Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 837/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 837/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 521/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 837/2013
Ședința publică de la 31 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. I. C.
Grefier R. D.
*************
Pe rol fiind analiza situației actuale privind pe debitorul ., cu sediul în C., cart. Lapuș ., . și, examinarea cererii lichidatorului judiciar C. D. G. – desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului, privind închiderea procedurii de insolvență în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, precum și a cererii de eliberarea a sumei de 3000 lei, către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare aflat la dispoziția UNPIR, sumă reprezentând remunerația lichidatorului și a sumei de 57 lei reprezentând cheltuieli de procedură avansate .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns practician în insolvență D. G., pentru lichidatorul judiciar C. D. G. – desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului ..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
La interpelarea instanței, părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Reprezentantul lichidatorului judiciar solicită admiterea cererii de închidere a procedurii de insolvență în conformitate cu dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, motivat de faptul că societatea debitoare nu are bunuri în patrimoniu; de asemenea, solicită eliberarea sumei de 3000 lei, către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare aflat la dispoziția UNPIR, sumă reprezentând remunerația lichidatorului și a sumei de 57 lei reprezentând cheltuieli de procedură avansate .
INSTANȚA
Constată că la data de 29.03.2013 lichidatorul judiciar C. D. G. – desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului . să se dispună închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Lg 85/2006.
De asemenea, lichidatorul judiciar a solicitat și eliberarea sumei de 3000 lei, către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare aflat la dispoziția UNPIR, sumă reprezentând remunerația lichidatorului și a sumei de 57 lei reprezentând cheltuieli de procedură avansate .
Citați fiind cu mențiunea de a preciza dacă avansează sume pentru continuarea procedurii creditorii nu au precizat poziția față de cererea de închidere și nici dacă înțeleg să avanseze sumele necesare continuării procedurii, conform anexei la dovadă de citare nr._ din 01.04.2013,depusă la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, și observând rapoartele depuse de lichidatorul judiciar în cursul desfășurării procedurii, instanța reține că prin încheierea din data de 18.01. pronunțată de instanță în cauză s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitorului ..
La data de 15.03.2013 în conformitate cu dispozițiile art. 72 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 s-a afișat, la ușa instanței, tabelul preliminar al creanțelor împotriva averii debitorului, iar în conformitate cu dispozițiile art. 74 alin. 1 din aceeași lege s-a afișat și tabelul definitiv al creanțelor la data de 29.03.2013.
Conform adresei nr._,_ din 17.01.2013 a Primăriei C., debitoarea nu figurează în evidența cu bunuri mobile și imobile.
Având în vedere dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, lipsa bunurilor în averea debitorului, cât și poziția creditorilor cu privire la închiderea procedurii de insolvență, instanța urmează a încuviința cererea lichidatorului judiciar C. D. G., cu sediul în Băilești, ..67, J. D. și a dispune închiderea procedurii și radierea debitorului din registrul comerțului.
Constatând ca lichidatorul judiciar C. D. G. nu a încasat sumele cuvenite ca remunerație pentru activitatea desfășurata și nici cele avansate din fonduri proprii, în temeiul art. 4 din Legea nr. 85/2006, va fi admisă cererea și va dispune eliberarea sumei de 3000 lei, către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare aflat la dispoziția UNPIR, sumă reprezentând remunerația lichidatorului și a sumei de 57 lei reprezentând cheltuieli de procedură avansate .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea lichidatorului judiciar C. D. G.
În temeiul art.131 din Legea nr.85/2006;
Dispune închiderea procedurii falimentului debitorului ..
Dispune radierea debitorului din registrul comerțului.
În temeiul art.136 din lege privind procedura insolvenței,
Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
În temeiul art.135 din lege privind procedura insolvenței,
Dispune notificarea prezentei sentințe debitoarei, creditorilor, administratorului social, D. D., Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D. pentru efectuarea din oficiu a mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
În temeiul art.4 din Legea privind procedura insolvenței,art.19 alin.2,art.73 ind.2 din Hot.nr.3/2010 a UNPIR,
Dispune eliberarea către lichidatorul judiciar a sumei de 3.000 lei, reprezentand onorariu din fondul de lichidare aflat la dispoziția UNPIR și 57 lei cheltuieli de procedură.
Definitivă.
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Mai 2013.
Președinte, C. I. C. | ||
Grefier, R. D. |
Redactat jud.C.C.
Tehnoredactat R.D. 04.06 2013
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1769/2013.... | Contestaţie. Sentința nr. 38/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|








