fost întocmită către o societate având nr. de înmatriculare la Registrul comerțului J_, cu sediul în Petroșani, jud. Hunedoara. este modificată în mod evident atât denumirea produselor livrate cât și cantitatea și valoarea totală a acestora. Factura este lovită de nulitate prin urmare nu constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă.

De asemenea precizează că . profită și în prezent în mod nejustificat și abuziv de bunurile debitoarei iar la inventarierea faptică efectuată la 11.08.2008 la stația de preparat asfaltul din . a constatat lipsa utilajelor celor mai valoroase ale societății printre care și trailer-ul cu nr. de înmatriculare_ iar dl. Caminof C. a refuzat să dea orice fel de lămuriri privitoare la lipsa acestor utilaje.

În drept a invocat dispozițiile Legii nr. 85/2006.

A depus acte în susținerea cererii.

La data de 02.02.2012 . a depus întâmpinare prin care pe cale de excepția a invocat informitatea cererii de chemare în judecată,întrucât administratorul judiciar nu a precizat temeiul de drept pe care înțelege să își întemeieze acțiunea.

A mai invocat inadmisibilitatea cererii promovată în cauză întrucât această creanță a fost verificată de fostul administrator judiciar EXPERT . fost înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei nefiind contestată de nici o parte, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

A depus un set de înscrisuri.

La data de 14.02.2012 CII Dumirescu E., a depus completare la cerere în care precizează temeiul juridic al cererii ca fiind art.75 alin. 1 prev. la art.73 al.2 din legea nr. 85/2006.

La termenul de judecată din data de 21 iunie 2012, actualul administrator judiciar CII S. L., oral, a învederat că nu își însușește cererea formulată de fostul administrator judiciar CII D. E., și, în consecință, arată că renunță la judecarea prezentei cereri.

Întrucât actualul administratorul judiciar a învederat că înțelege să renunțe la judecarea prezentei cereri, în conformitate cu dispozițiile art. 246 Cod proc. civ., instanța a luat act de manifestarea de voință a acesteia în sensul renunțării la judecarea acțiunii apreciind ca sunt îndeplinite cerințele de fond și de formă pentru această aplicație a principiului disponibilității.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs fostul administrator judiciar CII D. E., care a invocat nelegalitatea și netemeinicia, explicând motivele pentru care a promovat acțiunea împotriva creditoarei . și susținând că în mod greșit s-a luat act de renunțare la judecată, în condițiile în care prin decizia nr.780/26.06.2012, pronunțată în dosarul nr._/63/2008/a11, s-a admis recursul și s-a respins cererea de înlocuire a sa cu administratorul judiciar CII S. L..

La dosar nu s-a depus întâmpinare.

Examinând actele și lucrările cauzei, potrivit prevederilor art. 304 indice 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele motive:

Prin decizia nr.780/26.06.2012, pronunțată de Curtea de Apel C. – Secția a II-a Civilă în dosarul nr._/63/2008/a11, s-au admis recursul declarat de administratorul judiciar CII D. E. și recursurile declarate de intervenienții C. V. N., . și F. M. și s-a modificat în parte sentința nr.493 din 23.03.2012, în sensul că s-a respins ca nefondată cererea de înlocuire a administratorului judiciar CII D. E..

Ca urmare, desemnarea CII S. L. ca administrator judiciar al . a fost desființată de instanța de control judiciar și, în aceste condiții, administrarea procedurii insolvenței debitoarei a rămas în sarcina recurentului CII D. E..

Curtea a constatat că, desființându-se măsura de înlocuire a administratorului judiciar, a rămas fără efect și renunțarea de către administratorul judiciar CII S. L. la judecata contestației promovate în cauză de către administratorul judiciar CII D. E..

Față de considerentele expuse, Curtea a admis recursul și, întrucât prima instanță a soluționat în mod greșit procesul fără a intra în cercetarea fondului, făcând aplicarea dispozițiilor art.312 alin. 5 Cod procedură civilă, a casat încheierea atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe, pentru soluționarea pe fond a contestației.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului D. ca dosar versionat sub nr._ .

La data de 12.12.2012 creditoarea F. M. a formulat cerere de intervenție înregistrată sub nr. 4320 din 12.12.2013.

În motivare a arătat că solicită să se constate înscrierea creanței . în cuantum de 323.609,35 lei în tabelul definitiv al creanțelor ca fiind rezultatul unei erori esențiale comise de fostul administrator judiciar EXPERT . de art. 75 alin. 1 din Lg. 85/2006.

De asemenea a solicitat să se constate decăderea din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor de a participa și vota în cadrul Adunării creditorilor precum și de a participa la distribuția de sume în cadrul procedurii falimentului ca urmare a depunerii cu întârziere a declarației de creanță față de ., cu încălcarea termenului limită de depunere a creanțelor stabilite de judecătorul sindic prin Sentința nr. 888/04.12.2008 respectiv 29.01.2009, iar termenul limită pentru verificarea creanțelor și întocmirea tabelului preliminar la 26.02.2009..

A mai arătat că . a transmis prin poștă în data de 06.02.2009 declarația sa de creanță care a fost primită la Tribunalul D. la data de 09.02.2009 deci peste termenul limită, precizând că termenul limită de depunere a creanțelor este un termen de decădere și nu unul recomandat.

Pentru aceste motive solicită ca declarația creanței . să fie admisă numai provizoriu până la judecarea irevocabilă a prezentei cereri și să se constate caracterul incert și neexigibil al facturilor emise de ..

În drept invocă prevederile art. 66 și următoarele, 75 al. 1 și 3 și art. 76 al. I coroborat cu art. 62 al. 1 lit. b din Lg.85/2006 și art. 49 și urm. C.Pr.Civ.

La dosar au fost depuse, dovada notificării deschiderii procedurii insolvenței în cotidianul Curierul Național și prin BPI nr. 201 din 16.01.2009, dovada achitării taxei jud. de timbru și timbru judiciar.

Având în vedere că prin Sentința nr. 144 din data de 06.02.2013 a fost dispusă începerea procedurii falimentului debitoarei ., prin Încheierea din 13.02.2013 s-a dispus rectificarea citativului în sensul că se va concepta în calitate de contestator lichidatorul judiciar B. C. SPRL, în calitate de intimata-creditoare . și în calitate de intervenient creditoarea F. M..

S-a dispus comunicarea către lichidatorul judiciar desemnat B. C. SPRL a contestației formulată de administratorul judiciar CII D. E. și a cererii de intervenție formulată de intervenient F. M. și a acordat termen pentru a se cita părțile conform CPCiv, lichidatorul judiciar cu mențiunea dacă își însușește contestația formulată de administratorul judiciar CII D. E. și să-și exprime punctul de vedere asupra cererii de intervenție și intimata-creditoare . cu copia cererii de intervenție .

Părțile au fost citate pentru termenul de azi și prin Buletinul procedurilor de Insolvență conform dovezii aflate la fila 17 dosar.

La acest termen de judecată lichidatorul judiciar desemnat B. C. SPRL prin reprezentant a depus cerere prin care arată că înțelege să renunțe la judecata contestației formulată de administratorul judiciar CII D. E. .

Analizând actele și lucrările dosarului cauzei,judecătorul sindic reține că a fost sesizat cu soluționarea contestației formulată de fostul administrator judiciar C.I.I. D. E. al debitoarei împotriva creanței .

Ca urmare a deschiderii procedurii falimentului împotriva debitoarei și numirii ca lichidator judiciar provizoriu B. C. SPRL,la termenul de judecată de astăzi 20.03.2013 a fost depusă de către lichidatorul judiciar sus menționat o cerere scrisă prin care arată că nu își însușește contestația formulată de fostul administrator judiciar C.I.I. D. E. împotriva creanței .,înțelegând să renunțe la aceasta.

Având în vedere cererea scrisă depusă de lichidatorul judiciar al debitoarei prin care înțelege să renunțe la judecata contestația formulată de fostul administrator judiciar C.I.I. D. E. împotriva creanței ., în conformitate cu dispozițiile art. 246 Cod proc. civ.,instanța va lua act de manifestarea de voință a acestuia în sensul renunțării la judecarea acestei contestații apreciindu-se ca sunt îndeplinite cerințele de fond și de formă pentru această aplicație a principiului disponibilității.

Totodată ,judecătorul sindic reține că a mai fost investit și cu soluționarea cererii formulată de către contestatoarea creditoare F. M. pe care și-a intitulat-o "cerere de intervenție",însă observând această cerere, instanța o califică ca fiind o contestație la tabelul definitiv al creanțelor împotriva creanței . ,dat fiind și temeiul de drept invocat de creditoare,respectiv art.75 din legea nr.85/2006 .

Potrivit art.75 din legea nr.85/2006, rezultă că prin excepție ,creanțele pot fi contestate și după expirarea termenului de depunere a contestațiilor prevăzut de art.72 al.2 ,însă numai în anumite condiții,respectiv în cazul descoperirii existenței unui fals ,dol sau erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință ,precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute.

Potrivit textului legal menționat mai sus ,o asemenea contestație poate fi formulată până la închiderea procedurii ,dar în anumite condiții,motiv pentru care nu poate fi primită excepția tardivității depunerii contestației ,invocată de lichidatorul judiciar al debitoarei și va fi respinsă.

Contestatoarea creditoare invocă în speță,existența unei erori esențiale în ceea ce privește admiterea creanței creditoarei . în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei cu suma de 323.609,35 lei ,susținând că a fost depusă peste termenul limită de depunerea declarațiilor de creanță stabilit la data de 29.01.2009.

Judecătorul sindic apreciază că nu suntem în prezența unei erori esențiale care a determinat admiterea creanței creditoarei . în tabelul definitiv cu suma de 323.609,35 lei, pentru cele ce se vor expune:

Judecătorul sindic constată că tabelul preliminar al creanțelor a fost depus la dosar și afișat la ușa instanței la data de 26 februarie 2009 și în acesta este trecută creditoarea . cu suma de 323.609,35 lei ,sumă cu care este înscrisă de asemenea și în tabelele definitive ulterioare,iar prin sentința nr.888/04.12.2008 privind deschiderea procedurii împotriva debitoarei s-a fixat termen pentru depunerea eventualelor contestații la tabelul preliminar al creanțelor la data de 16.03.2009. Fiind înainte de . Legii nr. 169/2010 prin care s-au adus modificări Legii nr. 85/2006, împotriva tabelului preliminar se putea formula contestație în alte condiții, mai puțin restrictive (până cu 10 zile înainte de afișarea tabelului definitiv, și nu în 5 zile de la publicarea tabelului preliminar în Buletinul Procedurilor de Insolvență, după . Legii nr. 169/2010).Ori în speță ,se constată că acest creditor, deși avea posibilitatea contestării în condițiile art. 73 alin. 1.din lege a creanței . privind suma de 323.609,35 lei cu care figurează trecută în tabelul preliminar,aceasta nu a înțeles să formuleze contestație la tabelul preliminar privind înscrierea creditoarei . cu suma de mai sus .

Cum ”eroarea” la care se referă contestatoarea exista și îi era cunoscută și la momentul întocmirii tabelului preliminar al creanțelor,deci creditoarea F. M. neluând cunoștință de această ”eroare” după afișarea tabelului definitiv contestat prin contestația de față, succesiunea legală și normală, logic firească (nu numai legală), a lucrurilor era ca acest creditor să conteste în temeiul art. 73 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cât mai repede după afișare, tabelul preliminar și nu să aștepte afișarea altor tabele.

Din acest punct de vedere contestația creditoarei F. M. împotriva creanței creditoarei . întemeiată pe art. 75 este nu numai neîntemeiată, dar și inadmisibilă, prima cale de atac ce trebuia exercitată fiind contestația la tabelul preliminar,motiv pentru care urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea lichidatorului judiciar B. C. SPRL al debitoarei . la judecata contestației formulată de fostul administratorul judiciar CII D. E. împotriva creanței ., cu sediul în Tîrgu J., cartier Bârsești, nr. 3, jud. Gorj.

Respinge cererea formulată de creditoarea F. M. cu domiciliul în C., .. 32, jud. D..

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Martie 2013

Președinte,

L. D.

Grefier,

A. U.

Red. Jud. L.D.

A.U. 25 Martie 2013

ROMÂNIA

Tribunalul D.

Secția Comercială

.

Dosar nr._

COMUNICARE

Sentința nr. 427 din 20.03.2013

emisă la: ziua 28 luna 03 anul 2013

LICHIDATOR JUDICIAR

-B. C. SPRL

Debitoare

-. C., ..32

Creditori

- . - ., J. O.

- SALARIAȚII DEBITOAREI ., E. Teodorini, nr. 32, J. D.

- DGFP D. AFP - C., Mitropolit Firmilian, nr. 2, J. D.

- I.T.M . D. - C., N. B., nr. 51, J. D.

- PRIMĂRIA C. - C.,, J. D.

- . SRL - București, sector 1, ., .>

- . - Z., .. 53 A, J. S.

- ., Siretului, nr. 35, J. D.

- . - C., Siretului, nr. 35, J. D.

- . - Tg. J., cartier Bârsești, nr. 3, J. GORJ

- . - Tg. J., cartier Bârsești, nr. 3, J. GORJ

- A. I. - C., .. 21, J. D.

- . - C., Năvodari, nr. 2A, J. D.

- . - C., Brestei, nr. 2, J. D.

- . SA - București, sector 2, Fabrica de Glucoză, nr. 5, .>

- . - Iași, Prof. I. I., nr. 5, ., ., J. IAȘI

- . - Slătioara,, J. O.

- . - Tg. J., 23 August, ., J. GORJ

- . - Țicleni, Petroliștilor, nr. 666, J. GORJ

- VIALEX SRL - C., Dealul Spirei, nr. 29, J. D.

- . - București, sector 2, .. 9-9A

- ., Sărari, nr. 5-7, J. D.

- . - C., Toporași, nr. 2, ., J. D.

- . - C., Toporași, nr. 2, J. D.

- . - C., E. Teodorini, nr. 32, J. D.

- AF C. I. - C., Ș. cel M., nr. 16, J. D.

ADMINISTRATOR SPECIAL C. V. N. - C., Arieș, nr. 1, J. D.

-Caminof Cristinana M.

Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., C., .

Se comunică, alăturat, copia Sentinței nr. 427 din 20.03.2013 pronunțată în dosarul nr. _ /a17 de Tribunalul D. Secția II CIVILĂ, privind pe debitoarea . C., ..32, jud. D.

Parafa președintelui instanței, Grefier,

(semnătura și ștampila)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 427/2013. Tribunalul DOLJ