Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Sentința nr. 30/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 30/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 1681/95/2014/a1
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința nr. 30/2015
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. L. T.
Grefier A. L. L.
Pe rol fiind judecarea cererii pentru antrenare răspundere patrimonială formulată de lichidatorul judiciar S. S., împotriva pârâtei T. S., fostul administrator al debitoarei ..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns practician în insolvență C. M., pentru lichidatorul judiciar S. S., lipsă fiind pârâtul.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care constatându-se cererea în stare de judecată, s-a acordat cuvântul .
Practician în insolvență M. L. a solicitat admiterea cererii, așa cum fost formulată.
JUDECĂTORUL - SINDIC,
Asupra cererii de față, constată și reține următoarele,
Prin acțiunea înregistrată la data de 3 decembrie 2014, lichidatorul judiciar S. S. a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a pârâtului T. S., fostul administrator al debitoarei ., pentru suma de 164.720lei, reprezentând o parte din pasivul debitorului, în temeiul disp.art.138 lit.d și e din Legea 85/2006.
Acțiunea a fost înregistrată sub nr._, cu prim termen de judecată la data de 19 ianuarie 2015.
În motivarea cererii, lichidatorul judiciar a arătat că,prin entința nr. 634 din 12.05.2014 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței debitoarei ., administrator judiciar fiind numită societatea S. S..
În calitate de administrator judiciar a întreprins următoarele acțiuni: am notificat deschiderea procedurii insolvenței debitorului la adresa cunoscută și înregistrată la Registrul Comerțului Gorj (plic retur cu mențiunea destinatar mutat de la adresă), creditorului . SRL și creditorului AJFP Gorj.
De asemenea a publicat notificarea cu privire la deschiderea procedurii de insolvență în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI nr._/30.05.2014) și la ziarul B. din 03.06.2014. Notificarea privind deschiderea procedurii de insolvență a mai fost comunicată potențialilor creditori bugetari: AJOFM Gorj, ITM Gorj, AAAS București și potențialilor creditori CEZ Vânzare și GDF Suez.
Prin adresa nr._/02.06.2014 emisă de Consiliul Local Tg-J., s-a comunicat faptul că societatea nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri mobile și imobile declarate.
Cu privire la prevederile art. 36 din Legea 85/2006 a notificat următoarele banci: Credit Europe Bank, Alpha Bank, CEC Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, Intesa Sanpaolo Bank, Unicredit Tiriac Bank, Trezoreria Tg-J., BRD Suc Tg-J., BCR.
A întocmit și depus la dosarul cauzei Tabelul Preliminar al creanțelor și tabelul definitiv, acestea fiind publicate în BPI nr._/09.07.2014 și respectiv BPI nr._/22.07.2014.
Prin Sentința nr. 1247/13.10.2014 s-a dispus . simplificată de faliment, lichidator judiciar fiind numita societatea S. S.. Ca urmare a deschiderii procedurii de faliment lichidatorul judiciar a notificat creditorii cunoscuți cu privire la acest aspect și de asemenea a notificat debitoarea cu privire la depunerea documentelor prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 (plic retur cu mențiunea avizat, reavizat, expirat termen de păstrare). Notificarea deschiderii procedurii de faliment a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr._/23.10.2014 și a fost de asemenea publicată în Ziarul B. din 27.10.2014.
Până în prezent documentele contabile ale debitoarei nu au fost depuse, nici un reprezentant al societății debitoare neprezentându-se cu ele. Din acest motiv documentele care au stat la baza examinării activității debitorului și întocmirii de către lichidatorul judiciar a raportului amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului au fost bilanțurile contabile de pe site-ul Ministerului Finanțelor. Analiza economico-finanaciară a . s-a facut pe baza bilanțurilor contabile la data de 31.12.2010, 31.12.2011, acesta fiind și ultimul depus de către debitoare, publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe.
Conform bilanțului la data de 31.12.2011 situația se prezintă astfel: Active imobilizate – 1.888 lei; Active circulante – 162.832 lei din care: Stocuri – 67.208 lei; creanțe – 94.256 lei; casa și conturi la bănci – 1.368 lei.
Activele imobilizate au fost în valoare de 1.888 lei, lichidatorul judiciar neștiind componența acestora dat fiind faptul că documentele contabile ale societății debitoare nu au fost depuse. Activele circulante au fost în cuantum de 162.832 lei fiind compuse din stocuri – 67.208 lei, creanțe – 94.256 lei și casa și conturi la bănci – 1.368 lei.
Aceste active nu au fost valorificate de debitoare în vederea achitării datoriilor fapt ce a condus la acumularea de majorări și penalități atât la bugetul statului cât și față de creditorii chirografari, neplata acestor datorii fiind și principala cauză care a condus la insolvența societății. Având în vedere că administratorul social al debitoarei, domnul T. S. nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar activele societății respectiv, stocul de marfă, situația creanțelor de încasat și sumele din casa și banca societății, arată că sunt îndeplinite elementele constitutive ale condițiilor de atragere a răspunderii materiale a membrilor organelor de conducere în conformitate cu art.138 alin. (1) lit. (e) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
De asemenea faptul că administratorul judiciar nu și-a îndeplinit obligația de a depune situațiile financiare pentru anii 2012 si 2013 la administrația financiară dă notă că acesta nu le-a întocmit și deci asta înseamnă că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea fiind astfel îndeplinite condițiile de antrenare a răspunderii în conformitate cu art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.138 alin.1 lit. (d) si (e) din Legea 85/2006, privind procedura insolvenței.
Judecătorul sindic, examinând cererea de chemare în judecată prin prisma dispozițiilor art. 138 alin. 1 lit. d șie din Legea nr. 85/2006, coroborat cu aspectul că pârâta legal citată nu a înțeles să își formuleze apărările necesare, constată și reține că cererea este întemeiată și va fi admisă ca atare cu următoarea motivare;
Potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. 1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului prin una din faptele expres prevăzute la literele a ) – g), fapte săvârșite cu vinovăție, care să fi determinat starea de insolvență, între fapte și prejudiciu să existe legătură de cauzalitate.
În speță, este evident că nu s-a ținut contabilitatea potrivit legii – faptă prevăzută de art. 138 lit. d) –fapta este săvârșită cu vinovăție de pârât care în exercitarea atribuțiilor ce îi reveneau ca administrator societar trebuia să întreprindă toate măsurile legale pentru ținerea contabilității potrivit legii, între lipsa oricărei contabilități și starea de insolvență este legătură de cauzalitate.
Din probatoriu a rezultat că pârâtul a deturnat sau a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit în mod fictiv pasivul debitoarei, ceea ce a contribuit la starea de insolvență, faptă prevăzută de art.138 lit. e) din Legea nr. 85/2006.
Conform bilanțului la data de 31.12.2011, debitorul figura cu :active imobilizate – 1.888 lei; active circulante – 162.832 lei din care: stocuri – 67.208 lei; creanțe – 94.256 lei; casa și conturi la bănci – 1.368 lei.
Activele imobilizate au fost în valoare de 1.888 lei, lichidatorul judiciar neștiind componența acestora dat fiind faptul că documentele contabile ale societății debitoare nu au fost depuse. Activele circulante au fost în cuantum de 162.832 lei fiind compuse din stocuri – 67.208 lei, creanțe – 94.256 lei și casa și conturi la bănci – 1.368 lei.
Din raportul asupra cauzelor întocmit de lichidatorul judiciar în conformitate cu disp. art. 59 din Legea 85/2006, aprobat de judecătorul sindic, rezultă că pârâtul nu a pus la dispoziția lichidatorului judiciar activele societății respectiv, stocul de marfă, situația creanțelor de încasat și sumele din casa și banca societății, fiind îndeplinite elementele constitutive ale condițiilor de atragere a răspunderii materiale a membrilor organelor de conducere în conformitate cu art.138 alin. (1) lit. (e) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței.
De asemenea faptul că administratorul societar nu și-a îndeplinit obligația de a depune situațiile financiare pentru anii 2012 si 2013 la administrația financiară dă notă că acesta nu le-a întocmit și deci asta înseamnă că nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea fiind astfel îndeplinite condițiile de antrenare a răspunderii în conformitate cu art. 138 alin. 1 lit. d din Legea 85/2006, astfel că starea de insolvență a debitorului a fost cauzată de administratorul societar al debitorului, pârâtul T. S..
In aceste condiții, folosirea activelor societarii in interesul acoperirii datoriilor societarii debitoare ar fi fost acoperitoare pentru îndestularea creditorilor si evitarea stării de insolenta., astfel că se impune admiterea cererii si antrenarea răspunderii materiale a pârâtei T. S., pentru suma de 164.720 lei, reprezentând întreg pasivul cunoscut al debitorului, cererea fiind pe deplin dovedită.
Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor legale menționate;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar S. S., cu sediul în Tg.J., ., județul Gorj, C._, RSP 0024, desemnat să administreze procedura insolvenței împotriva debitoarei ., cu sediul în Tg-J., ..25, . oficiu calcul, camera 9, județul Gorj, CUI_, număr de ordine în registrul comerțului J_, împotriva pârâtului T. S., domiciliat în Tg-J., ..18, ., ..
In temeiul art.138 alin.1 lit.d și e din Legea 85/2006, antrenează răspunderea patrimonială a pârâtei către debitoare, până la acoperirea pasivului de 164.720 lei .
Conexat la dosarul nr._ 14.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2015, la Tribunalul Gorj .
Judecător sindic, Grefier,
A. L. T. L. A. L.
AT./AL.
Ex.5
28 ianuarie 2015
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 452/2015.... | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 424/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|








