Pretenţii. Sentința nr. 16/2014. Tribunalul GALAŢI

Sentința nr. 16/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 09-01-2014 în dosarul nr. 8416/121/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

(*operator de date cu caracter personal nr. 2949)

SECȚIA A II-ACIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 16

Ședința publică din data de 09.01.2014

PREȘEDINTE: D.-M. O.

GREFIER: A. I.

La ordine fiind soluționarea cererii de restituire cauțiune în cauza ce are ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta S. A. - REASIGURARE ASTRA SA, cu sediul în București, .. 3, .. 10, sector 3, în contradictoriu cu pârâta . SA, cu sediul în B., ., nr. 18, județul B..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, se prezintă reclamanta prin consilier juridic G. L., în baza împuternicirii de reprezentare juridică pe care o depune la dosar, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că dosarul se află la primul termen de judecată, după care;

Tribunalul, din oficiu, invocă necompetenței materiale a Tribunalului G., motivat de faptul că, recipisa a cărei restituirea se solicită a fost depusă al Curtea de Apel G. pentru soluționarea cererii de suspendare a hotărârii nr. 2240/20.05.2011 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, hotărârea atacată cu apel și acordă cuvântul asupra excepției invocate.

Reclamanta prin consilier juridic solicită admiterea excepției.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 29.11.2013 sub nr._, reclamanta S.C. A.-Reasigurare Astra S.A. a solicitat instanței să se dispună pronunțarea unei încheieri prin care:

- să se dispună restituirea cauțiunii în temeiul art. 723 ind.1 al.3 C.p.civ. vechi, cauțiune în sumă de 55.366 lei consemnată la CEC sub nr._/1 din 29.09.2011.

În motivarea cererii, s-a arătat că, hotărârea a cărei suspendare a solicitat-o a rămas irevocabilă prin respingerea recursului pronunțat prin Decizia nr.3450/18.09.2012 de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 723 ind.1 al.3 C.p.civ. vechi.

Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru fiind o cerere de eliberare a unui înscris deținut de instanță pentru părți la Grefă.

La ultimul termen de judecată instanța a pus în discuție excepția de necompetență materială a Tribunalului G., având în vedere faptul că recipisa a cărei restituirea se solicită a fost depusă al Curtea de Apel G. pentru soluționarea cererii de suspendare a hotărârii nr. 2240/20.05.2011 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, hotărârea atacată cu apel.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În baza art. 1591 C.p.civ. instanța este obligată să-și verifice din oficiu competență la primul termen de judecată, motiv pentru care instanța a pus în discuția părților excepția de necompetență materială a Tribunalului G., având în vedere instanța care a soluționat pe fond cererea și care a primit spre conservare recipisa privind cauțiunea în litigiu.

Cu privire la excepția invocată, instanța reține că în cauză eliberarea recipisei CEC primită spre conservare la Grefa instanței este o cerere necontencioasă, neurmărindu-se stabilirea în contradictoriu între părți a unui drept sau a unei obligații.

Potrivit art. 332 C.p.civ. vechi „Cererile necontencioase care sunt în legătură cu o lucrare sau o pricină în curs la o instanță sau pe care aceasta a dezlegat-o, ori dacă au ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în depozitul unei instanțe, se vor îndrepta la acea instanță.” În cauză obiectul cererii îl reprezintă eliberarea unui înscris privind valori aflate în depozitul Curții de Apel G..

Ca urmare, Tribunalul G. nu poate dispune eliberarea unei valori aflate în depozitul și evidența altei instanțe, ci numai instanța - Curții de Apel G. depozitara înscrisului poate dispune asupra cererii.

Față de aceste considerente instanța urmează să admită excepția și să decline competența materială de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel G..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență materială a Tribunalului G..

Declină cererea de eliberare recipisă formulată de reclamanta S.C. A.-Reasigurare Astra S.A., cu sediul în București, .. 3, .. 10, sector 3, în contradictoriu cu pârâta . SA, cu sediul în B., ., nr. 18, județul B., în favoarea Curții de Apel G..

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică astăzi 09.01.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

D. M. O. A. I.

Red. D.M.O.

Tehnoredact.A.I.

2 ex/14.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 16/2014. Tribunalul GALAŢI