Asigurare dovezi. Decizia nr. 55/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 55/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 11696/94/2013

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 55A

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 04 FEBRUARIE 2014

TRIBUNBALUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE - A. D.

JUDECĂTOR - M. E.

GREFIER - M. R.

Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul L. B. împotriva incheierii civile nr.4157/23.10.2013, pronunțata de Judecătoria B., in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimații S. T. MOTORS NORD, S. C. ROMÂNIA SRL, S. A. ROMÂNEASCĂ ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA, având ca obiect asigurare dovezi.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul, prin avocat, intimata S. T. Motors Nord prin avocat care depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială, intimata S. A. Românească Asirom Vienna Insurance Group SA prin consilier juridic care depune delegație de reprezentare la dosarul cauzei, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca dosarul se află la primul termen de judecată, stadiu procesual apel, după care:

Nemaifiind alte cereri prealabile, tribunalul acordă cuvântul pentru propunerea de probe.

Apelantul, prin avocat, solicită proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Intimata S. T. Motors Nord, prin avocat, solicită proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Intimata S. A. Românească Asirom Vienna Insurance Group SA, prin consilier juridic, solicită proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Tribunalul ia act ca părțile înțeleg sa se folosească de înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza in stare de judecata si acorda cuvântul pe cererea de apel.

Apelantul, prin avocat solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea in tot a sentinței atacate si pe fond, încuviințarea efectuării unei expertize tehnice de specialitate de către un expert tehnic judiciar/o comisie de experți tehnici judiciari cu specialitatea auto cu obiectivele stipulate in cererea de chemare in judecata. Mai arata și că potrivit prevederilor din Noul cod de Procedura Civilă, procedura de asigurare dovezi se poate realiza înainte de procesul de fond al litigiului dintre părți. Mai arata și faptul că apelantul se află in imposibilitate de a se folosi de autoturism in ultimii doi ani. Mai mult susținerile intimatei pârâte au fost în sensul că mașina a fost reparata perfect.

Intimata S. T. Motors Nord, prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat. Arata ca nu sunt îndeplinite condițiile asigurării de dovezi, respectiv interesul si urgenta. În ceea ce privește interesul, nu poate exista. Motivele de apel sunt simple supoziții nedovedite. Referitor la urgenta, autoturismul nu este utilizat din luna mai 2012, iar aceasta putea fi ridicată de apelant sin service, din luna iunie 2013, insă apelantul a preferat sa nu o facă, astfel ca masina se gaseste si in prezent in incinta societății.

Intimata S. A. Românească Asirom Vienna Insurance Group SA prin consilier juridic solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca temeinica si legală. Totodată arată că cererea de asigurare de dovezi nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art.359 din Noul Cod de Procedura Civilă. Mai arată si ca s-a constituit dosar de dauna, procesul verbal a fost semnat de petent, s-a efectuat o plata petentului.

În replica, apelantul, prin avocat arata ca timp de 7 luni a fost plimbat prin mai multe service-uri.

Tribunalul reține cauza în vederea soluționării.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 23.09.2013 sub nr._ reclamantul L. B. în contradictoriu cu pârâtele S. T. MOTORS NORD, S. C. ROMÂNIA SRL, S. A. ROMÂNEASCĂ ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA, pe calea procedurii asigurării de dovezi, a solicitat instanței să încuviințeze, de urgență efectuarea unei expertize tehnice de specialitate (auto) de către Registrul Auto Român sau de către un expert tehnic judiciar cu specialitatea auto, cu următoarele obiective:

Indicarea dacă C. și T. sunt operatori service autorizați de RAR și au toate abilitățile și autorizările cerute de lege pentru reparațiile efectuate, pentru piesele înlocuite sau reparate pe perioada noiembrie 2012-iunie 2013 pentru marca de autoturism Land Rover Doscovery 3, număr de înmatriculare_, număr de identificare SALLAAA146A396069, an fabricație 2006 aparținând reclamantului,

Stabilirea faptului dacă toate reparațiile efectuate la autoturismul Land Rover au fost realizate din punct de vedere legal și tehnic-estetic în conformitate cu legislația, normele și normativele în vigoare;

Stabilirea stării tehnice și estetice a Land Roverului ca urmare a reparațiilor, înlocuirii pieselor și reparării lor efectuate de T. și C., cu detalierea stării Land Roverului asupra tuturor reparațiilor efectuate;

Stabilirea operațiilor, lucrărilor și pieselor necesare a fi înlocuite, reparate sau vopsite pentru ca Land Roverul să îndeplinească toate condițiile legale,

În motivarea cererii reclamantul a arătat că în data de 07.05.2012 a avut loc un accident în care a fost implicat Land Roverul, proprietatea reclamantului, vina producerii accidentului fiind stabilită de Poliția Rutieră prin procesul verbal . nr._/07.05.2013, aparținând conducătorului auto al autoturismului marca Mercedes Benz_, asigurată RCA de ASIROM 9polița RCA ./01/TO/XZ nr._). Reclamantul a dus autoturismul pentru constare și reparații la unul dintre service-urile autorizate Land Rover și anume service-ul Ț. Auto-Land Rover. După ce au fost semnate actele de constatare autoturismul a stat în service-ul Ț. Auto timp de aproximativ 6 luni fără a se realiza decât operațiunile de demontare în vederea constatării daunei. După mai multe intervenții la Asirom și Ț. Auto, reclamantului i s-a sugerat că mașina se poate repara mult mai repede în service-ul T. Motor Nord. Astfel că în luna noiembrie 2012 autoturismul a fost mutat în service-ul T., reparațiile începând abia în luna februarie 2013. T. Motor a realizat o parte de reparații la service-ul C. Romania. În ceea ce privește interesul și urgența realizării expertizei de specialitate, reclamantul fiind pus în situația de a ridica autoturismul, deși acesta nu a fost reparat de un service autorizat, reparațiile au fost necorespunzătoare din punct de vedere tehnic, estetic și calitativ.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 359 și urm. N.C.P.C.

La dosar au fost depuse în copie înscrisuri doveditoare, (f. 9-32).Cererea legal timbrată.(f.3).

Pârâta S. A. ROMÂNEASCĂ ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de asigurare de dovezi ca nefondată.

Pârâta S. T. MOTORS NORD a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de asigurare a probelor ca nefondată.

În dovedirea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În drept a invocat dispozițiile art.359 și urm. C.P.C.

Prin încheierea civilă nr.4157/23.10.2013 pronunțata de Judecatoria B., in dosarul nr._, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul L. B. ca neîntemeiata.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele:

In fapt, in data de 07.05.2012, a avut loc accidentul in care a fost implicat autoturismul cu nr. de inmatriculare_, proprietatea reclamantului, vina producerii accidentului fiind stabilita potrivit procesului-verbal . nr._/07.05.2012 in sarcina conducatorului auto al autoturismului_ asigurat RCA de ASIROM.

Reclamantul a arătat ca in aceeasi zi a contactat firma de asigurare a soferului vinovat, Asirom, si cu acordul verbal a acestora a dus Land Roverul_ pentru constatare si reparatii la service-ul Tiriac Auto-Land Rover unde a stat aproximativ 6 luni fara a se realiza decat operatiunile de demontare in vederea constatării daunei.

In luna noiembrie 2012, autoturismul_ a fost mutat in service-ul T., reparatiile incepând, dupa cum arată reclamantul, in luna februarie 2013. T. a realizat o parte din reparatii la service-ul C. Romania. Reclamantul sustine ca reparatiile efectuate la cele doua service-uri au fost necorespunzătoare, iar T. nu are autorizatie de reparatii pentru autovehiculele marca Land Rover.

Reclamantul arată ca desi a fost chemat sa ridice autoturismul, nu s-a conformat solicitarii paratei S. T. Motor Nord.

Reclamantul a arătat ca a solicitat efectuarea de urgenta a unei expertize tehnice pentru a inlatura, in vederea unei actiuni viitoare impotriva paratelor, eventualele aparari ale acestora conform carora defectiunile autoturismului au aparut dupa ridicarea autoturismului_ din service.

Din documentele depuse de către parata T. Motor Nord S.R.L. rezulta ca aceasta a intocmit de-a lungul timpului mai multe note de constatare in care au fost consemnate reparatiile si piesele necesare pentru readucerea autoturismului in stare de functionare.

In cauza a fost facuta o nota de constatatare si de catre asiguratorul RCA S. A. Românească-Asirom Vienna Insurance Group S.A

Potrivit art. 359 C.p.c, oricine are interes sa constate de urgenta mărturia unei persoane, parerea unui expert, starea unor bunuri mobile sau imobile ori sa obtina recunoasterea unui inscris, a unui fapt sau a unui drept, daca este pericol ca proba sa dispara ori sa fie greu de administrat in viitor, va putea cere, atat inainte, cat si in timpul procesului, administrarea acestor probe. In cazul in care partea adversa isi da acordul, cererea poate fi facuta, chiar dacă nu există urgentă

Procedura de asigurare a dovezilor este condiționata de urgenta impusa de existenta unui pericol de disparitie a probei sau de ingreunare a administrarii ei in viitor.

In cauza nu este îndeplinita conditia urgentei pentru ca reclamantul nu a facuta dovada existentei unui litigiu pe fondul cauzei si nici a pericolului la care ar fi expusa proba pe care doreste sa o administreze. Astfel autoturismul nu a mai fost utilizat de către reclamant din luna mai anului 2012 cand a avut loc accidentul.

Cu ocazia cererii de plata a despăgubirii din data de 01.07.2013, semnate de către reclamant, s-au inspectat reparațiile efectuate de catre service si asiguratorul RCA pentru ultima data, ocazie cu care s-a incheiat Referatul pentru verificarea autovehiculului din data de 02.07.2013. De la acel moment se presupune ca reclamantul a putut intra in posesia autoturismului si a evaluat daca reparatiile au foste efectuate corespunzator. De la acel moment, insa, au trecut peste doua luni de zile pana s-a introdus cererea de asigurare de dovezi.

S-a mai spus de către reclamant ca proba cu expertiza ar fi greu de administrat in viitor deoarece s-ar putea susține de către parate ca eventualele defectiuni ale autoturismului nu se datorează reparațiilor necorespunzătoare, ci modului in care a fost folosit autovehiculul sau altor cauze.

Si aceasta susținere a reclamantului va fi înlăturata deoarece in cauza s-au facut numeroase note de constatare prin care s-a determinat situatia automobilului dupa accident, dar si reparațiile efectuate, piesele schimbate astfel ca se poate determina daca operațiunile efectuate de către pârâte asupra autoturismului_ corespundeau daunelor pe care le-a suferit printr-o expertiza efectuata in cadrul litigiului pe fond, chiar si in viitor.

Împotriva acestei încheieri a formulat apel reclamantul I. I. solicitând admiterea apelului, schimbarea in tot a hotărârii apelate, iar pe fond, încuviințarea efectuării de către instanța de fond a unei expertize tehnice de specialitate auto de către un expert tehnic judiciar/o comisie de experți tehnici judiciari cu specialitatea auto cu obiectivele stipulate in cererea de chemare in judecata.

În motivarea cererii, apelantul a arătat ca sentința instanței de fond este nelegală. Urgența si interesul apelantului au fost dovedite. În ceea ce privește argumentele instanței de fond că Apelantul nu a făcut dovada existenței unui litigiu pe fondul cauzei, chiar din cuprinsul art. 359 din Noul Cod de Procedură Civilă, citat de instanța fondului, reiese faptul că procedura asigurării de dovezi se poate realiza înainte de procesul pe fond al litigiului dintre părți.

Obiectul cererii de asigurare de dovezi privește calitatea și corectitudinea reparațiilor efectuate și nu lipsa de folosință a autoturismului. Apelantul nu avea cum să solicite efectuarea unei expertize privind reparațiile efectuate, în timp ce acestea se efectuau sau urmau să fie efectuate.

Cu privire la argumentul instanței de fond, în sensul că de la data punerii la dispoziție a autoturismului până la data promovării asigurării de dovezi au trecut alte două luni de zile, este irelevant. Astfel, urgenta nu are caracter subiectiv, bazat pe viteza de reacție a părții, și un caracter obiectiv, dat de imposibilitatea sau de îngreunarea excesivă a administrării probei în viitor. Pe de altă parte, în tot acest timp, Apelantul a fost într-un dialog continuu cu reprezentanții T. Motor, solicitându-le acestora remedierea disfuncționalităților sesizate de Apelant cu ochiul liber (volanul era strămb față de poziția roților, vopsirea necorespunzătoare a unor piese de caroserie, roată înclinată etc.). După ce acesta a epuizat toate mijloacele ce țineau de buna învoială a părților, a demarat imediat acțiunea de asigurare de dovezi (pe data de 18.09.2013 a fost încheiat contractul de asistență juridică, în data de 20.09.2013 cererea de asigurare dovezi a fost expediată la Judecătoria B.).

Instanța fondului afirmă că acesta probă va putea fi administrată pe viitor întrucât există numeroase documente care atestă situația autoturismului după accident dar și reparațiile efectuate. Acest argument ignoră tocmai rațiunea pentru care se solicită administrarea acestei asigurări de dovezi acum și anume faptul că bunul supus expertizării urmează a fi predat Apelantului. Uzura ulterioară a autoturismului va face imposibilă expertizarea acestuia la momentul unui proces pe fond (probabil administrarea probei se va realiza peste 1 an), întrucât piesele reparate vor suferi transformări date de folosirea autoturismului. Experții nu vor mai putea determina dacă anumite reparații sau piese sunt necorespunzătoare din cauza uzurii lor, a acțiunilor Apelantului sau a efectuării lor necorespunzătoare. Se va putea oricând invoca faptul că Apelantul este cel care a creat aceste necorespondente ale pieselor și reparațiilor prin utilizarea necorespunzătoare a autoturismului sau intervenții voluntare asupra acestuia.

În concluzie, de esența administrării probei cu expertiza de specialitate la acest moment este chiar bunul ce urmează a fi expertizat, bun care după realizarea reparațiilor nu a fost ridicat din service de către Apelant, tocmai pentru a se constata calitatea pieselor și a reparațiilor efectuate.

Alte elemente care indică urgenta și interesul în administrarea probei cu asigurarea de dovezi: T. Motor nu are autorizarea RAR pentru realizarea reparațiilor la autoturisme marca Land Rover, în mod normal această reparatie ar fi trebuit să dureze cel mult o lună de zile în fapt reparatiile au durat 7 luni noiembrie 2012 - iulie 2013, T. Motor a realizat o parte din reparații la service-ul C. Romania, Land Roverul fiind de 3 ori în acest ultim service. Intervențiile repetate asupra șasiului și caroseriei fiind realizate la C. din cauza reparațiilor necorespunzătoare din punct de vedere tehnic, fapt care conduce la concluzia că reparațiile nu au fost făcute de un personal specializat și/sau cu echipamente corespunzătoare, in calculatorul de bord al mașinii au fost realizate intervenții, fără a exista specializarea necesară. Menționăm că au fost șterse toate codurile de eroare din calculatorul mașinii de către persoane sub contractate de reprezentanții service ai T. Motor, Există neconcordanțe intre reparațiile indicate de Ț. Auto inițial și cele realizate de service-ul T. Motor. Ț. Auto nu a specificat nimic referitor la caroserie și șasiu schimbat sau indreptat, in timp ce T. Motor a realizat intervenții la caroserie și șasiu printr-o alta firma subcontractată C. ; De asemenea, in reconstatarea solicitată de Ț. Auto inițial se specifică amortizor stânga față de înlocuit, iar in bonul de consum și factura fiscală eliberate de T. Motor aferente reparației autoturismului nu apar mențiuni referitoare la amortizor ;din discuția avută de Reclamant cu reprezentanții service Ț. Auto, un șurub de prindere de la amortizor a fost strârobat in urma accidentului, acesta rui se regăsește pe lista de reparații a T. Motor, ceea ce ne conduce la concluzia că amortizorul nu a fost montat sau reparat corespunzător; Ț. Auto, in nota de constatare inițială, a menționat că sunt vizibile scurgeri de ulei la cutia de viteze și că radiatorul de răcire motor este fisurat in partea stânga jos. Niciuna dintre cele 2 probleme constatate nu apar in reparațiile făcute de T. Motor; Vopsirea caroseriei realizată de T. Motor a fost necorespunzătoare, existând piese care au fost vopsite din greșeală, deoarece nu au fost acoperite înainte de vopsire. De asemenea, vopseaua prezintă defecte de aplicare și retușare a părților metalice.

În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 359 și urm. art. 466 Noul Cod de Procedură Civilă.

În dovedirea cererii, apelantul a solicitat proba cu înscrisuri.

La data de 24.12.2013, intimata S. T. MOTORS NORD a depus la dosarul cauzei întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.

În motivarea cererii, intimata a arătat ca potrivit art. 359 din Codul de Procedură Civilă, procedura asigurării de dovezi presupune existența unui litigiu pe fondul pricinii, în cadrul căruia dovezile asigurate să servească la aflarea adevărului. "Oricine are interes să constate de urgență mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile ori să obțină recunoașterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât și în timpul procesului, administrarea acestor probe."

Se poate observa că cererea de asigurare de dovezi apare în acest context ca un corolar al litigiului de fond dintre părți, raționament ce apare ca firesc și din perspectiva justificării urgenței specifice procedurii asigurării de dovezi, dar și din perspectiva justificării unui demers judiciar distinct, acesta putând fi conceput doar dacă realmente servește dezlegării unei situații litigioase.

În concret, pentru a fi justificată, asigurarea dovezii trebuie să aibă menirea de a conserva o probă expusă riscului dispariției ori dificultății de administrare în viitor. Riscul este subsumat așadar condiției de admisibilitate a urgenței impuse de textul mai sus citat.

În cauză, nu este îndeplinită condiția urgenței deoarece reclamantul nu a făcut dovada existenței unui litigiu pe fondul cauzei și nici a pericolului la care ar fi expusă proba pe care dorește să o administreze.

În acest context, se impune observația că, astfel cum însuși reclamantul arată prin cererea introductivă, autoturismul acestuia nu a mai fost utilizat de când a fost implicat in accident, respectiv din luna mai a anului 2012. Față de acest aspect, reclamantul nu arată care este împrejurarea ce, în opinia acestuia, a imprimat urgența situației de fapt existentă de mai bine de un an de zile.

De asemenea, proba a cărei administrare a solicitat-o reclamantul este cea cu expertiză tehnică de specialitate, probă ce poate fi administrată în condiții egale și în cadrul litigiului de fond dintre părți, neexistând absolut nicio împrejurare care să altereze conținutul unei astfel de probe în ipoteza administrării ei în procedură contencioasă ori să justifice administrarea ei cu anticipație.

Urgența reclamată de procedura asigurării de probe nu are semnificația celerității judecării cererii și nici nu derivă din nevoia, stringentă în accepțiunea reclamantului, de a repara autoturismul într-un alt service, ci trebuie privită în strictă legătură cu pericolul la care este expusă proba a cărei administrare se solicită.

În ceea ce privește condiția interesului, reclamantul îl justifică prin aceea că intenționează să solicite obligarea părților culpabile de așa-zisa reparație necorespunzătoare a autoturismului la suportarea cheltuielilor antrenate de eventualele intervenții din partea unei alte unități service agreate de acesta.

A mai arătat că aceasta argumentație se bazează pe mai multe simple supoziții nedovedite, motiv pentru care nu poate fi primită: 1. Că reparațiile efectuate asupra autoturismului, la solicitarea sa, sunt necorespunzătoare; 2. Că starea tehnică a autoturismului ar impune noi intervenții din partea unei alte unități reparatoare; 3. Că reclamantul ar urma să ordone noi intervenții asupra autoturismului din partea unei alte unități reparatoare; 4. Că ar urma să se îndrepte împotriva părților presupus culpabile pentru suportarea prejudiciului adus prin repararea în mod necorespunzător.

Având în vedere că interesul în promovarea unei cereri introductive de instanță trebuie să fie, inter alia, unul actual, apreciem că în cauză nu este îndeplinită condiția existenței interesului, motiv pentru care, și din acest punct de vedere, se impune respingerea cererii de asigurare de dovezi ca nefondată.

Cu privire la hotărârea apelată, instanța fondului a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile care să justifice aplicarea procedurii speciale a administrării probelor.

Astfel, instanța a reținut că declanșarea procedurii este condiționată de dovedirea urgenței constând în existența unui pericol de dispariție a probei sau de îngreunare a administrării ei în viitor. Aceasta deoarece pe de o parte reclamantul nu a dovedit nici existența vreunui pericol care să amenințe proba cu expertiză tehnică auto, nici existența unui litigiu grabnic în care această probă să servească soluționării cauzei, iar pe de altă parte autoturismul nu a mai fost utilizat din luna mai a anului 2012, când a avut loc accidentul rutier.

A mai observat instanța că în cauză s-au efectuat numeroase constatări privind reperele avariate și reparate, ultima fiind la începutul lunii iulie a anului 2013, adică cu mai bine de 2 luni înainte de Înregistrarea cererii pe rolul instanței de judecată, or și din această perspectivă lipsește condiția urgenței administrării probei cu expertiză tehnică.

De asemenea, în privința susținerii reclamantului potrivit cu care proba cu expertiză ar fi mai greu de administrat în viitor, instanța a arătat că față de toate documentele cu conținut tehnic existente și depuse la dosarul cauzei, care reflectă cu exactitate operațiunile efectuate și piesele utilizate în vederea reparației, nu se poate afirma că proba cu expertiză tehnică nu ar putea fi administrată în condiții egale și în cadrul litigiului de fond, așa încât nu se justifică administrarea ei cu anticipație.

În combaterea motivelor de apel, potrivit art. 359 procedura asigurării de dovezi poate fi urmată și înainte de procesul de fond al litigiului dintre părți; Că neutilizarea autoturismului din luna mai 2012 este lipsită de relevanță față de obiectul pricinii; Că învestirea instanței la un interval de peste două luni de la momentul la care autoturismul ar fi putut fi ridicat din unitatea service este de asemenea lipsit de relevanță față de obiectul pricinii; Că aprecierea potrivit cu care proba poate fi administrată În condiții egale și În cadrul litigiului de fond nu ține cont de Împrejurările ulterioare predării turismului către reclamant.

În privința primului motiv de apel, a arătat intimata ca din economia art. 359 rezultă în mod limpede că, chiar și atunci când este introdusă înainte de litigiul de fond, procedura administrării de probe apare ca un corolar al acestuia din urmă, neputând fi concepută în lipsa sa.

Aceasta deoarece procedura administrării de probe presupune administrarea cu anticipație a unor dovezi apte să conducă la dezlegarea unei situații litigioase. Altminteri, nu ar exista rațiunea pentru care să fie încărcat rolul instanțelor cu un demers judiciar suplimentar.

Nu în ultimul rând, condiția urgenței se apreciază și prin raportare la pretențiile ce formează obiectul dosarului de fond, acestea nefiind însă dovedite în cauza de față. Practic, în lipsa unor raporturi litigioase, nu se poate aprecia nici utilitatea, concludenta și pertinența unor probe.

În privința celui de-al doilea și celui de-al treilea motiv de apel, a arătat intimata că împrejurarea că reclamantul a înțeles să apeleze la procedura administrării de probe abia la finele anului 2009, în condițiile în care autoturismul a fost implicat într-un accident de circulație în mai 2012, a staționat 6 luni de zile într-un service Ț. Auto fără să beneficieze de niciun fel de reparație, după care a fost reparat în service-ul subscrisei, reparația fiind finalizată în iunie 2013, este extrem de relevantă pentru aprecierea urgenței.

Cu alte cuvinte, ceea ce nu a fost urgent mai bine de un an de zile nu poate fi urgent nici în momentul prezent decât dacă se dovedește schimbarea împrejurărilor cauzei. Ori evoluția împrejurărilor dovedește exact contrariul: lipsa oricărui pericol de a administra proba în cadrul litigiului de fond.

Contrar celor susținute de apelantul-reclamant, faptul că reclamantul a apelat la asistență juridică de specialitate cu 3 zile înainte de promovarea cererii introductive nu schimbă cu nimic lipsa urgenței constând în inexistența pericolului ce planează asupra probei de administrat.

În schimb, faptul că deși putea proceda la ridicarea autoturismului din service încă de la finele lunii iunie, însă a preferat să investească instanța de judecată cu o cerere de administrare de dovezi, fără a promova și un litigiu de fond, la finele lunii septembrie, demonstrează că nu există niciun fel de urgență care să justifice administrarea, cu anticipație, a unei expertize tehnice auto.

Referitor la cel de-al patrulea motiv de apel, în opinia noastră, apelantul-reclamant încearcă a se prevala de propria culpă pentru a obține un rezultat judiciar injust. Astfel, nimic nu-l împiedica pe acesta să procedeze la ridicarea autoturismului și la luarea oricăror măsuri de conservare pe care le consideră necesare până la administrarea probei în cadrul litigiului de fond, pe cheltuiala sa și nu a societății de service, care, așa cum am arătat deja, a suportat oricum anumite operațiuni și piese nedecontate de asigurator.

În schimb, autoturismul se găsește și la data redactării prezentei în incinta unității noastre, fără ca pentru aceasta să fi perceput vreo taxă de depozit sau de chirie.

De altfel, imposibilitatea administrării probei în viitor invocată de apelant se bazează pe niște prezumții nedovedite, care nu pot fi primite. Cu atât mai mult cu cât și însăși existența prezentului litigiu o justifică tot prin niște prezumtive pretenții pe care le-ar putea avea față de societatea de service.

În concluzie, intimata apreciază față de ansamblul de împrejurări descrise mai sus și prin raportare la obiectul cererii de administrare de probe, constând în administrarea unei expertize contabile, nesupusă niciunui pericol de dispariție, sentința apelată este legală și temeinică, iar apelul declarat nefondat.

În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 480 alin. (1) Cod Procedură civilă.

În dovedire, intimata a solicitat proba cu înscrisuri.

In apel, partile au inteles sa se foloseasca de probatoriul administrat in fata primei instante.

Analizând încheierea civilă apelata prin raportare la criticile invocate, tribunalul reține următoarele:

Potrivit art. 359 NCPC, oricine are interes sa constate de urgenta mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor lucruri, mobile sau imobile sau sa dobândească recunoașterea unui înscris, a unui fapt ori a unui drept, daca este pericol ca proba sa dispara ori sa fie greu de greu de administrat in viitor, va putea cere, atat inainte cat si in timpul procesului, administrarea acestor dovezi.

Avand in vedere dispozitiile legale mai sus mentionate, tribunalul retine ca institutia asigurarii dovezilor este un mijloc procesual care are drept scop administrarea unor probe pentru a se evita disparitia acestora sau greutatea administrarii lor in viitor.

Astfel, in cauza, tribunalul constată că nu sunt indeplinite cerintele prevazute de textul legal, in sensul existentei urgentei si a pericolului ca proba ce se cere a fi administrata sa nu mai fie posibil de administrat in viitor.

În acest sens, se reține că, între părți s-a încheiat la data de 02.07.2013 referatul pentru verificarea autovehiculului in vederea solutionarii cererii de plata a despagubirii, ocazie cu care s-au inspectat reparatiile facute de catre service si asiguratorul RCA. Cu toate acestea, cererea de asigurare a dovezii a fost depusa la circa 2 luni de la data incheierii referatului, respectiv la un an de la momentul producerii accidentului (07.05.2012).

Recurgerea la prezentul demers judiciar la un interval mare de timp fata de momentul accidentului, ori de la data referatului de verificare a vehiculului, lipsește de conținut instituția asigurării dovezilor, lipsind urgența pe care o aceasta o presupune, nefiind justificată primejdia dispariției sau dificultatea de administrare a probelor în viitor.

Pe cale de consecință, pasivitatea de care a dat dovadă recurentul-reclamant, precum și faptul ca in acest interval s-au intocmit numeroase note de constatare privind atat starea vehiculului dupa accident, dar si reparatiile efectuate, determină concluzia că partea recurentă nu a justificat cerința urgenței pentru apelarea la prezentul demers procesual, situația de fapt pe care dorea să o asigure putând fi stabilită în cadrul eventualului litigiu vizând fondul raporturilor juridice dintre părți, neexistând, față de circumstanțele concrete ale cauzei, pericolul ca ea să dispară sau să se schimbe în viitor.

F. de cele sus aratate, in temeiul dispozițiilor art. 480 NCPC, reținând legalitatea și temeinicia hotararii apelate și netemeinicia criticilor aduse acesteia, tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul L. B. împotriva încheierii civile nr.4157/23.10.2013, pronunțata de Judecătoria B., in dosarul nr._, in contradictoriu cu intimații S. T. MOTORS NORD, S. C. ROMÂNIA SRL, S. A. ROMÂNEASCĂ ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP SA ca nefondat.

Definitiva.

Pronunțata in ședința publică, azi, 04.02.2014.

P. JUDECATOR

A. DUMITRESCUMIRCEA E.

Pt judecator aflat in CO

Semneaza presedinte sectia civila

GREFIER

M. R.

Pt grefier aflat in CO

Semneaza grefier sef sectia civila

Concept red. gref. M.R.

Red. Jud: AD/ 6 exemplare

Jud.fond: E. M. - Jud.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Asigurare dovezi. Decizia nr. 55/2014. Tribunalul ILFOV