Procedura insolvenţei. Sentința nr. 636/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 636/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 22586/63/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința Nr. 636/2013

Ședința publică de la 24 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. I. H.

Grefier C. L.

Pe rol analiza situației privind pe debitorul ., cu sediul în C., .. 15, ., ., J_ și CUI_.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns administratorul judiciar E. . administreze procedura insolvenței debitoarei ., reprezentat prin consilier juridic B. N. T., lipsă fiind restul părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că administratorul judiciar a depus la dosar raport de activitate.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părți prezente.

Reprezentantul administratorului judiciar solicită trecerea la faliment a debitoarei în temeiul art. 107 alin. 1 lit. A-b din Legea 85/2006.

INSTANȚA

Având în vedere că la termenul din 24.04.2013 administratorul judiciar E. . administreze procedura insolvenței debitoarei ., a solicitat trecerea la procedura falimentului debitorului, arătând că în termen legal nu a fost propus nici un plan de reorganizare de către persoanele îndreptățite.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 107 alin.1 lit.A pct.b din Legea nr. 85/2006.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că în cadrul procedurii insolvenței deschisă împotriva debitorului . prin hotărârea pronunțată la data de 23.01.2013 s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență. În cursul procedurii acesta nu și-a declarat intenția de reorganizare și nici unul dintre celelalte subiecte îndreptățite nu a propus un plan de reorganizare, în condițiile prevăzute la art. 94 din lege.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile deschiderii procedurii falimentului, ca unică soluție pentru satisfacerea creanțelor creditorilor în temeiul art. art. 107 alin.1 lit. A din Legea privind procedura insolvenței, instanța urmează a admite cererea și a dispune începerea procedurii falimentului debitorului ..

În temei art. 107 alin 2 din Legea privind procedura insolvenței, se va desemna lichidator judiciar pe, E. . avut anterior calitatea de administrator judiciar, cu o retribuție lunară de 500 lei și care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea administratorului judiciar

In temeiul art. 107 lit. A, pct. b, c din Legea privind procedura insolvenței;

Dispune începerea procedurii falimentului debitoarei ., cu sediul în C., .. 15, .. 1, ..

În temei art. 107 alin 2 din Legea privind procedura insolvenței,

Desemnează provizoriu lichidator judiciar pe E. . avut anterior calitatea de administrator judiciar, cu o retribuție lunară provizorie de 500 lei și care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din lege.

In temeiul art. 107 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare .

Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., pentru efectuarea din oficiu a mențiunii, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Fixează termenul limită pentru depunerea creanțelor născute în cursul procedurii la 29.05.2013.

Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la 26.06.2013.

Fixează termenul limită pentru soluționarea contestațiilor la creanțele născute în cursul procedurii și întocmirea tabelului definitiv consolidat la 11.09.2013.

In temeiul art.113 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

Definitivă. Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Aprilie 2013

Președinte,

T. I. H.

Grefier,

C. L.

Red. H. T.

Tehnoredactat L. C./26.04.2013/3ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 636/2013. Tribunalul DOLJ