Acţiune în constatare. Sentința nr. 1236/2014. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1236/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 16292/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIA A II-A CIVILA
DECIZIA CIVILĂ Nr. 316/2014
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. L.
Judecător P. P.
Judecător R. M.
Grefier G. G.
Pentru astăzi fiind amânată judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1236/03.04.2014 privind pe recurenții N. V. și N. M. domiciliați în G. . . în contradictoriu cu intimata R. B. S.A. cu sediul în București, Calea Florească Clădirea Sky Tower nr. 246C, având ca obiect „acțiune în constatare”.
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea din data de 30.10.2014 și 06.11.2014, care face parte integrantă din prezenta, instanța, în urma deliberării avute a pronunțat următoarea decizie:
TRIBUNALUL
Deliberând, în condițiile art. 256 din codul de procedură civilă asupra recursului de față, a reținut următoarele:
- Hotărârea instanței de fond - Judecătoria G. dosar nr._/233/2012
- Soluția
Prin Încheierea civilă nr. 1236 din 3 aprilie 2014 pronunțată de Judecătoria G. a fost respinsă cererea avand ca obiect acțiune in constatare formulata de reclamanta N. V. si N. M., domiciliati in G., ., ., . A. R., cu sediul in G., ., ., in contradictoriu cu pârâta S.C. R. B. S.A. București, cu sediul in București, piața Charles de Gaulle nr.15, sector 1 ca neîntemeiată.
1.2 Considerentele
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în fapt, între pârâta S.C. R. B. S.A. București, în calitate de împrumutător, și reclamanta N. V., în calitate de împrumutat, s-a încheiat Contractul de credit nr. RFI_/18.08.2008, prin care reclamanta a fost împrumutată cu suma de 100.156 CHF, pe o perioadă de 264 luni (filele 5-7).
La încheierea contractului, reclamantei i s-a înmânat graficul de rambursare, care conținea principalul, dobânda, comisionul de administrare și suma totală lunară de achitat de către acesta (filele 8-9).
Reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 3 pct. 3.14 din contractul încheiat cu pârâta, întrucât o consideră abuzivă. Totodată, solicită și restituirea sumei de încasată de bancă cu titlu de comision de administrare.
Potrivit art. 3 pct. 3.14 din Contractul de credit nr. RFI_/18.08.2008, ”Pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de aceasta în baza contractului de credit, Împrumutatul datorează lunar Băncii un comision de administrare de 0,15% ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadenței fiecărei rate lunare. Începând cu al doilea an de creditare, în funcție de politica de credite a Băncii, de evoluția pieței de credit sau de serviciul datoriei Împrumutatului, Banca poate renunța la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare în curs. Decizia Băncii de renunțare la încasarea comisionului va fi comunicată în scris Împrumutatului până la data scadenței primei rate aferente anului respectiv de creditare. Banca va analiza anul oportunitatea renunțării la încasarea comisionului de administrare”.
În drept, potrivit art. 4 din Legea 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;
b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Clauzele referitoare la dobânzi și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate.
Potrivit definițiilor cuprinse la art.3 lit. g și i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE:
(g) „costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să Ie suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale...".
(i) dobânda anuală efectivă înseamnă costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului...".
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale a fost necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe.
Cu privire la negocierea clauzelor contractuale, art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți, pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Instanța a reținut că prin contractul de credit care face obiectul prezentei cauze, a fost refinanțat un alt credit pe care reclamanta îl contractase la aceeași bancă în anul 2007.
Reclamanta afirmă în motivele cererii de chemare în judecată că a contractat acest credit în considerarea caracterului avantajos al dobânzii anuale, respectiv 5,5%. Așadar, reclamanta a urmărit încheierea unui contract de credit în condiții mai avantajoase decât contractul anterior pe care l-a refinanțat.
Este adevărat că contractele de credit bancare au un caracter prestabilit (o parte din condiții fiind stabilite de normele legale în vigoare), însă este greu de crezut că pârâta a impus reclamantei contractarea unui credit pe care nu și l-a dorit în mod real, într-un cuantum total al ratei lunare pe care nu și-l permitea.
Instanța nu a putut reține susținerile reclamantei potrivit cărora pe parcursul derulării contractului a avut reprezentarea condițiilor de creditare, fiind indusă intenționat în eroare de comisionul de administrare de 0,15% calculat la soldul creditului.
Astfel, această clauză este prevăzută în contract, fiind formulată în termeni foarte clari și preciși, nefiind necesare cunoștințe de specialitate pentru a le înțelege. Mai mult, cuantumul lunar al acestui comision este inclus în graficul pe care reclamanta l-a primit odată cu contractul de credit, grafic în care era prevăzută și dobânda anuală efectivă (D.) de 7,78%, care includea și comisionul de administrare de 0,15%.
De asemenea, nu s-a putut reține că stipularea în contract a posibilității băncii de a renunța la comisionul de administrare, chiar dacă această posibilitate depindea doar de voința comerciantului ori de anumite împrejurări incerte ar imprima clauzei un caracter abuziv deoarece această posibilitate nu creează nici un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului. Simplele renunțări din partea prestatorului de servicii la drepturile recunoscute lui prin contract, lipsite de orice contraprestație din partea consumatorului și chiar condiționate de elemente incerte ori doar de voința prestatorului nu pot prezenta un caracter abuziv tocmai datorită lipsei contraprestației pretinse consumatorului în schimbul respectivei renunțări.
Totodată, instanța a reținut că deși nu sunt aplicabile contractului de credit care face obiectul cauzei, prin dispozițiile art. 36 din OUG 50/2010 se prevede expres posibilitatea băncilor de a percepe comision de administrare.
Astfel, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.
Nu au putut fi primite nici susținerile reclamantei potrivit cărora comisionul de administrare ar masca o dobândă ascunsă.
Potrivit art. 36 alin. 3 din OUG 50/2010, Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.
În cuprinsul contractului s-a menționat în mod expres pentru ce servicii se plătește comisionul de administrare, iar acest comision a fost prevăzut în mod distinct în graficul de rambursare.
Mai mult, acest comision a fost perceput la soldul curent al creditului și nu la soldul inițial, astfel încât el este în concordanță cu dispozițiile legale.
Pentru aceste motive, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a considera că clauza referitoare la comisionul de administrare reprezintă o clauză abuzivă.
Având în vedere aceste considerente instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Prin Încheierea din 29.10.2014 din oficiu, instanța a admis îndreptarea de eroare materială în sensul că denumirea corectă nu este Încheierea nr. 1236 ci sentința numărul 1236.
2.Recursul declarat la data de 19.06.2014 exercitat în termenul legal de reclamanții N. V. și N. M. prin care au solicitat admiterea recursului formulat și modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii acțiunii conform solicitărilor din petitul acesteia.
2.1 Motive
Într-o primă critică se susține în esență că hotărârea pronunțată este nelegală întrucât încalcă dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, respectiv art. 4 alin. 1, 2, 3 deoarece:
Contractul încheiat este unul preformulat, standard, clauzele lui nefiind negociate de părți, iar pârâta nu a făcut dovada negocierii clauzei contractuale; s-a făcut dovada existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, întrucât valoarea comisionului de administrare a fost, inițial, aproape cât valoarea ratei de credit și cât o treime din valoarea dobânzii practicate, iar la acest moment, valoarea comisionului de administrare reprezintă jumătate din valoarea de credit, însă tot o treime din valoarea dobânzii.
Totodată se susține că se încalcă dispozițiile art. 1010 din Codul Civil, renunțarea la comisionul de administrare ținând exclusiv de voința pârâtei și de asemenea încalcă dispozițiile art. 1 din Codul Civil, în motivare făcându-se referire la un text de lege care nu este aplicabil contractului încheiat între părți respectiv la OUG nr. 50/2010.
Criticile vizând hotărârea primei instanțe privind reținerea de către aceasta că nu este îndeplinită condiția cu privire la negocierea clauzelor contractuale vizează faptul că, în condițiile în care prin apărările formulate pârâta a recunoscut în mod expres că „ negocierea, ca fază precontractuală, nu este obligatorie” iar pe de altă parte pârâta nu a făcut nicio dovadă a negocierii clauzelor contractuale, deși potrivit prevederilor art. 4 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 acesteia îi revenea sarcina probei, în mod nelegal și pe baza unor argumente pur subiective, de genul „ este greu de crezut că pârâta a impus reclamantei contractarea unui credit” a apreciat instanța de fond că în cauză nu a fost îndeplinită condiția nenegocierii clauzei.
Recurenții au arătat totodată că instanța de fond a înlăturat cele arătate de reclamanți în acțiunea introductivă referitor la existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților reținând că „ nu se poate reține că stipularea în contract a posibilității băncii de a renunța la comisionul de administrare, chiar dacă această posibilitate depindea doar de voința comerciantului ori de anumite împrejurări incerte ar imprima clauzei un caracter abuziv deoarece această posibilitate nu creează niciun dezechilibru între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului. Simplele renunțări din partea prestatorului de servicii la drepturile recunoscute lui prin contract, lipsite de orice contraprestație din partea consumatorului și chiar condiționate de elemente incerte ori doar de voința prestatorului nu pot prezenta un caracter abuziv tocmai datorită lipsei contraprestației pretinse consumatorului în schimbul respectivei renunțări”.
Ori, în opinia recurenților reținerea în acest sens, a instanței de fond este eronată dat fiind că prin contractul încheiat între părți, la data de 18.08.2009 s-a prevăzut posibilitatea că „ începând cu al doilea an de creditare, în funcție de politica de credite a băncii, de evoluția pieței de credit sau de serviciul datoriei Împrumutatului, banca să renunțe la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare în curs”.
Astfel contraprestația din partea consumatorului există, fiind reprezentată în acest caz de comisionul de administrare, perceperea lunară a comisionului de administrare credit reprezentând în fapt, practicarea unei dobânzi ascunse, în condițiile în care, deși reclamanții achită lunar o dobândă menită să acopere costul creditului, în sarcina lor s-a reținut și obligația de a achita aceste sume.
Precizează recurenții că au învederat instanței de fond că atitudinea abuzivă a pârâtei este atestată chiar de conținutul adresei nr. 2545/25.05.2012 emisă de R. B. A. Vânzări Retail și Distribuție, Direcția Dezvoltare Vânzări și Service prin care pârâta a precizat că: „ având în vedere activitatea efectivă desfășurată de bancă pentru realizarea acestor operațiuni, bonitatea fiecărui client… banca analizează oportunitatea de a da curs clauzei contractuale, că: „… reiterăm preocuparea noastră de analiză a oportunității de a renunța în viitor la acest comision”, în finalul adresei se precizează să solicitarea de renunțare la comisionul lunar de administrare” nu poate fi soluționată favorabil de către R. B.”.
Recurenții au arătat totodată că instanța de fond nu a analizat aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 1010 din Codul Civil deși renunțarea la comisionul de administrare ține exclusiv de voința pârâtei.
Întâmpinarea
Intimata R. B. SA pe calea întâmpinării a solicitat respingerea recursului declarat în cauză ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței recurate.
Referitor la primul punct din cererea de recurs privind faptul că părțile nu au negociat clauzele contractuale și crearea unui dezechilibru semnificativ între părți nu sunt fondate dat fiind că procedura internă a băncii permite primirea solicitării de la client și comunicarea deciziei către aceasta urmare analizării solicitării, în cauza de față recurenta a ales un anumit produs dintre cele oferite de bancă.
În opinia intimatei chiar dacă se folosesc contracte preformulate, obiectul contractului și costul produsului achiziționat reprezintă un criteriu de selecție atât a produsului cât și a comerciantului, iar acordul consumatorului la contractare se dă tocmai în considerarea acestor aspecte. Cu alte cuvinte, preformulat nu este echivalent cu lipsa de negociere.
Referitor la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților intimata arată că nu sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 pentru a putea fi reținut caracterul abuziv al clauzei prevăzută la art. 3, cpt. 3.14, dat fiind că niciun text de lege nu impune băncilor criterii de cuantum și conținut în stabilirea prețurilor ce urmează a fi percepute consumatorilor pentru produsele de credit, ci doar obligația de a specifica toate criteriile datorate pentru respectivul credit, acestea fiind cunoscute încă de la început, atât ca denumire cât și ca valoare.
Privitor la dispozițiile art. 1010 din Codul Civil invocate de recurenții-reclamanți precizează intimata că acestea nu sunt aplicabile în cauză.
Arată intimata în primul rând, că posibilitatea rezervată a băncii de a renunța la comisionul de administrare nu reprezintă o condiție potestativă dat fiind că perfectarea contractului de credit nu a depins de această renunțare și în al doilea rând pentru că obligația de plată a comisionului de administrare să fie nulă în condițiile art. 1010 din Codul Civil ar fi însemnat să existe o condiție potestativă din partea debitoarei obligației de plată, or această posibilitate este prevăzută în favoarea creditorului și totodată nu reprezintă o condiție a contractului.
În opinia intimatei urmează a fi înlăturate și criticile conform cărora hotărârea ar fi fost dată cu aplicarea greșită a legii pe motiv că ar fi fost motivată pe dispozițiile OUG nr. 50/2010 dat fiind că argumentele hotărârii instanței de fond încheiate pe act normativ prin care a fost transpusă în legislația națională Directiva 2008/48/CEE privind contractele de credit pentru consumatori sunt corecte, deoarece acest act normativ vine să confirme legalitatea clauzei contractuale privitoare la comisionul de administrare în condițiile în care la data încheierii contractului de credit nu exista vreo dispoziție legală care să interzică perceperea comisionului de administrare ci se interzicea doar majorarea comisioanelor existente și introducerea de noi comisioane decât cele menționate în contract.
Intimata R. B. precizează că în cauză sunt incidente următoarele dispoziții legale: art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 act normativ care a transpus în dreptul național Directiva nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, art. 3 lit. g și i din Directiva 2008/48/CEE, această directivă fiind transpusă în dreptul național prin OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
Probe: Părțile nu au solicitat probe noi în condițiile art. 305 din Codul de Procedură Civilă.
Analiza Tribunalului G.- Secția a II a Civilă.
Prin acțiunea introductivă la data de 23.08.2012 reclamanții N. V. și N. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâta R. B. constatarea nulității absolute a clauzei prevăzută la art. 3 pct. 3.14 in contractul de credit nr. RFI_/18.08.2008, obligarea pârâtei la plata sumei de 6.585,28 CHF și a dobânzii legale calculată la aceasta, sumă care reprezintă comision de administrare de 0,15% aplicabil la soldul creditului achitat până la această dată precum și a sumelor ce vor fi achitate ulterior promovării prezentei acțiuni, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
La termenul de judecată din data de 14.02.2014 reclamanții au majorat pretențiile celui de-al doilea capăt de cerere la suma de 8458,94 CHF, sumă calculată până la 1.10.2014.
Prin Încheierea nr. 1236/03.04.2014 și Încheierea de îndreptare eroare materială din 29.10.2014 în sensul că denumirea corectă este Hotărâre în loc de Încheiere, Judecătoria G. a respins acțiunea ca nefondată.
Prin încheierea din ședința publică din data de 04 octombrie 2013 prima instanță a respins excepția netimbrării invocată de intimata –pârâtă considerând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 15 alin. 1 lit. j din Legea nr. 146/1997 raportat la obiectul cauzei ce are ca temei de drept Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori precum și excepția precripției dreptului la acțiune.
În motivarea soluției de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune cu referire la capătul de cerere privitor la restituirea sumelor reprezentând comision de administrare instanța de fond a reținut că este adevărat faptul că acțiunea având ca obiect restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic anulat este prescriptibilă. Termenul de prescripție curge de la momentul nașterii dreptului la acțiune, însă în cauză, termenul general de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data constatării de către instanță a caracterului abuziv al clauzei și a anulării acesteia. Una din consecințele anulării clauzei este repunerea părților în situația anterioară. Momentul anulării clauzei îl constituie începutul termenului de prescripție de 3 ani.
În aceste condiții, pentru că instanța nu constatase nulitatea clauzei încă, nu a început să curgă termenul de prescripție, așa încât excepția prescripției nu a fost considerată a fi întemeiată, fiind respinsă.
Prin Încheierea nr. 1236/03.04.2014 s-a constata ca fiind Hotărâre conform Încheierii de îndreptare eroare materială din data de 29.10.2014 prima instanță a reținut că acțiunea de față este nefondată în considerarea acestei hotărâri reținând în esență, faptul că nu este lovită de nulitate absolută clauza 3 pct. 3.14 din contractul încheiat cu pârâta nefiind incidente dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori republicată.
Recursul promovat de recurenții-reclamanți N. V. și N. M. este fondat pentru următoarele motive:
Instanța de fond când o interpretare formală clauzelor contractuale cu care a fost învestită în sensul că acestea produc efecte doar în favoarea băncii, fără a realiza o interpretare teleologică a acestora.
Astfel, instanța de fond judiciar, ținând cont de dispozițiile art. 304 ind. 1 din Codul de Procedură Civilă și art. 304 pct. 9 din Codul de Procedură Civilă vechi constată că recursul este admisibil prin reanalizarea acțiunii prin prisma prevederilor legale și a celor comunitare în vigoare până la acest moment:
Referitor la capătul de cerere prin care recurenta a solicitat instanței de fond constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute la art. 3 pct. 3.14 din contractul de credit din data de 18.08.2008, constată că această clauză prevedea următoarele:
Pentru monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului precum și a îndeplinirii oricăror altor obligații asumate de către acesta în baza contractului de credit, Împrumutatul datorează lunar băncii un comision de administrare de 0,15% ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadenței fiecărei rate lunare. Începând cu al doilea an de creditare, în funcție de politica de credite a băncii de evoluția ratei de credit sau de serviciul datoriei împrumutatului banca poate renunța la încasarea comisionului de administrare pentru anul creditar în curs.
Recurenta N. V. a notificat banca urmare a faptului că în urma derulării contractului nu a fost în situația neplății, solicitând practic de a beneficia de protecția prevăzută la art. 3 pct. 3.14 în favoarea băncii, echilibrul contractual a fost deteriorat dat fiind că banca din oficiu ar fi trebuit să purceadă la o atari analiză, începând cu al doilea an de creditare ( potrivit clauzei din art. 3 pct. 3 .12).
În ceea ce privește clauzele cuprinse la art. 6.2 din contract care stabilesc obligația împrumutatului de a plăti un comision lunar de administrare de 0,15% din soldul creditului sunt abuzive datorită nivelului ridicat al acestui cost, care reprezintă aproximativ 40% din dobânda lunară dar și prin prisma condițiilor în care banca poate renunța la perceperea lui.
Referitor la clauza prevăzută la art. 6,2 pârâta a arătat că comisionul de administrare credit este perceput în mod legal de bancă acesta nefiind un comision de administrare cont. S-a mai arătat că împrumutata a semnat atât contractul de credit cât și actul adițional fără nicio obiecție acceptând produsul băncii în forma în care i-a fost prezentat.
La art. 6.2 din contract, s-a stipulat ca "pentru monitorizarea de către banca a utilizării/rambursării creditului, precum si a îndeplinirii oricăror alte obligații asumata de aceasta in baza contractului de credit, împrumutatul datorează lunar băncii un comision de administrare de 0, 15%, ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului; începând cu al doilea an de creditare, in funcție de politica de credite a băncii, de evoluția pieței de credit sau de serviciul datoriei împrumutatului, banca poate renunța la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare in curs. Decizia băncii de renunțare la încasarea comisionului va fi comunicata in scris împrumutatului pana la data scadentei primei rate aferente anului respectiv de creditare; banca va analiza anual oportunitatea renunțării la încasarea comisionului de administrare".
Instanța constata ca acest contract de credit bancar intră sub incidența Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori, întrucât împrumutații au calitatea de consumatori, iar banca pe aceea de comerciant.
Potrivit art. 4 din Legea 193/2000,o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creeaza, în detrimentul consumatorului si contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților.
Potrivit art. 1 lit. a din Anexa la Lege, cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care sa fie precizat in contract.
Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor in temeiul cărora un furnizor de servicii financiare iși rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorata acestuia din urma sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabila, daca exista o motivație întemeiată, in condițiile in care comerciantul este obligat sa informeze cat mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante si acestea din urma au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat asupra posibilității instanțelor naționale de a analiza caracterul abuziv al unor clauze contractuale care privesc noțiunile de obiect al contractului si de preț reținând ca instanțele judecătorești au posibilitatea de a analiza caracterul abuziv al unei clauze chiar si atunci când aceasta vizează obiectul principal sau prețul unui contract. De asemenea, in analiza aceleași probleme de drept, CJUE s-a pronunțat si prin Hotararea Oceano Grupo Editorial SA v Rocio Murciano Quintero, C-240/1998 prin care a statuat ca instanțele judecătorești sunt obligate sa analizeze chiar si din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale. Din jurisprudența CJUE care in temeiul Constituției si a Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeana, este obligatorie pentru instanțele naționale rezulta ca Directiva 93/13 in transpunerea căreia s-a adoptat in dreptul național Legea 193/2000 vizează protejarea drepturilor consumatorilor care sunt partea slaba in contract având in vedere faptul ca puterea lor de negociere este limitata, ei fiind practic obligați fie sa accepte clauzele impuse de comercianți, fie sa nu încheie contractul.
Din interpretarea art. 4 din Legea 193/2000 rezulta ca pentru ca o clauza sa poata fi considerata abuziva este necesar ca ea sa îndeplinească in mod cumulativ doua criterii: sa fie o clauza standard preformulată si prin introducerea ei sa se creeze un dezechilibru contractual semnificativ intre drepturile si obligațiile partilor.
Instanța retine ca nu se poate susține ca simplul fapt al semnării contractului de către consumatori echivalează cu negocierea clauzelor contractului intre părți. Prin urmare, instanța retine ca această clauză, cat si cea privind comisionul de administrare îndeplinește prima dintre condițiile prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000, fiind, clauze standard preformulate.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție cerută de lege respectiv existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților instanța constata ca deși aceasta nu ar fi abuziva in sine, in măsura in care intimata ar justifica niște costuri legate de administrarea creditului, nu este totuși admis ca anumite obligațiile ale băncii sa fie transferate in sarcina consumatorului.
Astfel, instanța constata ca intimata nu a justificat in niciun fel de ce după primul an de creditare a decis sa mențină comisionul de administrare deși prin contract s-a obligat sa analizeze anual oportunitatea menținerii acestuia si sa-i comunice consumatorului decizia privind menținerea sau renunțarea la comision. Tocmai faptul ca, in concret, banca nici măcar nu i-a comunicat clientului justificarea menținerii comisionului, învederează instanței caracterul abuziv al acestei clauze in partea ce privește menținerea discreționară a comisionului de administrare după primul an de creditare. Prin urmare, instanța constata ca această clauză este abuziva in măsura in care i-a permis băncii sa mențină in mod discreționar comisionul de administrare după împlinirea unui an de la data încheierii contractului.
Având în vedere cele expuse mai sus, instanța urmează a constata aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de Procedură Civilă în sensul admiteri recursului cu consecința admiterii acțiunii referitor la constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute de art. 3 pct. 3.12 din contractul încheiat între părți la data de 18.08.2008.
Totodată urmează a constata admisibilitatea și a celui de-al doilea capăt de cerere din acțiunea introductivă privind obligarea băncii la restituirea sumei cu titlu de comision de administrare „ începând cu al doilea an de creditare” conform clauzei contractuale și până la ultima rată plătită anterior pronunțării prezentei hotărâri”.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1236/03.04.2014 privind pe recurenții N. V. și N. M. domiciliați în G. . . în contradictoriu cu intimata R. B. S.A. cu sediul în București, Calea Florească Clădirea Sky Tower nr. 246C, având ca obiect „acțiune în constatare”.
Modifică în totalitate sentința atacată în sensul că admite acțiunea.
Constată nulitatea absolută a clauzei prevăzute de art. 3 pct. 3.14 din contractul de credit nr. RF_ din 18.08.2008 încheiat cu pârâta.
Dispune restituirea sumei plătită cu titlu de comision de administrare începând cu 19.10.2009 și până la 01.10.2014.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Noiembrie 2014.
Președinte, S. L. | Judecător, P. P. | Judecător, R. M. |
Grefier, G. G. |
Red. RM/23.02.2015
Dact. Gg/02 ex/23.02.2015
| ← Radieri ca urmare a dizolvării. Sentința nr. 136/2014.... | Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... → |
|---|
