Pretenţii. Sentința nr. 559/2014. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 559/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 7040/121/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
(*operator de date cu caracter personal nr. 2949)
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 559/2014
Ședința publică din data de 04.12.2014
PREȘEDINTE: D.-M. O.
GREFIER: A. I.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea acțiunii privind litigiile cu profesioniștii ce are ca obiect ce are ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta-pârâtă . SRL – prin administrator judiciar FENICS MD SPRL, cu sediul în G., ., nr. 8-9, parter, J. G., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă ., cu sediul în G., .. 25, J. G. și chemata în garanție . asigurare SRL, cu sediul în G., ., ., J. G..
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 06.11.2014 care face parte integrantă din prezenta, instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:
TRIBUNALUL
Deliberând, în condițiile art. 256 C.p.civ. asupra prezentei acțiuni, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr._ /30.08.2012 pe rolul Tribunalului G., reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâta . Sucursala G., a solicitat instanței să se dispună:
- obligarea pârâtei la plata sumei de 3.371.914 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor, echipamentelor, mobilierului, stoc de marfă, etc.;
- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data de 09.08.2012 când a fost pusă în întârziere prin convocarea la conciliere și
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că la data de 30.05.2012 părțile au încheiat o poliță de asigurare pentru utilaje, echipamente, mobilier, stoc de marfă, etc. situate în unitatea service situată în com. Vânători, ., jud. G., cu valabilitate în perioada 01.06._13. La data de 17.06.2012 a izbucnit un incendiu care a avut ca efect distrugerea în totalitate a halei.
Reprezentanții pârâtei au evaluat situația și au ajuns la concluzia că este un risc asigurat, dar că trebuie să se întocmească o expertiză de evaluare a pagubelor de către reclamantă. După întocmirea expertizei reclamanta susține că a solicitat plata despăgubirilor de la pârâtă, dar că aceasta nu a efectuat plata atunci când a fost invitată la conciliere.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 1270 și 1350 C. civ. și legea 136/1995.
Legal citată pârâta s-a prezentat în instanță și a formulat întâmpinare (f.79 vol.I) prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru următoarele considerente:
- instrumentarea dosarului de daună nu a fost finalizat din culpa societății reclamante;
- pentru stabilirea cauzelor producerii incendiului s-a efectuat o expertiză tehnică extrajudiciară pe baza căreia și a înscrisurilor depuse de reclamantă, societatea pârâtă a concluzionat că sunt incidente câteva clauze de excludere de la despăgubire;
- refuzul de plată a despăgubirii are la bază nerespectarea de către reclamantă a unor norme obligatorii de prevenție și apărare contra incendiilor;
- întinderea pagubei ar fi fost mult mai redusă dacă societatea avea asigurată paza incintei imobilului pe durata aprinderii cuptorului, ceea ce reprezintă o încălcare a legii 333/2003.
Întâmpinarea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile contractuale și pe art. 1270 N.C.civ.
Pârâta a formulat și o cerere de chemare în garanție (f.82 vol.I) a . Asigurare SRL solicitând instanței să se dispună:
- obligarea chematei în garanție la plata sumei de 3.371.914 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirii solicitate a fi achitată de societatea pârâtă;
- obligarea chematei în garanție la plata dobânzii legale de la data de 09.08.2012 când pârâta a fost pusă în întârziere prin convocarea la conciliere de către reclamantă și
- obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, pârâta a arătat că la data de 24.11.2009 părțile au încheiat un contract de intermediere în A. nr. 488, prin care chemata în garanție avea mandat să încheie în numele pârâtei contracte de asigurare cu terțe persoane. În acest sens societatea . Asigurare SRL a încheiat cu reclamanta un contract de asigurare bunuri.
Potrivit contractului de intermediere, chemata în garanție avea obligația de a depune primele de asigurare încasate în termen de maxim 15 zile de la primirea acestor sume, sub sancțiunea art. 7 din contract. Astfel, în opinia pârâtei au fost încălcate dispozițiile contractuale, respectiv art. 5.2 lit.h (plata a fost depusă cu întârziere de 3 zile), art. 5.2. lit.j (polița de asigurare și borderoul au fost depuse cu o întârziere de 11zile) și art.5 lit.j (avizarea încheierii poliței de asigurare s-a făcut cu o întârziere de 12 zile), fapt ce îndreptățește pârâta să solicite ca mandatarul să răspundă pentru paguba la care era ținută pârâta.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art.60-63 C.p.civ. vechi, art. 1270 N.C. civ. și contractul de intermediere.
Legal citată chemata în garanție a formulat întâmpinare (f.214 vol.I) prin care a solicitat respingerea cererii formulate de pârâtă. Astfel, chemata în garanție a înștiințat pârâta înainte de încheierea poliței de asigurări, sens în care a solicitat reclamantei un inspector care să se deplaseze la reclamantă pentru a efectua inspecția de risc. Acesta s-a deplasat la reclamantă la data de 30.05.2012 după care s-a încheiat polița de asigurare.
Deși cunoștea despre încheierea poliței de asigurare, la data de 14.06.2012 pârâta a solicitat chematei în garanție să restituie banii deoarece a înțeles să denunțe unilateral contractul de asigurare, sens în care a trimis o notificare și către reclamantă. Chemata în garanție nu a putut să vireze sumele către asigurat deoarece plata s-a făcut cash și nu avea nici un cont pentru a putea trimite banii către reclamantă. La data de 15.06.2012
pârâta a trimis din nou un e-mail către chemata în garanție prin care a indicat acesteia suma pe care să o restituie reclamantei și suma pentru continuarea poliței de asigurare, doar pentru perioada de la încheiere până la denunțarea unilaterală.
Chemata în garanție a considerat că prin atitudinea oscilantă a reclamantei s-a produs trimiterea banilor mai târziu în contul pârâtei, care oricum i-a restituit chematei în garanția cu mențiunea „bani necuveniți”.
Și pe fondul cauzei consideră că nu este responsabilă chemata în garanție, având în vedere că incendiul s-a produs din vina muncitorilor angajați ai reclamantei care au efectuat lucrări și în afara orelor de serviciu.
În drept și a fost întemeiată întâmpinarea.
Pârâta a formulat și o cerere reconvențională (f.162 vol.I) în contradictoriu cu . SRL solicitând instanței să se dispună:
- constatarea nulității absolute a contractului de asigurare.
În fapt, pârâta a arătat că la data de 30.05.2012 a fost încheiat cu reclamanta un contract de asigurare prin intermediul societății . Asigurare SRL pentru asigurare bunuri.
Contractul avea o perioadă de valabilitate din 01.06._13, iar la data de 17.06.2012 s-a produs unul din riscurile asigurate. La data de 29.05.2012 un reprezentant legal al reclamantei a depus la Tribunalul G. o cerere de declanșare a procedurii generale de insolvență cu intenția de reorganizare a reclamantei, dosar înregistrat sub nr._ .
În aceste condiții s-a produs o viciere a consimțământului pârâtei la încheierea contractului prin dol prin reticență, respectiv, dacă pârâta ar fi cunoscut starea de insolvență a reclamantei nu ar fi contractat cu aceasta. Consideră pârâta că potrivit art. 5,6 din contractul de asigurare, acesta se reziliază de plin drept dacă asiguratul intră în incapacitate de plată. Ca urmare, în condițiile în care pârâta ar fi cunoscut starea de insolvență a debitoarei, nu ar fi încheiat cu reclamanta contractul de asigurare, motiv pentru care contractul este anulabil.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art.111 C.p.civ. vechi, art. 2.203-2.204 din contractul de asigurare.
Reclamanta a formulat întâmpinare (f.206 vol.I) față de cererea reconvențională prin care a solicitat respingerea acesteia, argumentând faptul că societatea nu era în starea de insolvabilitate și că de fapt avea de încasat 2.268.746 lei și avea de plată suma de 665.283 lei. Deoarece societățile de asigurare cu care lucra făceau plățile și după aproape 1 an de zile, a hotărât reclamanta să facă cerere pentru . pentru a se putea reorganiza, dar de fapt societatea avea încasări lunare mai mari decât plățile datorate.
Totodată reclamanta a arătat că negocierile pentru contract au durat aproape 2 săptămâni, timp în care reprezentantul societății asiguratoare a venit la sediul reclamantei a văzut starea bunurilor asigurate și nu ia fost ascunsă nici o informație cu privire la starea societății, care nu se afla în stare de insolvabilitate.
În drept nu a fost întemeiată întâmpinarea.
La termenul din data de 21.11.2012 instanța a pus în discuția părților și a încuviințat proba cu înscrisuri, proba cu un martor, proba cu expertiză tehnică pirotehnică și contabilă.
Raportul de expertiză tehnică Pirogenă a fost realizat de expert N. L. și a fost atașat la volumul I a dosarului.
Raportul de expertiză contabilă a fost realizat de expert Portasa Nicușor și a fost atașa la f.42 și următoarele în vol. II a dosarului.
Acțiunea principală este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar în baza art. 77 din legea 85/2006, având în vedere că la data de 19.06.2012 societății reclamante i-a fost deschisă procedura insolvenței.
Cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție au fost timbrate fiecare cu taxă de timbru de 37.830,14 lei și timbru judiciar de 5 lei.
La data de 05.05.2014 a fost formulată de către C. C. o cerere de intervenție în interes propriu pentru suma de 63.000 lei. Instanța a pus în vedere intervenientului să achite o taxă de timbru de 2365 lei (f.34 vol.III), dar acesta nu s-a conformat. Ca urmare, instanța a admis la termenul din data de 19.06.2014 excepția netimbrării cererii de intervenție.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Față de cererile formulate de părți, instanța va analiza în ordine: 1.cererea reconvențională privind constatarea nulității contractului de asigurare, 2. cererea principală privind acordarea de despăgubire și 3. Cererea de chemare în garanție.
1. Cererea reconvențională:
*Situația de fapt:
În fapt, la data de 30.05.2012 a fost încheiat de reclamanta și pârâtă contractul de asigurare bunuri ._, prin intermediul societății . Asigurare SRL.
Potrivit susținerilor chematei în garanție procedura de încheiere a contractului a avut o fază prealabil de aproape două săptămâni, deoarece neavând un specialist în evaluarea bunurilor reclamantei, iar aceste bunuri fiind de o valoare mare, a solicitat un inspector de specialitate pârâtei. La data încheierii contractului, un inspector a reclamantei s-a deplasat la fața locului și a evaluat bunurile, astfel încât instanța reține că prin semnarea contractului pârâta și-a exprimat acordul la semnarea contractului nu numai prin intermediul chematei în garanție, ci chiar prin demersurile făcute de pârâtă pentru inspectarea și evaluarea bunurilor.
Ca urmare, reclamanta și-a manifestat consimțământul la încheierea contractului.
În cererea reconvențională pârâta a susținut că nu și-ar fi dat însă acordul pentru a contracta dacă ar fi cunoscut faptul că societatea beneficiară a asigurării (reclamanta) se afla în stare de încetare de plăți. Pârâta a susținut că nu a cunoscut faptul că reclamanta este în stare de insolvență și nici aceasta nu i-a adus la cunoștință faptul că este în această stare.
La data de 17.06.2012 a izbucnit un incendiu care a avut drept efect distrugerea în totalitate a halei de lucru, respectiv a sediului administrativ și a cea mai mare parte a bunurilor aflate în acea incintă.
*Temeiul de drept al acțiunii: art. 1270 (forța obligatorie a contractului) și 2204 (motive de nulitate de contractului de asigurare) C.civ. nou și contractul de asigurare dintre părți, care reprezintă legea părților în cauză. Totodată instanța reține că procedura în prezentul litigiu s-a derulat sub incidența vechiului cod de procedură civilă.
Potrivit art. 5.6 din Condițiile Generale de Asigurare, condiții primite la momentul semnării contractului (f.175 vol.I) „În următoarele situații Contractul de asigurare se consideră reziliat de plin drept, fără a fi necesare formalități prealabile: (...)
- din momentul în care Contractantul/Asiguratul a intrat în incapacitate de plată sau din momentul în care s-au declanșat procedurile de lichidare/reorganizare ...”
Se pune problema analizei în continuare a faptului că asiguratul, adică reclamanta era sau nu în stare de incapacitate de plată sau insolvență la momentul semnării contractului de asigurare și în caz afirmativ, dacă acest motiv de reziliere a contractului se transformă într-o cauză de nulitate a acestuia.
Potrivit cererii de declanșare a procedurii de insolvență formulată de reclamantă la data de 29.05.2012 (f.197-199 vol.I), aceasta susținea în cerere că din anul 2009 a intrat în imposibilitate de plată a datoriilor către furnizori și bugetul de stat. Totodată a susținut în această acțiune că se afla într-o criză profundă de lichidități și că oricum avea obligația să introducă o astfel de acțiune în situația unei iminențe a insolvenței, dar mai ales „în situația în care aceasta a intervenit deja”.
În aceste condiții instanța reține că societatea reclamantă se afla în insolvență și încetare de plăți la momentul introducerii cererii de declanșare a procedurii de reorganizare (29.05.2012), situație confirmată cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 507CC din 19.06.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului G. (f.76 vol.I).
Ca urmare, la momentul semnării contractului de asigurare în litigiu, societatea reclamantă era în stare de insolvență, așa cum este definită această stare de art. 3 pct.1 din legea 85/2006 „insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile:” Reclamanta a susținut în apărare în prezenta acțiune că de fapt nu era în stare de insolvență la data de 30.05.2012, dar această afirmație contrazice tocmai susținerile sale făcute la data de 29.05.2012 din dosarul de insolvență, cât și soluția judecătorului-sindic care, analizând actele depuse de reclamantă în dosarul de insolvență a apreciat că societatea era deja în această stare.
În apărare reclamanta a mai susținut că avea mai mult activ decât pasiv la momentul semnării contractului de asigurare, dar starea de insolvență nu presupune obligatoriu ca societatea debitoare să aibă un pasiv mai mare decât activul, ci să fi intrat de mai mult de 90 zile în incapacitate de a avea lichiditățile necesare, pentru ca la termenul scadent al datoriilor sale, acestea să poată fi achitate. Ori este dovedit prin admiterea cererii reclamantei de intrare a acesteia în insolvență, că se afla în încetare de plăți încă din data de 30.05.2012.
Așa cum s-a arătat mai sus, potrivit clauzelor contractuale, în cazul în care societatea asigurată intra în încetare de plăți, contractul de asigurare se rezilia de plin drept, fără îndeplinirea vreunei formalități. O astfel de clauză a intrat în vigoare din momentul semnării de către părți a contractului de asigurare și în același moment practic, contractul era reziliat de plin drept deoarece societatea reclamantă era deja în încetare de plăți și chiar declanșase formalitățile pentru . insolvență.
În aceste condiții este de înțeles, dincolo de orice dubiu, faptul că pârâta nu ar fi încheiat cu reclamanta contractul de asigurare, dacă ar fi cunoscut că aceasta se află deja în încetare de plăți de aproape 3 ani de zile (2009-2012). Pe de altă parte reclamanta care a semnat contractul și a luat la cunoștință clauzele contractuale nu a înștiințat nici un moment nici pe brokerul de asigurări și nici societatea asiguratoare (pârâta) că se află deja în încetare de plată, pentru ca aceasta din urmă să-și exprime un punct de vedere în sensul continuării sau nu a contractului în aceste condiții. Faptul că nu a încunoștințat reclamanta nici pe pârâtă și nici pe chemata în garanție despre declanșarea procedurii de insolvență, rezultă din răspunsul la interogatoriu –întrebarea 3 (f.245 vol. II), prin care reclamanta susține numai că „a răspuns la toate întrebările brokerului” și doar atât, fără a indica expres situația sa privind încetarea de plăți.
Mai mult, pârâta după ce a fost încunoștințată de societatea de brokeraj asupra încheierii deja a poliței de asigurare, a solicitat acesteia denunțarea contractului și restituirea sumei reprezentând contravaloarea primei de asigurare, ceea ce dovedește că nu a intenționat nici un moment să încheie un contract de asigurare cu o societate aflată în procedură de insolvență.
Astfel, potrivit art. 2204 N.C.civ. „În afară de cauzele generale de nulitate, contractul de asigurare este nul în caz de declarație inexactă sau de reticență făcută cu rea-credință de către asigurat cu privire la împrejurări care, dacă ar fi fost cunoscute de către asigurator, l-ar fi determinat pe acesta să nu își dea consimțământul ori să nu îl dea în aceleași condiții, chiar dacă declarația sau reticența nu a avut influență asupra procedurii riscului asigurat.”
Potrivit acestui text de lege, în cazul contractului de asigurare intervine nulitatea acestuia (este expres prevăzută de lege) atunci când asiguratul a făcut o declarație inexactă sau nu a declarat tot ce știe legat de clauzele contractuale, manifestare făcută cu rea-credință. În cazul de față reclamanta a fost reticentă în a declara faptul că se află în încetare de plăți și chiar introdusese cererea de deschidere a procedurii de insolvență. Această lipsă a informării privind încetarea de plăți este făcută cu rea-credință deoarece reclamanta, la o simplă lecturare a condițiilor contractuale, ar fi înțeles fără cunoștințe juridice avansate că, polița de asigurare din chiar momentul semnării contractului nu putea să-și producă efectele juridice a unui contract de asigurare (art. 5.6 din condițiile contractuale) și că asiguratorul nu ar fi contractat în situația în care ar fi cunoscut starea de insolvență a societății reclamante.
În aceste condiții, instanța reține că reclamanta a omis cu rea-credință să dezvăluie pârâtei starea de incapacitate de plăți în care se afla, pentru că altfel societatea asiguratoare nu ar fi contractat, sens în care societatea pârâtă s-a manifestat imediat după aflarea semnării poliței de către societatea de brokeraj, prin refuzul de încasare a primei de asigurare și notificarea imediată de reclamantei.
În consecință, instanța va admite cererea reconvențională formulată de pârâtă și va anula contractul de asigurare intervenit între părți, având în vedere incidența în cauză a dispozițiilor art. 2204 N.C.civ. privind nulitatea contractului de asigurare pentru vicierea consimțământului prin reticență. D. urmare, instanța va repune părțile în situația anterioară contractului.
Potrivit art. 1251N.C.civ. orice nulitate privind vicierea consimțământului este considerată nulitate relativă. În cauză s-a produs vicierea consimțământului pârâtei prin lipsa unei informări din partea reclamantei privind starea acesteia de insolvență. Instanța apreciază că deși pârâta a solicitat constatarea nulității absolute în petitul cererii reconvenționale, la finalul acestei cereri a solicitat anularea contractului de asigurare, adică incidența unei nulități relative, motiv pentru care se poate pronunța asupra acestei nulități.
2. Având în vedere, soluția adoptată pentru cererea reconvențională, instanța va constata că a rămas fără obiect cererea principală, deoarece titlul în baza căruia se solicitau aceste despăgubiri a fost declarat nul. Astfel, nu se mai impune o analiză a celorlalte clauze contractuale privind existența riscului, a întinderii despăgubirii sau a incidenței clauzelor de excludere.
3. De asemenea, cererea de chemare în garanție urmează să fie respinsă ca rămasă fără obiect, deoarece cât timp pârâta nu a fost obligată la vreo despăgubire față de reclamantă, nu are ce să ceară ca despăgubire de la chemata în garanție.
4. Cu privire la cererea de intervenție în interes propriu formulată de C. C., instanța constată că pentru aceasta s-a admis la termenul din 19.06.2014 excepția netimbrării cererii. În aceste condiții având în vedere și dispozițiile art. 33 din OUG 80/2013 privind taxa de timbru, instanța va anula cererea de intervenție ca netimbrată.
În baza art. 274 C.p.civ. vechi, partea care cade în pretenții este obligată să suporte toate cheltuielile de judecată. În cauză, având în vedere modul de soluționare a cererilor, reclamanta este parte căzută în pretenții care trebuie să achite pârâtei cheltuielile de judecată, respectiv suma de reprezentând onorarii de expert, taxa de timbru și timbru judiciar (onorarii de expert -501,70 lei+501,70 lei+500 lei+600 lei+2000 lei+1500 lei+200 lei+ timbraj 37.830,14 lei+5 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea reconvențională formulată de pârâta . - Sucursala G. în contradictoriu cu reclamanta . SRL prin lichidator judiciar Feniks MD SPRL și în consecință:
- anulează contractul de asigurare bunuri ._ și repune părțile în situația anterioară semnării contractului.
- obligă pe . SRL la plata către . - Sucursala G. a sumei de 43.638,54 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Respinge cererea având ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâta . - Sucursala G., ca rămasă fără obiect.
Respinge cererea de chemare în garanție având ca obiect „pretenții” formulată de pârâta . - Sucursala G. în contradictoriu cu chemata în garanție . Asigurare SRL, ca rămasă fără obiect.
Anulează cererea de intervenție principală formulată de C. C., ca netimbrată.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din azi 04.12.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
D. M. O. A. I.
Red. D.M.O.
Tehnored. AI
5 ex/08.12.2014
comunicat 3 ex/09.12.2014
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 201/2014. Tribunalul GALAŢI | Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... → |
|---|
