Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1047/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1047/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 5648/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA COMERCIALĂ
Sentință nr. 1047/2013
Ședința publică de la 25 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. R.
Grefier G. C. E.
**********
Pe rol fiind analiza situației actuale privind pe debitorul . C., cu sediu social în C., ., ., înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_ și având cod unic de înregistrare_ și, examinarea cererii lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență D. G. – desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului, privind închiderea procedurii de insolvență în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, precum și a cererii de eliberarea către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare aflat la dispoziția UNPIR a sumei de 3.061 lei, reprezentând 3.000 lei remunerația lichidatorului judiciar și 61 lei cheltuieli de procedură.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: practician în insolvență G. D., pentru lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență D. G. – desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului . C., lipsind creditorii.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La interpelarea instanței, părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită admiterea cererii de închidere a procedurii de insolvență în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006; de asemenea, solicită eliberarea către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare aflat la dispoziția UNPIR a sumei de 3.061 lei, reprezentând 3.000 lei remunerația lichidatorului judiciar și 61 lei cheltuieli de procedură. Depune la dosar cerere de plată a onorariului însoțită de decont final privind cheltuielile de procedură.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 28.05.2013, lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență D. G. – desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului . C., a depus la dosar cerere de închidere a procedurii de insolvență în conformitate cu dispozițiile art. 131 din legea insolvenței.
În motivarea cererii de închidere a procedurii lichidatorul judiciar a precizat că, urmare deschiderii procedurii de insolvență împotriva debitoarei . C., administratorul social a predat documentele financiar contabile ale societății, din a căror analiză a rezultat că datoria debitoarei către D. D. reprezintă obligații fiscale constatate prin raportul de inspecție fiscală nr. 759/30.07.2012, în dosarul fiscal nr. 5157/2012 fiind declarată starea de insolvabilitate a debitoarei și antrenată răspunderea în solidar a administratorului social G. C..
Lichidatorul judiciar a arătat că nu a identificat în patrimoniul debitorului bunuri valorificabile, fapt confirmat și de Primăria C. cu adresa nr._/11.04.2013, motiv pentru care apreciază că în cauză nu se justifică continuarea procedurii, fiind aplicabile dispozițiile art. 131 din legea insolvenței.
Creditorii au fost citați conform dispozițiilor legii speciale privind procedura insolvenței și nu au precizat poziția față de cererea de închidere și nici dacă înțeleg să avanseze sumele necesare continuării procedurii (dovada privind îndeplinirea procedurilor de publicare nr._/04.06.2013).
Analizând actele și lucrările dosarului, și observând rapoartele depuse de lichidatorul judiciar în cursul desfășurării procedurii instanța reține că a fost dispusă deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitorului . C., fiind numit în calitate de lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență D. G., care a procedat la evidențierea creanțelor în mod corespunzător în ordinea priorității prevăzută de art. 123 din Legea nr. 85/2006 și la verificarea evidenței financiar contabile a debitoarei falite, constatându-se că societatea debitoare nu deține bunuri care să poată fi valorificate în interesul creditorilor.
Având în vedere dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, lipsa bunurilor în averea debitorului, cât și poziția creditorilor cu privire la închiderea procedurii de insolvență, instanța urmează a încuviința cererea lichidatorului judiciar Cabinet Individual de Insolvență D. G. și a dispune închiderea procedurii și radierea debitorului din registrul comerțului.
Constatând ca lichidatorul judiciar nu a încasat sumele cuvenite ca remunerație pentru activitatea desfășurata și nici cele avansate din fonduri proprii, în temeiul art. 4 din Legea nr. 85/2006, va fi admisă cererea lichidatorului judiciar și se va dispune eliberarea către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare aflat la dispoziția UNPIR a sumei de 3.061 lei, reprezentând 3.000 lei remunerația lichidatorului judiciar și 61 lei cheltuieli de procedură.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea lichidatorului judiciar C. D. G..
În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune închiderea procedurii falimentului debitorului ..
Dispune radierea debitorului din registrul comerțului.
În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței,
Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., pentru efectuarea din oficiu a mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
În temeiul art. 4 din Legea 85/2007, dispune eliberarea sumei de 3000 lei, către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare aflat la dispoziția U.N.P.I.R, sumă reprezentând remunerația acestuia și a sumei de 61 lei reprezentând cheltuieli de procedură.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2013.
Președinte, C. R. | ||
Grefier, G. C. E. |
Redactat de judecător C.R..
25 Iunie 2013 – 2 exemplare
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 506/2013.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 413/2013.... → |
|---|








