Acţiune în constatare. Decizia nr. 201/2014. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 201/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 23040/233/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
(*operator de date cu caracter personal nr. 2949)
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 201/R/2014
Ședința publică din data de 26.06.2014
PREȘEDINTE: R. M.
JUDECĂTOR: C. S.
JUDECĂTOR: D.-M. O.
GREFIER - A. I.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea recursului ce are ca obiect „acțiune în constatare” declarat de recurenta-pârâtă S.C. V. ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, . 10, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1160/07.02.2014, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. D. și A. L., ambii domiciliați în G., ., .. 3, ..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.06.2014, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 26.06.2014 și a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Deliberând, în condițiile art. 256 Cod procedură civilă asupra recursului de față, a reținut următoarele:
- Hotărârea instanței de fond – Judecătoria G.
- Soluția
Prin sentința civilă nr. 1160 din 07.02.2014 pronunțată de Judecătoria G. a luat act de renunțarea reclamanților la capetele de cerere privind anularea clauzelor din Actul adițional la contractul de credit nr._/21.02.2008 prevăzute de art. 1 cu referire la art. 3 lit. a din Condițiile speciale (modificarea ratei dobânzii) și art. 3 cu referire la art. 5 lit. a din Condițiile speciale.
A fost admisă cererea având ca obiect anulare act formulata de reclamanții A. D. SI A. L., domiciliați în G., ., ., ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, Șoseaua P. nr.42, . 10, sector 2 prin Sucursala G., cu sediul în G., ., . cum a fost precizată.
A fost constatată nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit nr._/21.02.2008 încheiat între părți:
- Art. 5 lit. a din Condițiile Speciale;
- Art.3.5 din Condițiile Generale;
S-a dispus anularea parțială a contractul de credit nr._/21.02.2008, în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive.
A fost obligată pârâta să restituie către reclamanți echivalentul în lei, calculat la cursul BNR din ziua plății, a sumei de 4.210,46 CHF, reprezentând comision de risc.
1.2.Considerentele
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în fapt, între pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A., în calitate de împrumutător, și reclamanți, în calitate de împrumutați s-a încheiat Convenția de credit nr._ din data de 21.02.2008, prin care reclamanții au fost împrumutați cu suma de 53.000 CHF franci elvețieni (CHF), cu o dobândă fixă de 3,99% pe an.
Prin cererea introductivă, reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută a unor clauze din contractul încheiat, întrucât sunt abuzive, după cum urmează:
- art. 1 pct. 3 lit. a din actul adițional prin care se modifica dobânda fixă de 3,99% pe an, în dobândă variabilă compusă din LIBOR 3 luni + marja de 3,99%.
- art. 3.5 din Condițiile Generale: „Comisionul de risc. Pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”;
- art. 5 lit. a din Condițiile Speciale: „Comision de risc. 0,22 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit”
- art. 3 pct. 5.1 lit. A din actul adițional privind redenumirea comisionului de risc în comision de administrare.
Față de cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanți, în temeiul art. 246 C.pr.civ., instanța de fond a luat act de renunțarea la capetele de cerere privind anularea clauzelor din Actul adițional la contractul de credit nr._/21.02.2008 prevăzute de art. 1 cu referire la art. 3 lit. a din Condițiile speciale (modificarea ratei dobânzii) și art. 3 cu referire la art. 5 lit. a din Condițiile speciale.
Așadar, prima instanță a analizat clauzele referitoare la comisionul de risc prevăzute de art. 5 lit. a din condițiile speciale și art. 3.5 din condițiile generale.
S-a reținut că, în drept, potrivit art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 republicată „Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.”
Potrivit art. 4 alin. 1 și 2 din aceeași Lege „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard reformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.”
Potrivit alin. 1 din Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive aprobată prin Anexa nr. 1 a Legii nr. 193/2000, republicată, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:
a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract;
b) obligă consumatorul să se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștință la data semnării contractului;
(…)
e) dau dreptul comerciantului să modifice unilateral, fără acordul consumatorului, clauzele privind caracteristicile produselor și serviciilor care urmează să fie furnizate sau termenul de livrare a unui produs ori termenul de executare a unui serviciu;
(…)
p) prevăd că prețul produselor este determinat la momentul livrării sau permit vânzătorilor de produse ori furnizorilor de servicii dreptul de a crește prețurile, fără ca, în ambele cazuri, să acorde consumatorului dreptul de a anula contractul în cazul în care prețul final este prea mare în raport cu prețul convenit la momentul încheierii contractului;
(…)
t) dau dreptul comerciantului să înceteze contractul încheiat pentru o durată nedeterminată fără o notificare prealabilă rezonabilă, cu excepția unor motive întemeiate;
(…).
Prevederile lit. a nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care comerciantul își rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condițiile în care comerciantul are obligația de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul.
Prevederile lit. p nu se opun clauzelor de indexare a prețurilor, atât timp cât sunt legale, cu condiția ca metoda prin care prețurile variază să fie descrisă în mod explicit.
Prevederile lit. t nu se opun clauzelor prin care furnizorul de servicii financiare își rezervă dreptul de a dispune în mod unilateral încetarea unui contract încheiat pe o perioadă nedeterminată și fără o notificare prealabilă în cazul unui motiv întemeiat, cu condiția ca furnizorul să fie obligat să informeze imediat celelalte părți contractante.”
De asemenea, instanța de fond a reținut că potrivit art. 1 alin. 1 și 2 Legea nr. 193/2000 republicată „ ( 1)Orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. (2) În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului”.
Raportat la aceste dispozițiile legale menționate anterior, instanța de fond a constatat că sunt abuzive clauzele prevăzute de art. 5 lit. a din Condițiile Speciale, reiterat și în cadrul art. 3.5 din Condiții generale din Convenția de credit nr._ din data de 21.02.2008, pentru considerentele ce vor fi prezentate.
În ce privește comisionul de risc de 0,22 % din soldul creditului, prevăzut de art. 5 lit. a din Condițiile Speciale și de art. 3.5 din Condițiile Generale, prima instanță a reținut că în contract nu se precizează care este riscul acoperit prin instituirea lui.
Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente a fost generată prin constituirea de către reclamanții-împrumutați, în favoarea băncii pârâte a unei ipoteci imobiliare. În același timp, polița de asigurare a fost cesionată în favoarea băncii pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul garanției menționate în contractul de credit.
În raport de prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, clauza privind comisionul de risc apare ca fiind abuzivă, în primul rând pentru că acesta nu este definit în mod concret și fără echivoc în cuprinsul contractului, fiind prevăzut doar modul de calcul și scadențe.
În aceste condiții, pârâta nu a putut face dovada negocierii directe cu reclamanții a acestei clauze, fiind potrivit tuturor evidențelor o clauză standard, preformulată. În plus, contrar cerințelor bunei-credințe, această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în condițiile în care valoarea acestui comision se ridică la cca. 50% din valoarea totală a împrumutului, fără a se justifica de ce mai este necesară atunci și constituirea garanției ipotecare ori a poliței de asigurare.
C.J.U.E. s-a pronunțat în sensul că o clauză redactată în prealabil de către un vânzător sau de către furnizor și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale întrunește toate criteriile pentru a putea fi calificată drept abuzivă în raport cu dispozițiile Directivei 93/13/CEE.
Nedefinirea riscului în cuprinsul contractului, ca și aplicarea unui comision de risc standard, fără o raportare justificată la circumstanțele fiecărui contract în parte, argumentată pe contextul socio-economic în care a fost încheiat contractul, ori pe situația economico-financiară concretă a împrumutaților, denotă modul unilateral și arbitrar în care acesta este impus și, prin urmare, caracterul abuziv al unei asemenea clauze.
Referitor la cererea privind restituirea sumelor încasate de bancă cu titlu de comision de risc, instanța de fond a reținut că nulitatea reprezintă o sancțiune de drept civil ce constă în desființarea retroactivă a unui act juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale.
Prestațiile efectuate în baza clauzei lovite de nulitate se restituie, dând eficiență principiului de drept al repunerii părților în situația anterioară.
Prima instanță a reținut că, în situația constatării caracterului abuziv al clauzelor prevăzute de art. 5 lit. a din Condițiile Speciale și de art. 3.5 din Condițiile Generale, reclamanții au dreptul la restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de risc, respectiv a sumei de 4.210,46 CHF
Având în vedere considerentele expuse, instanța de fond a admis acțiunea precizată, a constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 3.5 din „Condiții generale - Costuri”, pct. 5 lit. a) din ”Condiții Speciale – Comision de risc” ale Convenției de credit nr._/21.02.2008 și a dispus anularea parțială a contractului de credit în sensul înlăturării clauzelor constatate ca fiind abuzive.
Totodată, instanța de fond a obligat pârâta să restituie către reclamanți echivalentul în lei, calculat la cursul BNR din ziua plății, a sumei de 4.210,46 CHF, reprezentând comision de risc.
- Recursul declarat la data de 10.04.2014 exercitat în termen legal de pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A., prin care a solicitat admiterea cererii de recurs așa cum a fost motivată, să se modifice în totalitate hotărârea instanței de fond, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată.
- Motive
În criticile învederate, în opinia recurentei, hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală în baza art. 304 alin. 1 pct. 6,8 și 9 Cod procedură civilă.
I. Un prim motiv al recursului de față vizează motivul de casare prevăzut în art. 304 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, fiind consemnat în Încheierea din 25.11.2011 faptul că reclamanții au renunțat la capetele de cerere privind anularea clauzei din Actul adițional ce vizează comisionul de administrare și anularea clauzei din Actul Adițional privind dobânda modificată, iar instanța de fond „ia act de renunțarea reclamanților la capetele de cerere privind anularea clauzelor Actul Adițional la Convenția de credit nr._/21.02.2008 prevăzute de art. 1 cu referire la art. 3 lit. a din Condițiile speciale (modificarea ratei dobânzii) și art. 3cu referire la art. 5 lit. a) din Condițiile speciale, totuși a dispus restituirea atât a comisionului de risc în cuantum de 3401,07 CHF cât și a comisionului de administrare în cuantum de 809,39 CHF.
II. Recurenta a invocat netemeinicia și nelegalitatea sentinței recurate prin aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 9 din Codul de procedură civilă, precum și motivul de casare prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă.
În dezvoltarea acestor motive de recurs, se arată că, instanța de fond a interpretat eronat prevederile 98/13 a CEE11993, apreciind că, Legea 193/2000 autorizează un control jurisdicțional al clauzelor contractuale prin definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau al remunerației pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.
Ori, susține recurenta că, chiar ICCJ prin Decizia nr. 4685/27,11.2012 dosar_ * în Considerentele Deciziei reține că ,, Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. La art. 4 alin. 6 din lege se prevede că „ Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”.
Mai precizează recurenta că acest text de lege transpune în legislația națională dispoziția comunitară, prevăzută la art. 4 alin. 2 conform căreia: - „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate in mod clar și inteligibil”.
Deci arată recurenta că, prețul creditului nu se poate forma niciodată prin negocierea individuală a băncii cu fiecare client al său. Acest lucru nu este posibil, în condițiile în care banca are milioane de clienți. Este motivul pentru care banca oferă clienților produse/sortimente bancare diferite, astfel încât aceștia să poată alege produsul pe care îl doresc. De altfel, niciun producător de . negociază cu clientul prețul produsului său expus la raft.
Cu privire la clauza cuprinsa în art 5.lit.a (comision de risc )- Condiții Speciale - din Convenția de credit nr._ 121.02.2008, în opinia sa nu este clauză abuzivă întrucât nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea_ pentru a se considera ca fiind abuzivă această clauză.
Se mai susține de asemenea că, în condițiile în care așa cum rezultă din contractul încheiat de părți, respectiv coroborarea dispozițiilor art.5 lit.a din „condițiile speciale”, cu dispozițiile art.3.5 din „condițiile generale” rezultă că pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul datorează Băncii un comision de risc aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată durata creditului, în cuantum de 0,22%.
Mai precizează recurenta că acest cost a fost stabilit încă de la data încheierii contractului și că este clar precizat, este dimensionat în funcție de o valoare concretă - soldul creditului, că are stabilită scadență și este trecut în planul de rambursare.
Cu privire la perceperea comisionului de risc, consideră recurenta că, nu poate fi considerată abuzivă chiar dacă în favoarea Băncii reclamantul a constituit garanții imobiliare .
Referitor la condiția clauzei ne-negociate cu consumatorul, recurenta arată că, în explicitarea conceptului de „clauză care nu a fost negociată” menționat de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, prevederile următorului alineat al aceluiași articol stabilesc că el presupune impunerea unei clauze de către agentul economic „fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.”
Legea nr. 193/2000 instituie o prezumție relativă în sensul că o clauză va fi considerată a nu fi fost negociată în mod individual dacă a fost pre-redactată, consumatorul neputând să influențeze conținutul acesteia.
În consecință, susține recurenta faptul că, o clauză contractuală care nu ar fi fost negociată direct cu consumatorul nu conduce automat la concluzia că aceasta ar fi abuzivă.
Referitor la criteriul bunei-credințe, arată recurenta că, „pentru punerea la dispoziție a creditului, împrumutatul poate datora Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plătește lunar, pe toată perioada creditului, modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile speciale.”
Prin urmare, se susține că, nu poate fi reținută ideea conform căreia o clauză reglementată în cuprinsul Condițiilor speciale nu ar fi fost negociată. Singurele clauze cu privire la care legiuitorul prezumă lipsa negocierii, răsturnând în acest sens sarcina probei sunt cele cuprinse în secțiunea contractului ce are natura unui contract standard preformulat, respectiv Condițiile Generale ale Contractului.
Având în vedere că toți Clienții au semnat Convenția de Credit și au stabilit, împreună cu reprezentantul Băncii, Condițiile Speciale aferente fiecărui contract în parte, recurenta susține că nu se poate considera că aceste clauze nu au fost negociate, fiind obligatorii pentru părți.
Mai arată recurenta că, prin clauza reglementată la art. 5 din Convenția de Credit nu se creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, recurenta sub acest aspect învederând, în esență, că riscurile care ar putea apărea de-a lungul derulării contractului de credit, trebuie administrate de către Bancă din momentul acordării creditului, și până la rambursarea ultimei rate aferente acestuia, iar distanța dintre cele două momente fiind foarte îndelungată, costurile aferente gestionarii riscului vor fi suportate de beneficiarul final, respectiv de Client și că prin acest mecanism, costul ce cuprinde riscul, denumit comision de risc, devine parte importantă a prețului contractului.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 indice 1 din Codul de procedură civilă, art. 304 alin.1 pct. 8 și 9 din Codul de procedură civilă, prevederile OG 99/2006, Regulamentul 17/2003 al BNR, Legea 193/2000, Directiva 93/13/CEE, O.U.G. nr. 50/2010, Legea nr. 288/2010, art. 969, art.970, art. 978 Cod civil.
2.2.Întâmpinarea
Intimații reclamanți A. D. și L., nu au formulat întâmpinare, prin adresa aflată la dosarul cauzei, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței civile nr. 1160/2014 pronunțată de Judecătoria G., depunând practică judiciară în materie, respectiv Decizia nr. 66/2014 și 76/RCOM pronunțată de Tribunalul B..
2.3.Analiza făcută de Tribunalul G. – Secția a II-a Civilă
I. Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 6 din Codul de procedură civilă, este nefondat, dat fiind că pr5in Încheierea din data de 25.11.2011, instanța de fond a dispus admiterea cererii formulate de pârâtă și suspendarea judecării cauzei în baza dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, până la pronunțarea de către CJUE asupra cererii de întrebare preliminară înaintată de către Tribunalul Cluj, în cadrul dosarului nr._, nicidecum nu a luat act de renunțare la capetele de cerere ce vizau comisionul de administrare și anularea clauzei din Actul adițional privind dobânda modificată, astfel cum susține recurenta eronat în motivarea recursului, hotărârea primei instanțe privind faptul că s-a luat act de renunțarea la capetele de cerere privind anularea clauzelor din Actul adițional la contractul de credit nr._/21.02.2008, prevăzute de art. 1 cu referire la art. 3 lit. a din Condițiile speciale și art. 3 cu referire la art. 5 lit. d din Condițiile speciale, nu face obiectul recursului.
II. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 din Codul de procedură civilă, este nefondat, dat fiind că instanța de fond, contrar susținerilor recurentei a interpretat întocmai actul dedus judecății și nu a procedat la aplicarea greșită a legii, dimpotrivă, a analizat în detaliu raporturile juridice decurgând din Convenția de credit nr._/21.02.2008, solicitările reclamanților, apărările pârâtei, clauzele considerate ca fiind abuzive astfel cum sunt definite de legea internă prin Anexa 1 a Legii nr. 193/2000, republicată și raportarea la contractul părților, în considerarea hotărârii făcând totodată trimitere și la Directiva 93/13/CEE și modul de pronunțare a CJUE, privind calificarea unei clauze ca fiind abuzivă atunci când nu a făcut obiectul unei negocieri individuale între părți.
În mod corect instanța de fond a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 din legea 193/2000 care dă o definiție generală a noțiunii de „Clauză abuzivă”, normă ce se completează cu anexa la această lege. Această prevedere este una de drept material și nu de drept procesual, evaluarea clauzei abuzive făcute de instanța de fond fiind raportată în raport de dispozițiile Directivei nr. 93/13/CEE, nefiind incidentă cauzei decizia pronunțată de Î.C.C.J. în dosar nr._ .
Instanța de control judiciar reține că prin hotărârea pronunțată în mod corect instanța de fond a reținut că negocierea unei clauze implică posibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei contractuale, iar în cauză, nu au fost dovedite eventuale discuții referitoare la modificarea efectivă a clauzelor contestate. Inserarea clauzelor privind comisionul de risc nu putea fi influențată de consumatori, clauzele având un caracter standard și regăsindu-se în contractele de credit încheiate de bancă cu diverși consumatori.
În consecință, în lipsa unor dovezi contrare, instanța de fond a apreciat că toate clauzele indicate de reclamanți ulterior renunțării la judecată, au natura unor clauze preformulate, nenegociate liber de părți. In mod corect a reținut ca dovada negocierii clauzelor revine profesionistului, iar nu consumatorului, in temeiul art.4 al.3 din legea nr.193/2000. Or, recurenta nu poate inversa sarcina probei, in condițiile in care aceasta e stabilita chiar prin lege.
Consimțământul în cazul clauzelor abuzive nu este legat de faptul că părțile nu au dorit să contracteze, ci de faptul că una din părți, profitând de statutul său în relația comercială are o poziție dominantă, care îi permite sa impună consumatorului condiții, comisioane, taxe, etc. care creează un plus de profit, în detrimentul celeilalte părți, parte care nu ar fi încheiat contractul dacă nu ar fi fost nevoită să o facă. Împrejurarea ca reclamanta s-a informat, prealabil încheierii contractului si despre condițiile de creditoare de la alte bănci, semnifica doar ca s-a informat, nu si ca a negociat efectiv cu banca condițiile creditării, sau ca acestea i-ar fi fost favorabile.
Comisionul de risc reprezintă in realitate o dobânda mascata. Dezechilibrul generat de aceasta clauza este dat de faptul ca acest comision nu reprezintă un cost actual al creditului, ci o asigurare pe care banca si-o ia împotriva riscului intrării consumatorului in incapacitate de plata.
Dezechilibrul despre care recurenta susține ca nu s-a dovedit, rezulta din faptul ca suma reținuta cu acest titlu este încasata lunar de banca si nu este restituita la finalul perioadei de creditare, chiar daca clientul este bun platnic. In aceste condiții, in favoarea băncii operează o îmbogățire fără justa cauza in defavoarea consumatorului care, cu toate ca si-a îndeplinit obligațiile contractuale, a plătit lunar, pe tot parcursul derulării contractului, un comision de risc, fără ca riscul sa se fi materializat.
In ceea ce privește lipsa de negociere, instanța de recurs retine ca potrivit art.4 al.3 teza finala din legea nr.193/2000, daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulat a fost negociata direct cu consumatorul este datoria lui sa prezinte probe in acest sens. Deci, potrivit legii, sarcina probei in acest caz incumba recurentei. Aceasta însa nu a făcut dovada negocierii clauzelor constatate a fi abuzive.
Potrivit art.3.5 din condițiile generale, comisionul de risc este perceput pentru punerea la dispoziție a creditului. S-ar deduce ca el consta . de bani, plătibila la data acordării împrumutului. Pe de alta parte, potrivit condițiilor speciale, el este aplicat la soldul creditului si se plătește lunar, pe toata perioada de derulare a convenției.
F. de contrarietatea acestor dispoziții contractuale orice posibilitate de negociere reala este exclusa. Chiar admițând opinia băncii ca inițial au fost acceptate de către reclamanți condițiile generale si apoi cele speciale, rezulta ca aceștia au acceptat plata comisionului de risc pentru punerea la dispoziție a creditului, așa cum prevăd condițiile generale. D. ca ulterior, au fost puși in situația de a constata că îl datorează lunar, pe toata durata de derulare a convenției.
In ceea ce privește susținerea potrivit căreia comisionul de risc ar fi exclus de la analiza caracterului abuziv, conform Directivei 2008/48/CE, instanța retine ca, potrivit jurisprudenței CJCE, pot face obiectul analizei caracterului abuziv inclusiv clauzele referitoare la dobânzi (a se vedea cauza Prohotovost).
De asemenea examinând cauza de față sub toate aspectele în baza dispozițiilor art. 304 indice 1 din Codul de procedură civilă, instanța nu constată motive de nelegalitate care să determine modificarea sau casarea hotărârii recurate conform dispozițiilor art. 304 pct. 1-9 din Codul de procedură civilă, sens în care urmează a respinge recursul, ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul ce are ca obiect „acțiune în constatare” declarat de recurenta-pârâtă S.C. V. ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, . 10, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1160/07.02.2014, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A. D. și A. L., ambii domiciliați în G., ., .. 3, ., J. G., ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R. M. C. S. D.-M. O. A. I.
Red .R.M.
Tehnored.A.I.
2 ex/15.09.2013
Fond:R. D.
| ← Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... | Pretenţii. Sentința nr. 559/2014. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
