Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 258/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 258/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 7750/95/2013/a1
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința Nr. 258/2015
Ședința publică de la 08 Aprilie 2015
Completul compus din:
Judecător – sindic - M. E. Lungănoiu
Grefier C. G.
Pe rol fiind examinarea acțiunii în obligația de a face formulată de lichidatorul judiciar E. C. G. IPURL în cadrul procedurii simplificate a falimentului privind pe debitoarea ., împotriva pârâtei M. L. .
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat practician în insolvență P. E. din partea lichidatorului judiciar, lipsă fiind pârâta .
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, reprezentantul lichidatorului judiciar a depus la dosar concluzii scrise după care se constată cererea în stare de judecată și se acordă cuvântul .
Practician în insolvență P. E. a arătat că documentele financiar –contabile se află în posesia pârâtei întrucât cesiunea părților sociale nu a fost finalizată de aceasta, iar cu privire la mijlocul de transport nu s-a făcut dovada vânzării, nefiind scăzut din evidența fiscală a Primăriei Tg.J. .
De asemenea a arătat că bunul pe care pârâta arată că se află în posesia sa dar a fost sechestrat de AJFP Gorj, acesta face parte din patrimoniul debitoarei și trebuie pus la dispoziția lichidatorului judiciar.
A solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
JUDECĂTORUL – SINDIC
Asupra acțiunii de față,
La data de 25 febr. 2015 a fost înregistrată la dosarul cauzei cererea formulată de lichidatorul judiciar E. C. G. IPURL în cadrul procedurii simplificate a falimentului privind pe debitoarea ., împotriva pârâtei M. L. prin care se solicita obligarea pârâtei să predea documentele financiar-contabile ale debitoarei de la înființare – 2010 și până la 12 febr. 2014 – data intrării în procedura de faliment și de asemenea, să predea mijloacele de transport ale debitoarei: autoturismul marca Volkswagen și Volkswagen Transporter.
În motivarea acțiunii se arată că la cererea creditorului . SA, prin sentința nr. 1672 din 4 dec. 2013 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței și numirea ca administrator judiciar a E. C. G. IPURL .
Ulterior, prin sentința nr. 170 din 12 febr. 2014 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului debitoarei și numirea ca lichidator judiciar a E. C. G. IPURL .
Că, s-a procedat la notificarea debitoarei cu privire la obligația depunerii documentelor prev.de art. 28 din L. 85/2006 și a patrimoniului debitoarei, dar pârâta a refuzat primirea corespondenței sub pretextul că a vânduta societatea, respectiv a cesionat părțile sociale.
Prin notele scrise, pârâta a adus la cunoștința instanței că în iunie 2013 a cesionat părțile sociale și că documentele financiar – contabile ale societății debitoare s-ar afla la numitul D. M. domiciliat în ..
Lichidatorul judiciar cu privire la situația juridică a societății arată că debitoarea a cesionat integral părțile sociale în iunie 2013, iar la data de 30 iulie 2014 AJFP Gorj a declarat opoziție la hotărârea Adunării generale a Asociaților emisă în acest sens și s-a constituit dosarul nr._ la Tribunalul Gorj care a pronunțat sentința nr. 44 din 26 martie 2014 prin care a respins opoziția AJFP Gorj, iar aceasta nu a declarat recurs, iar ORC Gorj nu mai poate face nici o mențiune în Registrul comerțului de modificarea asociați și administratori ai societății întrucât societatea a intrat în procedura falimentului .
Deci, se susține că la data cererii, asociat unic și administrator societar al debitoarei este tot pârâta M. L., cesionarea părților sociale nefinalizându-se, iar documentele contabile trebuie să se afle la sediul oficial al societății și în posesia administratorului societar.
Se impune așadar predarea acestor documente de către pârâtă în vederea stabilirii cauzelor efective care au dus la starea de insolvență a debitoarei, de inspectarea documentelor depinzând completarea raportului cauzal .
În ce privește patrimoniul debitoarei, lichidatorul judiciar a luat legătura cu Primăria Tg.J. care a comunicat că debitoarea figurează în evidențele fiscale cu două mijloace de transport: două autoturisme marca Volkswagen care nu au fost predate .
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar informații ORC cu privire la debitoare, adrese corespondență.
În ședința publică din 8 aprilie 2015, lichidatorul judiciar a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care se solicita admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Pârâta deși legal citată nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
Judecătorul – sindic, analizând cererea de față, apreciază că este întemeiată, urmând să o admită pentru următoarele considerente.
Prin sentința nr. 1672 din 4 dec. 2013 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr._ 13 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitorul . și numirea ca administrator judiciar a E. C. G. IPURL, iar prin sentința nr. 170 din 12 febr. 2014 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului debitoarei și numirea ca lichidator judiciar a E. C. G. IPURL.
Lichidatorul judiciar a procedat la notificarea debitoarei cu privire la obligația depunerii documentelor prev. de art. 28 din L. 85/2006 și a punerii la dispoziție a bunurilor debitoarei pentru inventariere și evaluare, dar pârâta a refuzat primirea corespondenței sub pretextul că a vândut societatea, respectiv a cesionat părțile sociale în iunie 2013 iar documentele financiar – contabile ale societății debitoare s-ar afla la numitul D. M. domiciliat în com. Sutești, ..
Se reține faptul că prin sentința nr.44/26.03.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ a fost respinsă opoziția formulată de reclamanta AJFP Gorj la cesiunea de părți sociale realizată de pârâtă, în calitate de administrator al societății debitoare către numitul D. M., sentință rămasă definitivă prin neapelare.
Prin urmare, chiar dacă a fost respinsă opoziția creditorului la cesiunea de părți sociale, ORC de pe lângă Tribunalul Gorj nu a mai putut face vreo modificare în registrul comerțului cu privire la această cesiune, deoarece fusese deschisă procedura generală a insolvenței, astfel încât, din punct de vedere legal tot pârâta este cea care a rămas cu calitatea de administrator social și deținător al părților sociale, aspect confirmat de altfel de ultimul extras la ORC, din data de 28.08.2014 (aflat la fila 4 a dosarului).
În aceste condiții, pârâta este cea căreia îi revine obligația de a preda lichidatorului judiciar documentele prevăzute de art.28 din Legea nr,85/2006 și de a pune la dispoziția acestuia bunurile societății pentru inventariere ți evaluare.
În condițiile în care documentele solicitate nu se află în posesia pârâtei, tot aceasta este răspunzătoare de redobândirea lor și predarea acestora organelor îndreptățite.
În ceea ce privește bunurile societății, respectiv autoturismele cu care debitoarea figurează în evidențele fiscale, conform adresei Primăriei Tg.J. nr.861/10.01.2014, judecătorul sindic reține că pârâta nu a făcut în vreun mod dovada înstrăinării unuia din ele, acesta nefiind nici scăzut din evidențele fiscale ale Primăriei Tg.J..
În ce privește cel de-al doilea autoturism, faptul că se află sub sechestru instituit de AJFP Gorj nu înseamnă că nu mai face parte din patrimoniul debitoarei, acesta putând fi inventariat și evaluat.
În aceste condiții, va fi admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar și obligată pârâta să pună la dispoziția lichidatorului judiciar documentele financiar – contabile și bunurile din patrimoniul debitoarei, respectiv mijlocul de transport cu ._, ._, marca Volkswagen, capacitate cilindrică 1390 cmc și mijlocul de transport cu . H38104, ._, marca Volkswagen Transporter, capacitate cilindrică 2461 cmc.
Văzând dispozițiile Legii nr.85/2006, incidente în cauză,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar E. C. G. IPURL în cadrul procedurii simplificate a falimentului privind pe debitoarea . cu sediul social în cu sediul în Tg.J., .. 1 A, CUI_, J_ ., împotriva pârâtei M. L. domiciliată în Tg.J., . A, jud. Gorj .
Obligă pârâta să pună la dispoziția lichidatorului judiciar documentele financiar – contabile și bunurile din patrimoniul debitoarei, respectiv mijlocul de transport cu ._, ._, marca Volkswagen, capacitate cilindrică 1390 cmc și mijlocul de transport cu . H38104, ._, marca Volkswagen Transporter, capacitate cilindrică 2461 cmc.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Aprilie 2015 la Tribunalul Gorj .
Judecător - sindic, M. E. Lungănoiu | ||
Grefier, C. G. |
M.L./C.G.
15 Aprilie 2015, ex. 5
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Încheierea nr. 178/2015.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 34/2015.... → |
|---|








