Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 80/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 80/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 1154/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILA
SENTINTA nr.80/2013
Ședința din Camera de Consiliu de la 24 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V.
Grefier T. M.
Pe rol judecarea cererii formulată de către debitoarea . BOKER DE asigurare SRL prin lichidator judiciar Cabinetul Individual de Insolvență G. C. L., având ca obiect procedura insolvenței prevăzuta de Lg.85/2006.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu a răspuns Cabinetul Individual de Insolvență G. C. L., pentru debitoare .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează ca s-a depus la dosar prin serviciul arhivă de către lichidatorul judiciar Cabinetul Individual de Insolvență G. C. L. cerere de reducere a taxei judiciare de timbru; lichidatorul judiciar depune la dosar chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,30 lei aferentă cererii introductive și certificat furnizare informații privivind situația debitoarei, după care,
Constatându-se dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul părții prezente .
Lichidatorul judiciar Cabinetul Individual de Insolvență G. C. L., solicită admiterea cererii, deschiderea procedurii simplificată de insolvență a debitoarei, acordarea reducerii taxei judiciare de timbru la suma de 4 lei și numira sa ca licidator judiciar pentru debitoarea..
INSTANȚA
Constată că la data de 16.01.2013 ,debitoarea . BOKER DE ASIGURARE SRL prin lichidator judiciar Cabinetul Individual de Insolvență G. C. L. a depus la dosar cerere de deschidere a procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei ,aratând că societatea debitoare este dizolvată și nu are activitate .
A mai solicitat de asemenea reducerea taxei judiciare de timbru de la 120 lei la 4 lei și numnirea sa ca lichidator judiciar pentru debitoare .
In motivarea în fapt a cererii a arătat că societatea a fost dizolvată de drept conform prevederilor art. 30 din Legea nr. 359/2004 privind formalitățile de înregistrare în registrul comerțului .
Ca urmare a dizolvarii, D.G.F.P D. a solicitat numirea unui lichidator pentru societatea debitoare . BOKER DE ASIGURARE SRL,iar Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D. a desemnat Cabinetul Individual de Insolvență - G. C. L.,în aceasta calitate prin Rezoluția nr._/13.02.2012.
In calitatea sa de lichidator prin adresa nr. 33/10.05.2012 a notificat debitoare în vederea obținerii documentelor contabile necesare și a actelor constitutive ale societații ,însă notificarea a fost restituită, iar reprezentanții societatii nu și-au îndeplinit obligația predării documentelor solicitate .
De asemenea prin adresele nr 38/10.05.2012, nr. 02/10.05.2012, nr.37/10.05.2012 și nr. 09/10.05.2012 a notificat posibilii creditori bugetari DGFP D., Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului ,Inspectoratul Teritorial de Muncă D. și Primăria Filiași în vederea identificării eventualelor creanțe pe care aceștia le dețin împotriva debitoarei.
Arată că dintre instituțiile bugetare notificate,DGFP D.,prin adresa nr._/07.06.2012 a formulat cerere de creanță în cuantum de 930 lei ,creanță fiind certă,lichida și exigibilă.
Conform art.3 pct.1 lit.a din Legea nr.85/2006 ,,insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul ,după 90 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditori ,,.
Referitor la depunerea actelor ,prevăzute la art.28 alin.1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței ,arată că nu este în posesia documentelor contabile ale societății, iarîn ceea ce privește creanța totală a societății aceasta este în cuantum de 930 lei De asemenea în calitatea sa de reprezentant legal al debitoarei își declară intenția sa de a intra în procedura simplificată a insolvenței .
Față de considerentele de mai sus apreciază că se impune deschiderea procedurii simplificate de insolvență a debitoarei . BOKER DE ASIGURARE SRL, astfel: actele constitutive sau documentele contabile ale societății nu pot fi găsite(lit.c)pct.2 ;administratorul nu poate fi găsit(lit.c) pct.3; societatea comercială a fost dizolvata anterior formulării cererii introductive(lit.e),nemai având astfel posibilitatea legala de a desfășura activitate comercială aducatoare de venituri pentru acoperirea creanțelor.
Pentru aceste motive solicită deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei . BOKER DE ASIGURARE SRL.
In drept își întemeiază prezenta cerere pe dispozițiile art. 1(2), art.3 pct.1 lit.a, art. 11 (1) lit.c ,art. 26(1),art.27(1) și art. 32 (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței ,precum șsi pe dispoz. art. 270 ind.1 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
In probațiune anexează: Rezoluția nr._/13.02.2012, notificării
La dosar a depus chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,30 lei.
In ceea ce privește cererea de deschidere a procedurii,instanța reține că,potrivit disp. art. 2 din Legea nr. 85/2006,scopul legii insolvenței îl reprezintă instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență,insolvența fiind definită de art. 3 ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Pe de altă parte,conform disp.art.27 alin.1 din Legea nr.85/2006,pentru introducerea cererii de către debitor este necesar ca acesta să se afle în insolvență sau apariția stării de insolvență să fie iminentă.
Deși în cazul cererii introductive depusă de debitor nu există un prag valoric minim al datoriei,așa cum se pretinde cererii creditorului,insolvența trebuie să se raporteze totuși la datorii importante, al căror cuantum se poate orienta după exigența aplicată cererii creditorului.
In cauză, pasivul indicat de lichidator are o valoare modică ,respectiv 930 lei,astfel că nu este îndeplinit scopul legii,nefiind necesară instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului(cheltuielile cu administrarea unei asemenea proceduri fiind foarte mari în raport cu pretinsul debit), lichidarea urmând a fi continuată în condițiile legii general(Lg.nr.31/1990).
In consecință ,nefăcându-se dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii de insolvență,instanța va respinge cererea de deschidere a procedurii ca neântemeiată.
In ceea ce privește cererea de reducere a taxei judiciare de timbru,aceasta va fi admisă pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozitiilor art. 21 al.2 lit.b) din Legea nr. 146/1997 instanța poate acorda persoanelor juridice ,la cerere, facilități sub formă de reduceri,eșalonări sau amânâri pentru plata taxelor de timbru datorate pentru acțiuni și cereri introduse la instanțele judecătorești în situația în care plata integrala a taxei, potrivit art. 20 ,nu este posibilă deoarece persoana juridică se află în curs de lichidare sau dizolvare.
Având în vedere că societatea debitoare este dizolvată,având desemnat un lichidator judiciar,instanța având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate,cât și numărul mare al societăților care se află în aceasta situație,în numele cărora lichidatorii formulează cereri de deschidere a procedurii de insolvență ,urmează a admite cererea de reducere a cuantumului taxei judiciare de timbru și a stabili cuantumul taxei judiciare de timbru la suma de 4 lei.
Respinge cererea privind deschiderea procedurii simplificate de insolvență
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A Ș T E
Admite cerere formulată de debitoarea . BOKER DE ASIGURARE SRL, cu sediul în Filiași, .,jud.D., prin lichidator judiciar Cabinetul Individual de Insolvență Cabinetul Individual de Insolvență G. C. L., cu sediul în C., .. 17,., privind reducerea taxei judiciare de timbru și dispune reducerea taxei judiciare de timbru la suma de 4 lei pe care o constată achitată.
Respinge cererea privind deschiderea procedurii simplificate de insolvență formulată de debitoarea . BOKER DE ASIGURARE SRL ,cu sediul în Filiași, .,jud.D., prin lichidator judiciar Cabinetul Individual de Insolvență Cabinetul Individual de Insolvență G. C. L., cu sediul în C., .. 17,., Cu recurs în 7 zile de la comunicare .
Cu recurs în 7 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședința publică din data de 24 Ianuarie 2013.
Președinte
V. V.
Grefier
T. M.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1544/2013.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 250/2013.... → |
|---|








