Procedura insolvenţei. Sentința nr. 439/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 439/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 14191/63/2011/a2
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II- CIVILA
Sentință Nr. 439/2013
Ședința publică de la 21 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. V.
Grefier T. M.
Pe rol,judecarea cauzei privind pe debitoarea ., prin lichidatorul judiciar E. . administreze procedura insolvenței debitoarei ., în contradictoriu cu creditorii:..F.P. C., M. C., ., S. A. Agrozind, ..special S. H. ,având ca obiect procedura insolvenței prevăzută de Lg.85/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns lichidatorul judiciar E. . O. C., lipsit celelalte părți .
Procedura legal îndeplinita.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, lichidatorul judiciar E. . O. C. depune la dosar raport de activitate însoțit de dovada notificarii ,după care,
Constatându-se dosarul în stare de judecată s-a acordat cuvântul părții prezente .
Lichidatorul judiciar E. . O. C., solicită admiterea cererii, aprobarea raportului final și a situațiilor financiare finale privind pe debitoarea . și închiderea procedurii de insolvență conform art. 132 al.2 din lege .
INSTANȚA
Constatând că lichidatorul judiciar E. . administreze procedura insolvenței debitoarei ., a întocmit raportul final de lichidare și situațiile financiare finale, care au fost comunicate cu debitorul și creditorii, fiind afișate la ușa tribunalului la data de 17.01.2013 ;
Constatând că toate bunurile din averea debitoarei au fost lichidate și toate sumele au fost distribuite conform repartițiilor aprobate, dovada plăților fiind făcută cu înscrisurile depuse;
Constatând că nu s-au formulat obiecțiuni la raportul final și situațiile financiare finale ;
În temeiul art. 129 din Lg. 85/2006,
Se va aproba raportul final și situațiile financiare finale privind pe debitoarea .,
De asemenea,ca urmare a aprobării raportului final și a situațiilor financiare finale, în temeiul art. 132 alin.2 din Legea nr.85/2006 se va dispune închiderea procedurii insolvenței privind debitoarea . și radierea debitorului din registrul comerțului
Se va descărca lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, conform art.136 din Legea privind procedura insolvenței.
In conformitate cu art. 135 din Legea 85/2006 se va dispune notificarea prezentei sentinței D. D., O. de pe lângă Tribunalul D., pentru efectuarea din oficiu a mențiunii de închidere a procedurii și radiere, precum și publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
In temeiul art. 129 din Lg. 85/2006 ;
Aprobă raportul final și situațiile financiare finale privind pe debitoarea ., cu sediul în C.,. ,jud.,D..
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar E. . în C., ..parter,jud.D..
În temeiul art. 132 alin.2 din Lg.85/2006.
Dispune închiderea procedurii falimentului debitorului ., cu sediul în cu sediul în C.,. ,jud.,D..
Dispune radierea debitoarei din registrul comerțului.
În temeiul art. 136 din Lg.85/2006 descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură ,debitor și averea lui,creditor, titularii de garanții, asociați.
In temeiul art. 135 din Lg.85/2006,
Dispune notificarea prezentei sentințe D. D., O. de pe lângă Tribunalul D., pentru efectuarea din oficiu a mențiunii de închidere a procedurii și radiere, precum și publicarea prin Buletinul procedurilor de Insolvență.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 07 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Martie 2013.
Președinte,
V. V.
Grefier,
T.M.
Redactat VV/TM
3 exp/25.03.2013.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 413/2013.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 143/2013.... → |
|---|








